De la Memorie şi cunoaştere locală

Revizia pentru 31 mai 2017 06:52; Ghizela (Talk | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Începuturi

De un proces de instituţionalizare a diferitelor forme şi manifestări ale spectacolelor muzicale clujene se poate vorbi în secolul al XVIII-lea. Primul spectacol semnificativ a avut loc în 17 decembrie 1792, în organizarea Nemes Magyar Jádzó Társaság. Din 1803 societatea avea orchestră, dirijor şi tot din acest an a început construcţia Teatrului din strada Kogălniceanu de azi. Teatrul public s-a deschis în anul 1821, aici existând posibilitatea susţinerii de spectacole de operă, la 26 decembrie 1822 fiind susţinut spectacolul Béla futása. Între 1823-1827, Déryné Széppataki Róza a devenit prim solistă a societăţii teatrale, transformând Clujul în leagănul spectacolelor de operă în limba maghiară. Dintre primii directori ai teatrului pot fi amintiţi Havi Mihály, Follinus János, Janovics Jenő. Meritul lui Janovics Jenő este ridicarea clădirii moderne de talie europeană a Teatrului din Piaţa Avram Iancu de azi (1906). Sunt montate şi susţinute spectacole din repertoriul internaţional, dar sunt promovate în acelaşi timp şi opere ale unor compozitori maghiari.

După 1919, Janovics şi trupa au funcţionat în clădirea de azi a Teatrului Maghiar, de lângă Promenadă. Astfel, în stagiunea 1919-1920 aici s-au susţinut 62 de spectacole de operă şi 158 de spectacole de operetă. Treptat, într-un context economic dificil, repertoriul s-a restrâs la operetă, pentru spectacole de operă publicul fiind nevoit să vizioneze spectacolele Operei Române, înfiinţată în anul 1921.

Ansamblul de Operă înfiinţată în anul 1941 la Teatrul Naţional din Piaţa Avram Iancu, s-a refugiat în septembrie 1944 la Budapesta, apoi la Szeged, o parte a acestuia revenind la Cluj.

În toamna anului 1945, Opera Română a revenit de la Timişoara, iar societatea teatrală maghiară s-a restabilit în sediul de lângă Promenadă. Pentru scurt timp, funcţia de director a fost îndeplinită de Kőmíves Nagy Lajos, apoi de Janovics Jenő. În acelaşi an s-a obţinut ca societatea care funcţiona sub numele de Teatrul Orăşenesc să devină Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Director a devenit Keresztes János.

Cu adoptarea Legii teatrului în anul 1947, intervine o nouă schimbare de denumire în viaţa instituţiei, care acoperă acum mai fidel conţinutul spectacolelor susţinute: Opera şi Teatrul maghiar de Stat. În acest context se remarcă preocupările pentru înfiinţarea unei Opere Maghiare, constituindu-se Opera Populară, sub direcţiunea lui Eisikovits Miksát. Până în anul 1950 Keresztes János a fost director adjunct al ambelor instituţii (teatru şi operă). În acest an administraţia acestora s-a separat şi Kerestes a rămas director adjunct al teatrului, iar Szabadkai Jenő, al operei. De la început, directorul Eisinkovits s-a bucurat de colaborarea cu dirijorii Antonin Ciolan, Demián Vilmos şi Rónai Antal, cu regizorii D’André Albert şi Jánosházy György, cu soliştii Kallós József, Püllök Géza, Vida Viktor, Schneider-Sass László, dr. Horváth László, Márky Alfréd, Wilkovits Kató, Sallay Margit, Melegh Kató, Vancea Erzsébet, Trenka Éva, Horosz Mimi, Bucsy Sarolta, Orosz Bea. În acea perioadă orchestra avea 41 de membri, corul 45 de membri, iar ansamblul de balet 25 de membri.

La 11 decembrie 1948, în prezenţa lui Petru Groza a avut loc spectacolul de gală cu opera Háry János de Kodály Zoltán care marca începutul Operei Populare Maghiare de Stat.

[modifică] Primii 25 de ani

La sfârşitul stagiunii 1949-1950, Eisikovits s-a retras de la conducerea operei, locul său fiind luat de Kallós József.

În perioada directoratului lui Kallós József s-a remarcat trioul Wilkovits Kató, Vida Viktor şi Püllök Géza. Alături de aceştia s-au mai evidenţiat Puni Júlia, Trenka Éva, Sallay Margit, Vancea Erzsébet.

