|
|
Capitolul IX
Biblioteca publică
clujeană azi.
Realităţi şi
perspective
1. Biblioteca şi bibliotecarii
clujeni la răscruce de veac şi mileniu – personal, organizare
Instabilitatea
politică de după decembrie 1989 a adus după sine mutaţii şi
în domeniul culturii şi al bibliotecilor din România. Oamenii care privesc
din afară viaţa intimă a acestora pot avea o percepţie
falsă despre instituţiile în cauză, considerându-le încremenite
în proiect, învechite. Realitatea, însă, este alta, şi specialiştii
în domeniu o percep corect; aici au avut loc mutaţii lente, dar
substanţiale atât în ce priveşte raportul bibliotecilor cu
comunităţile pentru care au fost create şi de care sunt
susţinute, cât şi în procesele interne de organizare a
colecţiilor o dată cu introducerea tehnicii informatice şi
conceperea bibliotecii ca făcând parte integrantă din ceea ce omul
modern denumeşte Societate Informaţională – în fază de
constituire şi la noi.
Bibliotecarii
români nu se vor mai mulţumi cu sloganuri naţionale sau locale
privitoare la rolul şi funcţiile bibliotecii publice; ei se vor
raporta mereu la reglementările aduse în plan internaţional prin Manifestul UNESCO pentru biblioteca publică, structurat la Conferinţele
Generale UNESCO din 1947 şi 1949, adoptat în 1972, modificat şi
promovat în 1994 de Federaţia Internaţională a Asociaţiilor
de Bibliotecari şi Biblioteci (FIAB/IFLA), în care „Biblioteca publică este
poartă deschisă spre cunoaştere, asigură condiţii de
bază pentru educaţie permanentă, luarea independentă de
decizii şi dezvoltarea culturală a individului şi a grupurilor
sociale…”, „…este centrul local de informaţii…”, iar serviciile
bibliotecii „…sunt accesibile tuturor fără diferenţieri de
vârstă, rasă, sex, religie, naţionalitate, limbă ori statut
social” şi trebuie să ofere servicii şi pentru persoanele
defavorizate, spitalizate, private de libertate sau pentru minorităţi
lingvistice[1]. Ei au conştientizat
faptul că prestigiul lor şi al instituţiilor în care
lucrează s-a erodat în timp încât a trebuit să o ia de la capăt,
să demonstreze că bibliotecile româneşti sunt pregătite
să acceadă în Societatea Informaţională având de partea lor
noua tehnologie, dar şi capacitatea proprie de valorificare a imensului
potenţial uman de care dispun.
După o perioadă
incertă, specifică oricărui început de etapă istorică,
biblioteca românească şi bibliotecarul român s-au reorientat şi
adaptat rapid la cerinţele moderne ale lumii bibliotecare europene şi
americane. Vizitele făcute de oamenii bibliotecilor (şi-i denumim aşa
pentru că, din 1970, aceştia deprindeau alfabetul bibliotecăresc
doar prin studiu personal sau prin cursuri de specializare organizate în plan
naţional, o dată la 5 ani, în conformitate cu Legea nr. 2/1971
privind perfecţionarea pregătirii profesionale a lucrătorilor
din unităţile socialiste, care stabilea obligaţia fiecărui
salariat de a urma, periodic, forme ale pregătirii profesionale adecvate
sarcinilor de serviciu ale acestora, cursuri care se făceau pentru
bibliotecarii din bibliotecile publice astfel: între 1976 şi 1980, la
Stoieneşti; între 1980 şi 1984, la Bucureşti, în cadrul
Centrului de perfecţionare a personalului din cultură şi
artă, de pregătire postliceală şi postuniversitară,
iar din 1984, şi la Buşteni, şi la Sediul din Bucureşti) în
mari centre de tradiţie, culturale şi bibliotecare, din Franţa,
Anglia, Scoţia, Irlanda, Olanda, Germania, Grecia, SUA şi altele,
le-au dat posibilitatea să compare statutul bibliotecii şi
bibliotecarului român cu cel din respectivele ţări (vezi şi
Anexa nr. 1 din finalul capitolului). Mai mult decât bibliotecarii din
bibliotecile publice, cei din învăţământ au reuşit, şi
datorită unei politici mai coerente a Ministerului
Învăţământului/Educaţiei Naţionale, să
acceadă la programe ale Uniunii Europene, la burse şi stagii de
iniţiere în diferite domenii, pentru noi foarte puţin cunoscute
înainte de 1989. Cele 8 echipe care s-au succedat la Ministerul Culturii, în 11
ani, conduse de miniştri (unii) cu nume de rezonanţă în cultura
română, n-au conştientizat suficient că biblioteca este o
instituţie vie şi de importanţă naţională,
că este imperios necesară o conlucrare cu oamenii care au rămas
în biblioteci, care s-au ataşat şi angajat cu pasiune şi
pricepere în „reconstrucţia” acestor instituţii publice cu rol
fundamental în dezvoltarea economico-socială a României. Doar 2
miniştri (Grigore Zanc şi Ion Caramitru) s-au aplecat asupra problemelor
bibliotecilor publice, a nevoilor acestora. Cu mici excepţii (Gheorghe
Buluţă, Delia Mucică, Ana Andreescu, Florin Rotaru, Ion
Mărunţelu, Ion Ciotloş), bibliotecile publice româneşti
n-au găsit la minister sprijinul profesioniştilor, ci doar „sfatul”
unor oameni care au avut tangenţe cu bibliotecile publice. De abia în
ultimii ani Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi
Bibliotecilor Publice din România (A.N.B.P.R.) a reuşit să
convingă Ministerul Culturii şi diriguitorii acestuia că dezvoltarea
bibliotecilor publice româneşti trebuie să se facă nu „după
ureche”, ci după programe structurate ştiinţific şi de
interes pentru toate categoriile de biblioteci publice: naţională,
judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale.
În lipsa unei legi a
bibliotecilor, a fost necesar să se reglementeze viaţa şi
dezvoltarea acestor instituţii prin regulamente de organizare şi
funcţionare; aşa apar după 1990 cele trei regulamente (1992,
1996, 1998) care încearcă să stabilească norme de organizare şi
funcţionare a bibliotecilor publice aflate sub autoritatea
administrativă a consiliilor locale şi judeţene şi sub
autoritatea de specialitate a Ministerului Culturii; în timp ce Regulamentul
din 1992 vorbeşte doar de „biblioteci de stat” (înţelegând prin
acestea bibliotecile publice ale comunităţilor locale –
fără cele ale sindicatelor, cooperaţiei şi ale altor
posesori de biblioteci, care se vor încadra după 1990 categoriei
statistice de biblioteci specializate), celelalte două regulamente au în
conţinut reglementări mult mai permisive şi favorabile acestor instituţii,
oferind repere clare despre caracterul colecţiilor şi al serviciilor,
stipulând explicit obligativitatea asigurării bazei materiale şi a
resurselor financiare pentru fiecare categorie de bibliotecă; sunt, de
asemenea, precizate normele privitoare la personal, conducerea şi
organizarea bibliotecilor, raportul lor de subordonare administrativă
şi de specialitate şi, foarte important, criteriile de normare
şi ocupare a posturilor, mai ales pentru bibliotecile din mediul rural, la
care nici încadrarea, nici eliberarea din funcţie a bibliotecarului nu se
pot face fără acordul bibliotecii judeţene.
Chiar dacă unele precizări ale regulamentelor
sunt eludate de consiliile locale sau judeţene, ele rămân, până
la apariţia Legii bibliotecilor, singurele elemente de „apărare”
împotriva abuzurilor unor primari sau consilii locale.
Conducerea A.N.B.P.R. a impus şi s-a impus prin
abordarea sistemică a problematicii celor 3.000 de biblioteci publice,
privitoare la dezvoltarea lor; a reuşit să convingă factorii de
decizie şi finanţare de la nivel central şi local că
instituţia publică bibliotecară, pe lângă că este cea
mai stabilă şi mai dinamică, dă nota definitorie a modului
în care societatea românească în tranziţie este capabilă să
producă şi să se reproducă pe coordonate superioare de
dezvoltare economică, ştiinţifică şi culturală.
Considerăm că
dinamica actuală a acestor instituţii este de departe superioară
evoluţiei social-economice a României, cu toate că o parte dintre ele
au intrat în ultimul deceniu al secolului XX cu o stare precară; din cele
23.000 de biblioteci, doar 100 aveau un sediu special construit, cu
utilităţi specifice, iar în perioada 1974-1989, s-a interzis total
construirea de biblioteci (excepţie: localul Bibliotecii Naţionale);
majoritatea lor erau conduse de oameni care nu aveau nimic în comun cu profesia
de bibliotecar, fiind remuneraţi doar simbolic, pentru o muncă ce în
realitate nu o prestau; datorită concepţiei că bibliotecile pot
funcţiona şi pe baze „obşteşti”, în anii ’80, în cele
23.000 de biblioteci din România lucrau doar 5.300 de bibliotecari, iar spre
sfârşitul anilor ’80 numărul lor s-a redus şi mai mult; în
majoritatea cazurilor, ei erau învăţători sau profesori şi
adesea nu erau nici măcar localnici, ci navetişti ai satelor şi
comunelor.
Spaţiile de
depozitare, de împrumut şi lectură, dotarea lor materială,
îndeosebi la bibliotecile comunale, erau sub nivelul oricăror standarde.
Chiar şi unele biblioteci orăşeneşti, municipale şi
judeţene funcţionau în anii ’70-’80 cu personal sub
necesităţi, erau slab finanţate, iar în perioadele reci
incintele deveneau improprii lecturii şi păstrării
cărţilor datorită frigului şi, uneori, lipsei de curent
electric, neajunsuri ce se întâlneau şi în apartamentele de locuit ale
românilor.
Conducătorii de
biblioteci publice au trebuit, în aceste condiţii, să ţină
seama, pe de o parte, de ruptura produsă între instituţie şi
utilizatorii ei, iar pe de alta, de o sumă de priorităţi, cu totul
diferite faţă de cele stabilite anterior.
Pe acest fundal al bulversărilor sociale şi al
instabilităţilor produse în autoritatea conducerilor întreprinderilor
industriale, comerciale şi cooperatiste, ale instituţiilor de
cultură (şi aici trebuie amintită marea greşeală a
primului guvern democrat de a scoate la „licitaţia” angajaţilor
posturile personalului de conducere din întreg sistemul economico-social
şi cultural românesc), se produc grave greşeli prin înlăturarea
arbitrară a unor profesionişti exigenţi ai domeniilor.
În atare condiţii, Biblioteca Judeţeană
clujeană nu putea să se sustragă mersului general. Vechiul
conducător, numit în 1987, va fi supus, în luna februarie 1990, votului
celor 41 de salariaţi. Chiar dacă exigenţele acestuia şi
ale echipei sale de conducere au fost destul de mari pentru vremurile „apuse”,
oamenii au reacţionat echilibrat şi fără patimă, încât
cei 3-4 „turbulenţi” şi „frustraţi” ai colectivului n-au putut
influenţa realegerea directorului (4 voturi împotrivă) şi a
conducătorilor de domenii. Având o libertate mai mare în organizarea
internă a bugetului şi personalului, noua/vechea conducere va stabili
viitoarele coordonate şi priorităţi ale activităţii
bibliotecii pentru o perioadă mai lungă, printre care:
a)
rezolvarea problemei sediului central, prin construirea
unui local nou, cu funcţionalităţi specifice;
b)
completarea cu personal a „schemei” Bibliotecii
Judeţene, a celor municipale şi orăşeneşti şi
reînfiinţarea posturilor de bibliotecari în toate comunele judeţului;
stabilirea unor programe de formare continuă şi dezvoltare pentru
noii veniţi;
c)
modernizarea serviciilor pentru public prin introducerea
tehnicii de calcul şi crearea de baze de date;
d)
dezvoltarea echilibrată a fondului prin
achiziţionarea unor publicaţii, îndeosebi a celor de informare
şi documentare, inclusiv în limbile minorităţilor naţionale
şi în cele de circulaţie internaţională;
e)
satisfacerea, pe aceste baze, a cerinţelor
utilizatorilor sub formele cele mai diverse, eficiente şi rapide;
f)
stabilirea unor modalităţi de cooperare cu
bibliotecile publice, cu celelalte tipuri de biblioteci, cu profesioniştii
din ţară, din Europa şi din lume;
g)
găsirea unor modalităţi de conlucrare cu
bibliotecarii şi bibliotecile din comunităţile româneşti de
peste graniţe şi închegarea unor legături culturale mai largi cu
diaspora românească.
Stabilirea unor asemenea priorităţi majore şi punerea lor în
operă nu ar fi fost posibile fără ajutorul hotărâtor din
partea ordonatorului principal de credite – Consiliul Judeţean –, a
factorilor de conducere de la nivelul administraţiei publice judeţene
– Prefectura şi Consiliul Judeţean Cluj, în fruntea cărora s-au
aflat şi se află personalităţi cu largă deschidere
ştiinţifică şi culturală: scriitorul Grigore Zanc,
prof. univ. Vasile Soporan, inginerul Graţian Şerban, prof. univ.
Victor Romulus Constantinescu – şi criticului literar Petru Poantă,
în calitate de consilier şef al Inspectoratului Judeţean pentru
Cultură, pe parcursul a şapte ani; cu sprijinul acestuia din
urmă, s-a reuşit, la începutul anului 1992, să se convingă
autorităţile politice şi administrative locale de necesitatea
atribuirii numelui lui Octavian Goga bibliotecii (vezi şi Anexa nr. 2 din
finalul capitolului). În atare condiţii favorabile, biblioteca
clujeană a reuşit să se dezvolte din toate punctele de vedere –
spaţii pentru lectură şi împrumut, colecţii, personal,
participare la programe naţionale şi europene –, iar
specialiştii ei să fie apreciaţi la adevărata lor valoare.
Chiar dacă n-a existat o
legislaţie protectoare pentru bibliotecă, s-a putut respecta
principiul neutralităţii colecţiilor, bibliotecarilor clujeni
le-a fost acordată favoarea „clauzei de conştiinţă”,
fără a fi supuşi la presiuni politice sau administrative,
respectându-se întru totul misiunea fundamentală a bibliotecii publice:
facilitarea accesului la informaţie al tuturor membrilor
comunităţii pentru care ea există.
Reprezentativitatea colecţiilor şi ponderea
domeniilor acestora au fost dictate de utilizatorii noştri, devenind o
practică cotidiană analiza cererilor lor de lectură şi
servicii. Doleanţele şi propunerile lor s-au regăsit mereu în
completarea fondurilor de publicaţii – carte, periodice, documente
audiovizuale (benzi magnetice, CD-uri şi CD-ROM-uri) –, chiar dacă
sugestiile respective aveau doar caracter de recomandare. S-a impus serviciului
de specialitate completarea, prin achiziţii sau donaţii, a unor
titluri necesare satisfacerii solicitărilor utilizatorilor, conducerea
devenind prin aceasta un garant al echilibrului colecţiilor.
Principiile care au condus la implementarea programelor
anuale şi a proiectelor culturale pe termen mediu şi lung au fost
pragmatice, măsurându-se întotdeauna prin performanţele
obţinute. Dezbaterea acestora în colectivele de salariaţi, pe domenii
sau în evaluările anuale practicate, a dat satisfacţie atât
bibliotecarilor cât şi beneficiarilor bibliotecii. Câştigurile în
performanţă şi indicatorii crescuţi au condus la crearea
unor programe noi de pregătire profesională locală a
personalului, cu expuneri în plen şi aplicaţii practice, în ateliere
de lucru, care au influenţat pozitiv participarea membrilor colectivului
la studierea bibliografiei temelor abordate, dar şi însuşirea unor
tehnici folositoare direct, la locurile de muncă (vezi şi Anexa nr. 3
din finalul capitolului). Evaluările personalului, practicate din 1987
până astăzi, au fost şi sunt de natură să schimbe în
bine atitudinea faţă de profesie şi problematica ei, mai ales
că acestea au avut o greutate apreciabilă în promovarea în grade
şi trepte profesionale, în salarizarea acestuia. Exigenţa conducerii
în evaluarea anuală, uneori bianuală, a oamenilor a fost şi este
strict legată de câştigul de cunoştinţe obţinut de
aceştia, corelat cu câştigul de performanţă realizat în
practica cotidiană.
Pornind de la aceste considerente
şi câştiguri, s-a îmbunătăţit şi atmosfera în
colectivele secţiilor şi serviciilor. Nevoia de supraveghere
directă a personalului a fost înlocuită cu nevoia acoperirii în
programe, percepute ca realizabile, în schimbarea unor stări de lucru
învechite, care nu mai corespund cerinţelor actuale ale lecturii publice.
Promovarea noului şi nevoia de schimbare în activitate au devenit
strategii ale conducerii bibliotecii, iar îmbunătăţirea
performanţelor angajaţilor şi ale colectivelor de la fiecare
punct de servicii, un punct esenţial al programului directorului şi
echipei sale de conducere; s-a avut întotdeauna în vedere necesitatea şi
oportunitatea unor schimbări în practica de zi cu zi, mizându-se pe
disponibilitatea şi angajamentul oamenilor bibliotecii în a fi deschizători
de drumuri pentru celelalte biblioteci publice din ţară; numeroasele
exemple ilustrează premierele clujene ale domeniului: achiziţionarea,
în 1990, a primului calculator (PC) necesar automatizării serviciilor
pentru public şi accesului la bazele naţionale de date şi la
cele oferite de Internet; iniţiativa creării primei biblioteci
sistematice publice cu carte românească pentru românii din afara
graniţelor (Biblioteca „Transilvania” de la Chişinău – august
1991) şi a fondurilor de carte românească la Biblioteca
Raională/Orăşenească Floreşti, Basarabia – 1993
şi la Societatea de Cultură „Mihai Eminescu” din Cernăuţi –
1993) şi completarea lor periodică, bianual/anual; prima
bibliotecă judeţeană care a achiziţionat (1994),
experimentat şi pus în funcţiune softul TINLIB pentru informatizarea
operaţiunilor de bibliotecă; participarea la primul Program de
parteneriat european PHARE pentru bibliotecile publice româneşti (PLDP –
Programul de Dezvoltare a Bibliotecilor Publice, 1996-1997, în urma căruia
s-a structurat şi funcţionează primul Centru de Informare
Comunitară din România –1997); acestuia i-a urmat cel de-al doilea,
finanţat de Comisia Europeană DG-XIII (PubliCA – Acţiune
Concertată pentru Bibliotecile Publice, 1998-1999), care s-a finalizat
prin Declaraţia de la Copenhaga
din octombrie 1999 – important document ce vizează
responsabilităţile bibliotecilor publice europene pentru
comunităţile locale. Programul LIBECON 2000, coordonat de Comisia
Europeană DG-XIII, care a urmărit nivelul raportărilor
statistice în ţările Central şi Est Europene şi a propus
soluţii de armonizare a unor operaţii măsurabile, pentru a putea
face posibile dezvoltarea şi competiţia de pe poziţii
comparabile, a fost şi el coordonat, pentru România, de un membru al conducerii
bibliotecii clujene.
În plan naţional, biblioteca clujeană şi
profesioniştii ei s-au impus prin: iniţierea primului Program
PROBIP-2000 (Performanţe Româneşti în Bibliotecile Publice) (1998),
prin care s-au stabilit indicatorii de performanţă şi
indicatorii statistici naţionali ai acestui tip de bibliotecă; au
fost iniţiatori şi coparticipanţi şi ai programelor
naţionale de formare şi dezvoltare a personalului din bibliotecile
publice (1997), ai celui de informatizare (1998) precum şi ai celui de
dotare cu publicaţii pentru acestea (1996) (sprijinite de Ministerul
Culturii şi administraţiile publice judeţene şi locale); au
fost printre iniţiatorii şi susţinătorii unor acte normativ
legislative în domeniu: Legea Bibliotecilor din România (1997) – neadoptată
încă; Regulamentul de organizare şi funcţionare a bibliotecilor
publice din România (1998); Normele metodologice privind evidenţa,
gestionarea şi inventarierea documentelor specifice bibliotecilor publice
(2000) şi multe alte iniţiative de care au beneficiat cele aproape
3.000 de biblioteci publice româneşti, şi nu numai ele.
Ca o recunoaştere a seriozităţii şi
competenţei lor, membrii echipei de conducere a Bibliotecii Judeţene
„Octavian Goga” au fost aleşi şi s-au angajat cu profesionalism
şi dăruire în coordonarea activităţilor Asociaţiei
Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România (A.B.B.P.R.): Traian Brad,
vicepreşedinte al Consiliului de conducere de la înfiinţare
(februarie 1990) până în 1998, preşedinte al Asociaţiei
Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România
(A.N.B.P.R) din 1998 până în prezent, preşedinte al Consiliului
Directorilor de Biblioteci Publice din România (1994-1998); Doina Popa,
preşedinta filialei Cluj a A.N.B.P.R. din 1990, preşedinta Comisiei
Asociaţiei pentru statistica de bibliotecă şi coordonatorul
Programului Naţional PROBIP-2000; Călina Retişan,
copreşedinte al Comisiei Asociaţiei pentru Informatizarea
Bibliotecilor din România; Adriana Király, membră a Comisiei
Naţionale pentru Catalogul Naţional Partajat şi a Comitetului
Permanent al Secţiunii IFLA de Clasificare şi Indexare; alături
de aceştia, sunt cuprinşi în comisiile pe specialităţi ale
A.N.B.P.R.-ului şi ale Federaţiei Asociaţiilor de Bibliotecari
din România şi Rodica Ivan, Georgeta Dodu şi Tatiana Costiuc. Într-un
cuvânt, angajare, responsabilitate şi activism profesional performant sunt
termeni ce definesc caracterul şi modul de lucru al membrilor echipei de
conducere a bibliotecii clujene.
Toate acestea sunt rodul
asumării unor responsabilităţi în plan naţional, al luptei,
uneori surdă, cu responsabilii ministeriali, cu închistarea şi
rezistenţa la schimbare, cu opacitatea faţă în faţă cu
iniţiativa venită din ţară sau din afara ei. Pe un asemenea
fond, bibliotecile publice româneşti au pierdut, din anul 1990 până
astăzi, oportunităţi multiple de participare la programe ale
Uniunii Europene (UE), PHARE sau la cele coordonate de Direcţia
Generală XIII a Comisiei Europene. Cu bună ştiinţă
şi multă inconştienţă, tematica acestora era
„ascunsă” bibliotecarilor, care abia după luni şi ani aflau de
existenţa lor; iar despre o angajare pe cont propriu a bibliotecarilor
şi bibliotecilor din teritoriu nu se putea vorbi.
Aşa s-a întâmplat şi în
1998 cu concluziile Raportului[2]
întocmit, la cererea Comisiei Europene, de către un expert în domeniul
bibliotecilor publice, David Fuegi. Nu s-a dorit să fie adus la
cunoştinţa noastră din teama de presiune din partea
profesioniştilor, generată de sesizarea unor greşeli şi
practici centraliste ale Direcţiei Cultură Scrisă-Biblioteci din
Minister, a raportului defectuos al acesteia cu bibliotecile publice din
ţară, a folosirii centralizate a banilor publici alocaţi pentru
programele de reformă; în acest mod, neproductiv, s-a întâmplat şi cu
alte programe europene la care s-ar fi putut accede, cu beneficii imense atât
pentru biblioteci cât şi pentru bibliotecari (instruire/formare în
ţări ale UE), pentru o compatibilizare reală şi rapidă
în vederea aderării, şi prin cultură, la Uniunea Europeană.
Au primat însă interesele personale sau de grup în detrimentul
bibliotecilor şi bibliotecarilor.
Gândită şi structurată cu cele mai bune
intenţii de către prof. univ. Mircea Tomuş, secretar de stat în
Ministerul Culturii, sub scutul ministerial al lui Petre Sălcudeanu, Casa
de Presă şi Editură „Cultura Naţională” a încercat
„salvarea” unor edituri şi sprijinirea bibliotecilor, însă din
păcate activitatea ei a fost deturnată, va decădea sub
miniştrii Marin Sorescu şi Viorel Mărginean,
înfricoşaţi de amploarea şi deviaţia la care s-a ajuns
printr-un manageriat defectuos, încât ea a devenit, din „întreprindere”
necesară şi de real folos pentru viaţa editorială şi
pentru bibliotecile româneşti, o piedică şi un univers de
afaceri.
Criza managerială în general, dar mai ales criza managementului
resurselor umane, produse după decembrie 1989, au afectat şi
bibliotecile publice româneşti. Instabilitatea conducerilor din aceste
instituţii coroborată cu concepţia conform căreia de
salariaţii bibliotecilor trebuie să se ocupe Serviciul Personal (în
majoritatea cazurilor format dintr-un singur angajat) a făcut ca
menţinerea personalului deja format, înscrierile la concurs, stabilirea
tematicilor acestuia pentru ocuparea posturilor vacante sau a celor nou
înfiinţate, problemele de salarizare şi altele să fie în grea
suferinţă; pe acest fundal de instabilitate, conjugat cu ample
şi dese schimbări legislative, cu o fluctuaţie
nemaiîntâlnită a forţei de muncă, datorată pierderii unor
locuri de muncă generate de destructurarea economiei de stat, bibliotecile
devin foarte căutate, îndeosebi de către personalul cu studii
superioare umaniste, în primii ani, după care tot mai mulţi
absolvenţi ai facultăţilor cu profil ştiinţific sau ai
universităţilor tehnice vor încerca să intre în aceste
instituţii.
La Cluj-Napoca, centru universitar cu tradiţie în
învăţământul superior umanist, s-a dezvoltat şi
învăţământul tehnic şi artistic, astfel că
absolvenţii de după 1989, nemaiavând o repartiţie la un loc de
muncă, s-au îndreptat înspre noile servicii în dezvoltare, printre care
şi spre biblioteci, ceea ce a făcut ca piaţa forţei de
muncă să fie favorabilă selectării unor tineri
absolvenţi pentru reconversia lor în meseria de bibliotecar.
Plecările masive şi succesive din
bibliotecă, în aceşti ultimi 11 ani, se datorează pe de o parte
insatisfacţiei pe care unii dintre noii veniţi au simţit-o
(mulţi au crezut că biblioteca este un loc de muncă uşor,
„călduţ”, în care personalul stă şi citeşte
liniştit), iar pe de alta, pensionărilor sub limita de vârstă,
posibile datorită aplicării prevederilor Decretului-lege nr. 60 din 6
februarie 1990. Fluctuaţia personalului în 1990 a fost cea mai mare din
istoria bibliotecii. Celor 41 de salariaţi existenţi în decembrie
1989 (vezi şi Anexa nr. 4 din finalul capitolului) li s-au adăugat,
în 1990, alţi 11, prin noile posturi create, astfel că din cauza
celor 9 persoane plecate (6 absolvenţi de studii superioare filologice
şi 3 cu studii medii – din care 3 s-au pensionat, iar alţi 6 s-au
transferat), biblioteca a trebuit să angajeze 22 de persoane noi (9 filologi,
5 cu studii superioare de drept, ştiinţe ale naturii, muzicologie
şi 8 cu studii medii). Totodată, biblioteca pierde pe unii dintre cei
mai buni profesionişti, conducători ai unor compartimente importante
de activitate (Irina Petraş-Poantă – bibliografic, Florin Zaharescu –
îndrumare metodică, în 1990, iar în 1991, Rodica Zdrenghea – relaţii
cu publicul şi Doina Banu – dezvoltare şi prelucrare a
colecţiilor).
În următorii doi ani, numărul salariaţilor
veniţi în bibliotecă va fi egal cu cel al plecaţilor, prin
pensionare sau transfer; de semnalat faptul că biblioteca va pierde 9
filologi, iar intraţi vor fi doar 3 (şi aceştia prin transfer).
În cei trei ani, învăţământul universitar
clujean va lua amploare, numărul universităţilor particulare va
creşte la 4, pe lângă cele 6 de stat, existente dinainte de 1989, iar
oferta forţei de muncă va fi suficient de mare pentru a se putea
alege viitorii profesionişti; din anul universitar 1995-1996, va
funcţiona la Cluj-Napoca şi un Colegiu de Biblioteconomie, în cadrul
Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii
„Babeş-Bolyai” (de unde se vor recruta profesioniştii în devenire);
se va aşeza în cadre normale şi activitatea de editare şi
producere a cărţii şi cea a mass-mediei, domenii în care vor
pleca majoritatea filologilor. Este de semnalat şi faptul că în
aceşti ani biblioteca va fi „asaltată” de absolvenţi ai unor
licee, din rândul cărora mulţi îşi vor completa studiile.
