Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj, împreună cu alte patru biblioteci publice din judeţul Cluj: Biblioteca Municipală „Teodor Murăşanu” Turda, Biblioteca Municipală Dej, Biblioteca Comunală Sănduleşti, Biblioteca Comunală “Ioan Ploscaru” Frata, demarează proiectul: Vreau să-mi citeşti! al cărui scop este creşterea atractivităţii lecturii prin dezvoltarea capacităţii de inter-relaţionare între părinţi, bunici şi copii.
Partener în proiect este Asociaţia Learn&Vision, care are expertiza necesară pentru transferul de cunoştinţe (deprinderea obiceiului lecturii la copilul mic) către bibliotecari,urmând ca aceştia să transmită deprinderile către părinţi şi bunici.
Proiectul este susţinut prin programul de finanţare oferit de IREX (International Research & Exchanges Board) pentru biblioteci judeţene “Idei de 15000+ lei”, lansat în cadrul programului Biblionet - lumea in biblioteca mea.
Mai multe informaţii pe blogul proiectului http://vreausamicitesti.blogspot.ro/