După demisia lui Kallós József, în decembrie 1951, directoratul Operei a fost preluat de Rónai Antal. La 23 octombrie 1956 un nou director a fost numit la conducerea Operei în persoana regizorului Szinberger Sándor. În anul 1973 când la conducerea Operei Maghiare a ajuns Hary Béla, momentul era considerat sfârşitul unei epoci

În stagiunea 1957-1958 s-au montat Turandot de Puccini şi Olandezul zburător de Wagner. Despre aceste două reprezentaţii trebuie spus că au marcat un punct culminant în ceea ce priveşte capacitatea artistică şi succesul de public al Operei Maghiare. Baletul a atins succesul amintit cu Călin de Alfred Mendelsohn. În vara anului 1961, între două stagiuni este organizat un eveniment memorabil, prima reprezentaţie în aer liber, cu Turandot de Puccini. La 5 august 1961, spectacolul a fost susţinut pe o scenă montată pe stadionul oraşului. Un alt spectacol remarcabil ca realizare şi succes de public a fost reprezentaţia operei Dama de pică de Ceaikovschi (27 mai 1963). O realizare importantă a anului următor a fost pregătirea şi susţinerea spectacolului cu drama muzicală Maeştri cântăreţi din Nürnberg de Wagner. Atât din punct de vedere artistic cât şi al succesului de public şi criticii, a fost unul din cele mai bune spectacole ale Operei Maghiare. A fost în acelaşi timp un pas important spre integrarea Clujului în circuitul muzical internaţional. Alte trei spectacole, susţinute în anul 1965, construite pe creaţii ale lui Bartok, Mandarinul miraculos, Castelul lui Barbă Albastră, Prinţul cioplit din lemn, au reprezentat alte vârfuri ale prestaţiilor artistice ale Operei Maghiare. Din anul 1967 a urmat organizarea unor spectacole pentru copii, Ore de istorie muzicală. Şi în anul 1968 această serie de spectacole a continuat cu sub titlul Poveşti muzicale. Între 19-25 aprilie 1969 Opera maghiară a întreprins primul său turneu extern în Macedonia. În cadrul celor şase spectacole susţinute, au fost prezentate creaţii ale lui Beethoven, Verdi, Bartok, Pascal Bentoiu. În acelaşi an a urmat turneul organizat în Italia.

Totuşi, evaluând activitatea operei, criticii semnalau lipsa operelor lui Mozart, tendinţa de a dezvolta un repertoriu „paralel” cu al Operei Române, lipsa spectacolelor de balet resimţită de critici şi public, programul pentru tineri se considera axat prea mult pe genuri „uşoare”, se recomanda montarea unor spectacole de studio atât în proiecte de operă cât şi balet. În ce priveşte repertoriul, se considera necesară menţinerea şi dezvoltarea celui existent, dar şi reluarea unor spectacole care nu mai apăreau pe afiş datorită pensionării unor solişti.

Priviţi în ansamblu cei 25 de ani se constata că dacă în primii ani repertoriul Operei Populare a fost construit pe creaţii ale unor compozitori maghiari, români, cehi şi ruşi, treptat au intrat în repertoriul Operei compoziţii consacrate ale lui Beethoven, Wagner, Donizetti, Verdi, Puccini, Mascagni, Leoncavallo, Bizet, Gounod, Ceaikovschi. Au fost cultivaţi deopotrivă şi Erkel, Kodály, Bartók. În 25 de ani au avut loc peste 100 de reprezentaţii, între care peste 40 de spectacole de operă, 20 de balet, în rest spectacole de operetă, musical etc. Opera a avut o contribuţie importantă în promovarea unor compozitori autohtoni (patru spectacole de operă: Demián Vilmos – Capcana, Pascal Bentoiu – Amorul doctor, Junger Ervin – Ciocanul satului, Norbert Petri – Trandafirii Doftanei), a unor creaţii de „operă-poveste” (Márkos Albert – Trei zile un deceniu, Cornel Trăilescu – Motanul încălţat, Teodor Bratu – Punguţa cu doi bani), spectacole de balet (George Enescu - Rapsodia română, A. Mendelsohn – Călin, M. Jora – La piaţă, Când strugurii se coc, P. Constantinescu – Nuntă din Carpaţi etc.), operetă (N. Kirkulescu – Nuntă, G. Dendrino – Lysistrate).

Opera a avut numeroşi invitaţi din ţară şi străinătate (regizori, dirijori solişti) şi a colaborat în realizarea unor spectacole cu Opera Română. De asemenea solişti şi dirijori ai Operei Maghiare au fost invitaţi ai altor opere din străinătate: Ottrok Ferenc, László Éva, Trenka Éva, Albert Annamária, Szilágyi Ferenc, Vida Viktor etc.