O privire de ansamblu asupra evoluţiei şi
fluctuaţiei personalului în cei unsprezece ani (vezi şi Anexa nr. 5
din finalul capitolului), numericeşte vorbind, confirmă nota de
interes a conducerii bibliotecii şi administraţiei judeţene
pentru apropierea de standardele naţionale, dar departe încă de cele
internaţionale. Cu toate creşterile de personal, se constată
încă un număr foarte mare de locuitori care revin per angajat (6.040
în 1991; 4.157 în 1995 şi 3.713 în 2000), departe de norma europeană
conform căreia 1 post de bibliotecar revine la 2.300 de locuitori
(după Carta pentru bibliotecile
publice; vezi şi Anexa nr. 6 din finalul capitolului). Dacă, la
sfârşitul lui 1989, biblioteca va intra în ultimul deceniu al secolului XX
cu 41 de salariaţi, numărul acestora va creşte la 52 în 1990, 54
în 1993, 62 în 1994, 83 în 1996 şi 85 în 1997, cifră rămasă
constantă până la sfârşitul anului 2000. Structurarea
personalului într-un ansamblu armonios şi funcţional alcătuit a
stat mereu în atenţia conducerii, astfel că aproape anual a fost modificată
organigrama bibliotecii, în funcţie de strategia de dezvoltare a anumitor
sectoare, adoptată de Consiliul de administraţie (vezi şi Anexa
nr. 7 din finalul capitolului).
Pentru a înlătura imaginea unei profesii de
„provizorat”, s-a trecut la utilizarea unor grile teoretice mai elaborate,
aplicabile la selecţia candidaţilor, introducând şi probe
practice (de cunoaştere şi operare pe calculator, cunoaşterea
unor limbi străine ş.a.). Prin interviuri şi discuţii pe
marginea lucrărilor scrise s-a verificat modul în care a fost
asimilată bibliografia din domeniul biblioteconomiei, urmărindu-se
şi înlăturarea efectului inhibitoriu pe care candidaţii l-au
simţit în faţa examinatorilor.
Încercând o integrare cât mai rapidă şi
completă a noilor angajaţi, conducerea bibliotecii a avut o
preocupare constantă pentru pregătirea şi perfecţionarea
profesională a angajaţilor. Astfel din 1987, de la venirea sa, noul
director şi echipa de conducere au introdus un Program de pregătire
profesională internă foarte riguros, structurat pe parcursul a 9 luni
(de obicei a treia sâmbătă din lună). Acest program a fost
iniţiat din raţiuni practice: cunoştinţele dobândite cu ani
în urmă sau chiar în anul precedent nu sunt suficiente, pot fi învechite
la un moment dat; oamenii au nevoie de instruire permanentă atât atunci
când sunt începători în profesie, cât şi atunci când li se dau
sarcini noi, când îşi schimbă locul de muncă, când doresc
să facă din activitatea în bibliotecă o carieră etc.
Bibliotecarilor le-a fost oferită posibilitatea să propună
şi să opteze pentru direcţia în care au dorit să evolueze
dezvoltarea lor profesională şi au fost încurajaţi
să-şi asume responsabilitatea pregătirii. Iniţiativa a dat
roade, astfel că majoritatea celor care nu aveau o pregătire de
profil au fost puşi în situaţia de a studia bibliografia recomandată,
generală sau de domeniu, pentru a putea participa la dezbaterile în plen
sau pe ateliere de lucru (vezi şi Anexa nr. 3 din finalul capitolului).
„Calificarea” noilor veniţi a fost dublată
şi de participările la cursurile de dezvoltare profesională
organizate la nivel naţional sau zonal de către centre culturale
străine, fundaţii, grupuri de lectori europeni şi americani sau
prin participarea la stagii şi burse peste hotare (vezi şi Anexa nr.
1 din finalul capitolului).
De rezultatele obţinute şi prin aceste
modalităţi de formare şi dezvoltare profesională s-a
ţinut cont la avansarea în grade şi trepte profesionale. Acestea,
coroborate cu evaluările anuale/bianuale, au fost strâns legate de
stabilirea sarcinilor prin fişa postului, ierarhizarea posturilor şi,
implicit, de salarizarea lor.
Motivarea personalului prin salariile de merit şi
premiile de 2% sau prin al treisprezecelea salar a fost, de asemenea,
stimulativă şi angajantă pentru prestarea unei munci de
calitate. Directorul şi echipa sa de conducere au practicat, de-a lungul
acestor ani, un stil de muncă de orientare democratică, de
comandă, cu delegare de responsabilităţi, bazat pe
profesionalism, în afara ideologicului, dar cu evaluări anuale/bianuale de
activitate, cu rapoarte din partea directorului şi adoptarea unor programe
anuale, a unor proiecte culturale pe termen mediu sau lung. Comunicarea între
conducere şi personal a fost benefică, stimulativă şi
motivantă pentru activitatea acestora. Avantajele luării unor decizii
prin consens au creat satisfacţie în munca salariaţilor bibliotecii.
Şi toate la un loc au dat nota cunoaşterii
manageriale în domeniul planificării, coordonării şi luării
deciziilor, dublate de activitatea de control şi, respectiv, de motivare a
salariaţilor în funcţie de rezultatele personale şi ale
echipelor în care sunt integraţi.
S-a urmărit continuu detensionarea unor stări
conflictuale care au mai apărut, datorate în parte stresului generat de
activitatea intensă, mai ales în domeniul relaţiilor cu publicul, dar
şi de nemulţumirile unor persoane care s-au considerat frustrate de
unele drepturi prin subiectivitatea conducătorilor lor; s-a reuşit ca
cei mai buni profesionişti să conducă serviciile, secţiile
şi cele patru filiale ale bibliotecii, astfel că nici un salariat nu
a putut contesta profesionalismul responsabililor numiţi în urma unor
concursuri arbitrate, în majoritatea cazurilor, de specialişti în domeniu
de la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” şi de la
Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române.
Practicarea unui management corect şi performant,
inclusiv în domeniul resurselor umane, reiese şi din faptul că cei
care n-au reuşit să reziste ritmului şi solicitărilor
multiple la care au fost supuşi s-au retras sau li s-a recomandat să
o facă. În cei 11 ani, conducerea a fost obligată să aplice
sancţiuni doar în cazul a şapte persoane, dintre care una de
desfacere a contractului de muncă. Dacă ne gândim la democraţia
prost înţeleasă, îndeosebi în aplicarea legilor şi a
măsurilor care îngrădesc nemunca şi dezordinea în
instituţiile statului sau ale administraţiei publice, considerăm
că numărul sancţiunilor aplicate este foarte mic în raport cu
rezultatele bibliotecii în plan judeţean şi naţional, cu
afirmarea ei şi a oamenilor ce o compun în plan european.
Obţinerea unor indicatori biblioteconomici
înalţi şi de calitate se explică şi prin intrarea în
bibliotecă a unor persoane valoroase, formate pe băncile
universităţilor clujene şi nu numai, precum: Mircea Zeicu, Dumitru Cipleu, Nicoleta Brad,
Maria Brumă, Victor Cenuşe, Augusta Pervain, Adrian Grănescu,
Floarea Moşoiu, Octavia Hulpoi, Monica Sărăcuţ, Gabriela
Pârjol, Antigona Crişan, Călina Retişan, Lucia Petran, Adrian
Trif, Georgeta Dodu, Ramona Pandelea, Claudiu Retişan, Sorina Stanca, Tatiana
Costiuc ş.a. – toţi oameni cu studii superioare care, alături de
cei cu „stagii” în bibliotecă şi biblioteconomie, formaţi
şi deveniţi adevăraţi profesionişti – Margareta
Andraşoni, Rodica Ivan, Maria Cişman, Corina Taşcu, Adriana
Király şi Doina Popa – au dat prestanţă noii profesii
„adoptate”, coeziune şi spirit de echipă colectivelor pe care le-au
condus sau le conduc şi astăzi.
Dumitru Cipleu preia, de la Florin Zaharescu (reîntors în
1990 la „prima dragoste”, ca publicist-comentator şi apoi director al
Studioului Teritorial de Radio), îndrumarea şi organizarea
activităţii în bibliotecile publice din teritoriu, organizând, pe
baze noi, o structură de instituţii neglijată de
administraţiile dinainte de ’89, selectând, formând şi dezvoltând
colectivele de bibliotecari din cele 78 localităţi ale
judeţului: 3 municipii, 1 oraş şi 74 de comune; munca sa
asiduă şi cu bune rezultate va fi răsplătită prin
promovarea în funcţia de director de specialitate.
Biblioteca s-a impus în ultimii 11 ani şi prin
activitatea noilor veniţi cu studii medii – Ileana Crăciunescu,
Florentina Suciu, Mihaela Ilea, Voichiţa Tehei, Sos Ildiko, Ioana
Săbăduş ş.a. –, oameni oneşti, plini de
iniţiativă, dispuşi la efort pentru adaptarea la condiţiile
impuse de „ştacheta” performanţei.
În condiţiile economiei de
piaţă şi ale reglementărilor noi din administraţia
publică locală şi judeţeană, s-au produs
modificări şi în structura personalului de conducere din
compartimentul economico-financiar şi administrativ. Vechiul contabil
şef, Florica Pop, om cu studii postliceale de specialitate, onest şi
priceput, a predat conducerea (datorită unei situaţii familiale
deosebite) economistei Maria Socaciu, specialist cu largă viziune
economico-financiară, cunoscător desăvârşit al domeniului
legislaţiei şi un bun strateg al programului de dezvoltare a
bibliotecii; venirea sa în 1994 s-a suprapus în mod fericit pregătirii
şi începerii construcţiei noului local, fapt ce a impus o amplă
desfăşurare financiară în ultimii şase ani şi un
control riguros al resurselor alocate, siguranţă şi precizie în
actul managerial adoptat în noile condiţii.
Aceasta, secondată de Florica Pop, a preluat din
mers problematica compartimentului, sprijinită fiind de Firuţa
Damian, Mariana Rusu şi Biró Laszló – coordonatorii serviciilor Resurse
umane, Legislaţie şi Administrativ. Compartimentul de legătorie
şi conservare a fondului, condus de Ioan Crişan, şi cel de
întreţinere, coordonat de Maria Petrean, au dat nota instituţiei bine
gospodărite, atât în ce priveşte conservarea şi
recondiţionarea publicaţiilor, cât şi starea de
curăţenie a spaţiilor din cele 6 localuri ocupate de
bibliotecă pe raza municipiului Cluj-Napoca.
La intrarea în noul secol şi mileniu, personalul
bibliotecii clujene (vezi şi Anexa nr. 8 din finalul capitolului) s-a
prezentat în faţa utilizatorilor ei, a profesioniştilor din
ţară şi lume, cu obiective de anvergură pentru propriul
destin, dar şi pentru cel al bibliotecilor din Transilvania şi din
ţară.
Cei care au lucrat în
bibliotecă, în 50 de ani de existenţă a ei, prin numărul
lor, la un moment dat, prin vieţile lor, prin responsabilităţile
avute în statele de funcţii, dar şi prin componenţa etnică
dau nota interesului pe care administraţia publică sau politică
l-a avut faţă de o instituţie culturală cu influenţe
mari în formarea şi dezvoltatrea membrilor comunităţii (vezi
şi Anexa nr. 9 din finalul capitolului).
2. Organizarea şi dezvoltarea colecţiilor
Anul 1952 poate fi considerat an de început
al activităţii de organizare şi prelucrare a colecţiilor
bibliotecii publice clujene; acum se pune pentru prima dată problema
organizării sistematice a fondului existent (12.517 volume carte şi
134 reviste) şi se începe efectiv activitatea de prelucrare
(evidenţă, clasificare, catalogare) a publicaţiilor de
către „bibliotecari” nespecialişti; totodată, se
iniţiază şi catalogul de serviciu al Sectorului Prelucrare.
Între anii 1952 şi 1970, se folosesc pentru
prelucrare cele trei ediţii (1949, 1952, 1959) de clasificare
zecimală pentru biblioteci şi servicii de documentare (după
clasificarea sovieticului N. Tropovski), care reprezentau o trunchiere şi
adaptare a CZU-ului la condiţiile şi exigenţele ideologice
şi politice ale comunismului.
Pentru utilizatori, în 1953, începe organizarea efectivă
a Catalogului alfabetic general (pe nume de autori şi titluri de anonime)
şi a celui pe domenii de
activitate („catalog sistematic pe meserii”), reflectând doar domeniile cele
mai căutate ale profesiilor timpului (strungari, zidari, dulgheri etc.).
Despre o secţie de evidenţă, completare
şi prelucrare a colecţiilor Bibliotecii Centrale Regionale, cu
funcţionalitate specifică, se vorbeşte doar în 1956, o dată
cu începerea catalogului sistematic general; din 1958, putem considera
începutul existenţei unui sistem de cataloage (6 la număr): 2
alfabetice, 2 sistematice – pentru public, şi câte unul – alfabetic
şi topografic, pentru uzul intern.
În perioada de deschidere culturală, mai precis în
anul 1967, se creează primul serviciu Completarea şi Organizarea
colecţiilor, care, în 1969, începe elaborarea Catalogului colecţiilor
de editură, iar din 1970, membrii colectivului vor trece treptat la
utilizarea clasificării zecimale universale, publicată în
româneşte în revista „Biblioteca” (clasificarea tip Tropovski se
mai folosea doar la subclasele filosofiei marxiste şi ale politicii
socialiste).
1975 este anul întregirii (desăvârşirii)
sistemului tradiţional de cataloage al bibliotecii, care va cuprinde:
1.
Catalogul alfabetic general pe nume de autori şi
titluri de anonime
2.
Catalogul sistematic general cu Indexul alfabetic pe
materii
3.
Catalogul colecţiilor de editură
4.
Catalogul alfabetic pe titluri de beletristică
5.
Fişierul noutăţilor
Această structură se va dezvolta în timp
până în 1997, când se va crea catalogul informatizat al bibliotecii.
Anii 1984 şi 1985 vor fi ani de
răscruce în privinţa ruperii de un trecut mimetic, după tipic
sovietic, şi a trecerii la folosirea instrumentelor internaţionale de
clasificare şi descriere a publicaţiilor, folosindu-se ediţiile
prescurtate şi medii ale CZU şi ISBD-M (International Standard
Bibliographic Description for Monographs).
După o perioadă de şase ani de la
desfiinţarea serviciului, în 1990 se va constitui, prin noua
organigramă, Biroul Prelucrare
şi Completare a colecţiilor, cu un şef de birou cu
indemnizaţie; din acest moment, va începe o perioadă febrilă de
căutări şi adaptări la problematica mondială a
domeniului, cu folosirea tehnicii moderne în organizarea bazelor de date
şi regăsirea informaţiei:
· în 1991, începe organizarea pe
format a cărţilor de la Sala de lectură şi pregătirea
pentru deschidere a Bibliotecii „Transilvania” de la Chişinău
(şase persoane vor lucra, alături de colegii de la Biblioteca „B.P.
Hasdeu”, în perioada mai-august, la organizarea fondului şi structurarea
lui pe secţii);
· în anul următor, se
demarează procesul de prelucrare automatizată a colecţiilor, a
evidenţei publicaţiilor achiziţionate, utilizând o
aplicaţie a softului ORACLE 5; acest fapt a permis, pe lângă
creşterea rapidităţii, a acurateţei operaţiilor de
evidenţă (inclusiv generarea proceselor verbale de predare-primire
către secţii şi filiale, a Registrului Inventar şi a
R.M.F.-ului, partea I, şi regăsirea automatizată a documentelor
de către bibliotecari, după: primul autor, titlu, cuvânt din titlu,
editură şi indice de cotă sistematică;
· în 1996, începe înregistrarea
retrospectivă în sistem automatizat (sub formă de descriere
redusă, simplificată, pentru nevoile împrumutului) a
publicaţiilor deţinute de Secţia Împrumut pentru copii (din 1992
în urmă); tot din acest an, se constituie Serviciul Dezvoltarea şi
Prelucrarea colecţiilor (cu şef serviciu), care va avea în
componenţă Biroul Prelucrare (evidenţă, catalogare,
clasificare, organizare cataloage), Sectorul Achiziţii şi Dezvoltare,
Depozitul Legal local şi Depozitul General al bibliotecii;
· din anul 1998, se pune la
dispoziţia utilizatorilor bibliotecii OPAC-ul, permiţându-le
căutări directe în catalogul informatizat (după cele cinci
opţiuni);
· anul 2000 este, de asemenea, un an de
răscruce în activitatea bibliotecii: se trece la clasificarea documentelor
după Ediţia Medie Internaţională a CZU (editată pentru
prima oară în limba română între anii 1997 şi 1998 de către
Biblioteca Naţională a României, realizându-se în acest fel o compatibilizare
a clasificării româneşti cu cea internaţională); al doilea
mare eveniment de rezonanţă naţională este structurarea
Proiectului Catalogului Naţional Partajat iniţiat în cadrul
Programului Naţional al A.N.B.P.R. pentru Automatizarea Bibliotecilor
Publice din România, la care specialiştii din biblioteca noastră au
avut un rol determinant nu numai în „construcţia” propriu-zisă a
Programului, ci şi în unirea forţelor de specialitate din
ţară şi stabilirea celor două grupuri de lucru (pentru
alcătuirea fişierului de autoritate pentru persoane fizice şi
respectiv a celui de clasificare şi indexare) în care, cum afirmam în
paginile precedente, biblioteca are trei reprezentanţi autorizaţi,
specialişti în domeniu (Adriana Király, Rodica Ivan şi Monica Sărăcuţ).
De menţionat, că Serviciul Dezvoltarea,
Evidenţa şi Prelucrarea colecţiilor, cu un colectiv restrâns (8
persoane), s-a situat la cote de performanţă ridicate, reuşind
un timp mediu de prelucrare a documentelor şi punerea lor în
circulaţie între trei săptămâni şi o lună! – ceea ce
este foarte important –, la o prelucrare de peste 5.000 de titluri pe an.
Parte integrantă a serviciului, achiziţia
şi completarea fondului de publicaţii s-a structurat în timp ca punct vital al bibliotecii.
Ţinând cont de faptul că biblioteca publică este concepută
ca un ansamblu enciclopedic de publicaţii, s-au făcut periodic
evaluări ale structurii fondului existent în raport cu nevoile de
informare, documentare, educaţie şi loisir ale utilizatorilor clujeni
(decelate din evidenţele privind împrumutul documentelor, sondajele
efectuate periodic sau din observaţiile directe ale utilizatorilor –
persoane fizice sau juridice); s-a trecut astfel de la achiziţia
cantitativă la cea calitativă. În primul rând, s-a completat fondul
destinat documentării şi informării cu principalele
enciclopedii, lexicoane, dicţionare ş.a. (vezi şi Anexa nr. 10
din finalul capitolului), la care nici nu se visa în anii ’70-’80, pe suporturi
diverse; în al doilea rând, s-a avut în vedere valoarea bugetului anual, din
care o mare parte a cheltuielilor materiale au vizat achiziţia de
publicaţii.
În al treilea rând, s-a
ţinut cont că biblioteca judeţeană este o instituţie
„tânără” şi are un patrimoniu constituit în principal din
lucrări editate în ultimii 50 de ani, fapt care a obligat-o la continuarea
unor colecţii, atât la carte cât şi la publicaţii seriale, dar
şi să încerce, în timp, achiziţionarea unor lucrări vechi,
de patrimoniu, din literatura română şi străină. Într-un
oraş cultural cu biblioteci particulare constituite de secole, a fost
uşor să se selecteze din multitudinea ofertelor de carte, începând de
la Cazania lui Varlaam, ediţii
vechi ale unor cărţi de cult, precum şi manuscrise ale unor
personalităţi ale literaturii şi culturii româneşti, carte
rară, periodice vechi, publicaţii noncarte, fotografii,
cărţi poştale ilustrate, hărţi ale oraşului Cluj
din secolele trecute ş.a. (a se vedea capitolul dedicat Colecţiilor
speciale).
Apariţia, după
1990, a unor anticariate particulare şi firme specializate în desfacerea
cărţii şi presei periodice a oferit posibilitatea
achiziţionării unei mari părţi a lucrărilor de
producţie românească şi străină (în traducere sau
original), în limbile de circulaţie internaţională –
franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă
ş.a.; în politica de achiziţii, s-a ţinut cont că aproape
20% din populaţia municipiului este compusă din cititori de
limbă maghiară, germană, idiş, romani ş.a., pentru care
s-au căutat surse de atragere a unor publicaţii specifice etniilor
respective. În principal, biblioteca şi-a completat fondurile prin
achiziţii de la S.C. Cartimpex (fostul Centru de Librării, cu
Colectură pentru biblioteci – privatizat în ultimii ani), de la firme
particulare: Librăriile VED, Anticariatul Dappon, Infolibris,
Librăria Humanitas, Librăriile Universul, Pro Media Plus ş.a.,
care au oferit un sortiment de publicaţii complementar celui oferit de
fosta Colectură, astfel încât biblioteca a putut achiziţiona cea mai
mare parte a producţiei de carte şi bunuri culturale editate la
Cluj-Napoca, în Transilvania şi în ţară.
Viaţa culturală clujeană se va deschide
şi prin constituirea unei adevărate reţele de edituri. Peste 300
de societăţi comerciale îşi vor propune, după 1990, ca
obiect de activitate şi editarea de publicaţii periodice sau carte.
Astfel, pe lângă Editura Dacia, cu cei 30 de ani ai ei de servicii în
slujba cititorului clujean sau din întreaga Românie, vor apărea în 1990 un
număr de circa 70 case de edituri, edituri şi societăţi
comerciale care vor produce anual, în medie, între 400 şi 800 titluri;
dintre acestea, aproximativ 60 îşi vor înceta activitatea sau vor publica
sporadic. Statisticile anului 1995 ne arată prezenţa în peisajul
publicistic clujean a 77 edituri, 33 tipografii şi 19 librării. În anul
1997, Ghidul economic al judeţului
Cluj cuprindea aproximativ 130 de societăţi comerciale ce au avut
ca obiect de activitate editarea sau tipărirea cărţilor
sau/şi periodicelor. Multe din acestea s-au afirmat prin prestaţia
lor, cum sunt: Clusium, Casa Cărţii de Ştiinţă,
Sarmis, Sedan, Casa de Editură Albastră, Excelsior, Limes, Echinox,
Apostrof ş.a., conduse de oameni de cultură, ştiinţă
sau întreprinzători activi, buni cunoscători ai cererii editoriale,
ai nevoilor culturale şi ştiinţifice româneşti,
care-şi vor constitui, pentru publicare, un portofoliu de lucrări
dintre cele mai alese; majoritatea au fost prezente anual la cele opt
ediţii ale Salonulului Naţional de Carte şi Publicaţii
Culturale organizat la Cluj-Napoca sau la saloanele şi târgurile
naţionale şi internaţionale.
În paralel,
biblioteca a beneficiat de substanţiale donaţii ale unor familii de
intelectuali români şi persoane particulare ce şi-au constituit
adevărate fonduri în cadrul Secţiei Colecţii speciale.
Din păcate, situaţia economică a
ţării s-a înrăutăţit rapid în ultimii ani astfel
că, pe acest fundal al sărăciei generalizate şi al
situaţiei particulare în care s-a aflat o dată cu începerea
construirii noului local, biblioteca a avut fonduri tot mai reduse la capitolul
achiziţii. În parte, efectele acestui mare neajuns au fost diminuate, în
ultimii ani, de donaţiile oferite de Ministerul Culturii, carte
provenită din achiziţiile de la editurile importante din
ţară, din care biblioteca clujeană a beneficiat de 2.030 volume
în valoare de 43,5 milioane lei, în 1998; 3.681 volume, în valoare de 128,4
milioane, în 1999 şi 2.198 volume, în valoare de 94,9 milioane, în 2000.
Trecând de la o achiziţie exhaustivă,
practicată în primii 6 ani, la una selectivă, bibliotecarii au fost
obligaţi să-şi schimbe şi modul de informare şi
documentare privitor la producţia editorială şi mai ales
sistemul de selecţie şi achiziţie, adoptând un parteneriat
direct cu editurile sau firmele producătoare, urmărind astfel
obţinerea unui rabat comercial cât mai avantajos; în aceste condiţii
de austeritate, s-a trecut de la achiziţia făcută de o
singură persoană, la cea practicată de o comisie formată
din bibliotecarii diferitelor secţii, servicii şi filiale care, în
baza cunoaşterii mişcării fondului activ deţinut, a purces
la o alegere mai riguroasă, mai aproape de nevoile reale imediate, de
perspectiva continuării unor colecţii începute în anii
precedenţi.
Încercând să ordoneze şi să reglementeze,
pe de o parte, problematica achiziţiilor, iar pe de alta, modul de
constituire a colecţiilor, Ministerul Culturii emite Ordinul nr. 504 din
28 ianuarie 1993 prin care aprobă Normele
metodologice privind completarea colecţiilor de cărţi, periodice
şi alte documente grafice şi audiovizuale ale bibliotecilor publice
de stat; în conformitate cu acestea, colecţiile
bibliotecilor se structurează în: a) Colecţii de bază („destinate conservării şi
studierii lor în spaţiile de lectură special amenajate” – constituite
din 1-2 exemplare) şi b) în Colecţii
uzuale (destinate împrumutului – cu număr nelimitat de exemplare); acesta va fi repetat, cu
precizări şi mai pertinente, în 1994, când printr-un alt Ordin
(1.015 din 24 februarie) se vor emite alte Norme
metodologice […] cu conţinut asemănător; al doilea aspect
menţionat în cele două acte normative este cel al completării
colecţiilor, în funcţie de populaţia ţintă (nr. de
locuitori) şi valoarea sumelor alocate, încercând o actualizare a sumelor
şi o diferenţiere a bibliotecilor (în localităţile mari, cu
peste 200.000 locuitori – în oraşele de reşedinţă ale
bibliotecilor judeţene – cel puţin 35 lei/locuitor în primul Ordin
şi respectiv 70 în cel de al doilea; pentru municipii şi oraşe
suma va fi de 25, respectiv 50 lei/locuitor, iar pentru comune de 20 lei,
respectiv 40 lei/locuitor).
Un alt aspect important este cel prin care se
precizează că „Alocaţiile bugetare destinate completării
colecţiilor pentru bibliotecile publice de stat se centralizează «de
regulă» la bibliotecile judeţene”; acestea, în conformitate cu Regulamentul […] din 1992, vor asigura
ca „…în localităţile cu minorităţi naţionale sau
staţiuni balneo-climaterice, nivelul alocaţiilor bugetare să se
majoreze cu până la 50%…”, reglementări deosebit de benefice pentru
viaţa bibliotecilor, dar care nu vor fi respectate decât în parte.
Pe aceleaşi coordonate ale clarificării unor
aspecte privitoare la bunurile purtătoare de informaţii, Ministerul
Culturii emite, prin Ordinul nr. 2.062 din 15 august 2000, la propunerea
A.N.B.P.R., Normele metodologice privind
evidenţa, gestionarea şi inventarierea documentelor specifice
bibliotecilor publice prin care, pe lângă definirea bibliotecii ca
instituţie, se fac următoarele precizări foarte importante cu
aspect de noutate şi modernitate: colecţiile bibliotecilor sunt
formate din următoarele categorii de documente:
1. documente
specifice: tipărituri; înregistrări multimedia; documente
multiplicate în serie prin proceduri fizico-chimice diferite; manuscrise; alte
documente cu valoare documentară; documente electronice, informatice,
software; materiale purtătoare de informaţii pentru persoane
defavorizate.
2. documente
nespecifice bibliotecilor, altele decât cele specificate (făcând parte
din categoriile tezaur sau fond al patrimoniului cultural
naţional mobil ori bunuri culturale comune).
3. alte bunuri
din dotare ce fac parte din categoria
mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar care sunt evidenţiate,
gestionate şi inventariate în conformitate cu prevederile legale.
Pe lângă că se aduc clarificări în
clasarea bunurilor, actul în sine face o precizare: stabileşte categoriile
de bunuri care nu fac parte din colecţiile de documente ale bibliotecilor.
Această precizare şi structurarea tipurilor de documente specifice
sunt de natură să limpezească concepţia
profesioniştilor privitoare la ce poate intra în patrimoniul unei
biblioteci, indiferent de apartenenţa ei la un sistem sau altul. Normele
lămuresc, de asemenea, tehnica evidenţei şi gestiunii, a
prelucrării şi împrumutului, transferul şi scoaterea din
evidenţă, recuperarea de la utilizatori precum şi durata lor de
utilizare (nelimitată, la 15 ani, 5 şi respectiv 3 ani), în
funcţie de valoarea, circulaţia şi gradul de uzură al
bunurilor, precizare extrem de utilă şi necesară, îndeosebi bibliotecilor
publice.
