De la Memorie şi cunoaştere locală

(Diferenţa dintre versiuni)
Salt la: Navigare, căutare
Versiunea de la data 1 august 2014 11:04 (modifică)
Ica (Talk | contribuţii)
(Pagină nouă: ==Documente on-line== * Lukács József, '''O farfurie de varză''', în ''Apostrof. Revistă a Uniunii Scriitorilor'', Anul XXIV, 2013, Nr. 8 (279) http://www.revista-apostrof.ro/ar...)
← Diferenţa anterioară
Versiunea curentă (1 august 2014 11:50) (modifică) (anulează)
Ica (Talk | contribuţii)
(Documente on-line)
 
(One intermediate revision not shown.)
Linia 72: Linia 72:
* Jeney-Tóth Annamária, '''Erkölcs és céhek a mindennapokban a kora újkori Kolozsvárott = Moravuri şi bresle în viaţa de toate zilele în Clujul premodern''', în ''Korunk'', nr. 10, 2010, p.16-21 * Jeney-Tóth Annamária, '''Erkölcs és céhek a mindennapokban a kora újkori Kolozsvárott = Moravuri şi bresle în viaţa de toate zilele în Clujul premodern''', în ''Korunk'', nr. 10, 2010, p.16-21
- http://korunk.org/letoltlapok/Z_PKorunk2010oktober.pdf, accesat la 11 iul. 2014+http://korunk.org/letoltlapok/Z_PKorunk2010oktober.pdf, accesat la 11 iul. 2014
Autorul argumentează faptul că viaţa orăşenilor din perioada premodernă, deci şi a clujenilor, era o viaţă supusă unor reglementări serioase, mărturie fiind regulamentele cât şi protocoalele breslelor. Reglementarea vieţii morale şi de breaslă, viza viaţa de zi cu zi atât a ucenicilor, calfelor cât şi a meşterilor. Dacă cineva încălca aceste reguli, era tras la răspundere într-o primă etapă de breaslă, iar dacă fapta se dovedea de mare gravitate, era trimisă spre judecare în faţa instanţei orăşeneşti. Autorul argumentează faptul că viaţa orăşenilor din perioada premodernă, deci şi a clujenilor, era o viaţă supusă unor reglementări serioase, mărturie fiind regulamentele cât şi protocoalele breslelor. Reglementarea vieţii morale şi de breaslă, viza viaţa de zi cu zi atât a ucenicilor, calfelor cât şi a meşterilor. Dacă cineva încălca aceste reguli, era tras la răspundere într-o primă etapă de breaslă, iar dacă fapta se dovedea de mare gravitate, era trimisă spre judecare în faţa instanţei orăşeneşti.
Linia 109: Linia 109:
<br> <br>
[[Categorie:Cluj]] [[Categorie:Cluj]]
-[[Categorie:Bibliografii.Webliografii]]+[[Categorie:Bibliografii]]
 +[[Categorie:Webliografii]]

Versiunea curentă

[modifică] Documente on-line

  • Lukács József, O farfurie de varză, în Apostrof. Revistă a Uniunii Scriitorilor, Anul XXIV, 2013, Nr. 8 (279)

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2131, accesat la 24 apr. 2014

Studiul este dedicat unei legume intrate din secolul al XV-lea şi în gastronomia clujenilor. Sunt menţionate documente din arhiva oraşului care menţionează cultivarea verzei, consumul acesteia, diferite preparate din varză.

  • Lukács József, Începuturile literaturii gastronomice din Transilvania, în Apostrof. Revistă a Uniunii Scriitorilor, Anul XXIV, 2013, Nr.2 (273)

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=2005, accesat la 24 apr. 2014

Pornind de la premisa că pentru cei preocupaţi de cercetarea alimentaţiei din veacurile trecute cărţile de bucate constituie importante surse de informaţii, studiul îşi propune să prezinte două mărturii din această categorie privind gastronomia medievală. Este vorba despre volumul de reţete culinare amintit în literatura de specialitate drept

Cartea de bucate a bucătarului-şef al principelui Transilvaniei, scrisă în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cea mai veche carte de bucate de pe teritoriul României, dar şi al Ungariei medievale, precum şi Cartea de bucate de la Cluj, apărută în anul 1695, prima carte de bucate tipărită în limba maghiară din Transilvania, care a cunoscut numeroase reeditări.