Opera Maghiară şi-a construit şi un corp de balerini de prestigiu din care făceau parte: Imre Mária, Jagamos Rózsi, Keresztes Kató, Lukács Mária, Nagy Erzsébet, Pleth Lenke, Polly Ágnes, Sipos Margit, Tatár Erzsébet, Topán Lulu, Aurel Albu, Borbáth András, Vasile Căpuşan, Domby Imre, Fodor Tibor, Pintér Jenő, Szabó László, Szabó György, Szántó András, Vas György şi Wiesner József.

Dintre secretarii artistici ai Operei trebuie amintiţi Sigmond Lajos, apoi Deák Tamás, Jánosházy György, Syigyártó Sándor, din 1961 Barna Iván.

O evaluare pe baza unor date statistice permite de asemenea formularea unor concluzii asupra activităţii Operei Maghiare în aceşti 25 de ani. Din datele statistice analizate privind în ansamblu politica spectacolelor, se poate constata că între anii 1948-1973 au fost montate 108 spectacole şi au avut loc 5678 de reprezentaţii. Deşi din punct de vedere al repertoriului opera a fost bine reprezentată, la nivelul reprezentaţiilor, spectacolele de operetă au rămas în top. Cele mai gustate compoziţii au aparţinut lui Erkel, Verdi, Puccini, dar şi Leoncavallo, Mascagni şi Bizet. Se remarcă succesul operelor maghiare şi a celor romantice în general. Deşi Opera a fost preocupată de prezentarea unor opere moderne, deseori publicul nu a sprijinit această iniţiativă. Se observă lipsa din repertoriul Operei a creaţiilor muzicii universale a secolului XX, chiar a unor compozitori clasici ca Gluck sau Mozart. Mult mai bine au fost reprezentate creaţiile moderne în cadrul spectacolelor de balet, trei sferturi din acestea fiind de secol XX. După frecvenţa spectacolelor, cel mai mult s-au jucat Kálmán Imre, Lehár Ferenc, Johann Strauss, Kacsóh Pongrác, Giuseppe Verdi, Erkel Ferenc, Giacomo Puccini. În ceea ce priveşte spectacolele de balet, din 26, numai unul, Piaţa Roşie, a ajuns la peste 50 de reprezentaţii.

Deci se constată predominarea spectacolelor de operetă, o greutate tot mai scăzută în cadrul reprezentaţiilor a operei. Cele mai gustate de public au fost compoziţiile italiene sau în stil-Verdi, opere romantice.

La sfârşitul anului 1973 Opera Maghiară de Stat marca cea de-a 25-a aniversare cu spectacole de gală susţinute între 2 şi 11 decembrie. Cu această ocazie a fost lansat şi albumul omagial realizat de Jordáky Lajos.

[modifică] Perioada 1973-1989

În perioada directoratului lui Hary Béla (1973-1978) s-au montat 5 spectacole de operă, 5 spectacole de operetă, 1 musical, 3 spectacole de balet şi un spectacol compozit. Repertoriul a fost echilibrat, acordându-se atenţie producţiilor autothtone. Merită menţionat aici spectacolul de balet Trandafirul galben (Hary Béla) adaptare de text al lui Horváth Béla după Jókai, având ca şi coregraf invitat pe Oleg Danovschi. A fost un spectacol care a suplinit lipsa mult timp de pe scena Operei a acestui tip de spectacole. Spectacolul de balet a fost primit cu deosebită căldură de public. Pentru această perioadă mai poate fi semnalată montarea unui prim spectacol de operă din creaţia lui Mozart, Don Juan. În stagiunea 1974-1975 se alătură ansamblului operei Kriza Ágnes, care a devenit o artistă proeminentă a Operei Maghiare de Stat.

După directoratul de o stagiune îndeplinit de Kriza Ágnes, funcţia de conducere a fost preluată de Márki Zoltán. Încă în această perioadă, ansamblul operei era compus din 26-29 solişti, iar în repertoriu figurau în jur de 40 de titluri. În timpul directoratului lui Márki Zoltán, repertoriul s-a îmbogăţit cu opere remarcabile. Sub presiunea Ministerului Culturii s-a urmărit valorificarea potenţialului creator autohon în domeniu, care a avut şi efecte pozitive, cum ar fi stimularea acestuia. În anul 1980 opera a sărbătorit 30 de ani de activitate a balerinului Szabó György. Tot în acel an a devenit angajat al operei pentru doi ani regizorul Ionel Pantea, o personalitate de prestigiu european, care a devenit director al Operei Române.