Biblioteca clujeană
şi legea depozitului legal naţional şi local
Intrarea
în vigoare, la 1 februarie 1996, a Legii
nr. 111/1995 a Depozitului legal de
tipărituri şi alte documente grafice şi audiovizuale a
determinat biblioteca să ţină o legătură şi mai
strânsă, mai directă cu toate editurile şi tipografiile din
municipiul Cluj-Napoca şi judeţ, folosind în acest sens
experienţa de decenii avută de Biblioteca Centrală
Universitară „Lucian Blaga” şi Biblioteca Naţională a
României, beneficiare ale dreptului de depozit legal naţional, atât pentru
obţinerea exemplarelor pentru depozitul naţional cât şi pentru
cel de depozit local; am beneficiat, totodată, de experienţa acestora
privitoare la condiţiile de prelucrare a publicaţiilor intrate, în
regim tradiţional, în primii doi ani, şi informatizat din 1997
încoace. Biblioteca publică clujeană, ca de altfel toate bibliotecile
judeţene cu drept de depozit legal local, s-a confruntat dintru început cu
greutăţile datorate, pe de o parte, ambiguităţilor (s-a
lăsat la latitudinea producătorilor/editorilor, prin neprecizarea
expresă cui îi revine obligaţia trimiterilor exemplarelor pentru
Depozit) şi exagerărilor Legii (obligaţia
producătorilor/editorilor de a transmite 9 exemplare către Biblioteca
Naţională şi respectiv 1 exemplar pentru depozitul local de la
biblioteca judeţeană; numărul prea mare de exemplare pentru
depozitul legal, în comparaţie cu Franţa sau Germania, unde
obligaţia este de 4 şi respectiv 3 exemplare), iar pe de altă
parte inconştienţei, sfidării şi nepăsării unor
editori/producători vis-ŕ-vis de obligaţiile ce le revin prin lege,
care s-au suprapus tendinţelor unora de a eluda legea conştienţi
fiind că măsurile punitive stipulate nu vor fi aplicate
niciodată. Toate acestea se adaugă daunelor culturale produse
patrimoniului scris, prin nereflectarea lui reală în bibliografia
naţională a publicaţiilor monografice sau seriale.
Biblioteca clujeană a avut însă norocul să
recupereze, aproape integral, documentele publicate în judeţul Cluj
şi datorită participării anuale a editorilor şi
producătorilor la saloanele organizate; până la apariţia legii
şi după, fiecare participant se „obliga”, prin contractul încheiat,
să doneze bibliotecii judeţene câte două exemplare din
publicaţiile expuse în schimbul serviciilor oferite de organizatori în
cadrul saloanelor; biblioteca a reuşit să recupereze şi
exemplarele editate şi nedepuse, între anii 1990 şi 1995, astfel
că în 1995 în Depozitul legal local au intrat 1.246 u.b. în valoare de
855.148 lei, număr triplu faţă de 1996, când au intrat doar 324
u.b., în valoare de 1.318.800; în 1997: 820 u.b.– 5.826.540 lei; 1998: 454 u.b.
– 5.362.223; 1999: 712 u.b. – 11.623.789 lei; 2000: 664 u.b. – 19.997.958 lei.
Dacă a reuşit, în parte, aplicarea prevederilor
legii, aceasta se datorează preocupării continue a conducerii
bibliotecii şi a Sectorului Depozit legal local, coordonat de Sorina
Stanca, şi poziţiei de instituţie situată în centrul
activităţilor culturale locale.
O privire de ansamblu a situaţiei intrărilor
şi ieşirilor de publicaţii, cărţi şi periodice,
din biblioteca judeţeană în cei 11 ani (vezi şi Anexa nr. 11 din
finalul capitolului) reflectă pe de o parte politica exhaustivă de
achiziţii practicată până în 1996, la un buget alocat aproape de
nevoile reale ale completării fondului de publicaţii şi bunuri
purtătoare de informaţii, iar pe de alta, scăderea
galopantă a puterii de cumpărare a leului, reducerea de la an la an a
sumelor alocate achiziţiei, respectiv creşterea aberantă a
preţului publicaţiilor.
Astfel, în anul 1990, în Biblioteca Judeţeană
Cluj au intrat un număr de 7.659 titluri (carte şi periodice), ceea
ce este o performanţă nemaiatinsă decât în anul 1997; din
numărul total al unităţilor intrate, 1.388 titluri (în 13.590
volume) provin din achiziţia intermediată de Colectura bibliotecilor
din cadrul Centrului de Librării al judeţului; 4.190 titluri (7.748
volume) de la anticariate; 673 titluri de la Rezerva Naţională de
Carte (câte un exemplar per titlu – carte aleasă de bibliotecarii clujeni
în anii anteriori); 839 titluri (1.007 volume) carte străină
provenită din donaţii franceze, germane şi italiene; 174 titluri
(888 volume) din achiziţii de la instituţii extraeditoriale
(episcopii, culte, societăţi culturale, instituţii de învăţământ
superior ş.a.); 205 titluri de ziare şi reviste şi 233 tiluri
carte (425 volume) de la Centrul de difuzare a presei, iar 13 titluri sunt
transferate înspre bibliotecă de la producătorii direcţi.
Am
redat în detaliu situaţia anului 1990, care a fost unul atipic pentru ceea
ce se va întâmpla în continuare în completarea colecţiilor bibliotecii.
Dacă calculăm numărul titlurilor intrate, acesta îl
depăşeşte pe cel al cărţilor şi periodicelor
tipărite şi intrate în depozitul legal al Bibliotecii Naţionale
(3.278), însă el dă, totodată, nota preocupărilor bibliotecarilor
clujeni de a atrage, prelucra şi introduce în circulaţie o mare
varietate tematică de publicaţii care să satisfacă nevoile
complexe ale utilizatorilor, dintre cei mai diverşi ca ocupaţii
şi pregătire, şi a interesului crescând pentru informaţie,
lectură şi educaţie (despre documentele noncarte
achiziţionate, a se vedea capitolele privitoare la Secţiile
Mediatecă şi Colecţii speciale).
Desigur
că numărul titlurilor publicaţiilor achiziţionate nu spune
suficient pentru un nespecialist, dar dacă vom arăta că
cheltuielile pentru achiziţii au reprezentat 19,12% în anul 1991, 42,25%
în 1995 din totalul cheltuielilor materiale anuale, realizăm
importanţa dată acestui capitol. Cât priveşte numărul de titluri
per exemplar, de 4,54 în 1990, considerăm că şi el spune mult
dacă-l comparăm cu cele 2,51 exemplare/titlu achiziţionate în
2000, dar este semnificativ mai mic decât cel realizat în anul 1995 (6,24). În
primii 6 ani, biblioteca realizează constant cifre în creştere, atât
la număr de titluri cât şi la volume (carte şi periodice) (vezi
şi Anexa nr. 11 din finalul capitolului); primul indicator este mereu
aproape de ceea ce realizează Biblioteca Naţională în cei 11
ani, şi uneori peste. Cititorul poate urmări evoluţia/involuţia
acestui indicator în tabelul următor:
|
Nr.
titluri/an |
1990 |
1991 |
1992 |
1993 |
1994 |
1995 |
1996 |
1997 |
1998 |
1999 |
2000 |
|
Cărţi
şi periodice intrate în Depozitul legal al Bibliotecii Naţionale* |
3278** |
2.914 |
3.662 |
6.130 |
4.074 |
5.517 |
7.199 |
6.471 |
6.231 |
12.525 |
11.225 |
|
Cărţi
şi periodice intrate în fondul Bibl. Jud. „O. Goga” |
7.659 |
4.071 |
4.009 |
4.811 |
5.069 |
6.520 |
6.714 |
6.321 |
5.656 |
6.455 |
6.159 |
* – după Anuarele statistice ale României şi informaţiile de la
colegii din Biblioteca Naţională.
** – cifra din acest an reprezintă doar nr. de titluri carte; cel al
periodicelor nu l-am putut afla.
Dacă ne referim la
indicatorul „număr documente intrate în bibliotecă” (cărţi
şi periodice), şi acesta reflectă o creştere până în
1995, iar de atunci o scădere constantă datorată reducerii
sumelor alocate capitolului achiziţii, care chiar dacă au rămas
aproape aceleaşi ca cifră, puterea scăzută de
cumpărare a leului şi creşterea aberantă a preţului
publicaţiilor au dus la micşorarea numărului de exemplare
achiziţionat per titlu; explicaţia reducerii alocaţiilor
bugetare la acest capitol rezidă şi în cheltuielile de capital
făcute cu noua construcţie.
O
privire în context a acestui indicator realizat de către biblioteca
clujeană şi în raport cu cel al principalelor biblioteci
judeţene din aceeaşi familie (situate în municipiile
reşedinţe de judeţe cu o populaţie de peste 300.000
locuitori) reflectă interesul pentru atragerea unui însemnat număr de
publicaţii, care o situează în majoritatea acestor ani pe primul loc
din ţară. Menţinerea unei rate înalte de creştere a
fondului coroborată cu pierderile mici au făcut ca numărul
documentelor existente în colecţii să crească în 10 ani cu peste
200.000 u.b. atingând, în anul 2000, frumoasa cifră de 700.000 u.b.,
cifră reflectată, apoi, şi în ceilalţi indicatori de
performanţă realizaţi în mod ascendent (vezi şi Anexa nr.
12 din finalul capitolului). Dorinţei de a satisface toate
solicitările de lectură şi informare ale utilizatorilor, chiar
şi în anii când sumele alocate achiziţiei de publicaţii au fost
mai mici, am încercat să-i răspundem prin reducerea numărului de
exemplare per titlu şi menţinerea indicelui de număr titluri la
o cotă înaltă (în jur de 6.000/an), acoperind solicitările
lecturii la sală, vizionările şi audiţiile la
Mediatecă sau la secţiile cu aparatură multimedia; după
aceleaşi principii ne-am condus şi în achiziţionarea
ediţiilor mai valoroase, a dicţionarelor, enciclopediilor, anuarelor
ş.a.
Rata mare de înnoire a
colecţiilor în aceşti ani, între 14,95 şi 37,15 ani, comparativ
cu media pe ţară a acesteia (55 de ani), constituie o dovadă
că instituţia clujeană are un fond viu, activ şi actual
care poate face faţă multor cereri,
indiferent de diversitatea lor. Indicatorii de performanţă
realizaţi în anii 1991-2000 de către Biblioteca Judeţeană
„Octavian Goga” (vezi şi Anexa nr. 13 din finalul capitolului) sunt
elocvenţi pentru observarea unui trend ascendent al majorităţii
acestora; anul 2000 face excepţie datorită operaţiilor de mutare
în noul local, motiv pentru care am fost nevoiţi să suspendăm
definitiv activitatea celor mai mari Secţii Împrumut pentru adulţi
şi copii, concomitent cu închiderea, şi ea definitivă, a
filialei Gheorgheni, fapt datorat costurilor ridicate pentru chiria localului
şi situării ei în proximitatea noului sediu al bibliotecii.
Recunoaşterea rolului şi funcţiei
bibliotecarilor în achiziţia şi crearea patrimoniului unei
biblioteci, proces în care el, „…bibliotecarul, trebuie să anticipeze
durata de viaţă a documentului pe care nu l-a achiziţionat
şi să-şi stabilească selecţia abandonând exigenţa
eternităţii”,[3]
ni se pare o definiţie acoperitoare pentru abilitatea şi
ştiinţa cu care profesioniştii clujeni au ştiut să
constituie o adevărată colecţie de documente, creând astfel o
identitate aparte instituţiei pe care au servit-o cu
ştiinţă şi conştiinţă, cu pricepere şi
profesionalism.
Dar cum o colecţie este un ansamblu viu,
trăieşte şi se dezvoltă prin creşteri, tot aşa ea
este obligată şi la eliminări pe criterii de uzură
fizică sau morală, pierderi datorate nerestituirii publicaţiilor
de către utilizatori. Şi din acest punct de vedere se poate observa,
în Anexa nr. 11, la capitolul ieşiri, că aceste scoateri/pierderi au
reprezentat, procentual vorbind, cifre sub 1% din totalul publicaţiilor
împrumutate de utilizatori. O singură excepţie o face acest indicator
în anul 1991, când datorită aplicării prevederilor Decretului-Lege
nr. 50 din 4 februarie 1990 au fost scoase din circulaţie şi patrimoniu
13.207 volume carte şi periodice. Mai precizăm că numărul
redus al documentelor scoase se datorează interesului pentru
întreţinerea fondului (legare) şi pentru recuperarea
cărţilor împrumutate, astfel încât pierderile prin nerestituire s-au situat
anual între 250 şi 400 volume, indicator deosebit de scăzut.
Dacă ar fi să facem o analiză globală
a evoluţiei procesului de tipărire, difuzare şi atragere în
circuitul lecturii a producţiei de carte şi bunuri culturale
purtătoare de informaţii, am aprecia că, după 1989, cel mai
defectuos şi mai anarhic proces ar fi cel al difuzării acestora.
Bunele intenţii de reglementare a problemelor privitoare la achiziţia
de carte în folosul bibliotecilor, de către acestea şi nu de
către factori intermediari dornici să se îmbogăţească
din puţinii bani alocaţi de Ministerul Culturii şi
administraţiile publice locale şi judeţene, au fost aplicate
parţial, uitate sau interpretate greşit.
Iniţiativa clujenilor de a organiza, după model
occidental, centre de cooperare şi furnizare de servicii specializate pentru
biblioteci,[4] luată
în 1996 de către 12 biblioteci judeţene din Transilvania, a fost
întâmpinată la început cu entuziasm de către fondatorii
Asociaţiei Infolibris, după care dezinteresul multora s-a
aşternut peste o idee fezabilă şi benefică pentru bibliotecile
iniţiatoare. Sectarismul, lipsa de colaborare şi suspiciunea vor fi
mereu factori de netrecut în asocierea şi crearea de structuri şi
servicii necesare modernizării şi schimbării unor stări de
fapt neconstructive şi grefante pentru viaţa bibliotecilor
româneşti. Propunerile noastre privind elaborarea unor strategii şi
proiecte, cu susţinere guvernamentală, fructificarea unor
experienţe deja acumulate în ţări occidentale s-a lovit mereu de
opacitate şi lipsa unei gândiri eficiente în realizarea unui cadru necesar
cooperării între bibliotecile româneşti prin: formarea, dezvoltarea
şi modernizarea bazelor de date; facilitarea accesului la documentele
editate pe format tradiţional şi electronic; constituirea catalogului
naţional colectiv şi a celui partajat; informatizarea şi
automatizarea proceselor de bibliotecă şi multe alte proiecte ce s-ar
putea realiza cu costuri mici şi beneficii enorme pentru viaţa
bibliotecilor şi bibliotecarilor români. Miile de biblioteci publice,
şi nu numai, ar fi fost beneficiarele punerii în valoare a unor idei ale
specialiştilor formaţi pe parcursul acestor ani, dispuşi la
cooperare şi acţiune comună în folosul organizaţiilor pe
care le slujesc. Condiţia reuşitelor: conştientizarea de
către politicieni, guvernanţi şi administraţiile publice a
faptului că impactul bibliotecii în noua Societate
Informaţională spre care tindem este esenţial şi că
ea, biblioteca, este una dintre resursele neexplorate încă ale
dezvoltării economico-sociale a României de mâine.
3. Serviciul Comunicarea colecţiilor, Relaţii cu
publicul
Constituirea
serviciului în forma actuală, cu şef serviciu cu
indemnizaţie de conducere, a avut loc în anul 1987, când prin crearea
pentru prima oară a postului s-a organizat un concurs, în urma căruia
Rodica Zdrenghea a fost declarată reuşită (funcţie în care
rămâne până la plecarea sa din bibliotecă în anul 1991).
Deschiderea realizată de aceasta, în condiţii nu dintre cele mai
fericite, a fost continuată de Doina Popa, care a beneficiat din plin de
libertatea adoptării unor măsuri necesare şi utile creării
unor servicii de împrumut şi lectură la nivelul standardelor
europene. Aceasta şi datorită bogăţiei şi
diversităţii surselor de lectură şi informare noi, moderne
şi actuale. O dată cu promovarea ei prin concurs în postul de
director adjunct de specialitate (în anul 2000), conducerea serviciului a fost
preluată de Tatiana Costiuc, absolventă a Facultăţii de
Biblioteconomie şi Bibliografie de la Chişinău, având o
experienţă în domeniu de peste 20 de ani, din care o parte în
funcţii de conducere la Biblioteca Naţională şi Biblioteca
Naţională pentru Copii din capitala Basarabiei.
Creşterea numărului de secţii şi
filiale, a punctelor de servicii s-a reflectat şi în creşterea
numărului personalului serviciului de la 16 în 1990, la 37 în 2000 (vezi
şi Anexa nr. 14 din finalul capitolului).
Facilităţi
şi servicii pentru public
Biblioteca
Judeţeană „Octavian Goga” Cluj şi-a orientat strategia în
ultimii ani spre crearea de facilităţi şi servicii care au
impact direct asupra utilizatorilor, contribuie la creşterea gradului lor
de satisfacţie şi, în egală măsură,
individualizează instituţia pe piaţa serviciilor similare.
Câteva direcţii sunt edificatoare în modul în care s-a acţionat:
Crearea de facilităţi noi
În primul rând sunt facilităţile legate de
spaţiu. Aspectul spaţiilor destinate publicului s-a schimbat în
totalitate: estetic, funcţional şi ca dimensiune.
Din 1995, biblioteca a
înfiinţat un nou punct de servicii pe str. Kogălniceanu nr. 7, unde
s-au concentrat serviciile de documentare şi informare: Sala de
lectură, Centrul de Informare Comunitară şi Mediateca. Sala de
lectură a beneficiat de un spaţiu generos cu 80 locuri pentru
lectură (de la 45, câte avea până în 1995) şi cu posibilitatea
expunerii întregului fond de referinţă; din acelaşi an,
Mediateca a început să funcţioneze şi ea aici, oferind
posibilităţi multiple de utilizare: vizionări de casete,
audiţie la cască, consultarea documentelor din domeniul artei şi
muzicii, acces la obţinerea informaţiilor stocate electronic pe CD
şi CD-ROM.
În perioada 1996-2000, spaţiile pentru public de la
filialele Mănăştur, Mărăşti, Zorilor şi
Gheorgheni au fost modernizate mergându-se pe ideea accesului maxim la
colecţiile destinate împrumutului. Ele au fost organizate după
principii moderne urmărindu-se funcţionalitatea şi rapiditatea
în servire.
Numărul total de
locuri pentru lectură şi studiu a crescut de la 45 la 150 în prezent
şi, spre deosebire de anii anteriori, când erau concentrate într-un singur
loc, la Sala de lectură, acum sunt locuri pentru lectură şi
studiu la toate punctele de servicii.
Extinderea
programului la Sala de lectură şi sâmbăta şi
menţinerea unui program constant pentru public pe tot parcursul anului
este un aspect foarte apreciat de utilizatori.
Accesul la cataloagele
electronice prin utilizarea
individuală a calculatoarelor puse la dispoziţia publicului a dus la
obţinerea mai rapidă a informaţiei; numărul staţiilor
de lucru pentru utilizatori a crescut din 1996, când exista un singur
calculator, la 20 în anul 2000.
Rezervarea de carte
şi onorarea rezervării în maximum cinci zile de la lansarea comenzii
constituie un serviciu deosebit de apreciat de public.
Accesul la colecţiile bibliotecii
Disponibilitatea
colecţiilor este foarte mare în orice moment prin expunerea în regim de
acces liber în proporţie de 90% la filialele bibliotecii, prin aranjarea
corectă a publicaţiilor, prin rapiditatea operaţiunilor de
recondiţionare a publicaţiilor sau de compactare a colecţiilor
de publicaţii seriale.
Rapiditatea punerii în
circulaţie a documentelor achiziţionate a crescut şi ea; timpul
de prelucrare a documentelor este de maximum o lună de zile, după
care cărţile şi celelalte categorii de documente ajung la public.
Numărul mare de titluri achiziţionate într-un
an (între 5.000 şi 7.700) ne situează, după cum am mai afirmat,
în topul bibliotecilor judeţene din ţară; prin această
achiziţie masivă am încercat să acoperim toate domeniile de
subiecte. Din sondajele efectuate a reieşit că biblioteca
noastră satisface în proporţie de 80% cerinţele utilizatorilor.
Comunicarea colecţiilor în sistem alternativ,
după clasificarea pe domenii, dar şi pe grupe tematice, constituite
în funcţie de interesele utilizatorilor, este şi ea în interesul
utilizatorilor şi am generalizat-o în toate secţiile pentru împrumut
ale bibliotecii şi în bibliotecile publice din judeţ. Acest sistem de
organizare vine în întâmpinarea cerinţelor de lectură ale
utilizatorilor (care într-o etapă anterioară au fost monitorizate
şi analizate), oferă independenţă în orientare, este
flexibil şi satisface în mai mare măsură nevoile de informare,
documentare şi loisir prin lectură.
Promptitudinea şi rapiditatea în servire au crescut ca urmare a
îmbunătăţirii aspectelor menţionate mai sus, şi
publicul clujean apreciază faptul că timpul de aşteptare este
foarte mic în raport cu alte biblioteci.
Servicii de informaţii
Aceste servicii au crescut în importanţă pe măsură ce
informaţiile au proliferat. Presiunea pentru obţinerea de
informaţii şi referinţe este tot mai mare şi în toate
punctele unde se lucrează cu public. Am intuit foarte repede această
tendinţă şi am înfiinţat un serviciu neutilizat până
atunci în biblioteci – un serviciu care oferă informaţii pentru
comunitate prin Centrul de Informare Comunitară.
Serviciile externe de bibliotecă, destinate
persoanelor aflate în dificultate pentru care accesul direct la bibliotecă
nu este posibil, sunt tot servicii noi. Momentan avem două astfel de
servicii: Filiala Bibliosan de la Spitalul de Recuperare Cluj,
înfiinţată în anul 1999 şi Biblioteca de la Penitenciarul din
Gherla, din anul 2000.
Proiecte pentru dezvoltarea de servicii noi
Şi
în viitor, biblioteca va menţine această orientare spre servicii
utile şi aşteptate de publicul ei şi avem deja stabilite câteva
priorităţi:
· realizarea reţelei de comunicare între centru şi filialele
bibliotecii;
· dirijarea atenţiei spre copiii de vârstă mică prin
înfiinţarea unei Ludoteci în noul sediu, pe lângă cea existentă
la filiala din cartierul Mănăştur, unde prin intermediul jocului
copiii să fie atraşi spre lectură şi spre dezvoltarea
interesului pentru cunoaştere şi informare;
· dezvoltarea serviciilor externe de bibliotecă şi la Azilul de
bătrâni din municipiu;
· organizarea unui serviciu specializat de referinţe şi
informaţii;
· posibilitatea utilizării extinse a reţelei electronice de
către utilizatori pentru căutări în baza de date a bibliotecii
prin „vizite electronice”.
Practici de evaluare şi de colectare a datelor
În ceea ce priveşte datele şi
informaţiile statistice despre activitatea de bibliotecă în general,
putem spune că am parcurs în deceniul al nouălea două etape:
Ř
Prima a
durat până în anul 1996, când am practicat o abordare mai mult de tip
tradiţional, deoarece instrumentele statistice erau puţine, iar
mentalitatea ne plasa încă în zona cantităţii şi mai
puţin în cea a calităţii şi eficienţei în
corelaţie cu costurile. În momentul în care ne-am confruntat cu
necesitatea justificării resurselor de care aveam nevoie, cu inevitabila
intrăre în comparaţii interne sau externe cu partenerii de
acelaşi nivel şi, mai ales, când publicul nostru şi interesele
lui au înregistrat mutaţii semnificative, biblioteca a trebuit
să-şi reconsidere funcţiile şi instrumentele prin care
să facă faţă acestor schimbări, ceea ce a corespuns
celei de a doua etape. În plan funcţional, urmarea acestor schimbări
s-a reflectat în facilităţile şi serviciile nou create de
bibliotecă.
Pentru
obţinerea datelor şi informaţiilor statistice de care aveam
nevoie, utilizam ca surse principale: Caietul
de evidenţă a activităţii de bibliotecă, Registrul de
mişcare a fondurilor şi
Registrul inventar, din care reţineam: cinci
măsurători (volume existente la sfârşitul anului; volume intrate
în cursul anului; cititori; volume consultate; personal) şi cinci indici
de activitate (de dotare cu carte; de atragere la lectură; de
circulaţie; de lectură; de frecvenţă), fără
să practicăm o corelare cu datele financiare. Neputând recurge la
alte surse de informaţii despre utilizatori decât cele referitoare la
cinci categorii ocupaţionale (muncitori, tehnicieni, maiştri;
agricultori; intelectuali şi funcţionari; elevi, studenţi; alte
categorii) şi cele referitoare la cinci categorii de vârstă
(până la 14 ani; 15-25 ani; 26-40 ani; 41-60 ani; peste 61 ani), practicam
un management departe de cel ştiinţific.
Aceste
surse nu ne ofereau informaţii suficiente despre utilizarea celorlalte
categorii de documente pe care biblioteca le deţinea în afară de
cărţi şi publicaţii seriale. Lipseau datele despre
utilizarea bibliotecii de la distanţă, despre cererile tot mai
numeroase pentru informaţii şi referinţe ş.a.
De asemenea, faţă de indicatorii de
performanţă practicaţi de bibliotecile europene, numărul
celor practicaţi în România era total insuficient pentru o analiză
care să ofere tabloul unei evoluţii sau posibilitatea
comparaţiilor.
Referitor la utilizatorii bibliotecii,
după reculul înregistrat în anul 1990, când de la 21.183 de utilizatori,
câţi avea biblioteca în anul 1989, s-a ajuns la 12.118, au fost necesari
cinci ani până când populaţia a intrat din nou într-o relaţie
firească cu biblioteca.
În anul 1995, Biblioteca Judeţeană „Octavian
Goga” avea 21.080 utilizatori şi practica o înscriere anuală a
acestora, eliberându-le un „permis de intrare” la fiecare secţie sau
filială, cu valabilitate de un an. Acest procedeu, aplicat în toate
bibliotecile publice din ţară, plasa anual „indicele de atragere la lectură” în jurul aceloraşi procente, cu uşoare variaţii,
presupunea un consum de materiale tipizate şi de timp, modifica realitatea
prin înscrierea aceleiaşi persoane în mai multe puncte de servicii şi
nu oferea posibilitatea observării tendinţelor pe o perioadă mai
lungă de timp.
Din
aceste considerente şi datorită utilizării tehnologiei
informaţionale deja în multe activităţi specifice, din anul 1996
biblioteca a început evidenţa informatizată a utilizatorilor şi
a decis prelungirea valabilităţii permisului la cinci ani. Aceasta a
însemnat îmbunătăţirea calităţii şi
durabilităţii acestei legitimaţii, posibilitatea eliminării
înscrierilor în mai multe puncte de servicii, economie de timp pentru
bibliotecari,evitarea unor tendinţe de sustragere de la restituirea
publicaţiilor ş.a. Pentru utilizatori, a însemnat eliminarea unei
proceduri anuale care le lua timp şi posibilitatea de acces la toate
serviciile cu acelaşi permis, deci a crescut mobilitatea.
Practicarea acestei modalităţi de înscriere şi
calcul al utilizatorilor înscrişi la bibliotecă, adică cu drept
de a utiliza biblioteca în această perioadă de referinţă de
cinci ani, a dat rezultate surprinzătoare în momentul în care am comparat
cele două etape: 1991-1995; 1996-2000. În primul interval, procentul
utilizatorilor înscrişi la bibliotecă a crescut cu 3,07% (de la 3,60%
la 6,67%), iar în intervalul al doilea procentul a crescut cu 14,36% (de la
8,55% la 22,89%) (vezi şi Anexa nr. 13 din finalul capitolului).
Orientarea privind tendinţa de creştere
a numărului de utilizatori într-o perioadă de referinţă mai
mare ne dă posibilitatea prognozării necesarului de resurse pe termen
lung.
Ř
A doua etapă (1996-2000) a însemnat apelarea şi la alte modalităţi de
obţinere a informaţiilor de care aveam nevoie, îndeosebi prin sondaje
şi cercetări sociologice şi, de asemenea, folosirea unor
instrumente manageriale mai adecvate.
În anul 1996, a fost întreprinsă cercetarea cu
privire la nevoile utilizatorilor reali şi potenţiali în
legătură cu serviciile oferite de Biblioteca Judeţeană
„Octavian Goga”. Acest studiu a fost realizat în cadrul Programului PHARE –
PLDP în care au lucrat specialiştii noştri alături de cei din
UE; urmare a acestui studiu, a luat fiinţă C.I.C.-ul şi s-au
stabilit domeniile prioritare din care publicul avea nevoie de informaţii.
O altă
cercetare de amploare efectuată în 1999 viza satisfacţia
utilizatorilor faţă de activitatea bibliotecii în ansamblu; studiul a
fost efectuat de o echipă de sociologi clujeni şi de personalul
bibliotecii; a rezultat o evaluare care situa satisfacţia utilizatorilor
între „mulţumit” şi „foarte mulţumit”. Raportul de cercetare a
pus în evidenţă aspectele care trebuie îmbunătăţite şi
acestea au făcut apoi obiectul unui Program de măsuri menit să
crească indicatorul „satisfacţia utilizatorilor”.
