De la Memorie şi cunoaştere locală

Revizia pentru 8 iulie 2021 11:55; Ghizela (Talk | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: Navigare, căutare

Un loc al memoriei: Arhivele Naționale Cluj 1920-2010 / Ioan Drăgan. - Cluj-Napoca: Editura CA Publishing, 2010, p.147, ISBN 606-927-375-3

Lucrarea de față reprezintă o scurtă incursiune în istoria arhivelor clujene, de la înființarea lor, printr-un decret al Consiliului Dirigent, la 15 martie 1920 și până în zilele noastre. În documentarea sa, autorul a stabilit și un cadru mai larg, general, în care arhivarea documentelor de importanță majoră s-a realizat în spațiul românesc transcarpatic, menționând instituirea arhivelor ca instituții de sine stătătoare în Moldova și Țara Românească încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, prin Regulamentele Organice, în anii 1831-1832.

Înființarea, consolidarea și evoluția Direcției regionale a Arhivelor pentru Transilvania, în subordinea Direcției Generale a Arhivelor București, într-un interval de timp ce durează de la întemeiere și până în 1950 face obiectul unui generos capitol, în care sunt reflectate elogios și carierele a doi dintre cei mai iluștri arhivari clujeni și mari istorici, totodată: Ștefan Meteș și David Prodan. Totodată, este prezentată și perioada tranzitorie a instituției, de la perioada antebelică la cea postbelică și comunistă, în care posibilitățile de documentare oferite de această instituție s-au diminuat destul de mult.

Cu mai multe reorganizări și redenumiri, arhivele clujene între 1950 – 1989 au cunoscut o creștere constantă a fondului arhivistic, în etape, prin intrările unor colecții valoroase, mai ales după 1989, între care putem menționa Fondurile PMR, PCR Cluj și ale unor județe din Transilvania, precum și pe cele ale unor mari personalități științifice clujene, cum ar fi David Prodan, Ștefan Meteș sau Ștefan Manciulea. Capitolul al III-lea ne relevă și problemele materiale și pe cele organizatorice din această perioadă a României contemporane pentru dezvolarea Direcției Județene Cluj a Arhivelor Naționale, azi Serviciul Județean Cluj al Arhivelor Naționale. Capitolul al IV-lea ne oferă o privire succintă și plină de speranțe asupra dezvoltării instituției, în condițiile noilor tehnologii ale informației și documentării, dar în care o problemă încă acută este lipsa de personal calificat suficient.

Concluziile și o bogată Anexă din care nu lipsește lista integrală a tuturor fondurilor prelucrate și accesibile la sala SJAN Cluj, începând din anul 2010, încheie acestă carte, care constituie un real ajutor în realizarea unei istorii mai consistente a acestei instituții depozitare locale în slujba păstrării documentelor și informațiilor importante pentru comunitatea locală, dar nu numai.