De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 22 apr. 1884, Sebeşul de Sus, Sibiu - d. 20 mart. 1946. Jurist, ziarist.

A urmat școala primară în satul natal, apoi liceul la Sibiu. După bacalaureatul susținut în anul 1903, s-a înscris la Facultatea de Teologie din Sibiu, iar în anul 1907 la Facultatea de Drept din Cluj. A obținut titlul de Doctor în drept la Universitatea din Cluj, în anul 1911. În anul 1912 a devenit referent și consilier pentru învățământ pe lângă Arhiepiscopia de la Sibiu, dedicându-se activității de cercetare. În timpul războiului a trecut munții și între anii 1917-1918 a devenit redactor șef al publicațiilor Ardealul și România nouă, ajungând un colaborator apropiat a lui Onisifor Ghibu. La 2 decembrie 1918 a fost ales în Marele Sfat Național al Românilor de la Alba Iulia.

În anul 1919 s-a stabilit la Cluj, unde a ocupat funcția de director al învățământului primar și normal din Transilvania și Banat și, din 1921, pe cea de secretar general al Instrucțiunii Publice din Transilvania. În același an a devenit profesor agregat, apoi titular (1923) la catedra de Drept Civil a Academiei Comerciale din Cluj, în anul 1938 fiind investit ca rector al acesteia. A demisionat în toamna anului 1940, când Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj a început să funcționeze în refugiu, la Brașov.

S-a impus printr-o activitate didactică, științifică și publicistică remarcabilă, publicând circa 50 de lucrări și peste 2000 de articole apărute în publicații precum: Luceafărul, Ardealul, Tribuna, Patria, Gazeta Transilvaniei, Națiunea etc. S-a remarcat prin contribuții la conturarea dreptului bisericesc, istoria dreptului bisericesc și istoria dreptului cutumiar românesc, istoria dreptului civil.

A fost distins cu Premiul Gheorghe Asachi al Academiei Române pentru lucrarea Dreptul bisericesc de stat în România întregită.

Liberal, a fost ales deputat de Turda în anul 1922, iar în anul 1924, a fost ales în Delegația permanentă a Comitetului judeţean PNL Turda. După o scurtă perioadă în care s-a alăturat grupării liberale disidente a lui Gheorghe Brătianu, a revenit în vechiul partid și a fost ales, în anul 1935, în Comitetul județean Cluj al PNL.

[modifică] Opera (selectiv):

  • Preoţimea română ardeleană în veacul XVIII (1911)
  • Interpretarea legilor școlare (1913)
  • Limba maghiară în şcoalele noastre confesionale (1913)
  • Școală și educație (1916)
  • Cultura românească şi minorităţile naționale (1919)
  • Conferințele corpului didactic din Dacia Superioară (1920)
  • Independenţa eparhiei Clujului (1921)
  • Renaşterea Basarabiei. Pagini din lupta pentru unitatea națională (1921)
  • Contribuţiuni la istoria dreptului bisericesc (1922)
  • Politica şcolară a României întregite (1924)
  • Dreptul bisericesc de stat în România întregită (1926)
  • Minorităţile etnice din România şi legea învăţământului particular (1926)
  • Doctrina de stat a problemei minoritare (1929)
  • Politica bisericească a Statului român (1931)
  • „Frăţia ortodoxă română” (1933)
  • Semnificația Unirii (1936)
  • Prof. Sextil Pușcariu (1937)
  • O glorie a neamului: Octavian Goga (1938)
  • Un act împărătesc relativ la restaurarea Mitropoliei Ardealului (1941)
  • Noul regim al actelor de stare civilă și binecuvântarea religioasă (1941)
  • Vechi instituțiuni de drept privat la românii din Transilvania (1943)

[modifică] Bibliografie:

  1. Ciupea, Ioan, Țârău, Virgiliu. Liberali clujeni. Destine în marea istorie : Medalioane, vol.2. – Cluj-Napoca : Editura Mega, 2007, p.232-235. ISBN 978-973-1868-18-9
  2. Clujeni ai secolului 20 : dicţionar esenţial. - Cluj-Napoca : Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.196. ISBN 973-686-102-3
  3. Dobrescu, Vasile. Studenți la Budapesta – profesori și economiști la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj, în Simpozion. Comunicările celui de-al XX/lea Simpozion al cercetătorilor români din Ungaria, (Giula, 27-28 noiembrie 2010). - Giula, 2011, p.80-81, la http://mariaberenyi.hu/Simpozion2011.pdf, accesat la 15 apr. 2015
  4. Enciclopedia României : Cugetarea .- Bucureşti : Editura Saeculum I.O. şi Vestala, 1999, p.532. ISBN 973-9399-03-7 și ISBN 973-9418-02-3