Din anul 1998,
urmare a intrării în Programul Naţional PROBIP-2000, ca partener, dar
şi în calitate de coordonator, biblioteca a început să utilizeze noi
instrumente de colectare a datelor şi informaţiilor statistice şi
să practice planificarea şi evaluarea activităţii pe baza
indicatorilor de performanţă; s-au adoptat indicatorii de
performanţă propuşi prin program care permiteau o analiză
detaliată (vezi şi Anexa nr. 13 din finalul capitolului), o corelare
a eficienţei cu costurile, o abordare a necesarului de resurse per
locuitor, fundamentarea reală a solicitărilor de resurse şi,
totodată, permiteau realizarea unor comparaţii de pe aceleaşi
baze cu bibliotecile din aceeaşi „familie” (ca mărime a
populaţiei ţintă). Biblioteca a adoptat aceste instrumente
manageriale care, corelate cu ansamblul metodelor şi practicilor noi de
conducere, au dus la un management performant.
Utilizatorii serviciilor de bibliotecă
Prin
includerea termenului „public” în definirea ei, Biblioteca se delimitează
clar de celelalte tipuri de biblioteci şi totodată îşi stabileşte
precis „populaţia ţintă” pentru care funcţionează.
Prin specificul său
de bibliotecă publică, ea aparţine şi
funcţionează pentru întreaga populaţie a unei
localităţi (comună, oraş, municipiu), acordă şanse
egale de utilizare a serviciilor ei tuturor acestor locuitori şi îşi
organizează întreaga activitate în funcţie de necesităţile
celor pentru care a fost creată.
Percepută foarte mult
timp ca un serviciu tradiţional, ea oferea publicului doar „împrumutul de
publicaţii” sau lectură la sală, iar persoanele care apelau la
bibliotecă erau „cititori” ai bibliotecii. Astăzi, pe
măsură ce publicul a început să utilizeze biblioteca şi
pentru alte servicii (de informaţii, de accesare a documentelor pe suport
magnetic sau informatic, pentru participarea la activităţi care nu
necesită calitatea de cititor, pentru formarea deprinderilor de utilizare
etc.), denumirea de „cititor” nu mai corespunde scopului pentru care publicul
se deplasează la bibliotecă sau o utilizează de la
distanţă.
În ultimii ani, în
măsura în care biblioteca şi-a diversificat oferta de servicii,
termenul „utilizator” l-a înlocuit pe cel de „cititor”; de altfel, a avut loc o
schimbare generală a paradigmei relaţionale din bibliotecă–carte–cititor în cea de bibliotecă–informaţie–utilizator, paradigmă care pare
mai apropiată de realitatea Societăţii Informaţionale ce se
prefigurează. Dezideratul fiecărei biblioteci, însă, este de a-l
determina pe utilizator să devină cititor al bibliotecii, întrucât
numai urcând pe scara valorică a cunoaşterii, de la informare spre
înţelepciune, se poate atinge progresul individului şi al
societăţii. În acest sens, Biblioteca Judeţeană „Octavian
Goga” se poate mândri cu faptul că 98% din utilizatorii bibliotecii sunt,
în primul rând, cititori, Clujul fiind prin tradiţie un centru universitar
unde cartea a fost în toate timpurile la loc de cinste.
Dinamica utilizatorilor
bibliotecii în intervalul 1990-2000 oferă un tablou interesant. Vom lua ca
ani de referinţă anii 1991 şi 1999, pentru că sunt
relevanţi prin faptul că activitatea bibliotecii s-a desfăşurat
normal, fără perturbări în programul secţiilor şi
filialelor.
În afară de categoria
ocupaţională reprezentată de elevi, studenţi şi
categoria de vârstă cuprinsă între 15 şi 25 ani, unde s-au
înregistrat creşteri: de 19,77% la elevi, studenţi (de la 52, 08% în
1991 – la 73,08% în 1999) şi de 25,46% la categoria cuprinsă între 15
şi 25 ani (de la 32,82% în 1991 – la 58,28% în 1999), toate celelalte
categorii au fost în scădere. Biblioteca a ţinut cont de aceste
modificări prin crearea de noi locuri pentru lectură, audiţii,
vizionări etc., printr-o achiziţie de documente care să
satisfacă cât mai bine cerinţele acestui segment de populaţie,
dar nu s-a ocupat în egală măsură de utilizatorii care au
părăsit biblioteca şi de cei care n-au frecventat-o
niciodată; în baza acestor concluzii, din anul 1999 ea şi-a dezvoltat
un Serviciu Marketing care va avea în atenţie, cu prioritate, acest aspect
şi, de asemenea, se va ocupa de promovarea bibliotecii în toate
structurile populaţiei.
Ce şi cât
împrumută utilizatorii ?
Comparaţia anilor 1991 şi 1999 ne permite
să apreciem că numărul documentelor împrumutate de utilizatori
(prin împrumut înţelegând atât cel la domiciliu, cât şi cel pentru
consultare pe loc) a crescut în acest interval de aproape 3 ori (de la 349.789
documente împrumutate în anul 1991 la 1.006.255 documente împrumutate în anul
1999); din acestea, peste 81% au fost cărţi. Pentru anul 1999, putem
aprecia şi solicitările pentru alte categorii de documente pe care le
deţine biblioteca, şi anume: 15,20% pentru publicaţiile seriale;
pentru documentele audiovizuale solicitarea a fost de aproape 2%, iar pentru
documente cartografice, de muzică tipărită, grafice, electronice
şi alte documente, solicitarea a fost de 1,14%. Referitor la ultimele
două categorii menţionate, biblioteca le deţine cam în aceeaşi
proporţie în colecţiile sale.
Foarte mulţi ani s-a mers pe achiziţia
masivă de carte neglijând celelalte suporturi purtătoare de
informaţie, fapt care ne-a determinat să regândim dezvoltarea
colecţiilor şi să alocăm sume distincte (până la 10%
din fondurile destinate acestui capitol) pentru cumpărarea de documente
electronice şi audiovizuale în paralel cu asigurarea echipamentelor pentru
utilizare.
În privinţa domeniilor spre care s-a îndreptat
atenţia utilizatorilor în această perioadă, accentele au fost
diferite. Dacă în 1991 se solicita literatura, lingvistica şi
filologia în proporţie de 69,76%, în 1999 procentul a scăzut la
50,04%; în schimb, au crescut solicitările pentru ştiinţe exacte
şi tehnică de la 4,9% în 1991 la 10,38% în 1999. Explicaţia
stă şi în creşterea populaţiei de vârstă şcolară
şi universitară, dar şi în mutaţiile care au avut loc în
învăţământ.
Tabloul statistic al anului 1999 ne oferă şi
alte informaţii care au fost repere în politica de achiziţii, şi
anume: publicaţiile pentru copii au fost solicitate în proporţie de
26,26%; cartea în limba engleză în proporţie de 3,16%, net detaşată
faţă de celelalte limbi; peste 30% din documente au fost consultate
în regim de sală de lectură; cererile de rezervare de titluri au fost
rezolvate în proporţie de 74,68%.
Utilizarea
bibliotecii
Principala formă de utilizare au rămas vizitele
sau frecventarea bibliotecii în mod direct. În paralel, s-au dezvoltat şi
forme de utilizare a bibliotecii de la distanţă prin telefon, fax,
prin serviciile externe organizate la Spitalul de Recuperare, urmând ca,
după realizarea reţelei între toate punctele de servicii,
utilizatorii să poată face şi „vizite electronice”.
Comparând anii 1991 şi 1999, se observă o creştere
de peste patru ori a vizitelor la bibliotecă: de la 103.720 în anul 1991
la 459.816 în anul 1999, iar a frecvenţei zilnice, de la o medie de 403
persoane pe zi în 1991 la 1.805 persoane în 1999.
Utilizarea bibliotecii a crescut şi datorită
necesităţii de a folosi şi alte surse de informare: CD-uri,
CD-ROM-uri, programe legislative, dar şi datorită obişnuinţei
de a veni la bibliotecă în calitate de spectatori sau participanţi la
manifestările culturale sau evenimentele organizate aici.
Programul
Naţional „Performanţe Româneşti în Bibliotecile Publice” – PROBIP-2000 a avut, pe
lângă rezultate deosebite, şi un impact asupra managementului de
bibliotecă în plan naţional:
· a fost conceput şi generalizat un nou mod de raportare statistică
în bibliotecile publice din România;
· a dus la stabilirea categoriilor de date şi informaţii statistice
care trebuie selectate, urmărite şi colectate de biblioteci;
·
a creat instrumente
specifice pentru colectarea datelor şi informaţiilor statistice: Caietul de evidenţă a
activităţii de bibliotecă şi Registrul de mişcare a fondurilor, adaptate după ISO 2789
pentru Statistica de bibliotecă, formularele de Raport statistic lunar/trimestrial şi Raport statistic anual pentru centralizarea datelor. Aceste instrumente
de lucru conţin multe elemente noi: evidenţiază existenţa şi
circulaţia tuturor categoriilor de documente nu numai a cărţilor
şi periodicelor; contorizează solicitările pentru
informaţii, referinţe şi pentru rezervarea de titluri;
evidenţiază utilizarea bibliotecii de la distanţă; folosesc
clasificarea UNESCO pentru repartizarea documentelor împrumutate după
conţinut, ceea ce permite corelarea achiziţiilor cu producţia
editorială ş.a.;
· a determinat implementarea indicatorilor de performanţă ca instrumente
manageriale de evaluare a activităţii de bibliotecă;
·
a condus spre propunerea unor
standarde naţionale pentru indicatorii de resurse şi recomandarea
acestor standarde pentru a fi incluse în Legea
Bibliotecilor. În privinţa alocării resurselor, s-a inclus un mod
diferit de evaluare faţă de reglementările existente în România
care, în cea mai mare parte, determinau bibliotecile să crească la
nesfârşit colecţiile, să devină aproape depozite de carte,
pentru a putea creşte numărul de personal. Abordarea propusă de
noi a fost cea europeană, care recomandă alocarea resurselor în
funcţie de mărimea populaţiei pentru care funcţionează
biblioteca;
·
a stabilit terminologia propusă de ISO 2789 pentru Statistica de bibliotecă şi ISO 11610 pentru Indicatori de performanţă conducând la generalizarea
utilizării lor în mediul bibliotecar românesc.
Impactul Programului PROBIP-2000 în
managementul Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” a condus
la:
· utilizarea Caietului de
evidenţă a activităţii de bibliotecă şi a Registrului de mişcare a fondurilor
în biblioteca noastră şi în toate bibliotecile publice din
judeţ, pentru o colectare adecvată de date;
· corelarea politicii de achiziţii cu circulaţia documentelor şi
cu producţia editorială;
· realizarea unui echilibru între achiziţia documentelor şi
eliminarea documentelor din colecţii în vederea obţinerii unei rate
optime de înnoire a colecţiilor (de 10 ani);
· orientarea achiziţiei şi spre alte tipuri de documente în
afară de cele tipărite;
· decizia de a proceda la înscriere unică în baza unor permise noi
precum şi la eliminarea permiselor duble;
· decizia de a urmări dinamica înscrierilor la bibliotecă într-o
perioadă de referinţă de 5 ani, similară cu practica
europeană a domeniului; în primii 5 ani de aplicare a acestei metode (1996-2000),
procentul utilizatorilor înscrişi la bibliotecă a crescut cu 14% (de
la 9% la 23%), ceea ce schimbă radical situaţia în cazul unei
comparaţii externe sau pentru solicitarea de resurse;
· decizia de extindere a spaţiilor destinate publicului şi de extindere
a publicaţiilor în regim de acces liber în proporţie de 90%;
· crearea unor servicii externe de bibliotecă: la Spitalul de Recuperare
(Filiala Bibliosan) din municipiul Cluj-Napoca precum şi la Penitenciarul
din Gherla;
· formarea deprinderilor de utilizare a tehnicilor de măsurare a
performanţei la personalul bibliotecilor din judeţ;
· utilizarea indicatorilor de performanţă:
§
în evaluarea activităţii de bibliotecă în
toate bibliotecile publice din judeţ;
§
în solicitarea resurselor pentru bibliotecă;
§
în comparaţii interne şi externe;
§
în luarea deciziilor manageriale;
§
în planificarea activităţii.
Toate acestea au fost de natură să ne
convingă că practicarea unui management performant, mereu adaptabil
la condiţiile actuale, este o necesitate absolut indispensabilă
mutaţiilor rapide produse în Societatea Informaţională spre care
tindem, o condiţie sine qua non a creşterii rolului
bibliotecii şi a oamenilor ei în formarea şi informarea publicului
pentru care biblioteca există.
4. Colecţiile speciale
Secţia a fost gândită şi structurată
de la început pe carte şi periodice de actualitate, şi datorită
faptului că în municipiul nostru există cel puţin două
biblioteci cu fonduri tradiţionale deosebit de valoroase – cea a Filialei
Cluj-Napoca a Academiei Române şi Biblioteca Centrală
Universitară „Lucian Blaga”.
În anul 1967,
înainte ca instituţia să devină din Bibliotecă
Regională, întâi municipală şi mai apoi judeţeană,
profitând şi de posibilitatea completării fondurilor cu carte
tradiţională, s-a pus problema înfiinţării Secţiei
Colecţii speciale, care, spre deosebire de marile biblioteci clujene
amintite, să fie la dispoziţia tuturor utilizatorilor din localitate şi
judeţ, să coopereze cu instituţiile de profil din întreaga
ţară.
În acelaşi an, au fost transferate de la Biblioteca
Raională Zalău, subordonată Bibliotecii Regionale Cluj, circa
2.000 de volume, cărţi româneşti, maghiare şi germane din
secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX, biblioteca
zălăuană nefiind autorizată, după reglementările
perioadei respective, să deţină asemenea fonduri. La selectarea
lor au participat bibliotecarii Valeria Maier, Rodica Ignătescu şi
Ioan Pop. A urmat apoi preluarea unor lucrări (tot cu titlu gratuit) din
fondurile Rezervei Naţionale de Carte din Bucureşti, secţie a
Bibliotecii Centrale de Stat (pentru început, de la depozitul aferent din
localitatea Galeş, judeţul Sibiu), de cărţi şi
periodice româneşti anterioare anului 1940 (prin Grigore Cipcigan şi
Ioan Pop); au fost transferate înspre biblioteca noastră de la Rezerva
Naţională noi titluri cărora li s-au alăturat altele prin
achiziţionarea directă de la persoane fizice, prin anticariatele din
localitate sau din Bucureşti .
Bibliotecarii
care au organizat şi prelucrat aceste fonduri au fost: Grigore Cipcigan,
Ioan Pop, Lucia Ţintea, Mariana Postelnicu, Nicoleta Brad, Florin Todea şi
Tatiana Costiuc.
Prin structura
colecţiilor, accesul la această secţie (confundată de multe
ori cu aşa zisul „fond special” – publicaţii interzise cititorului obişnuit
în timpul regimului comunist) a fost deschis tuturor solicitanţilor, în
regim de sală de lectură (fără împrumut la domiciliu – cu
mici excepţii).
Iniţial,
fondul Colecţiilor speciale conţinea şi un număr redus de
publicaţii pe suport din plastic – discuri, diafilme şi diapozitive,
care, prin înfiinţarea Mediatecii în 1991, au revenit acestei secţii
moderne, cu o dezvoltare spectaculoasă.
Şi în ce
priveşte varietatea purtătorilor de informaţii – mai ales a
celor denumiţi de specialişti noncarte, după 1990, am
înregistrat o dezvoltare remarcabilă. În prezent, secţia se poate
mândri nu numai cu un mare număr de astfel de publicaţii , ci şi
chiar cu exemplare deosebite, rare sau unicate:
· carte românească veche – 94
volume;
· carte străină veche – 232
volume;
· manuscrise – 348 u.b.;
· fotocopii ale manuscriselor
Eminescu – 8011 file;
· enciclopedii şi
dicţionare vechi, majoritatea din secolul al XIX-lea, în limbile
română, franceză, germană, maghiară, engleză şi
rusă;
· fond de cărţi cu
autografele autorilor, începând cu ale unor clasici ai literaturii române,
dintre care enumerăm doar câteva nume: Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi,
Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Ionel Teodoreanu, Eugen Lovinescu, George
Topîrceanu, Zaharia Stancu, Adrian Maniu, şi ale majorităţii
scriitorilor clujeni (începând cu Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga şi
până la noii lansaţi în beletristică).
Serviciul şi-a îmbogăţit patrimoniul şi
prin donaţiile unor personalităţi clujene, cum ar fi: familia
istoricilor şi criticilor literari Irina Petraş şi Petru
Poantă, scriitorii Ion Brad, Pavel Bellu şi Marcel Mureşeanu,
profesorili universitari Iosif Pervain, Crişan Mircioiu şi Gavril
Mathe, profesorii Vasile Langa, Ilie Călian, Olimpiu Boitoş şi
Petru Pipoş, istoricii Constantin Dumitrescu şi Gheorghe Bodea,
artistul plastic Ion Vlasiu; aceste donaţii constituie Fondul de
bibliofilie contemporană (circa 4.000 volume) şi sunt organizate în
colecţii separate.
De la început,
achiziţiile au urmărit cu precădere publicaţiile despre
Transilvania, apoi aria de interese s-a extins spre valorile naţionale şi
universale. A fost constituită o bogată colecţie de
publicaţii noncarte: cărţi poştale (27.000 piese),
fotografii (1.700 piese), hărţi şi atlase, afişe, pliante,
calendare, iar în ultimul timp, grafică originală şi ex
libris-uri.
Prin
pensionarea lui Ioan Pop, coordonatorul şi iniţiatorul secţiei,
în 1998, munca de organizare şi punere în valoare a colecţiilor a
fost continuată de Tatiana Costiuc, care împreună cu Florin Todea,
dispunând de un spaţiu mai generos, a realizat un inventar
amănunţit şi a procedat la organizarea colecţiilor în
concordanţă cu criteriile elaborate de „Comisia pentru istoria
cărţii şi cărţi rare” a IFLA. Fondul, în acestă organizare, cuprinde:
A. Manuscrise şi fotocopii ale manuscriselor
B. Carte veche românească până la 1830
C. Carte veche universală până la 1800
D. Carte rară, determinată după criteriile: vechime, valori de
interes local, bibliofilie şi raritate
E.
Fond de bibliofilie contemporană constituit din
donaţiile personalităţilor clujene, organizate în colecţii
separate
F.
Dicţionare, lexicoane, enciclopedii vechi,
literatură de referinţă, bibliografii retrospective
G. Fotografii vechi şi noi, de interes local
H. Cărţi poştale ilustrate
I.
Afişe, pliante, invitaţii şi programe cu
caracter local
J.
Hărţi, atlase
K. Grafică mică şi ex libris-uri
L.
Periodice până la 1918.
Instrumentele de informare asupra acestor fonduri, pentru
utilizatori, cuprind cataloage pe fişe şi în regim automatizat,
după cum urmează:
· Catalogul alfabetic general al Colecţiilor speciale;
· Catalogul de carte veche românească şi
străină: alfabetic, cronologic, geografic;
· Catalogul de carte rară: al ediţiilor
bibliofile, al cărţilor cu autografele autorilor, al
cărţilor de interes local, al cărţilor româneşti
până la 1918;
· Catalogul manuscriselor;
· Catalogul hărţilor.
Considerăm că se impun câteva
precizări despre unele exemplare mai rare şi mai valoroase existente
în fonduri.
Manuscrise
Sunt două categorii:
cele vechi, din secolele trecute, şi cele ale unor importanţi
scriitori români.
Din prima categorie,
semnalăm în mod deosebit Alexandria,
copiat la Craiova (de fapt Craiva din Bihor), în 1741, de către Vasile
Pantor, format, probabil, ca ucenic într-ale scrisului la şcoala lui
Vasile Sturze. Pe lângă textul propriu-zis al Alexandriei, codicele miscelaneu cuprinde încă un manuscris al
aceluiaşi Vasile Pantor din 1742, tot în alfabet chirilic şi tot în
limba română, anume o Cronică,
adică poveste pentru unguri, o cronologie a istoriei maghiarilor de la
venirea lor în Transilvania.
Ambele manuscrise au o
scriere foarte îngrijită (la prima vedere par tipărite),
artistică, uşor lizibilă. Titlurile capitolelor (22 în total),
ale subcapitolelor, ca şi unele fragmente considerate de autor ca
importante sunt scrise cu cerneală roşie. Majusculele cu care începe
textul după fiecare titlu de capitol sunt executate cu adevărată
artă; vignetele, frontispiciile, unele mici desene, ni-l arată pe
copist a fi un adevărat spirit artist. Textul este aproape identic cu cel
al lui „Constantin Săidăcar, sin popii Nicăi ot Mogoşoaia”
din 1735, argumentând încă o dată comunitatea de spirit cu românii de
peste Carpaţi. El a fost semnalat de Vasile Stanca – Un manuscris necunoscut al Alexandriei (1741), în: „Studii şi
cercetări de bibliologie”, serie nouă, nr. XII, pe anul 1969.
Manuscrisele moderne
aparţin: lui Octavian Goga, peste 20 de cărţi poştale
ilustrate, trimise de către poet din Budapesta între 1900 şi 1903
învăţătoarei Aurelia Rusu şi despre care poetul Bazil
Gruia, care ni le-a oferit, scrie şi pe care le reproduce în cartea sa Mixaje
în timp (Bucureşti, 1995, p. 7-38); lui Lucian Blaga, oferite tot de
către Bazil Gruia, poezii originale şi traduceri (nu ca manuscris de
lucru) transcrise de autor pentru o doamnă din Cluj, prietenă de
familie; lui Mircea Eliade, corespondenţă cu medicul şi
profesorul Valeriu Bologa, achiziţionate în 1996 de la fiica acestuia,
Lucia Domşa, şi semnalate de Gabriela Rusu în revista „Steaua”,
an XX (1969), decembrie, nr. 12.
Interesant şi
original este manuscrisul jurnal al năsăudeanului Dumitru Nistor,
marinar în armata austro-ungară (3 caiete), prizonier de război în
Japonia, 1914-1919, deci un manuscris olograf intitulat Diuarul meu, semnalat de Maria Maxa în revista bibliotecii noastre,
„Lectura”, 1994, nr. 16, p. 8-10.
Reamintim fotocopiile
după Caietele Eminescu aflate în original la biblioteci şi
alte instituţii din ţară, şi microfilmate (35 casete
totalizând 8.011 file).
Carte
veche românească şi universală
· Trei exemplare din Cazania lui
Varlaam, cunoscută şi în varianta Carte românească de învăţătură,
tipărită la Iaşi în 1643; doar unul dintre exemplare are patru
însemnări manuscrise, însă prin semnătura celui care le-a
făcut, Farkaş George, şi prin anul indicat, 1849, ne dovedeşte
răspândirea ei în Transilvania în prima jumătate a secolului al
XIX-lea; starea cărţii nu este prea bună, lipsindu-i foaia de
titlu şi pagini de la sfârşit, iar legătura copertei – lemn
îmbrăcat în piele – este scorojită şi ruptă.
· Noul Testament de la
Bălgrad, 1648 – 2 exemplare.
· Biblia de Blaj, 1795 – 3 exemplare.
· Biblia de la
Sankt-Petersburg, 1817 – 1 exemplar.
· Chiriacodromion sau Evanghelia
învăţătoare, tipărită de Mihai Istvanovici la
Alba-Iulia în 1699, are două însemnări de proprietate ale unor
preoţi, iar cea de-a treia ni se pare deosebit de importantă prin
afirmaţia „Scris prin mine Gheorghe Iminovici Zugravul”, argument al
originii transilvane a familiei lui Mihai Eminescu (Cartea este destul de
deteriorată, dar completă).
· Mai amintim: Liturghie (Bucureşti,
1728), Penticostarion (Râmnic, 1743);
Psaltire (Blaj, 1764), iar dintre
corifeii Şcolii Ardelene, pe Samuil Micu cu: Propovedanie sau învăţături la îngropăciunea
oamenilor morţi (Blaj, 1784) şi pe Petru Maior cu cărţi
tipărite la Buda: Didahii, adecă învăţături pentru
creşterea fiilor, 1809, Prediche,
1810, Istoria pentru începutul Românilor
în Dachia, 1812 şi Orthographia
romana sive latino- valachica, 1819.
Secţia posedă multe volume de
carte veche universală din secolul al XVIII-lea (aproape 180), iar de
dinainte de 1700 deţinem 50 de cărţi.
Menţionăm
doar pe Macrobius, Hoc volu continentur,
Veneţia, 1521, şi câteva ediţii deosebit de valoroase aldine, plantiniene şi elzeviriene, denumite astfel după
vestitele familii de tipografi ale căror tipărituri au circulat de-a
lungul secolelor în întreaga Europă.
Cartea rară
Fondul de carte rară
cuprinde:
· cartea românescă până la1918;
· ediţii de lux şi bibliofile;
· legături artistice, semnificative pentru o şcoală, un
atelier, o epocă;
· ediţii ilustrate de artişti consacraţi;
· ediţii omagiale şi festive;
· cărţi interzise de cenzură şi găsite în timpul
percheziţiilor la persoane particulare;
· cărţi cu autografe şi însemnări manuscrise.
Acestea
constituie un fond de peste 2.100 volume, dintre care amintim doar Regulamentul organic din 1832; Istoria naturală a lui Cihac, Iaşi,
1837; un curs de agricultură, Dascalul
agronomiei, al lui Leon Filipescu, Iaşi, 1844; Poezii de D. Gr.
Alecsandrescul, Văcărescu şi Eliad, antologie de Petru
Lupulov, tipărită la Buda, 1845; Zânele
Carpaţilor, 1860, respectiv 1862, precum şi ediţii princeps
ale clasicilor: D. Bolintineanu, B.P. Hasdeu, Titu Maiorescu, Iosif Vulcan, M.
Kogălniceanu, C. Negruzzi, V. Alecsandri, Al. Odobescu, I. Slavici, I. L.
Caragiale, M. Eminescu (ed.1894).
Mai
remarcăm traducerile din literatura universală – Sgârcitul (adică Avarul)
lui Moličre tradus de către I. Ruset şi tipărit în tipografia
lui I. Heliade Rădulescu, Bucureşti, 1836; Maria Tudor a lui Victor Hugo, tradusă de D. I. C. Negruzzi,
la aceeaşi tipografie în 1837; Ierusalimul
liberat al lui Torquato Tasso, în traducerea lui Anastasie Pâcleanu, Bucureşti,
1854 etc.
O
mărturie a evoluţiei tiparului la Cluj o constituie cărţile
tipărite aici, în toate limbile, până la 1944. Împreună cu broşurile
şi periodicele din această perioadă, cu tipăriturile
ocazionale (afişe, pliante, programe de sală, invitaţii,
hotărâri, proclamaţii), acestea reprezintă surse deosebite
pentru reconstituirea vieţii istorice, economice şi culturale a
localităţii, pentru ceea ce înglobează în sine noţiunea de
„interes local” şi fac parte, de asemenea, din fondul de carte rară.
Cărţile cu autograf,
amintite anterior, precum şi cele ale autorilor contemporani
reprezintă o dovadă a relaţiilor culturale deosebite pe care
biblioteca judeţeană le-a stabilit în ultimii zece ani şi
completează remarcabil fondul de carte rară al acesteia.
Periodice
vechi
Acest fond este mai
puţin reprezentativ (după 1980 apăreau foarte rar oferte), dar
biblioteca se poate mândri cu câteva valori inestimabile, din care cităm:
· „Diorile Bihorului” – Almanac naciunal de la
Societatea de Leptura a Junimei Române de la Oradea Mare din 1854;
· „Umoristulu”. Foaie glumeaţă, sub redacţia lui Iosif Vulcan,
apărută la Pesta între 1863 şi 1866, din care deţinem nr.
31, din 29 septembrie – 11 octombrie 1866, semnalat în revista clujeană „Tribuna”,
pentru prezenţa unei poezii inedite a lui Mihai Eminescu, Asta vreu, dragulu mieu, o satiră publicată nu după mult timp
de la debutul în „Familia” aceluiaşi Vulcan;
· „Almanahul Român” pe anul 1866, tipărit
la Bucureşti;
· „Preotulu romanu”. Diariu basericescu
scolastecu si literariu, apărut la Gherla în 1884 (posedăm doar anul
X);
· „Cartile Sateanului Romanu” Scriere periodica pentru trebuintiele poporului romanu,
revistă tipărită la Cluj în 1876, şi în care, pe pagina a
noua, este reprodusă Ce-ţi
doresc eu ţie, dulce Românie de Mihai Eminescu;
· „Calicul – humor şi satiră” –
revistă, Sibiu (deţinem colecţia pe anul IX, 1889).
Hărţi
Din această categorie
de documente merită să fie menţionată o hartă unică
a Clujului, lucrată manual, pe suport de mătase şi în culori, la
jumătatea secolului al XIX-lea – Szabad
Kiralyi Kolozsvár. Város terkepe, şi o hartă a Transilvaniei
tipărită la Viena în 1863, General
Karte Siebenburgen.
Fotografii
şi cărţi poştale ilustrate
Deosebit
de valoroase sunt cele peste 800 de fotografii, achiziţionate de la Adrian
Giurgiu, originale sau fotocopiate, câteva zeci pe suport de sticlă,
reprezentând Clujul începând cu 1859; în plus, o bogată colecţie de
fotografii color recente, executate de Octavian Dohotaru, Szabó Tamás, Dimitrie
Poptămaş, Traian Brad, Adriana Király, Ştefan Socaciu ş.a.