Din anul 1981 până în anul 1983, destinele instituţiei su fost conduse de Sigmond István. Nu au lipsit spectacolele de excepţie care se ridicau peste nivelul mediu şi între care pot fi amintite Spărgătorul de nuci de Ceaikovschi, într-o nouă distribuţie şi spectacolul Tannhäuser de Wagner. În perioada directoratului lui Sigmond István prăpastia s-a adâncit, în condiţiile în care politica culturală a partidului şi statului introducea constrângeri instituţiei. Directorul, deţinând şi calitatea de membru al Comitetului de Cultură, a încercat să aigure un echilibru între directive şi politica de spectacole. Repertoriul a fost alcătuit cu grijă şi în ceea ce privea obligativitatea promovării compozitorilor autohtoni şi un timp a reuşit să frâneze banalizarea progamului spectacolelor. Între compozitorii autohtoni a fost promovat Hary Béla, ca şi alţi compozitori maghiari. Din marele repertoriu au fost reprezentaţi Donizetti, Puccini şi Wagner. Ţinând cont de împrejurări, Sigmond István a fost unul dintre cei mai remarcabili directori artistici ai Operei. Tot în această perioadă s-a întâmplat plecarea iniţial temporară, apoi definitivă a unor artişti ca: Vargha Piroska, Vargha Zoltán, Ajtay Andor, Kónya Dénes Lajos, Adrásy Gábor, Köntés Béla, Molnár Gyula, Sigmund Júlia. După plecarea lui Sigmond István, meritoriu rămâne faptul că nu s-a produs o ruptură în politica de programe a instituţiei, deşi în condiţii economice care se degradau treptat, viaţa culturală avea de suferit şi ea. Instituţia a câştigat acum doi noi angajaţi: Salat Lehel şi Laskay Adrienne. În această perioadă Hary Béla ajunge din nou la conducerea instituţiei (1984-1989). Situaţia economică devenită tot mai apăsătoare, în condiţiile în care se făceau eforturi pentru menţinerea nivelului artistic al spectacolelor, afecta opera în activitatea ei, în general, montarea spectacolelor fiind o întreprindere costisitoare. Mai mult, treptat, ca şi alte instituţii de cultură, opera a fost nevoită să se autofinanţeze, fapt care a marcat activitatea de ansamblu a acesteia.

După aniversarea din 1973, tendinţa negativă a evoluţiei vieţii politice, economice şi sociale s-a resimţit atât în politica de spectacol cât şi la nivelul reprezentaţiilor. În anii ’80 declinul a devenit tot mai evident chiar la nivel artistic. Opera s-a resimţit în urma plecării unor solişti de prestigiu. Între soliştii care au rămas să facă faţă împrejurărilor grele în care şi-a desfăşurat activitatea Opera, trebuie amintiţi: Ballo-Belani Margit, Bancsov Károly, Csoma Mária, Daróczi Tamás, Elek Károly, Fogel László, Hercz Péter, Kiss Domokos, Kontz Gábor, Kriza Ágnes, M. Kovács Lenke, Láposi Dániel, Marton Melinda, Mátyás Jenö, Merk István, Mester József, Nagy Katalin, Papp Vilma, Simon Katalin, Szabó György, Szeibert István, Varga M. Júlia, B. Vass Éva, Veress László, Szilágyi Ferenc şi mai tinerii Böjthe Sándor, Farkas Rose-Marie, Lőrincz Ágnes, Salat Lehel. Ansamblul de balet, după pensionarea lui Szántó András şi Fodor Tibor (1982), ca şi după decesul lui Vas György (1985), a rămas fără conducător coregraf. Acest lucru a marcat şi politica de angajări în cadrul ansamblului de balet. Dintre balerini pot fi amintiţi: Borbáth András, Sz. Nagy Erzsébet, Mircea Pusta, Schlosser Vilmos, Sipos Margit, Szabó József, Vas György. De asemenea, cu plecarea lui Szinberger Sándor la Opera Română, Opera Maghiară a rămas fără un regizor experimentat. Varga Zoltán, care putea să îndeplinească acest rol, a plecat în 1982 în străinătate. Instituţia a avut astfel abia din 1988, cu angajarea lui Demény Attila, un regizor permanent. Cei trei dirijori, Hary Béla, Vasile Mureşan şi Szarvady Gyula au servit ani la rând instituţia, iar după pensionarea lui Vasile Mureşan, locul său a fost ocupat de Laskay Adrienne.

