De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

Date biografice

n. 1801 – d. 1 sept. 1878, Câmpia Turzii. Scriitoare, prima femeie care a redactat în limba maghiară un jurnal de călătorie, Olaszhoni és schweizi utazás, care a fost publicat la Cluj.

A fost fiica baronului Wesselényi József și a contesei Kendeffy Mária. Primul ei soț a fost Bánnfy László. Au avut o fiică, Jozefa.

Datorită crizei maritale prin care trecea, în 1835, Polixéna a plecat într-o călătorie, care a durat aproape un an. A pornit la drum împreună cu fiica ei în vârstă de zece ani, fiind însoțită doar de cameristă și un valet. Și aceasta nu era un lucru facil sau obișnuit în epocă. S-a orientat și și-a stabilit popasurile cu ajutorul primelor ghiduri de călătorie din sec. XIX. S-a deplasat cu căruța, trăsura, cu poștalionul și dacă a fost nevoie, în anumite zone și pe jos. Numele său a fost în toate cercurile aristocratice o recomandare (a ajuns și la Papă) și a ajutat-o să treacă peste greutăți. Așa a câștigat experiențe și cunoștințe care nu puteau fi obținute din cărți. A revenit cu o mai bună cunoaștere a omenirii, cu o sensibilitate socială, o atitudine critică mai profundă. A început să-și scrie cartea încă de la revenirea acasă, dar a reușit să o publice după șase ani, în 1842, la Cluj, cu titlul Olaszhoni és schweizi utazás [Călătorie italiană și elvețiană].

În anul 1835, l-a cunoscut la Roma pe medicul englez John Paget. După divorțul de Bánnfy László, l-a însoțit pe Paget în mai multe călătorii în Marea Britanie și Franța. La revenirea în Transilvania, s-a căsătorit cu John Paget. Polixéna a intenționat să scrie și un jurnal al călătoriilor în Marea Britanie și Franța, dar această carte nu s-a mai născut. Și-a ajutat soțul în scrierea lucrărilor sale, corectându-le stilistic și lingvistic. Paget a scris l-a îndemnul ei lucrarea Hungary and Transsylvania.

S-au stabilit la Cluj, iar verile le petreceau la Câmpia Turzii, unde John Paget a pus bazele unei gospodării model. În anul 1841, Polixena a născut doi băieți gemeni, Olivér și Artúr, care au decedat însă timpuriu, unul la vârsta copilăriei, celălat la douăzeci de ani.

În anul 1849 s-au mutat în Marea Britanie și au revenit la Cluj abia în 1855. Soțul și-a continuat inițiativele comunitare, însă ea a renunțat să scrie. A murit în 1878, fiind înmormântată în Cimitirul Central din Cluj, zona luterană, în cripta Paget, alături de soțul ei.

Bibliografie

  1. Wesselényi Polixéna, la https://hu.wikipedia.org/wiki/Wessel%C3%A9nyi_Polix%C3%A9na, accesat la 5 febr. 2018.
  2. Az első magyar női útirajz - Wesselényi Polixéna: Olaszhoni és schweizi utazás, la https://nokert.hu/tue-20140624-1938/1193/504/az-elso-magyar-noi-utirajz-wesselenyi-polixena-olaszhoni-es-schweizi, accesta la 5 febr. 2018