Biblioteca deţine o colecţie de peste 27.000 de
piese, cărţi poştale, vederi din ţară şi din
toată lumea, felicitări, portrete ale unor personalităţi
istorice şi culturale, reproduceri de opere artistice ş.a.
Şi unele, şi
altele se păstrează în casete speciale, aranjate tematic: oraşele
lumii, vederi generale, edificii, aparate – avioane, vapoare, locomotive etc.,
animale, plante, sărbători, port naţional etc.; la fotografii
s-a încercat datarea lor, iar dintre vederi cea mai veche este din Italia, din
1859, dar sunt foarte puţine din secolul al XIX-lea.
Fondul de grafică cuprinde lucrări originale ce provin de la autori donatori
(caricaturi de Virgil Tomuleţ şi Mihai Pânzaru – PIM), ofertanţi
particulari (ex libris-uri). Începând din 1999, s-au pus bazele unui fond unic
în bibliotecile din ţară – Fondul
de grafică modernă contemporană –, conţinând
lucrări ale autorilor participanţi la primele „Bienale de
grafică mică” organizate în Cluj-Napoca (sub comisariatul general al
graficianului Ovidiu Petca, preşedintele Fundaţiei Culturale „Bienala
Internaţională de Grafică Cluj”, şi cu sprijinul
bibliotecii noastre, la care s-au asociat Muzeul Naţional de Artă
Cluj-Napoca, Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”, Uniunea Artiştilor
Plastici din România – Filiala Cluj, Inspectoratul pentru Cultură al
Judeţului şi Consiliul Local şi Primăria Municipiului
Cluj-Napoca, care au oferit şi premii şi sume importante de bani
pentru susţinerea manifestărilor şi tipărirea
cataloagelor); până în prezent, au avut loc două bienale de
grafică mică, la care au participat 856 de artişti din 99 de
ţări de pe cele cinci continente, cu un număr de 2.231
lucrări (din care 1.301 au fost donate Bibliotecii Judeţene „Octavian
Goga”), ce se constituie într-un veritabil nucleu pentru un Muzeu clujean de
grafică mică.
Mergând
pe aceleaşi coordonate de implicare în actele culturale fundamentale ale
Clujului, biblioteca noastră, împreună cu Fundaţia
Culturală „Bienala Internaţională de Grafică Cluj”,
sprijinite de Fundaţia „Mihai Eminescu”, Filiala din Cluj a Uniunii
Scriitorilor, revista „Cetatea culturală” şi Asociaţia
Română pentru Ex Libris, a organizat, în anul 2000, pe lângă o seamă
de manifestări închinate împlinirii a 150 de ani de la naşterea
Poetului Naţional, un concurs internaţional şi o expoziţie
de ex libris-uri „Omagiu Poetului”, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, la
care au expus 170 de creatori ai genului din 38 de ţări ale lumii, de
pe cele cinci continente, cu 380 de exponate de marcă ce vor
îmbogăţi materialul iconografic eminescian cu lucrări deosebit
de originale şi valoroase. Majoritatea lor au fost create ca mărci de
proprietate pentru instituţii şi personalităţi clujene. Cu
această ocazie, doi cunoscuţi graficieni japonezi, Toshio Yoshizumi şi
Kohsei, au vernisat două expoziţii de grafică dedicate lui Mihai
Eminescu, primul şi în calitate de cetăţean de onoare al
Municipiului Cluj-Napoca.
În
ce priveşte secţia „clasică”, tradiţională, pe
lângă obiectivele urmărite în trecut, ne-am preocupat de strângerea
unor materiale cu caracter bibliografic care vizează, în mod special,
dezvoltarea fondului de publicaţii, documente, corespondenţă,
lucrări de artă, reproduceri etc., referitoare la viaţa,
activitatea şi opera patronului spiritual al instituţiei noastre,
lucrări ce se vor constitui în piese edificatoare ale Memorialului
„Octavian Goga”; alături de lucrările poetul patron, îşi vor
găsi locul acelaşi gen de documente privitoare la viaţa şi
creaţia literară a unor clujeni care au dat spirit şi
substanţă culturii româneşti.
Fondul de fotografii va fi
completat cu cele ale personalităţilor clujene, apărute sau nu
în Clujeni ai secolului 20.
Dicţionar esenţial, în anul 2000, apelând la generozitatea şi
bunăvoinţa celor care deţin asemenea imagini şi, de ce nu,
ale celor care se socot îndreptăţiţi, prin activitate şi
operă, să figureze într-un asemenea fond.
În intenţia noastră, şi cu ajutorul nemijlocit al criticului
şi istoricului literar Constantin Cubleşan, este organizarea unui
fond de carte documentară de şi despre opera lui Mihai Eminescu,
editată de-a lungul anilor, lucrări ce se vor constitui într-un
Centru de Informare şi Documentare „Mihai Eminescu”, pe lângă
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”.
5. Mediateca
A fost
înfiinţată în anul 1990 sub numele de „Secţia
Audiovizuală”, dar primele intrări ale unor documente (discuri
fonografice vinil) sunt consemnate în registrul inventar încă din 1957 şi
proveneau iniţial din donaţii ale unor instituţii, apoi din
achiziţii directe de prelucrarea cărora s-au ocupat succesiv mai
multe persoane: Rodica Ivan, Ioan Pop, Minerva Răchită şi
alţii.
Documentele de muzică tipărite (partituri,
lucrări de muzicologie şi de popularizare a muzicii etc.) au intrat
în fondurile bibliotecii încă de la înfiinţarea sa şi au fost
distribuite în toate secţiile, dar cu precădere Sălii de
lectură şi Serviciului Colecţii speciale, având aceeaşi
provenienţă ca şi discurile.
După 1987, conducerea bibliotecii, din dorinţa
diversificării şi îmbunătăţirii activităţii
acesteia şi alături de alte decizii manageriale, a desemnat un
bibliotecar, Livia Bradea, care să se ocupe de achiziţia, prelucrarea
şi gestionarea fondurilor de documente audiovizuale şi de aparatura
necesară punerii lor în valoare; astfel, în cursul anului 1989, s-au
achiziţionat foarte multe discuri, casete audio, diapozitive, câteva zeci
de benzi de magnetofon, precum şi diferite mijloace tehnice pentru redare.
În 1990, s-a luat decizia angajării prin concurs a
unui bibliotecar cu studii adecvate profilului unei Secţii audiovizuale,
secţie care să fiinţeze în cadrul Departamentului Colecţii
speciale. Achiziţiile de documente audiovizuale şi de publicaţii
de profil pe suport hârtie au continuat, astfel că, la inventarul din luna
decembrie 1990, au fost predate noului gestionar 5.302 discuri fonografice, 357
diafilme, 337 seturi diapozitive, 155 casete audio, 41 benzi de magnetofon,
precum şi o serie de aparate şi accesorii care au constituit o
bună bază pentru a demara activitatea cu publicul. Până la
deschiderea Secţiei pentru public (octombrie 1991), s-au efectuat o
sumedenie de operaţiuni cum ar fi:
· continuarea activităţilor de achiziţionare, inventariere şi
prelucrare a documentelor audiovizuale (adăugând acum şi casetele
video);
· s-au achiziţionat 2 televizoare şi un videorecorder, mai multe
perechi de căşti stereo, microfoane, cabluri, alte accesorii;
· s-a achiziţionat mobilier nou, adecvat uzului documentelor şi
aparaturii audiovizuale;
· s-a amenajat spaţiul destinat secţiei (situat în cartierul
Zorilor, str. Observatorului nr.1);
· s-au amplasat, instalat şi testat aparatura şi documentele
audiovizuale.
Încă înainte de a deschide
porţile utilizatorilor, Secţia Audiovizuală, devenită
„Mediatecă”, s-a implicat în viaţa bibliotecii şi a
comunităţii, participând (din aprilie 1990) cu echipamente şi
documente la diferite manifestări culturale: lansări de carte,
vernisaje, simpozioane, saloane de carte etc., prilejuri cu care şi-a
îmbogăţit conţinutul „calitativ” al documentelor sale prin
înregistrările audio şi video, unele de mare valoare documentară
şi chiar ştiinţifică, prin personalităţile pe
care le reflectă acestea (vezi şi Anexa nr. 15 din finalul capitolului).
Mediateca va funcţiona la început în două
încăperi: prima având rol de sală de vizionări şi sală
de lectură cu 6 locuri pentru consultarea documentelor muzicale pe suport
hârtie, cu acces liber la raft şi birou de primire a utilizatorilor şi
de prelucrare a documentelor; a doua sală era destinată
audiţiilor individuale şi/sau colective cu 5 locuri, prevăzute,
fiecare, cu pick-up, amplituner, casetofon, cărţi şi depozitul
de discuri şi aparatură.
Dacă la început indicatorii de activitate au demarat
mai greoi, acest tip de secţie fiind nou între serviciile oferite
utilizatorilor de către bibliotecă, în timp, ei au început să
crească datorită mai multor factori:
· îmbogăţirea colecţiilor de documente şi a fondului de
aparatură;
· organizarea de audiţii şi vizionări colective;
· participarea cu aparatură şi documente audiovizuale la
manifestările culturale ale tuturor secţiilor bibliotecii;
· implicarea în manifestările pe plan local organizate de Biblioteca
Judeţeană în colaborare cu organismele administraţiei locale şi
cu alte instituţii de cultură şi învăţământ;
· organizarea de către serviciul specializat a unor campanii de
marketing cultural (şi publicitate) destinate a face cunoscute serviciile
oferite utilizatorilor de către bibliotecă.
În această perioadă, fondul de documente a
crescut ajungând la 7.391 discuri fonografice, 357 diafilme, 360 seturi de
diapozitive, 473 casete audio, 25 casete video, 69 benzi de magnetofon şi
2.225 volume (documente de muzică şi artă pe suport hârtie).
În paralel, toate filialele
şi secţiile bibliotecii au fost dotate cu aparatură audio
(pick-up, amplituner, incinte acustice) menită a facilita desfăşurarea
manifestărilor culturale organizate de acestea.
La 14 aprilie 1995, a avut
loc deschiderea oficială a Mediatecii într-un nou spaţiu situat pe
str. Mihail Kogălniceanu nr. 7, în acelaşi imobil cu Sala de
lectură. Cele două încăperi au fost organizate astfel: prima,
sală de audiţii şi vizionări colective, cu acces liber la
raft, cu cataloage tradiţionale şi un calculator pentru consultarea
CD-ROM-urilor, iar a doua, sală de audiţii individuale cu şapte
locuri prevăzute cu aparatură pentru toate tipurile de suporturi
audio, căşti stereo.
Amplasarea centrală a imobilului precum şi
orarul extins (de luni până vineri între orele 9 şi 20,
sâmbătă 9-14) au contribuit la relansarea secţiei; din vara
anului 1995, la structura colecţiilor au început să se adauge noi
suporturi – CD-DA (compact discul audio-numeric) şi CD-ROM-urile; de
asemenea, s-a achiziţionat şi aparatură performantă
destinată redării informaţiilor de pe acestea; a mai fost
angajat încă un bibliotecar cu studii de specialitate, pentru a putea
susţine un program ce se va dovedi util şi benefic pentru avalanşa
de utilizatori care ne căutau tot mai insistent.
În perioada cât a funcţionat în acest spaţiu
(aprilie 1995 – octombrie 2000), impactul secţiei în comunitate a crescut
foarte mult ajungându-se la organizarea a 2-3 audiţii/vizionări
colective pe săptămână, 2 expoziţii de documentare
audio-vizuală pe lună, circa 70/80 utilizatori în medie pe zi şi
participarea, anual, la câteva zeci de manifestări/evenimente culturale
organizate de bibliotecă cu sau fără colaborarea cu alte
secţii, în interior sau pe plan local. De asemenea, a crescut activitatea
de completare a colecţiilor de documente; s-au achiziţionat mai multe
aparate performante din domeniul audiovizual, piese de schimb, accesorii etc.,
s-a introdus evidenţa computerizată a utilizatorilor şi a
publicaţiilor (în sistemul TINLIB).
Mai mult, din anul 1998, la Secţia Împrumut pentru
copii a filialei din cartierul Mănăştur s-au organizat 3 locuri
pentru audiţie individuală dotate cu un pick-up, amplituner şi
căşti stereo, un televizor color, un video recorder şi o
sumă de discuri, casete video şi CD-ROM-uri.
Activitatea secţiei a continuat să se
îmbunătăţească, astfel că ea beneficiază în
prezent de încă un loc dotat cu un computer multimedia pentru consultarea
CD-ROM-urilor.
Creşterea numerică a documentelor precum şi
schimbarea modului de producere a purtătorilor de informaţii pe
suport vinil au determinat, implicit, schimbarea politicii de achiziţie în
favoarea unor surse muzicale pe alte suporturi. Ca urmare, secţia va
deţine, la sfârşitul anului 2000, 7.391 discuri fonografice, 243
benzi magnetofon, 1.825 casete audio, 308 diafilme, 335 seturi de diapozitive,
4.369 compact discuri audio-numerice (CD-DA), 216 CD-ROM-uri, 330 casete video,
2.644 publicaţii pe suport hârtie (carte şi periodice), în total
17.750 u.b.
Datorită unor
bulversări ale activităţii impuse de operaţiile de mutare
în localul nou, din 16 octombrie 2000 Mediateca funcţionează
provizoriu în cadrul Secţiei Împrumut pentru copii din filiala
Mănăştur a bibliotecii.
Perspectivele Mediatecii
se leagă de mutarea în noul sediu, unde sunt prevăzute câteva zeci de
locuri pentru audiţia/vizionarea individuală/colectivă şi
pentru consultarea CD-ROM-urilor cu dotările corespunzătoare în
echipamente audiovizuale şi multimedia, sală de lectură cu acces
liber la raft şi cataloage de publicaţii accesabile direct de
către utilizatori; este în curs de finalizare baza de date referitoare la
CD-urile audio, casetele video şi audio, la CD-ROM-urile oferite,
operaţie demarată cu câtva timp în urmă.
Prin achiziţionarea de tehnologie şi soft CD-R/CD
Recorder, dorim transferarea înregistrărilor audio/video pe suporturi CD
pentru o mai bună conservare şi exploatare, începând cu
înregistrările vechi de pe suporturile magnetice care conţin subiecte
şi voci antologice, înregistrări realizate cu ocazia diverselor
manifestări culturale organizate de bibliotecă.
De asemenea, plaja de
servicii se va diversifica şi prin oferirea – către utilizatori – a
accesării Internetului de la Mediatecă, efectuarea de cópii pentru
partituri şi unele documente de referinţă, continuând
totodată organizarea de manifestări culturale,
audiţii/vizionări colective, serate muzicale pe tematici alese de
utilizatori sau propuse de bibliotecă.
Potrivit
rolului de difuzor şi de conservator al bunurilor culturale,
instituţia bibliotecii este convinsă de impactul documentelor
audiovizuale în civilizaţia actuală şi, prin tot ceea ce
întreprinde, se implică şi prin acest segment, Mediateca, în
viaţa comunităţii.
Personalul secţiei, deşi redus
numericeşte, a încercat şi a reuşit să dea viaţă
unui segment de activitate dintre cele mai căutate, având în vedere
existenţa în municipiu a unui liceu de muzică, a
Conservatorului/Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” şi a Filarmonicii
„Transilvania”, pe lângă melomanii acestui centru cultural transilvan şi
un tineret mereu receptiv la noul muzical.
Au încercat pentru utilizatorii săi
acest periplu muzical, până în 1987, coordonatorii Secţiei
Colecţii speciale, căreia îi erau încorporate bunurile culturale
purtătoare de informaţii muzicale sau documentare (diafilme, diapozitive,
benzi magnetice şi discuri fono, partituri muzicale sau lucrări
teoretice în domeniu); la extinderea domeniului, până în 1990, a
contribuit Livia Bradea, iar din 1990 până în prezent Victor Cenuşe,
profesionist cu studii de specialitate, care din 1993 o va avea alături,
în dezvoltarea deosebită a secţiei, pe Sanda Moldovan,
absolventă şi ea a Conservatorului clujean; aceştia vor mai fi
sprijiniţi pe parcursul anilor de către Maria Petrescu, Diana-Rona
Micu, Nicolae Moldovan şi Alex Ivan.
6. Serviciul Informare bibliografică şi Documentare
Are pe parcursul anilor, de la înfiinţare, mai
multe denumiri: Secţia Bibliografică şi Metodică (1955),
Serviciul Bibliografic (1957), Secţia Metodică şi
Bibliografică de documentare agricolă (1962), Secţia
Metodico-bibliografică (1964), Serviciul Bibliografic (1968), Secţia
Informare bibliografică şi Documentare (1971), denumire
rămasă până în 1990 când îşi schimbă primul cuvânt,
din secţie în serviciu, şi va fi încorporat structurii Centrului de
Informare Comunitară (1997).
Cunoscătorii
domeniului ştiu că, în anii socialismului, serviciul era cel mai
expus influenţelor politicului şi ideologicului, aservit întru totul
scopului acestora. „Abaterile” de la linia partidului erau taxate, iar realizarea
dizidenţei celor care lucrau în acest sector ţinea doar de
personalitatea oamenilor, de cultura şi abilitatea de a realiza şi
alte documente bibliografice decât cele aparţinând liniei partidului unic.
Reflectarea
tematică a bibliografiilor este dintre cele mai diverse, ea acoperind o
arie foarte largă de forme ale propagandei prin carte şi creatorii
ei. În primii ani ai constituirii sale (1957), serviciul condus de Kopros
Aristide (primul bibliotecar cu funcţia de bibliograf-şef) redacta
tematici pentru sărbătorirea a 88 de ani de la naşterea lui V.
I. Lenin, pentru concursurile-ghicitoare şi serile de basm, pentru
concursul republican „Nici o casă
de ţăran muncitor fără un cititor”, „Ziua presei comuniste”
sau „Biblioteca în slujba construcţiei socialiste”; din 1961,
tematica se va diversifica, astfel că, pe lângă bibliografiile
privitoare la aniversarea înfiinţării P.C.R.-ului, la Congresul al
XII-lea al P.C.U.S. şi la alegerile pentru Marea Adunare
Naţională şi cele 9 scrisori metodice privind sărbătorile
politice, mai sunt întocmite 50 de lucrări bibliografice privitoare la
cucerirea cosmosului, cibernetică, Dostoievski, Oameni de ştiinţă
ardeleni, literatura de călătorie ş.a.; 1962, anul încheierii
forţate a colectivizării agriculturii, este reflectat în activitatea
bibliografică prin editarea unui afiş cu tematică
agrozootehnică şi difuzarea unei casete „Mica bibliotecă
agricolă” cu 23 de broşuri în domeniu; din 1964,
sărbătorirea „Lunii
cărţii la sate” va lua amploare prin deplasarea în satele şi
comunele regiunii a unor scriitori, lansarea unor volume, dar şi
elaborarea unor indici bibliografici specifici (Prozatori contemporani,
Literatura geografică şi de călătorii ş.a.).
Deschiderea
ideologică realizată în 1965 se va reflecta şi în activitatea
Serviciului Bibliografic, care din 1968 avea 4 persoane în
componenţă, dintre care 2 venite din alte servicii (Maria Chindriş
şi Maria Simionescu) şi care vor realiza numeroase bibliografii de o
structură aparte: Aurel Vlaicu, Emil Racoviţă, Ion Agârbiceanu, Luptele de la Mărăşeşti, Mărăşti,
Oituz ş.a., un fişier-semnal de „Informare în bibliologie” cu
peste 6.600 fişe, o seamă de emisiuni la radio Cluj şi Bucureşti.
Lucrările
bibliografice realizate în perioada 1971-1985 vor avea, pe lângă amprenta ideologică
şi culturală, o componentă naţională mai
pronunţată: evocarea evenimentelor privitoare la istoria poporului
român, a luptei sale pentru apărarea fiinţei naţionale,
cinstirea unor personalităţi marcante ale vieţii ştiinţifice
şi culturale. Desigur, nu vor lipsi nici bibliografiile omagiale la adresa
partidului unic şi a conducătorului său, cele privitoare la
„revoluţia” în ştiinţă şi agricultură,
bibliografiile în sprijinul producţiei ş.a.
Anul 1985 va fi unul de
răscruce în viaţa serviciului. Pe lângă vechii bibliografi
Grigore Cipcigan şi Valeria Maier, biblioteca o va transfera din
învăţământul universitar pe Irina Petraş-Poantă, om
dispus la efortul de înnoire a „uneltelor” de informare bibliografică.
Aceasta, alături de Grigore Cipcigan, va începe o serie a „Caietelor bibliografice”, bibliografii
selective cu tematică ştiinţifică, istorică,
literară, bibliografii de recomandare pe domenii (istorie, politică, ştiinţă,
tehnică, literatură universală şi română ş.a.),
întocmirea unor indici bibliografici în sprijinul perfecţionării
profesionale a bibliotecarilor, de marcare a prezenţei scriitorilor
clujeni în presa locală (Lucian Blaga, Liviu Rebreanu), bibliografii
selective şi de recomandare, de referinţă, dar şi a unor
antologii lirice. Toate acestea au reflectat bogăţia patrimoniului
bibliotecii şi au urmărit punerea lui în valoare, o deschidere spre
lumea cărţii în general, o legătură osmotică între
actul creaţiei şi creatorii săi.
Bibliografiile realizate în cei cinci ani, alături
de micromonografia bibliotecii şi a lecturii publice în judeţ au
rămas până astăzi materiale de referinţă pentru cei ce
doresc să cunoască viaţa instituţiei clujene, şi nu
numai.
Plecarea Irinei Petraş-Poantă din
bibliotecă în 1990 şi pensionarea lui Grigore Cipcigan au lăsat
un gol pe care regretatul Mircea Zeicu, Augusta Pervain şi Maria Maxa n-au
reuşit să-l umple. Totuşi, strădania lor s-a concretizat în
câteva bibliografii şi susţinerea unor activităţi dintr-o
altă perspectivă decât cea tradiţională, de informare bibliografică
şi documentare propriu-zise. Aceştia vor reuşi să dea
substanţă noului periodic editat de bibliotecă, revista „Lectura”,
să răspundă cerinţelor ce se impuneau pentru acoperirea
avalanşei de informaţii difuzate prin zecile de ziare şi reviste
locale, având, de altfel, şi o altă concepţie asupra modului de
întocmire a bibliografiei locale.
O dată cu plecarea Mariei Maxa (1995) şi apoi,
în 1997, prin includerea serviciului în cadrul C.I.C.-ului, acesta va pune un
accent sporit pe informarea locală, pe redactarea unor fişiere
analitice referitoare la Uniunea Europeană şi organismele acesteia,
dar şi a unor bibliografii cu profil biblioteconomic sau de
referinţă pentru acoperirea unor teme de cercetare şi a unor
bibliografii la cerere, necesitate apărută şi din
înfiinţarea la Cluj-Napoca a colegiului de biblioteconomie din cadrul
Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii
„Babeş-Bolyai”. Pe lângă indicele analitic de istorie şi
critică literară, abandonat şi el în 1997, s-a întocmit
catalogul personalităţilor locale şi al unor publicaţii de
specialitate: Ghidul Bibliotecii
Judeţene „Octavian Goga” (1996 – editat), Dicţionarul
scriitorilor clujeni (1988 – needitat), ca parte componentă a
proiectului naţional Dicţionarul
scriitorilor români contemporani, şi Calendarul evenimentelor culturale şi istorice şi al
manifestărilor Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”. De o
deosebită apreciere s-au bucurat manifestările complexe din cadrul
sărbătorilor „Scriitori
Clujeni la Biblioteca Judeţeană”, în cadrul cărora au
fost omagiaţi Mircea Muthu, Valentin Taşcu, Teodor Tanco, Vasile
Fanache, Ion Pop, Vasile Igna, Domiţian Cesereanu, Petre Bucşa,
Constantin Zărnescu, Iosif Pervain, Vasile Rebreanu, Létay Lajos ş.a.
Preocuparea bibliotecarilor clujeni privind structura serviciilor bibliografice
oferite în cadrul C.I.C.-ului reiese din prezentarea ce urmează.
7. Centrul de
Informare Comunitară (C.I.C.)
Este unul dintre cele
mai noi şi mai moderne servicii ale Bibliotecii Judeţene „Octavian
Goga”, rezultat al reacţiei de răspuns a acesteia la provocările
Societăţii Informaţionale. El a fost creat în cadrul unui
proiect PHARE de dezvoltare a serviciilor bibliotecilor publice – PLDP (Public
Libraries Development Project), în parteneriat cu biblioteci din Anglia
(Essex), Olanda (NBLC), Grecia (Veria), Ungaria (Szentendre).
Deschis oficial la 10 iunie 1997 – având la bază
două departamente mai vechi ale bibliotecii: Serviciul Bibliografic şi
Serviciul Documentare europeană –, Centrul are ca obiectiv permanent
satisfacerea necesităţilor de informare mereu crescânde ale
cetăţeanului; este primul centru de acest tip din România care
furnizează gratuit informaţii celor interesaţi. După
diseminarea informaţiilor privitoare la structura şi serviciile
oferite, la care au participat reprezentanţii tuturor bibliotecilor
judeţene din ţară şi ai unor instituţii similare din
19 ţări din Centrul şi Estul Europei, şi având la bază
informaţiile necesare după modelul clujean, au fost deschise ulterior
mai multe centre de informare în cadrul bibliotecilor judeţene din Braşov,
Iaşi, Neamţ, Tulcea, Dolj şi alte zece; un centru de informare
similar a fost deschis în decembrie 1997 în cadrul Bibliotecii Municipale „B.P.
Hasdeu” din Chişinău (Republica Moldova).
Ca structură, Centrul cuprinde trei sectoare de
informare: informare locală, informare europeană şi informare
bibliografică; în cadrul său lucrează 6 persoane, din care 2 în
relaţii cu publicul, iar tehnica deţinută este de 4
calculatoare, dintre care 2 sunt puse la dispoziţia publicului pentru
consultarea documentelor electronice.
În privinţa informaţilor oferite/solicitate
putem afirma că acestea acoperă toate categoriile de interes.
După mai multe căutări şi
încercări de optimizare a programului, în funcţie de cele mai
solicitate perioade ale zilei, s-a stabilit ca acesta să fie de luni
până vineri, între orele 1100 – 1800, timp în care
furnizarea informaţiei către cei interesaţi se face fie direct,
fie prin telefon sau poştă (în funcţie de solicitare).
Informaţia deţinută/obţinută
este stocată pe suport tradiţional şi electronic, iar
regăsirea ei este posibilă cu ajutorul instrumentelor de lucru de
care C.I.C.-ul dispune:
a) tradiţionale: catalogul alfabetic şi
fişierul de informare locală (F.I.L.) (fişier analitic, ce
cuprinde informaţii culese din periodice, pe domenii de interes, începând
de la administraţia prezidenţială şi până la probleme
internaţionale), fişierul analitic al articolelor din periodice
(conţine informaţie care nu se perimează în timp); fişierul
informaţiilor referitoare la Uniunea Europeană şi fişierul
de biblioteconomie (conţine informaţii despre articolele din
materialele de profil existente în cadrul Punctului de Informare Bibliotecari),
materiale diverse – cărţi, periodice, pliante, broşuri etc.
(clasate pe domenii: fond de referinţă; generalităţi;
legislaţie; politică; administraţie publică;
organizaţii internaţionale; Uniunea Europeană; Consiliul Europei
– în cadrul C.I.C.-ului funcţionează un Punct de Informare al
Consiliului Europei, realizat în colaborare cu Centrul de Informare şi
Documentare al Consiliului Europei la Bucureşti; educaţie şi
învăţământ; cultură; Cluj-Napoca; Cluj; România; turism –
Terra; turism – România; drepturile omului; drepturile omului –
minorităţi; asistenţă socială; asistenţă
socială – copii; organizaţii nonguvernamentale; informaţii de
afaceri; limbi străine – examene, atestate).
b) electronice: baze de date proprii (pe domeniile: „asistenţă
socială” şi „asistenţă medicală”, şi baza de date
TINLIB-300 ce cuprinde informaţii despre colecţiile bibliotecii),
programul LEX EXPERT (legislaţie românească), CD-ROM-uri, fişiere
electronice, dischete.
Întrucât Centrul îndeplineşte
şi funcţiile Serviciului Bibliografic, personalul acestuia
redactează anual, pe lângă „Calendarul evenimentelor culturale şi
istorice şi al manifestărilor Bibliotecii Judeţene «Octavian
Goga»”, şi un „Buletin informativ” lunar, cu profil biblioteconomic
(care prezintă informaţii referitoare la noutăţile în
domeniul biblioteconomiei cuprinse în materialele intrate la Punctul de
Informare Bibliotecari din cadrul C.I.C.-ului, precum şi articole din
presa locală ce reflectă evenimente care intră în aria de
interes a bibliotecarilor clujeni). În cadrul C.I.C.-ului sunt redactate
bibliografii la cerere, se traduc materiale şi se desfăşoară
activitate de referinţă pentru acoperirea unor teme de cercetare,
documentare.