Cu înăsprirea politicii de programe, în parte şi din motive menţionate mai sus, repertoriul începe să se restrângă, opere şi operete semnificative sunt abandonate şi nu mai figurează pe afiş. A crescut ponderea operelor cu autori autohtoni. Paralel s-a impus din afară creşterea numărului de spectacole, a numărului de spectatori şi a numărului de compozitori români prezenţi în repertoriu. Astfel s-a ajuns la 5-6 spectacole pe săptămână care în condiţiile unui număr tot mai mic de artişti a însemnat o povară mult prea mare. Cu toate acestea se încerca menţinerea calităţii spectacolelor. Se poate menţiona şi numărul mare de artişti invitaţi ai operei din această perioadă. Recunoscător, publicul a onorat în continuare în număr mare spectacolele susţinute. În viaţa operei un rol important l-au jucat în continuare turneele, cu precădere în Ardeal. Mai trebuie amintite deplasările în şcoli şi întreprinderi sau organizarea de spectacole la operă pentru angajaţii diferitelor întreprinderi.

[modifică] După 1990

În anul 1990 la conducerea Operei Maghiare de Stat a fost numit Simon Gábor. A început o nouă epocă în viaţa instituţiei. Ca urmare a pensionărilor care au survenit, s-a organizat concurs naţional în urma căruia ansamblul operei a fost înnoit în proporţie de 70%. Şi ansamblul de balet a fost înnoit primind o direcţie artistică prin Valkay Ferenc, regizor-coregraf. Ansamblul de balet a primit şi un nume nou, AMO Dance Company, sub această emblemă efectuând numeroase turnee în străinătate. Corul are azi 80% din membri absolvenţi de studii superioare sau chiar studenţi. Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte orchestra. Cei doi dirijori ai Operei au fost Hary Béla şi până la mijlocul anilor 1990 Szegő Péter. După această dată Hary Béla a rămas practic singurul dirijor al marelui repertoriu. Mai târziu i s-a alăturat pentru un număr de spectacole Selmeczi György, apoi Incze Gergely Katalin.

Mult timp Opera a vut un singur scenograf, Witlinger Margit, căreia i s-a alăturat apoi Starmüler Katalin.

După 1989, în ceea ce priveşte repertoriul s-a urmărit prezentarea de opere maghiare, popularizarea lor şi atragerea publicului spre acestea. Se poate vorbi astfel, azi, de un repertoriu maghiar mai bogat. O altă preocuparea a conducerii instituţiei a fost invitarea de regizori, care cu experienţa lor, cu pretenţiile artistice înalte să contribuie la construcţia artistică a Operei. Perioada de după 1989 a adus şi un contact mai strâs cu lumea teatrului liric de peste hotare, o mai mare mobilitate care şi-a făcut simţite efectele pozitive.

Între 16-19 decembrie 1998 s-au aniversat 50 de ani de la înfiinţarea Operei Maghiare de Stat.

Repertoriul Operei Maghiare cuprinde azi cu prepoderenţă creaţii ale compozitorilor maghiari. Din repertoriul Operei pot fi amintite din operele lui Verdi, Rigoletto, Traviata, Bal mascat, Simon Boccanegra, Nabuco, Macbeth, din creaţia lui Puccini, Tosca, Boema, Tripticul, Manon Lescout, Madama Butterfly, din a lui Bizet, Carmen, din a lui R. Strauss, Ariadne în Naxos, integrala operelor lui Erkel Ferenc, opere ale unor compozitori contemporani ca Vermesy Péter, Vajda János, Kömives János, Orbán György etc. Se adaugă la acestea repertoriul clasic de operete: Franz Lehár, Imre Kalman, Albert Suirmai, Jenö Huszka etc. Repertoriul corpului de balet cuprinde Spărgătorul de nuci de Ceaikovschi, Don Quijote de Minkus, Cenuşăreasa de Prokofiev, Giselle de Adam, Coppelia de Delibes şi producţii de dans contemporan.

[modifică] Directorii Operei Maghiare de Stat

• Eisikovits Miksa (1948-1950) • Kallós Józef (1950-1952) • Rónai Antal (1952-1956) • Szinberger Sándor (1956-1973) • Hary Béla (1973-1977) • Kriza Ágnes (1977-1978) • Márki Zoltán (1978-1981) • Sigmond István (1981-1984) • Sándor Csulak (1983-1984) • Hary Béla (1984-1989) • Simon Gábor (1990-)


[modifică] Bibliografie

  1. A Kolozsvári Állami Magyar Opera 50 éve : [Opera Maghiară de Stat Clujeană la 50 de ani]/Laskay Adrienne .- Kolozsvár : Erdély Híradó Kiadó, 2003, 572 p.
  2. http://www.opera-maghiara-cluj.ro/DocumenteHtml.aspx?keyword=istoric