De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Date biografice
Istoricul Ioan Lupaș s-a născut în 1880 în comuna Săliște, lângă Sibiu și a murit la București, în 1967.
Studiile secundare le-a început la Sibiu și le-a continuat la Brașov, iar pe cele universitare la Universitatea din Budapesta și Berlin, între 1901-1905. A obținut un doctorat în Istorie la Universitatea din Budapesta, cu teza „Biserica ortodoxă din Transilvania și unirea religioasă din veacul al XVIII-lea” (1904). În anii studenției, Ioan Lupaș a făcut parte din Societatea studenților români „Petru Maior”, numărându-se printre întemeietorii revistei „Luceafărul” (1902).
După întoarcerea în țară, Ioan Lupaș a lucrat ca profesor de istorie la Institutul Teologic-Pedagogic „Andreian” din Sibiu (1905-1909), îndeplinind, o vreme, și funcția de inspector școlar confesional. Timp de un deceniu a fost și protopop la Săliște (1909-1919). Activist pentru drepturile românilor în Transilvania, istoricul a participat și la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, fiind membru în „Marele Sfat”, iar apoi secretar general al Resortului Culte și Instrucțiune Publică din Consiliul Dirigent (1918-1920). După înființarea universității românești la Cluj, Ioan Lupaș a devenit profesor de istoria modernă a românilor și de istoria Transilvaniei, profesie pe care a deținut-o toată viața, deși a fost, de mai multe ori, în perioada interbelică, deputat în Parlamentul României și ministru, în mai multe guverne. De asemenea, a fost fondator și co-director, alături de Alexandru I. Lapedatu, al Institutului de Istorie Națională din Cluj (1920-1945), reușind să publice 10 „Anuare” ale acestuia.
Mare parte din opera sa istorică vastă, bazată, în primul rând, pe numeroase izvoare istorice locale, dar și de la Budapesta, este dedicată istoriei bisericești, relațiilor confesionale din Transilvania, dar și vieții social-economice a românilor de aici.
A fost membru corespondent (1914) și membru titular al Academiei Române, din 1916, Președinte al secției istorice a Academiei Române (1932-1935), Președinte al secției istorice a Astrei.
Pentru activitatea sa de om politic și de patriot, Ioan Lupaș a fost arestat în mai 1950, fiind internat la Sighet timp de 24 luni, încadrat ulterior în Decizia MAI nr. 334/1951, ceea ce însemna o majorare a pedeapsei cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. În mai 1955, a beneficiat, alături de alți deținuți politici, de o amnistie și a fost eliberat.
[modifică] Opera
Câteva pagini din trecutul comunei Săliște, schiță istorică, Sibiu, 1903; Șovinismul confesional în istoriografia românească ardeleană, studiu critic, Sibiu, 1903; Biserica ortodoxă din Transilvania și unirea religioasă din veacul al XVIII-lea, Budapesta, 1904; Contribuții la istoria culturală și politică a epocii lui Șaguna, Sibiu, 1907; Mitropolitul Andrei Șaguna. Scriere comemorativă la serbarea centenară a nașterii lui, Sibiu, 1909; Viața unei mame credincioase: Anastasia Șaguna, Sibiu, 1912; Misiunea episcopilor Gherasim Adamovici și Ioan Bob la Curtea din Viena în anul 1792, Sibiu, 1912; Viața și faptele lui Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei, București, 1913; Principele ardelean Acațiu Barciai și mitropolitul Sava Brancovici. 1658-1661, București, 1913; Contribuțiuni la istoria românilor ardeleni. 1780-1792, București, 1915; Episcopul Vasile Moga și profesorul Gheorghe Lazăr, București, 1915; Din istoricul ziaristicii românești, Arad, 1916; Luptători pentru lumină, Arad, 1916; 12 pețitori ai episcopiei transilvane vacante de la 1796 la 1810, București, 1916; Istoria bisericească a românilor ardeleni, Sibiu, 1918 (reeditare în 1995); Mitropolitul Andrei Șaguna, Sibiu, 1921; Andrei Șaguna și conducătorii „Asociației transilvane” (1861-1922), București, 1923; Avram Iancu, 1924; Din activitatea ziaristică a lui Andrei Mureșanu, București, 1925; Contribuții la istoria ziaristicii românești ardelene, Sibiu, 1926; Lecturi din izvoarele istorice române, Cluj, 1928; Studii, conferințe și comunicări istorice, vol. I-V, 1928-1945; Răscoala țăranilor din Transilvania la 1784, 1934; Răscoala țăranilor transilvani. 1437-1438, 1937; Istoria unirii românilor, București, 1937; Paralelism istoric, București, 1937; Realități istorice în voivodatul Transilvaniei în secolele XII-XVI, București, 1938; Doctorul Ioan Piuariu Molnar. Viața și opera lui, 1749-1815, București, 1939; Emanuil Gojdu, 1802-1870. Originea și opera sa, București, 1940; Documente istorice transilvane, Cluj, 1940; La Transilvania nel quadro geografico e nel ritmo storico rumeno, București, 1942; Zur Geschichte der Rumänen. Aufsätze und Vorträge, Sibiu, 1943; O carte de istorie bisericească ilustrată, București, 1933; Manual de istorie a românilor pentru clasa VIII-a secundară, Sibiu, 1944; Manual de istoria Bisericii Române pentru clasa a IV-a de liceu, Craiova, 1944; Scrieri alese, 1977; Din istoria Transilvaniei, 1988; Istoria unirii românilor, 1993; Scrieri alese, I-II, 2006- 2007;
[modifică] Bibliografie
- Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române. Dicționar, Ediția a III-a revăzută și adăugită cu un cuvânt înainte de Academician Eugen Simion, București, Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003, p. 480-481, ISBN 973-27-1051-9;
- Fornade, Dan, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 320-321, ISBN 978-973-133-101-0;
- Neagoe, Stelian, Viața universitară clujeană interbelică (Triumful rațiunii împotriva violenței), vol II, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980, p.249.