Apreciem că, în cei
trei ani de la înfiinţare, Centrul de Informare Comunitară a reuşit
să se constituie într-un serviciu performant al bibliotecii, fapt
reflectat de creşterea constantă a numărului celor
interesaţi, de frecvenţa utilizatorilor şi numărul de
informaţii şi referinţe realizat:
|
|
1998 |
1999 |
2000 |
|
Număr de vizite (frecvenţa) |
3.724 |
5.220 |
6.227 |
|
Număr de informaţii şi referinţe |
18.708 |
19.435 |
45.235 |
Prin noutatea şi actualitatea sa, Centrul s-a
implicat activ în viaţa comunităţii locale întreţinând
relaţii de colaborare cu organizaţii guvernamentale şi
nonguvernamentale din ţară şi din întreaga lume, contribuind
astfel la promovarea imaginii bibliotecii în comunitatea clujeană.
Fiind
primul centru de acest fel din ţară, conducerea bibliotecii i-a
acordat o atenţie deosebită alocând resurse materiale atât pentru
tehnică de calcul cât şi pentru structurarea lui (circa 11.000 ecu
oferiţi de Programul PHARE şi o contribuţie
substanţială a bibliotecii); în paralel, au fost disponibilizaţi
de la alte secţii bibliotecari cu abilităţi de adaptare la noul
promovat printr-un asemenea serviciu, cunoscători ai realităţilor
economico-sociale şi culturale locale, cu aptitudini de comunicare şi
cooperare evidente: Augusta Pervain, primul coordonator al serviciului, Corina
Iozan, Adina Burian şi Georgeta Dodu (cea care a preluat din 1999
conducerea C.I.C.-ului), la care s-au adăugat apoi Ioan Bob, Mariana
Czegeni, Flavia Muntean şi Nicoleta Botezatu; o parte dintre aceştia
au fost beneficiarii unui „tur” european de studiere a practicilor similare pe
care biblioteca le oferă pentru sprijinirea programelor de reformă
ale administraţiei locale prin asigurarea unor servicii de informaţii
de primă necesitate pentru utilizatori (asistenţă şi
asigurări sociale, sănătate, legislaţie, dialog social şi
reformă democratică). Mai mult, beneficiarii acestui program de
studiu au urmărit şi modalităţile prin care biblioteca
poate oferi servicii complexe cu plată, concomitent cu cele gratuite
oferite în mod tradiţional; conceperea unor centre de cooperare
zonală în domeniul activităţilor specifice bibliotecilor publice
care să devină „noduri” de consultanţă şi sprijin
pentru instituţiile similare din zonă; crearea unor grupuri de
interes naţional, iniţiatoare ale schimbării, care să
coaguleze şi să definească nevoile şi sensul
schimbării, costurile şi impactul acestora, atât pentru bibliotecari
cât şi pentru utilizatori. De la această experienţă şi
de la altele similare avute de bibliotecarii clujeni, s-a pornit în
structurarea unor programe naţionale pentru stabilirea indicatorilor de
performanţă şi dezvoltarea unor servicii noi pentru beneficiarii
bibliotecilor publice româneşti.
8. Laboratorul de informatizare
Prin achiziţionarea,
în anul 1990, a primului calculator PC, biblioteca demarează procesul de
informatizare a serviciilor sale; din 1991, printr-o conlucrare cu un specialist
extern, clujeanul Mircea Sălăgean, s-a realizat structurarea primei
aplicaţii în domeniu folosind softul francez Oracle 5.1, aplicaţie ce
cuprindea gestiunea documentelor (cărţi) intrate în bibliotecă
precum şi generarea rapoartelor aferente (Registru inventar, Registru de
mişcare a fondurilor – intrări şi Procese verbale de
predare-primire la secţii).
În 1992, aplicaţia
este realizată şi începe introducerea datelor privitoare la noile
achiziţii ale bibliotecii – muncă începută de un bibliotecar (Rodica
Ivan); noua bază va fi perfectată în timp împreună cu primul
analist programator, angajat tot ca bibliotecar (ing. Floarea Moşoiu),
care va întreţine şi tehnica din dotare (completată cu încă
2 calculatoare).
Simţindu-se nevoia
amplificării serviciilor automatizate, în anul 1994 a fost angajat primul
analist programator profesionist (Călina Retişan), care începe în mod
real un proiect de automatizare a bibliotecii, mai ales că la sfârşitul
acestui an se va realiza prima reţea Novell şi se va achiziţiona
softul integrat de bibliotecă TINLIB, versiunea 280, de creaţie
englezească; la mijlocul acestui an, vor mai fi angajaţi alţi 2
analişti programatori (Adina Burian şi Adin Pop) care, sub conducerea
Călinei Retişan, vor forma un nucleu de lucru în domeniul tehnicii
informatice remarcat în plan naţional. Anul 1995 aduce noutatea
testării modulului de circulaţie prin introducerea cititorilor în
baza de date, iar din anul următor, s-a trecut la generarea permiselor de
cititor cu barcod, operaţie care, pe de o parte, va spori viteza de
identificare a utilizatorilor în baza de date, iar pe de alta, va evita, o
dată cu barcodarea publicaţiilor, posibilele confuzii sau
neclarităţi privitoare la împrumutul sau pierderea acestora.
Crearea unei reţele
locale a impus angajarea unui inginer de sistem în persoana lui Claudiu Retişan,
iar ceilalţi angajaţi cu statut de bibliotecari au fost
reîncadraţi ca analişti programatori.
Pentru testarea
împrumutului pe calculator, conducerea bibliotecii decide, în 1996, înregistrarea
în baza de date a întregului fond al Secţiei Împrumut pentru copii,
după fişele existente în catalogul topografic al secţiei, în
paralel cu decizia de înregistrare retroactivă a cărţilor
intrate din 1991 în urmă, după Registrul inventar; o dată cu începutul
anului 1997, se trece la catalogarea completă a publicaţiilor nou
intrate, la corectarea unor erori preluate din catalogul topografic sau din
Registrul inventar şi la transferarea datelor din softul Oracle în Tinlib;
aceste operaţii ne-au permis ca din luna aprilie să începem
împrumutul pe calculator la Secţia Împrumut pentru copii, în paralel cu
metoda clasică tradiţională, la celelalte secţii. Prin
conectarea la Internet, biblioteca a avut posibilitatea difuzării unor
informaţii despre serviciile oferite, despre utilizatorii săi, despre
legăturile ei în plan local, naţional şi internaţional, dar
a făcut posibilă şi preluarea de către utilizatori, din
reţeaua universală, a celor mai noi date şi informaţii
despre domeniile de interes particulare sau colective; din acest an, începe şi
înregistrarea în baza de date a cărţilor intrate în Depozitul legal
local, iar utilizatorilor li se oferă posibilitatea folosirii OPAC-ului,
care le permite căutări directe în catalogul informatizat, după:
autor, titlu, editură, cuvinte-cheie sau prin căutări combinate.
Tot în acelaşi an, s-a realizat de către Alin Frenţiu şi
Adina Burian şi aplicaţia care administrează baze de date din
domeniul asistenţei sociale, asistenţei medicale şi
administraţiei publice locale. Procesul de modernizare a serviciilor de la
sediul central se extinde în 1999 prin realizarea unei legături cu Sala de
lectură şi Mediateca, aflate în strada Kogălniceanu, pe linii
închiriate, prin modem, precum şi prin implementarea versiunii 300 a
programului Tinlib.
În anul 2000 au fost dotate cu calculatoare şi
filialele din cartierele Mănăştur, Mărăşti şi
Zorilor, realizându-se, totodată, reţeaua locală, care în 2001
urmează a fi conectată într-o reţea de mare viteză.
Prin
gama largă a operaţiilor realizate, sistemul integrat Tinlib şi
aplicaţiile sale au făcut posibilă o varietate mare de servicii
noi, sporirea vitezei de regăsire şi redare a informaţilor
deţinute şi, implicit, îmbunătăţirea
calităţii serviciilor pentru utilizatori – ţinta noastră
finală. Iscusinţa personalului şi capacitatea sa de a folosi
cele peste 50 de calculatoare performante, cele 4 modemuri de cablu, 4 modemuri
de linie telefonică dedicată, 4 servere, 1 staţie de prelucrare
foto-video şi alte echipamente de reţea de mare viteză vor
constitui în anii următori baza principală a structurii nodale din
cadrul Programului Naţional de Informatizare a Bibliotecilor din România.
9. Îndrumarea metodică
După reforma
administrativ-teritorială din 1950, biblioteca publică locală
Cluj devine bibliotecă centrală regională/regională urmând
să conducă, îndrume şi coordoneze bibliotecile raionale,
orăşeneşti, comunale şi săteşti din teritoriul
regiunii, în conformitate cu directivele politice ale vremii, bazate pe „formarea
omului nou”. Astfel „munca cu cartea” se supune directivelor de la centrul
regiunii în toate cele 14 raioane: Aiud, Beclean, Bistriţa, Câmpeni, Cluj,
Dej, Gherla, Huedin, Jibou, Luduş, Năsăud, Turda şi
Zalău.
Se constituie, în acest
sens, colective de îndrumare şi control, care-şi schimbă
configuraţia, în funcţie de sarcinile primite de la Comitetul
Regional de Partid prin Direcţia Regională de Cultură, respectiv
Biblioteca Centrală Regională. După numeroase modificări de
structură, în 1967 colectivul de îndrumare va avea următoarea
componenţă: Tőkés
Andrei (şef), Nagy Alexandru, Augustin Moşuţ şi Ioan Pop
sprijiniţi de Stela Urcan (şef serviciu Relaţii cu cititorii) şi
Valeria Maier (bibliograf), fiecare din ei având arondate un număr de
raioane, cu subunităţile administrativ-teritoriale subordonate.
Pe lângă
îndrumările de partid, bibliotecile erau sprijinite cu materiale de
specialitate de la nou creata Bibliotecă Centrală de Stat (1954) şi
de la Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă. Pe lângă
sarcinile culturale, îndrumătorii de la regiune şi raioane erau
obligaţi să sprijine bibliotecile din teritoriu în asigurarea unor
spaţii generoase (şi cât de generoase puteau fi în acei ani),
mobilier, încălzire pe timp de iarnă, iar repartizarea fondurilor de
publicaţii (cărţi şi periodice) era asigurată prin
bibliotecile raionale, respectiv regională. Periodic, în bibliotecile
raionale se desfăşurau instruiri politice cu personalul din
subordine, cu sprijinul nemijlocit al activiştilor de partid locali şi
regionali, iar profesional, prin specialiştii Bibliotecii Centrale
Regionale/Regionale.
Se urmărea, în special:
· organizarea de manifestări politice şi cultural-educative:
informări politice, lectură în grup, prezentări de
cărţi şi broşuri, şezători literare, întâlniri cu
autori de invenţii şi inovaţii, stahanovişti şi fruntaşi
în agricultură, cu creatorii de opere realist-socialiste, recitaluri
(montaje) de poezie şi muzică „patriotică” (majoritatea
întocmite la regiune sau în plan central), folosirea agitaţiei vizuale
prin vitrine şi gazete de perete ş.a.;
· se punea accent, în structura fondului de publicaţii, pe
existenţa şi lectura cărţii social-politice şi ştiinţifico-tehnice
(la sate, predominant agricolă, zootehnică şi silvică), pe
documentele de partid trimise de la centru imediat după publicare; în
funcţie de structura etnică a populaţiei, în proporţii
adecvate, se repartizau publicaţii în limbile maghiară şi
germană, iar în ce priveşte literatura propriu-zisă, predominau
cărţile autorilor sovietici sau ale proletcultiştilor (multe
chiar în limba rusă, mai ales cele pentru copii);
· asigurarea de către factorii locali a condiţiilor optime de
desfăşurare a activităţii;
· respectarea de către bibliotecari a sarcinilor ce le reveneau
(respectarea programului, mai ales în comune şi sate, a organizării
bibliotecare a fondului, pe baza „schemelor” trimise de la centru şi
regiune, înregistrarea şi clasificarea publicaţiilor, după
modelul Tropovski, şi atragerea a cât mai mulţi locuitori la
lectură).
Întreaga activitate de îndrumare şi control respecta riguros
programele stabilite, iar responsabilii de colective raportau periodic, la
forurile de partid, despre îndeplinirea sarcinilor „încredinţate”, mai
ales în legătură cu „problemele” ivite.
Revenirea, în 1968, la actuala formă de organizare
administrativ-teritorială, în judeţe, ca în perioada
interbelică, absolvă, pe hârtie, Biblioteca Municipală Cluj, de
sarcinile de control şi îndrumare în judeţ. În realitate, Comitetele
de Cultură şi Educaţie Socialistă nu reuşeau, din
lipsă de specialişti, să-şi îndeplinească atributele
de sprijin şi îndrumare şi, după câţiva ani (1974), se
revine, iar bibliotecile municipale din centrele de judeţ vor fi
transformate în biblioteci judeţene, urmând ca sarcinile de sprijinire a
celor din teritoriu să fie împărţite pe personalul care avea şi
alte atribuţii (de prelucrare, bibliografice, colecţii speciale);
trimestrial, se întocmeau grafice de deplasare în teritoriu, iar personalul
îndeplinea, pe lângă atribuţiile deja cunoscute, obligaţii în
plus: de selectare şi instruire a bibliotecarilor comunali (de obicei
învăţători sau profesori locali, uneori navetişti, care
abandonau frecvent această „sarcină de partid”, care era, de altfel,
remunerată doar cu o indemnizaţie derizorie).
Abia în 1984, prin venirea în instituţie a lui
Florin Zaharescu, totalitatea sarcinilor de îndrumare şi control în
judeţ vor fi preluate de acesta, iar bibliotecarii clujeni, specialişti
pe domenii, erau solicitaţi doar în cazurile în care era nevoie de o
reorganizare a fondurilor. Astfel, se instituie funcţia de
bibliotecar-metodist, iar prin calităţile sale, acesta reuşeşte
să îmbunătăţească simţitor raportul bibliotecilor
municipale, orăşeneşti (cu personal salariat) şi comunale
(în întregime cu indemnizaţie) cu biblioteca judeţeană şi
obiectivele pe care aceasta le avea de realizat în teritoriu.
Biblioteca Judeţeană profită de
destrămarea vechiilor structuri culturale şi îl angajează în
postul de îndrumător al relaţiilor interbibliotecare pe Dumitru
Cipleu, un bun cunoscător al vieţii culturale clujene şi, de
asemenea, un excelent organizator, al patrimoniului deţinut de
bibliotecile municipale orăşeneşti şi comunale, dar mai
ales priceput în recrutarea şi formarea personalului de specialitate, în
menţinerea unui dialog profesional cu acesta.
Realizarea unor indicatori de performanţă
calitativi în bibliotecile municipale şi orăşeneşti, a unor
conlucrări adecvate cu Biblioteca Judeţeană s-au datorat şi
existenţei în cadrul acestora a unor bibliotecari cu prestanţă,
apreciaţi şi recunoscuţi de oficialităţile politice şi
administrative locale, de membrii comunităţilor respective,
profesionişti şi oameni ce şi-au legat destinul de
fiinţarea şi activitatea instituţiilor bibliotecare: Daria
Solonaru şi Mircea Ioan (directori), Maria Popa şi Maria Copândean
(bibliotecari) – Turda; Mircea Lechinţeanu şi Dumitru Sigartău
(directori), Racolţa Klara şi Valeria Tămaş Pop
(bibliotecari) – Dej; Adriana Puşcaş (director), Virginia Gabruş
(bibliotecar) – Gherla; Kovács Paraschiva (responsabil) – Huedin.
Biblioteca Judeţeană şi directorul ei
conving noile autorităţi culturale judeţene de necesitatea
reînfiinţării posturilor de bibliotecari comunali. Astfel, în baza
Ordinului nr. 52, a Circularei nr. 4675/1990 al Ministerului Culturii pentru
aplicarea prevederilor Ordinului nr. 70/1990 a Ministerului Culturii
referitoare la încadrarea bibliotecarilor comunali, municipali şi orăşeneşti,
se trece la recrutarea, prin concurs, a viitorilor bibliotecari cu normă
întreagă în 48 din cele 74 comune din judeţ (în alte 9 comune ei au
fost încadraţi cu jumătate de normă pentru bibliotecă şi
cealaltă jumătate, pentru organizarea activităţilor
culturale în căminele culturale comunale, experienţă care s-a
dovedit păguboasă, ducând în 2-3 ani la decăderea mişcării
culturale rurale şi, implicit, la abandonarea, aproape în totalitate, a
acestei funcţiuni bicefale). Pentru celelalte 20 de posturi de
bibliotecari comunali s-a reuşit, doar în anul 1991, selecţia şi
încadrarea personalului.
După anul 1989, vin în biblioteci oameni cu o
pregătire superioară, ataşaţi ideii de carte şi
lectură, care se vor forma în timp dobândind calităţile
adevăraţilor profesionişti: Liana Cărpineanu (director),
Nicolina Halgaş şi Daniela Deac – Turda; Angela Stăhiescu şi
Ana Maria Lucaci – Dej; Simona Mişca şi Mariana Ciceu – Gherla ş.a.
Şi activitatea bibliotecilor comunale se va revigora
simţitor după 1989, prin promovarea în posturile de bibliotecari a
unor absolvenţi de studii liceale şi superioare care s-au ataşat
şi ei ideii de carte şi lectură, precum: Ana Matei
(Călăţele), Valeria Morar (Apahida), Dorina Popa (Poieni),
Zoriţa Lucaci (Ţaga), Hideg
Irma (Fizeşul Gherlii), Veronica Morocăzan (Căian),
Rozalia Miklosi (Sânmartin), Ana Vaida (Dăbâca), Lăcrămioara Pop
(Frata) ş.a. (lista completă a bibliotecarilor din municipii, oraşe
şi comune poate fi consultată în Anexa nr. 16 din finalul
capitolului).
În noile condiţii democratice, activitatea se aşază
pe baze noi, vizând înnoirea fondului de publicaţii, angajarea de personal
salarizat, în special tineri, şi transformarea lor în bibliotecari
profesionişti, conştientizarea rolului pe care-l au în
comunităţile rurale şi urbane, în procesul de modernizare a
activităţii de bibliotecă.
Odată realizându-se acest
eveniment nesperat, biblioteca clujeană trece la acţiune şi,
începând cu luna mai 1990, organizează cursuri de formare pentru noii
încadraţi (îndeosebi tinere absolvente de liceu); prin efortul conjugat al
specialiştilor din serviciile Bibliotecii, se întocmeşte rapid un Ghid pentru bibliotecarul comunal privind
completarea, evidenţa şi organizarea colecţiilor, folosit şi
astăzi de începătorii în profesie, iar prin convocări de
scurtă durată, repetate, cu lecţii teoretice şi
demonstraţii practice, s-a reuşit introducerea noilor veniţi în
tainele profesiei de bibliotecar; bineînţeles, până la trimiterea
acestora, în anii următori, la cursurile de iniţiere şi formare
în biblioteconomie organizate în plan naţional de către Centrul de
Pregătire şi Formare a Personalului din Instituţiile de
Cultură şi Artă, la Bucureşti sau Buşteni, în baza
Ordinului nr. 111/1995 al Ministerului Culturii cu privire la
îmbunătăţirea cadrului organizatoric al desfăşurării
activităţii de perfecţionare a pregătirii profesionale a
personalului din domeniul culturii şi artei, „patronate” de specialişti
adevăraţi ca: Gheorghe Popescu, Marcel Ciorcan şi Silvia
Nestorescu. Nici noii bibliotecari din municipii şi oraşe n-au
rămas în afara instruirilor şi formării iniţiale realizate
la judeţ, mai ales că trei sferturi din ei erau proaspăt
recrutaţi în biblioteci, pe posturile rămase vacante în urma
pensionării celor cu state vechi de funcţii şi pe noile posturi
create (aproape dublate la această categorie de biblioteci). Argumentele
de natură profesională privind încadrarea în standardele europene,
bine argumentate de conducerea Bibliotecii Judeţene, au fost de
natură să convingă noile conduceri ale administraţiei
publice locale şi recent înfiinţatul Inspectorat Judeţean pentru
Cultură de nevoia sporirii numărului de angajaţi, raportată
la măsurătorile şi indicatorii de performanţă ai
lecturii publice propuşi şi realizaţi în judeţ.
O privire de ansamblu asupra acestora (vezi şi Anexa nr. 17 din
finalul capitolului) este de natură să convingă că,
faţă de anul 1989, întreg setul de indicatori a avut un trend
ascendent, ei aproape dublându-se în anul 2000, faţă de 1990.
Cunoscătorii procesului lecturii publice vor înţelege că
scăderile, la unii indici, în anul 1990 faţă de anii
precedenţi (cititori înscrişi, atragere la lectură,
frecvenţă) se datorează bulversărilor sociale şi
umane, precum şi situaţiilor neconforme cu realitatea raportate în
anii socialismului; scăderile numărului de volume în acest an sunt,
de asemenea, explicabile prin scoaterile masive la literatura
social-politică şi broşuri de sorginte comunistă,
concomitent cu scoaterile datorate uzurii avansate a publicaţiilor ce au
existat în această categorie de biblioteci.
Preocuparea noastră pentru „însănătoşirea”
şi îmbunătăţirea structurii fondului de carte şi
publicaţii, ale lecturii, în general, s-a reflectat şi în
numărul şi calitatea volumelor achiziţionate centralizat, de la
nivel judeţean, din 1990 până în 1996, când, datorită efectelor
Hotărârii de Guvern nr. 442/22.07.1994 referitoare la finanţarea
instituţiilor de cultură şi ale Legii nr. 29/1996 privind
adoptarea bugetului de stat, începând cu luna iulie, bibliotecile publice
municipale, orăşeneşti şi comunale trec în finanţarea
consiliilor locale; această măsură, chiar legală fiind,
aduce cu sine reale deservicii bibliotecilor din teritoriul judeţului, în
primul rând prin scăderea drastică de la an la an a fondurilor
financiare alocate achiziţionării de carte şi publicaţii
periodice: dacă în 1995 pentru bibliotecile municipale, orăşeneşti
şi comunale din judeţul Cluj se achiziţionau 38.289
unităţi bibliotecare, în 1996 numărul acestora scade la 12.339
unităţi bibliotecare (vezi şi Anexa nr. 18 din finalul
capitolului). Cu toate intervenţiile şi presiunile Consiliului
Judeţean, ale conducerii Bibliotecii Judeţene şi
insistenţele Inspectoratului Judeţean pentru Cultură la
consiliile locale, numărul celor care nu alocă bani anual pentru
achiziţii de carte şi publicaţii periodice creşte de la an
la an (27 în 1997; 20 în 1998; 39 în 1999 şi 30 în 2000). Dezinteresul
unor primari sau consilieri pentru soarta lecturii publice şi a
bibliotecilor locale a fost dublat de intrarea activităţilor
economice într-o zonă gri spre negru, ceea ce a dus implicit la reducerea
fondurilor financiare în general, a celor alocate culturii şi bibliotecii
în special. Cei patru ani ai ultimului deceniu al secolului încheiat au fost,
pentru bibliotecile publice din judeţ şi pentru majoritatea
bibliotecilor publice din ţară, ani de scădere a resurselor
financiare alocate atât pentru achiziţia de carte şi bunuri culturale
cât şi pentru salarizarea personalului bibliotecar.
Argumentele
invocate, privitoare la creşterea indicatorilor de performanţă a
bibliotecilor publice româneşti, la necesitatea ridicării gradului de
atragere la lectură a populaţiei şi atingerea unor parametri
comparabili cu cei din bibliotecile vestice, n-au fost luate în seamă de
unele consilii judeţene şi locale, astfel că la nivel
naţional se întâmplă o situaţie paradoxală: în timp ce
numărul personalului din biblioteci este acelaşi cu cel din 1992, în
anul 1998 numărul utilizatorilor aproape s-a triplat; de asemenea,
numărul vizitelor, al împrumuturilor este triplu. Indicatorul cheltuieli
pentru achiziţii de bunuri purtătoare de informaţii este
dramatic în România (în anul 1998, în toate ţările foste comuniste se
constată o dublare sau triplare a sumelor alocate la acest capitol – de la
1,35 milioane ECU în 1991 la 4,5 milioane în 1998 –, de patru ori, în Estonia şi
Lituania, în timp ce în România, în acelaşi an 1998, se cheltuiau doar
798.397 ECU, mai puţin cu 3,7 milioane decât în Republica Cehă şi
cu 2 milioane decât în Estonia, ţări cu o populaţie de peste 10
ori mai mică decât a noastră); acelaşi nivel al ratei de alocare
se constată şi la cheltuielile făcute pentru achiziţia de
informaţii electronice sau pentru servicii noi, încât concluzia este
dezamăgitoare şi demobilizatoare pentru bibliotecari şi ruşinoasă
pentru cei care finanţează bibliotecile publice româneşti.[5]
În atare condiţii,
rolul bibliotecii judeţene de îndrumare metodologică şi
asigurare a asistenţei de specialitate a devenit de la an la an tot mai
ingrat, cu solicitări multiple de sprijin din partea bibliotecilor şi
incapacitatea bibliotecii judeţene de a le sprijini.
Nici protestele Consiliului
Directorilor de Biblioteci Publice şi ale Asociaţiei Naţionale a
Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România n-au influenţat
destinul bibliotecarilor şi bibliotecilor publice româneşti.
Dimpotrivă, se înregistrează tot mai frecvent cazurile de reducere a
normelor şi posturilor de bibliotecari.
Constatarea că
administraţiile publice din teritoriu găsesc tot mai puţini bani
pentru finanţarea cheltuielilor bibliotecilor publice româneşti, din
varii motive, determină Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor
şi Bibliotecilor Publice din România să întocmească programe
naţionale de finanţare, pe care le propune spre subvenţionare
Ministerului Culturii, astfel încât acesta, începând cu anul 1998, va
finanţa două mari programe: pe cel de informatizare şi pe cel
pentru achiziţii de publicaţii, şi va sprijini, într-o oarecare
măsură, şi pe cel de formare şi dezvoltare a
bibliotecarilor din bibliotecile publice. Pe această sursă,
bibliotecile din judeţul Cluj vor beneficia în 1998 de donaţii de la
Ministerul Culturii; 2.030 volume carte, achiziţionate în sistem
centralizat de la editurile româneşti; în 1999, 3.631 volume, iar în 2000,
2.198 volume, din care marea majoritate vor fi oferite bibliotecilor
municipale, orăşeneşti şi comunale, ceea ce explică
creşterea, în ultimii ani, a numărului unităţilor de
bibliotecă intrate în fondurile acestora.
Biblioteca
judeţeană clujeană va susţine bibliotecile din teritoriu
prin serviciul de specialitate, încadrat de la 1 iunie 1996 cu un nou
îndrumător în persoana lui Adrian Trif, o dată cu promovarea lui
Dumitru Cipleu în funcţia de director adjunct al bibliotecii, dar acesta
rămânând şi cu sarcini de sprijin al activităţilor de
îndrumare şi consultanţă de specialitate, ceea ce, în fapt, a
însemnat dublarea sprijinului pentru bibliotecile din judeţ. Tandemul
acestora, experienţa şi spiritul organizatoric al noului director,
secondate de dorinţa de afirmare a noului venit s-au concretizat într-o
formulă optimă în relaţia biblioteca judeţeană –
administraţiile publice din judeţ, în sensibilizarea acestora la
nevoia dezvoltării lecturii publice şi nu a suprimării sau
stagnării ei.
Pe acest fundal al nevoii de
specializare a bibliotecarilor din municipii, oraşe şi comune,
începând cu anul 1995 s-a luat iniţiativa constituirii a 6 centre zonale
metodice pentru dezvoltarea şi specializarea în profunzime a
bibliotecarilor prin dezbaterea unor teme de stringentă actualitate: Rolul
bibliotecilor publice în perioada de tranziţie; Realizări şi
perspective; Activităţi specifice bibliotecilor municipale,
orăşeneşti şi comunale în vederea atragerii la lectură
a utilizatorilor copii; Comunicarea colecţiilor unei biblioteci
prin organizarea publicaţiilor în spaţiile cu acces liber ş.a.;
şi acestea sunt organizate în paralel cu consfătuirile trimestriale
de la centrul judeţului, cu schimburile de experienţă între
biblioteci, la care participă şi primarii din comunele din zona
metodică.
Pe această modalitate de dezvoltare a personalului
s-au pliat şi bibliotecarii din municipii şi oraşe care,
începând cu 1999, cu sprijinul specialiştilor de la Biblioteca
Judeţeană, au demarat, şi ei, programe interne de pregătire
profesională.
Animaţia culturală în bibliotecile municipale,
orăşeneşti şi comunale s-a revigorat şi ea prin
proiectarea şi realizarea unor acţiuni care au marcat evenimente
istorice şi culturale semnificative. Cu sprijinul Bibliotecii
Judeţene, al uniunilor de creaţie profesioniste clujene, s-au
organizat în multe biblioteci din judeţ întâlniri cu creatori de
literatură, editori, plasticieni, muzicieni şi alţi oameni de
cultură. S-a conturat, de fiecare dată, dorinţa locuitorilor,
mai ales a celor din mediul rural, de a participa la viaţa culturală
a localităţii şi totodată nevoia de a se realiza evenimente
culturale de calitate.