  • Lukács József, „Îmi dădu poruncă să gătesc, deci am gătit”. Ospeţe clujene din secolul al XVI-lea, în Apostrof. Revistă a Uniunii Scriitorilor, Anul XXIV, 2012, Nr.11 (270)

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1941, accesat la 25 apr. 2014

În studiul său, Lukács József, prezintă fragmente din procesele-verbale ale consiliului orăşenesc, socotelile oraşului, actele diferitelor bresle în care s-au păstrat informaţii despre mâncăruri şi despre costurile acestora, considerând arhiva oraşului Cluj din secolul al XVI-lea o sursă importantă de informare şi pentru cultura alimentaţiei şi obiceiurile culinare ale epocii.

  • Lukács József, Scandal la baia publică în secolul al XVI-lea, în Apostrof. Revistă a Uniunii Scriitorilor, Anul XXIV, 2012, Nr. 6 (265)

http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1811, accesat la 22 apr. 2014

Articolul oferă informaţii legate de primele băi publice din secolele XV-XVI, ale Clujului medieval, folosite în epocă atât pentru curăţirea corpului, cât şi ca loc de tratament al anumitor boli.

De asemenea, pe baza proceselor verbale de judecată ale consiliului orăşenesc, autorul relatează despre o întâmplare petrecută în 1584 în baia publică a oraşului, un conflict între trei doamne săsoaice, soţii ale unor cetăţeni respectabili ai oraşului, care a generat un proces de calomnie. Dincolo de întâmplarea în sine, care probabil a fost un deliciu pentru bârfele din epocă, aşa cum arată autorul, documentul menţionat furnizează şi informaţii referitoare la funcţionarea băii publice din Cluj.

  • Kovács Kiss Gyöngy, A játékos város. A társadalmi érintkezés, a gondûzés és a játékok néhány színhelye a 16. századi Kolozsváron = Oraşul jucăuş. Câteva locuri de practicare a jocurilor, a relaxării şi relaţionării sociale în Clujul secolului al XVI-lea, publicat în revista Korunk, nr.12, decembrie, 1999

http://www.hhrf.org/korunk/9912/12k13.htm, accesat la 14 mai 2014


Literatura de specialitate enumeră mai multe locuri pentru practicarea interacţiunii sociale libere, a distracţiilor şi jocurilor: atelierul de fierărie, atelierul de ţesut, morile, târgurile, băile publice, şcolile, străzile destinate carnavalurilor, pieţele, cârciumile. În Clujul secolului al XVI-lea, dintre acestea pot fi documentate de exemplu ca locuri unde oamenii se şi distrau, morile, târgurile, băile, şcolile etc. Autoarea se opreşte în studiul ei asupra cârciumilor şi locurilor destinate practicării tirului, unde clujenii se distrau şi se dedicau diferitelor jocuri.

Apare încercarea de a reglementa funcţionarea unora dintre aceste locuri, ca în cazul cârciumilor, altele se ghidau după “legile locului”, nescrise. Acestea nu oferă însă indicaţii asupra a ce se întâmpla cu adevărat la faţa locului. Astfel, despre jocuri practicate în aceste locaţii aflăm de multe ori atunci când acestea sunt legate de anumite infracţiuni, sau încălcarea regulilor, iar izvoarele judiciare sunt cele ce oferă cele mai multe informaţii în această privinţă. Ele însă doar indică unde şi cu ce se distrau clujenii, ce jocuri practicau, dar nu descriu modul sau varianta practicată de ex. în jocul de cărţi, zaruri sau popice şi nici nu permit o analiză a practicării lor din punct de vedere moral, în condiţiile în care pe lângă distracţia “nevinovată”, apare întotdeauna şi practicarea jocului cu scop de câştig material, beneficii, uneori în scop infracţional.

