De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Istorie
Istoria sa a început la 1812, devenind la începutul secolului al XIX-lea loc de întâlnire al clasei de mijloc clujene în după-amieze şi la sfârşit de săptămână.
Lucrarea a pornit încet şi pentru că familiile care din punct de vedere material şi moral ar fi putut să o susţină, ca Jósika, Kemény, Kendeffy, Teleki, Bethlen, Bánffy, Haller, dispuneau de grădini ornamentale în apropierea palatelor lor, la Cluj sau în împrejurimi. Un alt motiv pentru care Dealul Furnicilor nu a reuşit să câştige încă statutul de parc public al oraşului, a fost grădina Haller. Aceasta se deschisese publicului larg şi devenise foarte populară.
Un moment de cotitură a fost preluarea zonei de către Asociaţia de Binefacere a Femeilor, având ca preşedinte pe Josika Jánosné şi care a descoperit potenţialul zonei. Scopul acesteia a fost să transforme zona închiriată în zonă publică de plimbare.
Un alt moment important a fost constituirea Comitetului pentru locul de plimbare, având ca preşedinte pe Pataky Mihály. Problema care a apărut a fost cea legată de persoana care avea să conceapă locul de plimbare. A fost ales Hermann Sámuel (inginer), cea mai cunoscută lucrare a sa fiind parcul castelului Bánffy de la Bonţida. Activitatea de amenajare a parcului a fost susţinută de Bánffy Joszef, de la Bonţida fiind aduşi arbori care au fost plantaţi în parc. Când mijloacele financiare se epuizau, se organizau chete publice. Comitetul pentru locul de plimbare a angajat în 1840 şi un grădinar, pe Buksa Mihály, iar din 1842 pe Koppándi János. Prin noi achiziţii de terenuri, strângeri de fonduri şi investiţii, parcul s-a extins şi a devenit un loc de distracţii drag clujenilor.
În 1866 Societatea pentru Promenadă a preluat problema administrării sale pe 20 de ani. A fost o perioadă de dezvoltare. S-a construit lacul, pe care vara se organizau plimbări cu bărci, iar iarna era folosit pentru patinaj, apoi şi o insulă. În 1871, grădinar principal a devenit Ritter Gustáv. În 1872 s-au ridicat şi alte construcţii, ca şi teatrul de vară. După modelul european, dezvoltat în a doua jumătate a sec. al XIX-lea, a fost construit un pavilion de muzică (în 1870). În 1873 au fost instalate bănci noi, ajungându-se la aproximativ 800-1.000 de locuri de odihnă. La 9 iunie 1876 a fost adoptat un Regulament de organizare al Promenadei, apoi altul la 9 mai 1883. Treptat, Promenada a devenit un adevărat parc public european.
În 1886 perioada de concesionare către Societatea Promenadei a încetat, parcul intrând în grija autorităţilor locale. A urmat construirea Clădirea Cazinoului din Parcul Central, în 1897 a fântânii arteziene şi a unui nou pavilion de muzică în apropiere. Sarcina proiectării celor două clădiri de lângă lac şi a fântânii arteziene i-a revenit lui Pákei Lajos.
Parcul a devenit spaţiu pentru acţiuni publice importante: pieţe, distracţii, sport. Era loc de întâlnire între domni şi oameni de rând, contribuind la dezvoltarea patriotismului local. Însă stratificarea socială era reflectată în utilizarea acestui spaţiu public. Se încetăţenise obiceiul ca pe trotuarul din stânga spaţiului de rulaj al trăsurilor să se plimbe oricine, dar pe trotuarul din dreapta doar cei de vază, doamne şi domni. Acest obicei s-a păstrat mai multe decenii.
[modifică] Bibliografie
- Kolozsvári kertek. A régi Kolozsvár zöldterületei/Fekete Albert .- Kolozsvár : Müvelödés, 2004, p.29-41. ISBN 973-7993-09-8
- Kolozsvári séták/Deák Árpád .- Kolozsvár : Stúdium Könyvkiadó, 2004, p.40. ISBN 973-643-072-3