Pe fundalul revigorării vieţii culturale
locale, bibliotecile, îndeosebi cele municipale, încep să celebreze
evenimente şi creatori, dar mai ales să-şi organizeze anual
„zilele bibliotecii locale” (Turda, Dej), manifestări unde sunt reunite
oficialităţile, elita intelectuală, notabilităţi şi
sponsori din rândul patronilor de societăţi comerciale, elevi şi
tineri; Festivalul de poezie „Teodor Murăşanu” organizat anual la
Turda, în luna mai, Creaţie şi creatori, la Dej, întâlnirile
cu scriitorii şi editorii clujeni organizate în ultimii ani la
bibliotecile din municipiile Dej, Gherla, Turda, din comunele Sănduleşti,
Feleacu, Baciu, Băişoara, Căianu, Ceanu Mare, Dăbâca,
Frata, Mărişel, Mociu, Panticeu, Poieni, Ţaga ş.a. au
constituit reale evenimente culturale pentru localităţile respective,
o formă agreabilă de cunoaştere a noului în creaţia
literară şi artistică, de atragere la lectură, în special a
tinerilor şi elevilor – de altfel, publicul–ţintă spre care
biblioteca îşi îndreaptă atenţia. Bibliotecile comunale au
început să devină tot mai mult un spaţiu educativ şi
instructiv compensatoriu activităţilor realizate în şcoală,
un spaţiu de formare individuală, de evadare pozitivă într-un
mediu al cunoaşterii ales benevol de fiecare copil „...o alternativă
la procesul de învăţământ sau un adjuvant necesar”.[6]
Pentru
a nu scăpa din vedere nici o categorie socio-profesională din
comunităţile în care funcţionează, bibliotecile au fost
sfătuite să-i atragă în consiliile de conducere pe principalii
agenţi culturali şi sociali, dar mai ales cadrele didactice,
îndeosebi în comunităţiile rurale unde copiii şi tinerii sunt,
în proporţie de 75% şi peste, beneficiarii actului lecturii, la
început didactice, de bibliografie, iar mai apoi de loisir. Bibliotecarii au
fost îndemnaţi să folosească cu prioritate principiile de
organizare a activităţii şi managementului de bibliotecă
însuşit la dezbaterile desfăşurate în centrele metodice zonale
din judeţ care ţin seama de cerinţele utilizatorilor bibliotecii
şi de aşteptările publicului potenţial. Populaţia de
vârstă şcolară trebuie să beneficieze de lecturile necesare
nu numai în satele centre de comune, ci şi în celelalte sate unde
bibliotecile şcolare îndeplinesc şi funcţii de biblioteci
publice pentru adulţi, dar care în ultimii 10 ani nu au beneficiat de
fonduri pentru achiziţia de carte. În aceste cazuri, bibliotecile comunale
din judeţul Cluj au înfiinţat, la îndemnul Bibliotecii Judeţene şi
cu sprijinul acesteia, filiale în satele aparţinătoare, în 16 sate, şi
tendinţa aceasta este în creştere.
Într-un
studiu aplicat, cu o argumentaţie pe măsură, publicat în serial
în revista „Biblioteca”, dr. Maria Moldoveanu, unul dintre puţinii
cercetători ai culturii rurale actuale[7],
face un excurs metodologic cu caracter de generalizare asupra
realităţilor bibliotecilor publice rurale, dar şi a
experienţelor posibil de preluat de către bibliotecarii comunali,
identificând ipostazele de creativitate şi aplicabilitate ale acestora –
oferind modelul optim de organizare a activităţilor în funcţie
de comandamentele timpului şi locului bibliotecii publice în mediul rural,
de interconexiunea acesteia în procesul de formare şi dezvoltare la
tineri, de educaţie şi loisir la celelalte categorii profesionale din
aşezările rurale. Mai nou, bibliotecarii comunali sunt îndrumaţi
să ia pe cont propriu întocmirea unor monografii sau să contribuie la
realizarea acestora, la strângerea de material faptic, prin reconstituirea, în
baza mărturiilor documentare ale bătrânilor satului, a unei lumi
rurale bine articulate şi constituite pe principii statornice, morale,
lume pe cale de dispariţie.
10. Animaţia culturală în bibliotecă
O
definiţie a animaţiei culturale în biblioteca publică a fost
încercată de teoreticieni ai domeniului români şi străini, de
organisme culturale şi politice naţionale şi
internaţionale, devenind obiectul unor cercetări de sociologie a
culturii.
Plecând de la o
amplă bibliografie în domeniu, Gheorghe Buluţă, un distins şi
aplicat cercetător bibliolog, în lucrarea sa Animaţia culturală în biblioteca publică [8],
face o sinteză a modelelor româneşti, europene şi americane pe
care o pune la îndemâna bibliotecarilor români şi profesioniştilor în
domeniu.
În definirea
misiunilor bibliotecii publice româneşti, autorul fundamentează şi
descrie obiectivele animaţiei pornind de la concluziile sociologului dr.
Maria Moldoveanu, reieşite dintr-o anchetă asupra vieţii
culturale săteşti în care biblioteca este percepută pe primul
loc în rândul instituţiilor cultural-educative cu rol de animator
cultural, înaintea şcolii, bisericii, căminului cultural,
primăriei ş.a.
Pentru sociologul
român, „Animaţia culturală constă în stimularea interesului
indivizilor faţă de produsele şi serviciile culturale pe care le
oferă mediul lor de viaţă. Rolul ei este de a da oamenilor
sentimentul apartenenţei la o colectivitate dominată de valori şi
de a-i face să participe la evenimente care au semnificaţie pentru
dezvoltarea umană”.[9]
Din analiza
fenomenului se desprind două coordonate fundamentale care-l definesc: a)
motivaţia interesului şi b) cadrul instituţional creat de
bibliotecă pentru promovarea acestuia.
Deci biblioteca, instituţie care
facilitează accesul unei comunităţi la informaţie, are
rolul de a asigura servicii care creează apetenţă pentru
lectură, educaţie şi petrecere a timpului liber, dar urmăreşte,
în acelaşi timp, şi rolul său de centru cultural unde oamenii sunt stimulaţi să-şi
dezvolte intelectul, prin acumulare de cunoştinţe, aptitudinile şi
talentul.
În al doilea rând,
instituţia, prin poziţia-cheie pe care o are în viaţa
culturală locală, serveşte ca loc de întâlnire pentru
toate categoriile socio-profesionale sau de vârstă, oferind totodată
servicii pentru bolnavi, persoane dezavantajate sau private de libertate. În
realizarea acestui scop, biblioteca este un spaţiu favorabil pentru
promovarea dialogului şi comunicării între persoane şi
grupuri de interese, dornice să cunoască şi să-şi
cunoască drepturile pe care le au în rezolvarea unor probleme vitale ale
lor şi, totodată, obligaţiile pe care comunitatea locală şi
autorităţile alese le au faţă de
îmbunătăţirea calităţii vieţii lor. Fiind
atentă la modul în care colectivităţii îi sunt respectate aceste
drepturi, în raport cu legislaţia naţională şi
europeană, biblioteca şi activităţile sale de animaţie
asigură, pe lângă celelalte dimensiuni (educativă,
pedagogică, de loisir, informare ş.a.) şi rolul de spaţiu deschis oricăror
forme de dezvoltare intelectuală şi garantare a
libertăţilor de opinie şi cetăţeneşti.
În realizarea acestor
scopuri, biblioteca dezvoltă activităţi de animaţie
proprii, în spaţiile sale, în colaborare cu persoane şi
instituţii locale, naţionale sau internaţionale, folosindu-şi
resursele proprii (cartea şi mijloacele multimedia) în cadrul
dezbaterilor, conferinţelor, sesiunilor de comunicări, în întâlnirile
cu scriitorii, editorii, la saloanele şi expoziţiile de carte şi
alte documente noncarte. Totodată, biblioteca poate şi trebuie
să se asocieze la manifestări organizate în alte instituţii prin
care să-şi facă cunoscute resursele pe care le deţine,
serviciile pe care le poate oferi membrilor comunităţilor care o
susţin.
Tocmai plecând de la
aceste considerente, Biblioteca Judeţeană clujeană a creat şi
a susţinut o sumă de manifestări culturale proprii sau s-a
asociat iniţiativelor unor instituţii, fundaţii sau
asociaţii culturale, de stat sau nonguvernamentale, propunând şi
realizând evenimente culturale care au reunit elitele intelectuale ale
Clujului, Ţării, Europei şi Lumii, având ca invitaţi
personalităţi de marcă din varii domenii culturale:
informare-documentare, creaţie poetică, filosofică, de istorie şi
critică literară, traducători ai unor opere româneşti, artişti
plastici etc. Ele au fost onorate întotdeauna de oficialităţi locale
judeţene şi municipale care au conştientizat că biblioteca şi
oamenii ei, prin manifestările pe care le realizează, singuri sau în
colaborare, sunt o prezenţă activă, benefică şi
necesară în peisajul vieţii spirituale clujene şi
naţionale, un partener căutat şi respectat de coordonatorii
programelor europene şi americane.
Concursul
Judeţean anual de desene „Eroii cărţilor citite”, la care
am făcut referiri şi în capitolele precedente, a debutat în 1972 şi
s-a desfăşurat fără întrerupere 28 de ani, fiind organizat
în jurul datei de 1 iunie, Ziua
Internaţională a Copilului, şi având o tematică
inspirată din lecturile copiilor, din structura personajelor
îndrăgite de ei. Deschis participării tuturor copiilor preşcolari
sau elevi în şcoli gimnaziale şi licee din municipiul Cluj-Napoca şi
judeţ, el s-a bucurat de o reală popularitate în rândul acestora. Se
vor propune anual spre jurizare între 600 şi 800 de lucrări, dintre
care circa 250-300 erau selectate pentru expunere în spaţiile sediului
central al bibliotecii sau în holul generos de la Filiala din cartierul
Mănăştur. Premiile şi menţiunile fiecărei
ediţii, între 30 şi 50, diplomele şi cadourile oferite copiilor
premiaţi („unelte” pentru desen şi pictură, cărţi,
rechizite, jucării, dulciuri ş.a.), pe grupe de vârstă, au fost de
natură să atragă copiii şi elevii, în special pe cei din
clasele I-IV, care au avut ponderea cea mai mare atât în rândul
participanţilor, cât şi ca număr de lucrări realizate.
În
desfăşurarea etapelor concursului, biblioteca a primit un sprijin
deosebit din partea profesorilor de la Liceul de Arte Plastice „Romul Ladea”, a
altor profesori de specialitate din şcolile clujene, a celor de la Clubul
Copiilor sau a cadrelor universitare de la Academia de Arte Vizuale „Ion
Andreescu” din Cluj-Napoca, precum şi din partea părinţilor
interesaţi ca micuţii şi talentaţii lor copii să-şi
vadă „creaţiile” expuse pe simezele bibliotecii.
Preocuparea bibliotecarilor de a atrage la lectură
viitorii utilizatori ai bibliotecii şi la reflectarea actului lecturii în
creaţie plastică, inclusiv printr-o asemenea modalitate, a dat roade,
aşa încât organizatorii, îndeosebi cei de la Secţia Împrumut pentru
copii, pot fi satisfăcuţi, iar viitorii „artişti” îşi vor
aminti cu bucurie clipele copilăriei trăite prin eroii
cărţilor citite.
Zilele
bibliotecilor de cartier
Iniţiate în anul 1995, ele au devenit
evenimente culturale anuale organizate în aceeaşi perioadă (luna
noiembrie) la toate filialele bibliotecii.
Prin extinderea ariei
activităţilor culturale spre filiale, biblioteca urmăreşte
promovarea unei imagini complete a instituţiei, atragerea unui public
pentru care motivaţia nu o mai constituie doar serviciile
tradiţionale (împrumut de publicaţii, lectură sau obţinerea
de informaţii), ci în principal activitatea culturală (lansări
de carte, întâlniri cu scriitorii, expoziţii de artă plastică,
personale sau de grup, recitaluri de poezie şi muzică ş.a.),
perceperea acestor filiale ca biblioteci
complete (cu servicii similare celor organizate la sediul central), care
funcţionează şi ca centre culturale pentru populaţia
cartierului.
Zilele bibliotecilor de cartier sunt zile deschise în care orice vizitator, chiar
dacă nu este utilizator al bibliotecii, este primit, are acces atât în
zonele în care se desfăşoară activitatea pentru public cât şi
în depozite.
Programele culturale organizate
în aceste zile, adresate publicului de toate vârstele, sunt menite să
pună în evidenţă multiplele posibilităţi culturale
oferite de instituţie şi sunt intens mediatizate, astfel încât
numărul utilizatorilor filialei creşte de la an la an, iar serviciile
devin din ce în ce mai diversificate, mai complexe şi mai adecvate
populaţiei deservite.
Simpozionul Naţional
„Carte, Cultură, Cunoaştere”
debutează în anul 1988 printr-o sesiune de comunicări dedicată
cărţii, culturii şi slujitorilor ei. Ideea Irinei Petraş-Poantă
şi tematica generoasă a primei sesiuni au atras lumea bibliotecarilor
clujeni şi din ţară, pentru ca în anul următor aceasta
să stea sub semnul sărbătoririi centenarului eminescian. Aşa
cum am redat în finalul capitolului precedent, aniversarea a prilejuit, pe
lângă marea expoziţie omagială, şi întâlnirea publicului
clujean cu cercetători şi cadre universitare angajaţi în
valorificarea moştenirii literare a Poetului Naţional (Ioana Em.
Petrescu, Irina Petraş, Mircea Popa, Constantin Cubleşan, Sara Iercoşan
ş.a.); au fost lansate volumele apărute în 1989: Ion Roşu, Legendă şi adevăr în
biografia lui M. Eminescu.* Originile, editată la Cartea
Românească; Irina Petraş, Un
veac de nemurire. Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronica Micle, Editura
Dacia; Ioana Em. Petrescu, Eminescu şi
mutaţiile poeziei româneşti, Editura Dacia; George Popa, Prezentul etern eminescian, Editura
Junimea şi altele.
Paleta largă a manifestărilor
organizate de biblioteca şi bibliotecarii clujeni în cadrul centenarului a
fost o demonstraţie a posibilităţilor acestora de a coagula
forţele culturale şi ştiinţifice în jurul unor
idei-forţă capabile să depăşească cenuşiul
politic şi socio-economic al societăţii socialiste, să
înfrunte ideologia şi dogmatismul unor activişti ai partidului unic,
tot mai agresivi şi mai suspicioşi faţă de actul cultural şi
literar.
Trecerea în noua etapă
istorică, de după decembrie 1989, va da posibilitate bibliotecarilor,
şi nu numai lor, să-şi valorifice cercetările în diferitele
domenii ale cunoaşterii umane, ale istoriei naţionale şi, nu în
ultimul rând, să definească teritoriul de acţiune, să
modernizeze şi să armonizeze parametrii funcţionali ai
bibliotecilor publice în concordanţă cu instrumentele pe care acestea
le folosesc în lumea occidentală.
După anul tulbure 1990, traversat
discontinuu, Simpozionul Naţional „Carte, Cultură, Cunoaştere”
va avea ca tematică, în 1991 şi 1994, cinstirea a două mari
evenimente fundamentale care au marcat istoria românilor din Transilvania: Supplex
Libellus Valahorum, de la a cărui întocmire şi prezentare la
Curtea vieneză se împlineau 200 de ani, şi Memorandumul – 100
de ani, teme ce şi-au propus omagierea unor acte definitorii „într-o
organică şi istorică luptă politică” pentru afirmarera
fiinţei naţionale, „intrate ca atare în conştiinţa
istorică” a poporului român (David Prodan); în 1993 va fi omagiat, la
centenarul naşterii, un reprezentant de seamă al culturii şi
istoriei Transilvaniei, George Bariţiu. La dezbaterile celor trei sesiuni
au participat personalităţile marcante ale domeniului istoriografiei
româneşti: academicienii Ştefan Pascu şi Camil Mureşan,
profesorii universitari Pompiliu Teodor, Crişan Mircioiu, Nicolae Bocşan,
Iacob Mârza, cercetători ai istoriei şi culturii transilvănene
precum Mircea Popa, Nicolae Cordoş, Alexandru Matei, Ladislau Gyémánt,
Ioan Bota, Ioan Chindriş, Eugen Cucerzan, Teodor Tanco, Eugen Pop, Ion
Buzaşi, Ioan-Vasile Leb ş.a.; una dintre zile a fost dedicată
unor sesiuni de comunicări şi referate, unor colocvii de
biblioteconomie având o tematică variată, cu participări clujene
şi din ţară (Iaşi, Bucureşti, Braşov, Alba Iulia,
Blaj, Oradea, Deva, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş, Baia Mare,
Zalău, Satu Mare ş.a.) precum şi din Serbia (Liubomir Kotarčic) şi Ungaria (Juhász
András).
Anii următori ai simpozionului vor
fi dedicaţi în exclusivitate construcţiei de biblioteci, definirii
unor parametri ai activităţii bibliotecare în plan naţional şi
stabilirii unor indicatori de performanţă în domeniul bibliotecilor şi
al lecturii publice. Simpozionul Naţional va coagula, pe lângă
experienţele româneşti în domeniu, şi pe cele ale unor
biblioteci occidentale prin participarea unor cercetători ai domeniului
din Statele Unite, Anglia, Danemarca, Olanda, Germania, Franţa, Grecia,
Ungaria. Nu vor lipsi cele mai reprezentative personalităţi ale ştiinţei
biblioteconomice de peste Prut: Lidia Kulicovski, Larisa Câşlari, Alexei
Rău, Vera Osoianu, Nina Negru, Claudia Balaban, Silvia Ghinculov,
Nataliţa Cheradi, Rodica Avasiloaie, Elena Conţescu, Tatiana
Costiuc, Nina Gurschi, Eugenia Bejan,
Ludmila Corghenci, Parascovia Onciu, Claudia Şatravca, Mariana Harjevschi,
Elena Roşca, Dorina Rusanovschi, Maria Işaev, Eudochia Lavric precum şi
alţi colegi bibliotecari din Bucovina de Nord.
Vor fi participanţi
consecvenţi la dezbaterile noastre cele mai marcante nume ale vieţii
bibliotecare actuale din ţară, cercetători şi practicieni,
ataşaţi culturii româneşti, bibliotecii, lecturii publice:
Dumitru Constantin Zamfir, Niculina Petruescu, Corina Apostoleanu, Constantin
Cioroiu, Georgeta Petre (Constanţa); Nedelcu Oprea, Eugen Iordache şi
Liviu Dediu (Galaţi); Nicolae Busuioc, Liviu Papuc, Radu
Tătărucă; Mihaela Păruş, Liviu Moscovici, Catinca
Agache, Luana Troia, Mariana Ianuş şi Nicoleta Marinescu (Iaşi),
Silvestru Voinescu şi Octavian Sachelarie (Piteşti); Mariana Leferman
şi Marcel Ciorcan (Craiova); Victor Renea (Focşani); Rodica
Drăghici şi Dragoş Neagu (Brăila); Liana Drig (Arad);
Constantin Mălinaş şi Mircea Popa, Flavia Marinescu (Oradea);
Silvia Todea, Mircea Valer Stanciu, Silvia Popa, Monica Tatuşescu şi
Monica Andriesei (Braşov); Marilena Donea şi Ecaterina Ţurcanu
(Bacău); Kopacz Katalin şi Bedő Melinda (Miercurea Ciuc); Kiss Jenő (Sfântu Gheorghe); Victor
Petrescu (Târgovişte); Dumitru Ghiţă (Călăraşi);
Teodor Ardeleanu, Laura Temian, Otilia Marinescu, Ioana Dragotă, Corneliu
Oneţ, Horvat Săluc (Baia Mare); Gheorghe Toduţ, Gheorghe
Gheorghiade, Angela Câmpean, Dana Şanta, Paula Bojan şi Cornelia
Erdos (Satu Mare); Constantin Bostan, Costache Agache, Elena Codescu (Piatra
Neamţ); Olimpia Pop (Bistriţa); Ioan Porumb, Silvia Cosma, Doina
Cherecheş şi Mariana Vlaicu (Zalău); Ion Mariş, Felicia
Avram şi Voichiţa Biţu (Sibiu); Gheorghe Cramanciuc, Nicolae
Sârbu, Liubiţa Raichici Botgros (Reşiţa), Valeria Stoian, Maria
Razba, Ana Maria Mărilă, Firczak Gheorghe (Deva); Dimitrie
Poptămaş, Mihail Art. Mircea, Ana Todea, Ana Cosma şi
Letiţia Popa (Târgu Mureş); Marin Şara şi Iacob Huza
(Reghin); Cornelia Viziteu, Silvia Lazarovici (Botoşani); Marian
Creangă, Dumitru Lazăr, Ioana Pârnuţă şi Petre Petria
(Râmnicu Vâlcea); Mioara Pop, Monica Avram, Felicia Tâmpea, Elena Anghel, Magda
Cărăuş, Eva Mârza şi Iacob Mârza (Alba Iulia); Florin
Cristea (Slatina); Gabriel Zănescu, Paul Eugen Banciu, Florica Popovici,
Elena Iovanovici (Timişoara); Ioan Pânzar, Emil Satco (Suceava); Alexandru
Oproiescu (Buzău); Doina Postolache (Tulcea); Eugenia Moldoveanu, Elena
Poamă (Vaslui); Ioan Mihai (Giurgiu); Alexandra Andrei (Târgu Jiu); Maria
Nedelea (Alexandria); Ileana Roman (Târgu Jiu); de la Bucureşti: Silvia
Nestorescu, Gheorghe Iosif Bercan, Georgeta Clinca, Marius Dobrescu, Hermina
Anghelescu, Victor Duţescu, Mihai
Păpurică, Rodica Maiorescu, Maria Bojin, Marcela Ciorcan, Elena Maria
Schatz, Ion Mamina (Biblioteca Naţională); Gheorghe Buluţă,
Florin Rotaru, Rodica Cosmaciuc, Victoria Dumitrescu, Liviu Butuc, Elisabeta
Beni (Biblioteca Municipală „Mihail Sadoveanu”); Crina Mihăilescu
(Biblioteca U.M.F. „Carol Davila” Bucureşti); Robert Coravu (B.C.U. Bucureşti); Gheorghe Popescu, Mircea Ionescu (Centrul de Perfecţionare a Personalului din
Cultură şi Artă); Dan Matei şi Mariana Iova (Centrul de
Informare şi Memorie Culturală); Valentina Ipsilante şi Mariana
Oprişor (Centrul de Informare al Preşedinţiei României);
Victoria Ţăndăreanu (Consiliul Legislativ); Elisabeta Marin
(Centrul de Informare şi Documentare UNESCO); Viorica Alexandru şi
Laur Tănăsescu (Club Europa); Dan Marinescu şi Mihaela Bora
(I.M.E. România); Gabriela Masaci şi Şerban Mestecăneanu
(Consiliul Britanic din România); Doina Banciu şi Zenovia Niculescu
(Universitatea Bucureşti – Secţia de Biblioteconomie şi Ştiinţa
Informării); de la revista „Biblioteca”: Ioana Lupu, Maria
Moldoveanu, Anne-Marie Mihiţ, Emil Vasilescu, Corina Costopol şi
Larisa Lungu; de la Ministerul Culturii:
Ion Ciotloş, Ion Mărunţelu, Ion Roşu, Vasile Golban, Constantin Schifirneţ, Ana
Andreescu, Marilena Guga, Maria Feczko ş.a.
Acestora li se
adaugă participarea şi contribuţia constantă ale unor
specialişti în domeniul bibliologiei şi culturii din Cluj-Napoca:
Mihai Gherman, Ioan Gabor, Emil Pintea, Elena Damian, Dora Daisa, Sidonia Puiu ş.a.
(Biblioteca Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române); Doru Radosav, Ioan
Hentea, Király István, Rozalia Borcilă, Maria Predescu, Silvia Dumitru,
Cornelia Gălătescu, Olimpia Curta, Nastasia Fodoreanu, Maria Uyvári,
Poraczi Rozalia, Adriana Sekely, Meda Bârcă, Viorica Sâncrăian ş.a.
(B.C.U. „L. Blaga”); Ioana Robu, Sally Wood-Lamont (Biblioteca
Universităţii de Medicină şi Farmacie „Valeriu Bologa”);
Călin Câmpeanu, Ileana Aciu (Biblioteca Universităţii Tehnice);
Ludmila Solomonean şi Liana Răpuntean (Biblioteca
Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină
Veterinară); bibliotecari de la bibliotecile municipale şi orăşeneşti
din judeţ: Liana Cărpineanu, Ioan Mircea, Daniela Deac, Gergely Eugen
(Turda); Mircea Lechinţeanu, Maria Lucaci (Dej); Adriana Puşcaş
(Gherla); Kovács Paraschiva (Huedin); de la bibliotecile comunale din
judeţul Cluj; de la centrele culturale rezidente în municipiul de pe Someş,
precum şi alţi colegi mai tineri cărora nu le-am evocat numele,
dar care vor duce, cu certitudine, biblioteconomia românească şi
cultura cărţii acolo unde generaţia noastră mai în
vârstă n-a reuşit pe deplin, din cauza condiţiilor politice,
sociale şi a opreliştilor de diferite naturi.
Revista „Lectura”
La începutul anului 1990, Irina Petraş-Poantă,
care mai lucra încă la Serviciul Bibliografic, are ideea apariţiei
unei reviste trimestriale a bibliotecii. O concepe şi realizează primul
număr, după care pleacă din bibliotecă, astfel că din
trimestrul IV ea va fi condusă, de la nr. 2 (1991), de regretatul nostru
coleg Mircea Zeicu, iar de la nr. 11 (1993) de Augusta Pervain.
Numărul de început,
subintitulat „Buletin trimestrial”, apare în format A4 şi va avea
16 pagini. În Argument se
specifică caracterul de semnal
al acestuia şi se stabilesc „adresanţii” publicaţiei:
bibliotecari şi utilizatori ai bibliotecii, deopotrivă.
De la numărul 2 (trimestrul I, 1991), „Lectura”
(redactor şef Traian Brad şi subredactor Mircea Zeicu până la
nr. 11, 1993) evoluează de la „buletin trimestrial” la „revistă”,
materialele publicate devenind mai consistente, mai profesioniste, semnate de
bibliotecari şi alţi oameni de cultură clujeni; publicaţia
începe să aibă un pronunţat conţinut biblioteconomic în
detrimentul celui cultural, adresându-se cu prioritate profesioniştilor
breslei. În această
structură, revista cuprinde informaţii despre Biblioteca
Judeţeană şi colecţiile sale, traduceri din autori străini
despre biblioteci şi meseria de bibliotecar, recenzii despre
cărţi, evenimente culturale, epigrame, aforisme despre carte şi
lectură ş.a.
Se conturează rubrici
permanente ca: Eminesciana, Mic dicţionar de biblioteconomie,
Să citim în limba franceză, Pagina copiilor, Cărţi
străine în Biblioteca Judeţeană şi altele.
Articolele de specialitate
de un nivel tot mai elevat şi materialele de interes cultural de la
simpozioane şi manifestări culturale locale sunt semnate de
bibliotecarii clujeni: Doina Banu, Traian Brad, Mircea Zeicu, Ioan Pop, Maria
Maxa, Rodica Ivan, Adriana Király, Doina Popa, Dumitru Cipleu, Adrian
Grănescu, Doina Puiu, Grigore Cipcigan, Liana Măcicăşan,
Livia Deleanu, şi de personalităţi culturale clujene ca: Petru
Poantă, Irina Petraş, Vasile Fanache, Gheorghe Bodea, Mircea Popa,
Constantin Cubleşan, Valentin Vişinescu ş.a.; după
schimbarea redacţională din 1993, revista îşi schimbă şi
ea atât forma cât şi fondul:
· coperta (deşi păstrează aceleaşi elemente de
identificare, este ilustrată cu reproduceri din arta plastică
românească contemporană), calitatea hârtiei, tehnoredactarea
profesionistă, apoi dublarea numărului de pagini (de la 16 la 30);
· în conţinut se operează multe schimbări şi, chiar
dacă se păstrează rubricile anterioare, li se adaugă altele
noi: Lumea latină, Debut, Carte rară, Lecturi,
Dialog profesional, Invitaţii noştri; se micşorează
în schimb spaţiul dedicat colaboratorilor externi şi sunt publicate
mai ales materiale ale colegilor.
Sunt încurajaţi să publice tinerii bibliotecari. Astfel, pe
lângă mai vechii colaboratori, semnează nume noi: Victor Cenuşe,
Monica Sărăcuţ, Floarea (Mureşan) Moşoiu, Adrian Trif,
Călina Retişan, Anca Pervain, Georgeta Dodu, Corina Iozan, Maria
Petrescu, de la biblioteca noastră, şi Miklosi Rozalia, de la
Biblioteca comunală Sânmartin.