  • Kovács Kiss Gyöngy, Clujul petrecăreţ din secolul XVI şi soţiile zglobii de scripcar. Instantanee din viaţa cotidiană a urbei, în Korunk, nr. 10, 2010

http://www.korunk.ro/?q=ro/node/11749, accesat la 22 apr. 2014

Prima parte a studiului tratează aspecte privind o componentă a loisirului medieval clujean, cel al petrecerilor, care încep din sec. al XVI-lea să omită motivele religioase de odinioară. Asfel, serbările animau viaţa cotidiană a clujenilor de condiţie modestă dornici de petreceri şi continuatori ai tradiţiilor de carnaval – care, asemănător burgheziei europene, au preluat, în primul rând, tradiţiile germane (fapt semnalat şi de denumirea maghiară farsang, de origine nemţească [Fasching], în loc de latinescul carnaval), spre deosebire de aristocraţie, în rândul căreia s-au răspândit, în primul rând, obiceiurile italieneşti şi franceze.

În continuare, studiul aduce în atenţie sărbătorirea fărşangului în Clujul medieval, având ca scenă principală strada, loc în care petrecăreţii mascaţi, îmbrăcaţi în costume de carnaval, se plimbau şi dansau cu acompaniament muzical. Pornind de la acompaniamentul muzical indispensabil acestor petreceri, Kovács Kiss Gyöngy aduce în atenţie figura scripcarilor epocii şi în legătură cu aceştia pe cea a soţiilor lor, punând în evidenţă câteva situaţii conflictuale reflectate într-o anumită categorie a proceselor penale, care i-a permis în acelaşi timp autoarei să realizeze portretul acelor femei care au încălcat nu numai sistemul normelor morale ale societăţii în care au trăit, ci şi legile scrise.

  • Kovács Kiss Gyöngy, Pletyka, pletykálkodás. Becsületsértés, rágalmazás a fejedelemség kori Kolozsváron = Bârfa. Calomnie, defăimare în Clujul din perioada Principatului, în Korunk, oct. 2004 şi RUBICONline

http://www.korunk.org/?q=node/8&ev=2004&honap=10&cikk=7656, accesat la 9 mai 2014 şi la http://www.rubicon.hu/magyar/oldalak/pletyka_pletykalkodas_becsuletsertes_ragalmazas_a_fejedelemseg_kori_kolozsvaron#top

Pornind de la constatarea că bârfa există de când există omenirea şi chiar dacă în sine nu era interzisă, nu constituia un delict, după cum subliniază autoarea, era în mare parte purtătoare a delictelor verbale, a calomniei şi defăimării. Astfel, evoluţia şi răspândirea ei poate fi observată în izvoarele scrise ale clujene, corespondenţă, dar şi acte judiciare.

Aşa cum nu există limite temporale ale fenomenului, Kovács Kiss Gyöngy conchide că nu există nici limite teritoriale ale acestei practici, însă, în societatea vremii, anumite teritorii erau predilecte în răspândirea sa. Nu întâmplător, urmărind fenomenul în societatea clujeană din perioada Principatului, autoarea îl evidenţiază în anumite spaţii precum: piaţă, magazin, târg, moară, baia publică şi nu în ultimul rând în faţa scaunului de judecată.

  • Ana-Maria Stan, Maialul braşovenilor ,,şagunişti stabiliţi la Cluj - o sărbătoare academică şi culturală din perioada interbelică, publicat în Ţara Bârsei, new series, nr. 9, 2010

http://www.academia.edu/399682/Maialul_brasovenilor_sagunisti_stabiliti_la_Cluj_-_o_sarbatoare_academica_si_culturala_din_perioada_interbelica, accesat la 9 apr. 2014

Studiul analizează o sărbătoare, petrecere câmpenească cu tradiţie în Transilvania, maialul, devenită populară în mediul şcolar românesc. Maialul a fost o sărbătoare de prestigiu a vieţii clujene din prima jumătate a secolului al XX-lea, organizată de elita universitară a Clujului, provenită în mare parte din elita şcolară şagunistă.

Autoarea consideră că maialul braşovenilor de la Cluj ilustreză cum anumite obiceiuri culturale ale unor grupuri umane se răspândesc în alte arealuri geografice, încetăţenindu-se în noua viaţă locală. Ceremoniile de tipul maialului “şagunist” rămân tipare ale unui mod de viaţă, cu norme bine definite, contribuind la păstrarea spiritului de castă al celor care le-au dat viaţă.

  • Kovács Kiss Gyöngy, Bálozás Kolozsváron a bécsi kongresszust követő években (1815–1820) = Baluri la Cluj în primii ani de după Congresul de la Viena (1815-1820), în Korunk, decembrie 2008

http://www.korunk.org/?q=node/8&ev=2008&honap=12&cikk=9399, accesat la 7 iul. 2014

Studiul porneşte de la un istoric al balurilor, concluzionând că la Cluj, moda acestora apare la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când este atestată şi folosirea denumirii de bal, conceptul propriu-zis cristalizându-se în primii ani de după Congresul de la Viena.

Din studiu aflăm despre cei interesaţi sau implicaţi în organizarea şi desfăşurarea balurilor: autoritatea, comunitatea, adică oraşul, organizatorul balului şi nu în ultimul rând participanţii, microcomunităţi mai largi sau restrânse. Sunt aduse în atenţia cititorului şi cele mai importante locuri de desfăşurare ale balurilor în perioada analizată: palate, săli, berării. Nu în ultimul rând, autoarea tratează problema orchestrei, fără de care balul nu se putea desfăşura.

  • Jeney-Tóth Annamária, Erkölcs és céhek a mindennapokban a kora újkori Kolozsvárott = Moravuri şi bresle în viaţa de toate zilele în Clujul premodern, în Korunk, nr. 10, 2010, p.16-21

http://korunk.org/letoltlapok/Z_PKorunk2010oktober.pdf, accesat la 11 iul. 2014

Autorul argumentează faptul că viaţa orăşenilor din perioada premodernă, deci şi a clujenilor, era o viaţă supusă unor reglementări serioase, mărturie fiind regulamentele cât şi protocoalele breslelor. Reglementarea vieţii morale şi de breaslă, viza viaţa de zi cu zi atât a ucenicilor, calfelor cât şi a meşterilor. Dacă cineva încălca aceste reguli, era tras la răspundere într-o primă etapă de breaslă, iar dacă fapta se dovedea de mare gravitate, era trimisă spre judecare în faţa instanţei orăşeneşti.

Din această perspectivă sunt prezentate atât domenii reglementate, cât şi diverse încălcări ale regulamentelor, pe baza unor exemple documentate de izvoare, toate susţinând ipoteza portivit căreia, în general breslele căutau şi reuşeau să rezolve aceste situaţii şi puţine ajungeau în faţa justiţiei.

  • Csapo Emöke, Festine luculliene: secretele bucătăriei familiilor elitei clujene în a doua jumătate a secolului XIX, în vol. În căutarea fericirii. Viaţa familială în spaţiul românesc în sec. XVIII-XX, ed. Ioan Bolovan, Diana Covaci, Daniela Deteşan, Presa Universitară clujeană, Cluj-Napoca, 2010, p.353- 361

http://www.ssoar.info/ssoar/handle/document/34240, accesat la 22 iul. 2014

Studiul prezintă influenţele externe asupra bucătăriei elitei maghiare, care după 1867 a fost puternic influenţată de gastronomia franceză alături de elemente ale celei austriece şi britanice. Autoarea consideră că acestea puteau fi identificate la nivelul produselor de lux care se găseau pe piaţa locală şi care proveneau din import, în preluarea terminologiei străine fie că este vorba de denumiri aplicate reţetelor fie de operaţiuni, în adoptarea unui regim alimentar în care coexistau reţete autohtone cu cele străine şi cu cele adaptate condiţiilor locale şi naşterea unui regim al luării mesei, simbioză a modelului francez şi englez.

Autoarea identifică căile prin care aceste elemente au pătruns la vremea respectivă în ţară. Evoluţiile la nivelul bucătăriei clujene a elitei maghiare în a doua parte a sec. al XIX-lea, autoarea le pune în evidenţă printr-un studiu de caz bazat pe lista de meniuri şi socoteli întocmită de contesa Bánffy Irma între anii 1870–1871.

  • Rüsz-Fogarasi Enikõ, Vendégfogadás Kolozsváron a 16. század fordulóján = Primirea oaspeţilor la Cluj la cumpăna secolului al XVI-lea, în Mindennapi választások. Tanulmányok Péter Katalin 70. születésnapjára, ed. Erdélyi Gabriella, Tusor Péter, Budapest, 2007, p.820-833.


http://mek-oszk.uz.ua/09300/09378/index.phtml, accesat la 22 iul. 2014

Spre sfârşitul secolului al XVI-lea şi în secolul al XVII, oraşul a primit un număr mare şi divers de oaspeţi: prinţi, prinţese, episcopi, ambasadori etc. care veneau din partea Scaunului Papal, Imperiului Otoman, habsburgi, trimişi turci, tătari, sau din Ţările Române. Fiecare oaspete şi eventual suita sa, s-a bucurat în funcţie de importanţă şi rang de atenţia deosebită a oraşului. Acestora li se oferea cazare, masă, cadouri.

Toate indică faptul că clujenii erau gazde atente şi primitoare, ţinând cont de zona culturală de provenienţă a oaspeţilor, de religia lor. Erau atenţi la obiceiurile acestora şi în unele cazuri la interdicţiile de ordin religios ale acestora, deşi nu este foarte clar dacă aceste aspecte intrau în atenţia administraţiei oraşului din proprie iniţiativă sau erau solicitări ale oaspeţilor.

  • Bokor Zsuzsa, Viseld és viselkedj. Női viseletelemek harca a 20. Század elején Kolozsváron = Poartă şi poartă-te. Războiul elementelor de vestimentaţie feminine la începutul secolului 20 la Cluj, în Korunk 2008 December

http://epa.oszk.hu/00400/00458/00144/bokorzs.html, accesat la 25 iul. 2014

Autoarea îşi propune să prezinte prejudecăţi şi convingeri legate de diferite grupuri de femei (distincte sau care se distingeau) prin apartenenţa la un anumit stil sau tip vestimentar, în Clujul de la începutul secolului al 20-lea şi să atragă atenţia asupra modului în care diferite realităţi sociale se ciocnesc, intră în conflict în sfera vestimentaţiei.

Aceasta subliniază faptul că la începutul secolului 20, oraşul oferă o imagine dublă: pe de-o parte una de tip burghez, cu norme rigide, cu un sistem de relaţii atotpătrunzătoare, pe de altă parte, o imagine modernă, treptat depersonalizată, generată de eterogenitate, creşterea populaţiei, în care se şterg sau cel puţin se estompează graniţele sociale rigide, şi sunt create variate posibilităţi de mobilitate. În privinţa normelor vestimentare, autoarea constată de asemenea atât tendinţe de reprimare cât şi de revendicare: de reprimare faţă de cei cu comportamente deviante, veniţi din altă parte, dar mai ales săteni, de toleranţă, reglementare şi chiar de revendicare în ce priveşte societatea burgheză.

Dacă primilor li se cerea păstrarea identităţii prin vestimentaţie, fără stridenţe şi prin aceasta să circule prin oraş într-o vestimentaţie care permitea recunoaşterea apartenenţei lor, în cei priveşte pe ultimii, se impunea când o apariţie manierată, “de domn”, în spaţiul urban, când se impunea ca normă moda. Toate aceste aspecte autoarea le prezintă şi argumentează aducând în atenţie trei grupuri: servitoarele, doamnele care ţineau pasul cu moda şi prostituatele.

Autoarea doreşte astfel să arate cum anumite stiluri şi elemente vestimentare contribuiau la ieşirea din cadrele ordinii sociale şi cum modelele comportamentale şi vestimentare care se abăteau de la cele tipar generau o interacţiune tensionată cu normele şi sistemul de valori direcţionând într-un cadru particular vestimentaţia individuală sau a unui întreg grup.