Colaboratorilor „interni” şi celor consacraţi, amintiţi mai
sus, li se mai adaugă cei „externi”, personalităţi de seamă
ale vieţii culturale şi ştiinţifice clujene: acad. Camil
Mureşan, prof.univ.dr.doc. Crişan Mircioiu, criticul şi
istoricul literar blăjean Ion Buzaşi, prof.univ. Ion Şeulean,
prof.dr. Mircea Bertea, scriitorii Aurel Rău şi Teodor Tihan, precum şi
cele două bibliotecare de excepţie de la Biblioteca
Universităţii de Medicină şi Farmacie „Valeriu Bologa” –
Ioana Robu şi Sally Wood-Lamont.
Tirajul revistei „Lectura”, stabilit la 300 de exemplare per
număr, s-a difuzat conform unui circuit fix prestabilit, care includea:
Biblioteca Naţională, bibliotecile judeţene din ţară,
bibliotecile publice şi filialele lor din judeţul Cluj, Bibliotecile
„Transilvania”, „B.P. Hasdeu” şi Biblioteca Naţională din
Republica Moldova, instituţiile de cultură şi mass-media,
personalităţi culturale, politice şi administrative locale.
Revista „Lectura” şi-a
încetat activitatea după nr. 24/1996 (deşi nr. 25 era „bun de
tipar”), din motive financiare şi din lipsă de personal specializat
în a realiza o întreprindere de acest gen.
Vrând
să-i continue viaţa, conducerea Bibliotecii Judeţene
încearcă o formulă care putea salva periodicul, propunând în acest
sens conducerilor Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga”, Bibliotecii
Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române, Bibliotecii Universităţii
Tehnice şi celorlalte biblioteci clujene să colaboreze partajat cu
fonduri şi personal pentru a scoate revista din impas, având în vedere
că „Biblioteca şi cercetarea” şi „Biblioteca şi
Învăţământul” apăreau sporadic. Proiectul nu s-a
realizat însă din cauza reticenţelor şi intereselor divergente
ale unor specialişti din aceste instituţii, aşa încât va fi
„îngropată” o revistă, o idee ce prinsese deja un contur şi era
o premieră în biblioteca judeţeană, şi nu numai.
Festivalul Naţional „Eterna Epigramă” şi
Cenaclul Epigramiştilor clujeni „Satiricon”
Înfiinţat din
iniţiativa regretaţilor scriitori Vasile Langa şi Pavel Bellu,
la 25 iunie 1979, în şedinţa de constituire de la actualul Colegiu
„George Coşbuc”, el a fost preluat şi patronat din 4 decembrie acelaşi
an de către Biblioteca Judeţeană Cluj prin acordarea unui
spaţiu de desfăşurare a şedinţelor de lucru (în prima
marţi a fiecărei luni, la ora 1600, tradiţie care se
păstrează şi în prezent). Iată prima conducere: poetul
Pavel Bellu – preşedinte de onoare, Vasile Langa – preşedinte activ,
Ioan Pop – secretar, Ion Arcaş,
Negoiţă Irimie şi Virgil Nistor, scriitori şi
redactori la periodice clujene – membri. Ca membri fondatori, pe lângă cei
citaţi, au fost Ioan Bindea, Ioan Horotan, Marius Oprişca, Traian
Marcu, Mircea Matcaboji, Alexandru Stănescu şi Zeno Turdeanu. Imediat
după înfiinţare, acestora li s-au adăugat alţi valoroşi
epigramişti, printre care Mihai Teognoste, Teofil Voinescu-Amadeus, Eugen
Pop, Valentin Vişinescu, Gavril Glodeanu, Alexandru Misiuga, Titu Olteanu,
Atanasie Stănescu, Ana Marinoiu, Olimpia Todoran, Eugenia Fediuc, Iulia
Tatomir, Aristotel Cruceanu, Iulian Dămăcuş, Emil Roman, iar la
sfârşitul anilor ’80, Eugen Albu, Alexandru Băeţan, Marin
Boţoc, Aurel Buzgău, Marian şi Silvia Popescu; ultimii
sosiţi, cel puţin la valoarea predecesorilor, Ionel Andraşoni,
Cornelia Cociş, Vasile B. Gădălin, Gabriela Genţiana Groza,
Ioan Marinescu, Radu Păcurar, Adrian Trif şi noul venit de peste
Prut, Efim Tarlapan.
Preşedinţi ai
cenaclului, în cei 22 de ani de existenţă neîntreruptă, au fost:
Vasile Langa (1979-1989), Ioan Pop (1990-2000) şi, în prezent, Marian
Popescu.
Importantă în închegarea
grupării a fost, fără îndoială, prezenţa scriitorilor
profesionişti, îndeosebi a unor Ion Arcaş, Negoiţă
Irimie şi Virgil Nistor, care prin participările la şedinţele
cenaclului, prin îndrumări teoretice şi practice, au contribuit la
publicarea creaţiilor acestora în periodicele clujene: cotidianul „Făclia”,
revistele de prestigiu „Tribuna” şi, respectiv, „Steaua”. Un
„dascăl” (de Şcoală Ardeleană) incontestabil a fost
criticul şi istoricul literar Petru Poantă, care, pe lângă
sprijinul în apariţia culegerilor de epigrame, prefaţându-le pe cele
mai multe dintre ele, a susţinut decisiv organizarea anuală a
Festivalului Naţional „Eterna Epigramă”, ajuns la ediţia a
XII-a. Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, Centrul Judeţean al
Creaţiei Populare şi Cenaclul „Satiricon” au fost sprijinite cu
generozitate şi de forurile judeţene şi locale culturale şi
administrative; la ele au participat, de fiecare dată, peste o sută
de concurenţi din ţară, Republica Moldova şi chiar din
Germania, iar la spectacolele realizate cu acest prilej am avut anual circa
30-40 de invitaţi. Pe lângă epigramiştii de elită din
întreaga ţară (George Corbu, Mircea Ionescu-Quintus, Paul Nicolae
Mihail (Nicomah), Stelian Ionescu, George Petrone, Ionel Iacob Bencei, Nicolae
Ghiţescu, Elis Râpeanu, Alexandru Clenciu, Gheorghe Penciu, Valerian
Lică, Nicolae Bunduri, Geo Olteanu, Mircea Dinescu, Vasile Larco ş.a.),
ne-au onorat cu prezenţa şi artişti de excepţie ca:
taragotistul Dumitru Fărcaş, actorii Dorel Vişan şi Florin
Piersic, caricaturiştii: Ştefan Popa-Popas, Mihai Pânzaru – PIM,
Virgil Tomuleţ, Mircea Matcaboji şi Octavian Bour.
Rezultatul acestor
festivaluri s-a concretizat în editarea a opt culegeri sau antologii ale participanţilor
la concursurile de epigramă:
1.
Eterna Epigramă. Prefaţă,
îngrijire şi selecţie: Petru Poantă. Grafica: Octavian Bour.
Cluj-Napoca, 1981.
2.
Eterna Epigramă (2). Prefaţă:
Petru Poantă. Volum îngrijit de Ioan Pop, Eugen Pop şi Marian
Popescu. Grafica: Virgil Tomuleţ. Cluj-Napoca, 1990.
3.
Satiricon – antologia epigramei româneşti
actuale. Prefaţă: Petru Poantă. Volum îngrijit şi
selecţie: Ioan Pop, Eugen Pop şi Marian Popescu. Cluj-Napoca: Editura
Clusium, 1993.
4.
Limba soacrei – o antologie a epigramei clujene,
de Ioan Pop, Eugen Pop şi Marian Popescu. Coperta şi ilustraţii:
Virgil Tomuleţ. Cluj-Napoca: Editura Publirom, 1997.
5. Surâsul
epigramei. O posibilă antologie a
epigramei româneşti,
alcătuită de Ioan Pop, Eugen Pop, Silvia şi Marian Popescu.
Prefaţă de Petru Poantă; Ilustraţii: Mircea Matcaboji.
Coperta: Octavian Bour. Cluj-Napoca: Editura Clusium, 1997.
6.
85 de epigramişti clujeni. Mică
antologie de Ioan Pop. Cluj-Napoca: Editura Mesagerul, 1999.
7.
O antologie a epigramei româneşti actuale, de Petru Poantă şi
Ioan Pop. Prefaţă de Petru Poantă. Cluj-Napoca: Editura Clusium,
1997.
8.
Hohote la gura…poantei. Antologie
alcătuită de Silvia şi Marian Popescu. Prefată: Silvia
Popescu. Coperta şi caricaturi: Octavian Bour. Cluj-Napoca: Editura Casa
Cărţii de Ştiinţă, 2000.
În 1990, prin legalizarea Asociaţiei Epigramiştilor
Clujeni, s-a încercat publicarea unei reviste a cenaclului, numită tot „Satiricon”, dar, fără o
susţinere financiară şi condiţii de difuzare, s-a reuşit
tipărirea a doar două numere. Din colectivul de redacţie
făceau parte: Ioan Pop, Eugen Pop, Marian Popescu, Mihai Teognoste şi
Eugen Albu.
Membrii cenaclului nostru au contribuit la
înfiinţarea Uniunii Epigramiştilor din România (U.E.R.), la care s-au
afiliat de la început, colaborând permanent la activităţile acesteia
prin participări la festivalurile şi concursurile desfăşurate
în ţară şi în Republica Moldova; în publicaţiile –
cărţi şi reviste – editate sub egida Uniunii, creatorii clujeni
n-au lipsit din nici o culegere sau antologie apărute după 1980, din
cele tipărite de Clubul epigramiştilor bucureşteni „Cincinat
Pavelescu”, din revistele de epigrame care apar în ultimii ani – „Epigrama”
a Uniunii Epigramiştilor, „Păcală” a craiovenilor, „Mersi,
scuzaţi, pardon” a timişorenilor, „Cacialmaua” ploieştenilor,
„Haz de necaz” a câmpinenilor, „Apostrof” a celor din Caransebeş
etc., din publicaţiile periodice sau emisiuni radio şi televizate
clujene şi naţionale. La festivalurile de umor şi la
concursurile de epigrame organizate în ţară, aproape toţi
epigramiştii clujeni au primit premii sau menţiuni.
Unii membri ai cenaclului au reuşit să
tipărească şi volume personale –Teofil Voinescu-Amadeus, Eugen
Albu, Eugen Pop, Vasile B. Gădălin, Alexandu Băeţan, Ioan
Raţiu, Iulian Dămăcuş, Marin Boţoc, Ioan Marinescu,
Gabriela Genţiana Groza, Ana Marinoiu, Ioan Pop, Ionel Andraşoni,
Emil Roman (postum); şi să mai amintim că Ioan Feneşan, sub
conducerea prof. univ. dr. Vasile Fanache, a conceput o foarte documentată
lucrare despre epigramă, lucrare pentru care i-a fost acordat gradul I ca
profesor de limba şi literatura română în învăţământul
preuniversitar; Gabriela Genţiana Groza şi Ioan Marinescu, poeţi
cu volume personale, au fost primiţi de curând în Uniunea Scriitorilor
fiind menţionaţi şi în lucrarea Clujeni ai secolului 20. Dicţionar esenţial (Cluj-Napoca:
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000), unde mai
figurează, tot ca poeţi, Alexandru Băeţan, Vasile B.
Gădălin şi Ioan Pop.
După 1990, epigramiştii au fost
mereu susţinuţi şi de cotidianul „Adevărul de Cluj”
care i-a sprijinit în organizarea şi popularizarea Festivalului
Naţional „Eterna Epigramă” prin publicarea producţiilor, a unor ştiri
despre activitatea şi succesele lor, la rubrica Lecturi cotidiene;
Ioan Pop a făcut prezentări ale autorilor de epigrame editaţi în
ultimii ani, ale antologiilor şi culegerilor speciei, precum şi ale
unor reviste de profil din ţară; de asemenea, la multe ediţii
ale festivalului, a acordat premiul ziarului unor participanţi cu
creaţii deosebite, pe lângă cele coordonate, an de an, de către
biblioteca patronatoare şi Centrul Creaţiei Populare; un sprijin
deosebit am primit din partea Cercului Militar şi a Consiliului Municipal
Cluj-Napoca, a Primăriei oraşului – susţineri ce i-au conferit
Cenaclului „Satiricon” prestanţă şi continuitate în
acţiunile festivaliere şi de creaţie.
Ca rezultat al
recunoaşterii în plan naţional a cenaclului, în 1999, cu ocazia
ediţiei a X-a Festivalului Naţional „Eterna Epigramă”, acesta a
fost onorat cu „DIPLOMA de Membru de
Onoare” a Uniunii Epigramiştilor din România pentru întreaga
activitate de afirmare a epigramei româneşti cu ocazia împlinirii a 20 de
ani de la înfiinţare.
Deschiderea
deosebită realizată prin conlucrarea cu organismele şi
instituţiile culturale şi ştiinţifice clujene – Filiala
Cluj a Uniunii Scriitorilor, Asociaţia Sindicală a Scriitorilor Cluj,
Societatea Culturală „Lucian Blaga”, Fundaţia „Mihai Eminescu”,
Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului, Centrul Judeţean de
Valorificare a Creaţiei Populare, Institutul de Lingvistică şi
Istorie Literară „Sextil Puşcariu”, Institutul de Istorie al
Academiei, Facultatea de Litere a Universităţii, Fundaţia
Bienala Internaţională de Grafică, Muzeul Naţional de
Artă, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Filiala Interjudeţeană
Cluj-Bistriţa a Uniunii Artiştilor Plastici, Filiala Cluj a Uniunii
Artiştilor Plastici, cu membrii redacţiilor revistelor culturale şi
cotidienelor clujene – „Tribuna”, „Steaua”, „Apostrof”,
„Echinox”, „Cetatea Culturală”, „Nu”, „Adevărul
de Cluj”, „Mesagerul Transilvan”, „Actualitatea Clujeană”,
„Monitorul de Cluj”, „Transilvania Jurnal”, „Jurnalul de Cluj”,
Ziua de Ardeal”, ai Studiourilor Teritoriale de Radio şi Televiziune,
Teatrului Naţional „L. Blaga”, Teatrului de Păpuşi „Puck”,
Muzeului Memorial „Octavian Goga” Ciucea, Casei Municipale de Cultură,
Cercului Militar Cluj-Napoca, cu bibliotecile academice şi ştiinţifice
şi cele ale centrelor culturale din Cluj-Napoca, cu redacţiile unor
edituri (Dacia, Clusium, Echinox, Casa Cărţii de Ştiinţă,
Apostrof, Limes, Sarmis, Sedan ş.a.) – cu anticariatele şi
librăriile – a făcut posibilă ancorarea Bibliotecii
Judeţene şi a oamenilor ei în proiectarea şi desfăşurarea
unor evenimente cultural-artistice marcante din viaţa Clujului şi a
ţării. Toate acestea au fost posibile şi datorită
sprijinului moral, material şi financiar de care ne-am bucurat din partea
Consiliului Judeţean şi a Prefecturii Judeţului Cluj, a
Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, a
Ministerului Culturii şi Guvernului României, generozităţii unor
sponsori de la regiile autonome judeţene (de Apă-Canal, Termoficare şi
de Transport Urban, a Domeniului Public, de Drumuri şi Poduri), a unor
societăţi comerciale (Ursus, Hidroconstrucţia, Prodvinalco,
Tehnofrig, Ers CUG ş.a.).
Zilele „Mihai Eminescu”,
realizate la mijlocul lunilor ianuarie şi iunie, au prilejuit
manifestări culturale de excepţie, la care au participat poeţi,
critici şi istorici literari, din ţară şi din afara
graniţelor, români şi străini. Au fost organizate sub forma unor
simpozioane consacrate personalităţii marelui scriitor, recitaluri de
poezie ale actorilor sau ale poeţilor prezenţi la statuia poetului
din faţa Teatrului Naţional sau la Studioul Teritorial de Radio.
„Ne bucură faptul că un
mare centru cultural cum este Clujul s-a angajat la această operă de
cunoaştere şi dreaptă cinstire a lui Eminescu” (Mihai Cimpoi) şi
„Eminescu este pentru românii de pretutindeni partea noastră comună
de cer” (Liviu Petrescu) sunt aprecieri emblematice şi îndemnuri pentru
cinstirea celui omagiat. Opera Poetului Naţional pusă în valoare de
traducători din Anglia (Brenda Walker), din Franţa, Germania sau
Statele Unite, alături de manuscrisele sale a fost expusă în
dimensiunea ei reală prin ample expoziţii organizate la Sala de lectură
a Bibliotecii Judeţene, în spaţiile expoziţionale ale
Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” sau în sălile Muzeului
Naţional de Artă, expoziţii care au culminat cu
manifestările de amploare prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la naşterea
Poetului, acţiune complexă care şi-a propus să valorifice
cartea, manuscrisele şi ediţiile princeps şi rare aflate în
patrimoniul marilor biblioteci clujene precum şi creaţii de artă
plastică inspirate de opera şi viaţa celui omagiat, realizate de
elevi ai Liceului de Artă Plastică „Romul Ladea” şi de la alte şcoli,
licee şi colegii. Antrenarea tineretului şcolar şi
studenţesc în activitatea de valorificare a patrimoniului lăsat de
marele poet a fost şi scopul demersurilor noastre, mai ales că, în
ultimii ani „demitizarea” valorilor, inclusiv a lui Eminescu a devenit o
modă păguboasă.
Actualitatea eminesciană generatoare de valori a
fost tema şi emblema care au marcat dezbaterile din cadrul Zilelor „Mihai
Eminescu” de la Cluj-Napoca.
Festivalul Internaţional de
Poezie „Lucian Blaga” este o manifestare de
amplă respiraţie culturală organizat la Cluj-Napoca din 1990
până astăzi, din iniţiativa unor intelectuali – scriitori,
oameni de cultură şi artă. Pornind de la ideea că „pentru a
face cultură, astăzi îţi trebuie bani”, Liviu Petrescu, primul
preşedinte, care până la moartea sa survenită în 5 iulie 1999 a
rămas fidel mişcării blagiene naţionale şi
internaţionale, afirma într-un interviu, la început de drum: „...cu
toţii am simţit nevoia de a ne asigura şi alte surse alternative
pentru sponsorizarea activităţilor culturale pe care le avem în
vedere”, precizând că Societatea Culturală „Lucian Blaga”,
iniţiatoarea proiectului, va funcţiona ca fundaţie
culturală pentru „...deprovincializarea vieţii noastre culturale, în
sensul de a imprima manifestărilor organizate de noi o dimensiune
naţională cât mai largă şi chiar una
internaţională”.[10]
Intenţia Festivalului Internaţional de Poezie „Lucian Blaga”, dar şi
a Zilelor Mihai Eminescu era de a antrena în ample concursuri de creaţie
cât mai mulţi studenţi, atât filologi cât şi nefilologi,
absolvenţi din ultimii ani, cu comentarii şi exegeze eminesciene şi
blagiene, deci de a încuraja creaţia culturală a tinerilor prin
acordarea unor premii pentru cele mai promiţătoare lucrări, atât
în domeniul criticii literare cât şi în cel al creaţiei plastice şi
muzicale.
Festivalul „Lucian Blaga”
a fost organizat în toţi aceşti ani în preajma zilei de naştere
a poetului-filosof (9 mai) sau a celei de moarte (6 mai) şi a reuşit
să coaguleze manifestări de anvergură naţională şi
internaţională la care şi-au adus contribuţia Societatea
Culturală „Lucian Blaga”, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”,
Uniunea Scriitorilor din România, Asociaţia Scriitorilor Cluj,
Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului, Biblioteca Centrală
Universitară „Lucian Blaga”, Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala
Cluj, Muzeul Naţional de Artă Cluj, Academia de Arte Vizuale „Ion
Andreescu” Cluj-Napoca, Studioul Teritorial de Radio Cluj, sub patronajul şi
cu sprijinul nemijlocit al Consiliului Judeţean şi Prefecturii
Judeţului Cluj, al Consiliului Local şi Primăriei Municipiului
Cluj-Napoca, Ministerului Culturii, Guvernului României ş.a.; manifestarea
i-a reunit la Cluj-Napoca pe toţi cei care şi-au propus să-l recitească
pe „paradisiacul, lucifericul, mioriticul” Blaga (cum îl numeşte
academicianul Mihai Cimpoi în eseul publicat la Editura Dacia în 1997),
scriitori şi intelectuali de marcă din Franţa (Gérard Bayo,
Dominique Dagunet, Serge Fauchereau, Jean-Luc Wauthier, Andreea Genovese, Jean
Poncet ş.a.); Anglia (Brenda Walker, traducătoarea în limba lui
Shakespeare a întregii poezii blagiene); Suedia (Ion Miloş – cu traduceri
masive în limba suedeză din Eminescu, Blaga, poeţi şi prozatori
contemporani); Serbia (Adam Puslojic – prieten şi traducător în limba
sârbă al poeţilor români, îndeosebi al lui Nichita Stănescu,
Srba Ignatovic, Radomir Andric, Slavco Almăjan, Stanoje Radulovic ş.a.);
Italia (Gabrielle Brustoloni, Bruno Rombi, Donatella Di Cesare ş.a.);
Ucraina (Vasile Tărâţeanu, Arcadie Opaiţ, Ştefan
Broască ş.a.); SUA (Michael Impey, John Balaban, James Augerot, Scott
Hertzer ş.a.); Macedonia (Vanghea Mihanj Steryu, Stoian Tarapuza ş.a.);
Germania (Eugen Coşeriu, Rudolf Windisch ş.a.); Japonia (Hitomi
Kato); Belgia (Mihai Nasta, Marc Quaghebeur); China (Huigang Tien); Senegal
(Charles Carrčre); Albania (Baki Ymeri); Lituania (Leons Briendis); Israel
(Shaul Carmel, Solo Har ş.a.); Japonia (Takashi Arima); Republica Moldova
(Mihai Cimpoi – nelipsit la nici o ediţie, Grigore Vieru, Arcadie
Suceveanu, Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun, Pavel Balmuş, Eugenia
Bojoga, Anatol Codru, Andrei Burac, Aureliu Busuioc ş.a.).
Manifestare clujeană,
Festivalul a rămas singurul de acest fel din spaţiul sud-est european
(după dispariţia celui de la Struga), distingându-se prin
seriozitatea, rigoarea şi calitatea participanţilor şi
producţiilor lor literare legate de viaţa şi opera
blagiană.
De
fiecare dată, pe parcursul a trei zile, Festivalul s-a desfăşurat
în plen şi pe secţiuni, cu mese rotunde de analiză a literaturii
blagiene – poezie, istorie şi critică literară, poetică – şi
de actualitate a filosofiei, la care au participat, pe lângă
invitaţii străini şi români din afara graniţelor
ţării, şi nume reprezentative ale istoriei, criticii literare şi
filosofiei din ţară: Dimitrie Vatamaniuc, Dorli Blaga (fiica
poetului), Eugen Todoran, George Uscătescu, Mircea Flonta, Liviu Petrescu,
Vasile Fanache, Ion Vlad, Octavian Şchiau, Pavel Ţugui, Felicia
Burdescu, Doina Modola, Caius Traian Dragomir, Nicolae Balotă, Ileana
Oancea, Irina Petraş, Alexandra Crăciun, Rodica Marian, Mihai Zamfir,
Eugen Simion, Marin Sorescu, Cornel Hărănguş, Angela Botez,
Jeana Morărescu, Tudor Cătineanu, Mircea Popa, George Vulturescu,
Corin Braga, Mircea Tomuş, Petru Poantă, Ion Vartic, Ion Buzaşi,
Gabriela Gabor, Ioana Bot, Ion Bălu, Mircea Borcilă, Dumitru Irimia,
Mircea Muthu, Ilie Pârvu, Iosif Cheie-Pantea, Aurel Codoban, Ionel Nariţa,
George Gană şi alţi exegeţi care au venit, în dezbaterile
din plen sau secţiuni, cu puncte de vedere proprii asupra posibilelor
reevaluări şi valorizări ale operei blagiene, cu analize ale
operei poetice, în proză sau dramaturgie, sugerând afinităţile
Autorului cu noile teme filosofice ale lumii, sau cu mărturii documentare
cu şi despre Blaga.
Au fost lansate zeci de
volume de exegeză blagiană, au fost organizate spectacole „Acusticon”
în cadrul Studioului Teritorial de Radio sau în faţa statuilor lui
Eminescu şi Blaga din faţa Teatrului Naţional ce-i poartă
numele (din anul 1995).
Premiile acordate (Opera
Omnia, Marele premiu pentru poezie, premiul pentru cei mai buni
traducători ai operei blagiene, de excelenţă, pentru
critică şi istorie literară, cele speciale ale juriului sau ale
unor fundaţii sau societăţi culturale ş.a.) au încununat
nume de rezonanţă ale literaturii române şi literaturilor lumii
în care Blaga a fost tradus.
Contribuţia
Bibliotecii Judeţene şi a directorului ei (director executiv al
Societăţii) la organizarea şi desfăşurarea
Festivalului Internaţional s-a dovedit a fi benefică şi
decisivă în contextul istoric în care valorile perene ale culturii şi
literaturii române sunt mereu discutate şi reevaluate, nu întotdeauna cu
bună credinţă şi echilibrat, iar spaţiul mioritic şi
universal rural, invocate şi definite spiritual în „geografia pur
materială” a lumii, au devenit noţiuni derizorii şi
contestabile.
Chiar dacă Festivalul
Internaţional de Poezie „Lucian Blaga” s-a dovedit unul al
iniţiaţilor şi elitelor culturale, el a creat în ţară
o mişcare exegetică deosebit de laborioasă (îndeosebi în rândul
tinerilor studenţi şi cercetători), cu prelungiri în
spaţiul francofon, la Paris, dar şi la Chişinău, unde
poetul Horia Bădescu şi criticul Mihai Cimpoi organizează anual
„prelungiri” ale manifestării clujene, pentru punerea în valoare a operei
blagiene, şi nu numai.
Ideile generoase cu care
s-a pornit la drum, în 1990, sub patronajul primului preşedinte,
profesorul Liviu Petrescu, au fost continuate, după plecarea
temporară a acestuia la Centrul Cultural Român de la New York, de
către poetul Horia Bădescu, iar după decesul prematur al
Profesorului, de lingvistul Mircea Borcilă – împreună cu o
echipă dintre cele mai active: Doina Cetea, Petru Poantă, Tudor Dumitru Savu, Mircea Opriţă,
Constantin Cubleşan, Traian Brad, Ilie Călian, Negoiţă Irimie, Tudor
Cătineanu, Virgil Bulat, Ştefan Damian (ec.), Ştefan Damian,
Alexandra Rus, Ovidiu Petca, Teodor Botiş şi alţii,
personalităţi culturale clujene, cu relaţii personale în lumea
spiritelor europene şi americane, în baza cărora au reuşit ca,
la fiecare din cele 10 ediţii organizate, să atragă nume de
rezonanţă ale poeziei, criticii şi istoriei literare, ale
traducătorilor din literatura şi filosofia românească în limbile
de circulaţie ale lumii (engleză, franceză, germană,
italiană, spaniolă, chineză, japoneză ş.a.), să
organizeze lansări de carte, expoziţii de artă plastică,
spectacole literar-muzicale cu participarea unor artişti renumiţi ai
scenei româneşti (Ovidiu Iuliu Moldovan, Lucia Mureşan, Dorel Vişan
ş.a.).
Ca orice eveniment
cultural remarcabil, Festivalul a putut fi permanentizat 10 ani datorită
sprijinului financiar acordat de societăţi comerciale (S.C.
Hidroconstrucţia S.A. Sucursala Ardeal, ERS-CUG, RATUC, Ursus, Tehnofrig
din Cluj-Napoca ş.a.), dar în mod deosebit de către Primăria
Municipiului şi Consiliul Local Cluj-Napoca, de oameni de suflet din
cadrul acestor organisme: primarul Gheorghe Funar, responsabilii Serviciului de
cultură (Dumitru Cerna, Dan Brudaşcu şi Ion Cristofor), de
consilieri (Eugen Pop, Molnos Lajos, Ioan Marinescu, Mircea Gavrilă, Ştefan
Dimitriu, Constantin Corega ş.a.) care au răspuns întotdeauna
afirmativ solicitărilor noastre, creând în cadrul Consiliului atmosfera de
respect şi consideraţie faţă de actul de cultură major
promovat în cadrul manifestărilor Festivalului.
Salonul Naţional de
carte şi publicaţii literare,
primul de acest gen din România (1991), organizat de obicei în luna iunie sub
auspiciile şi organizarea Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” şi
ale Inspectoratului Judeţean pentru Cultură, a avut la început
sprijinul Ministerului Culturii după care întreaga susţinere
financiară a rămas în seama bibliotecii şi a Consiliului
Judeţean, iar moral, în a Prefecturii Judeţului Cluj.
Salonul devine în timp un
barometru al interesului publicului clujean şi din ţară pentru o
încercare de anvergură care va rezista opt ani, chiar dacă pe
parcursul său organizatorii vor trebui să facă faţă cu
greu avalanşei de edituri prezente (între 75 şi 150), editorilor,
scriitorilor, ziariştilor, librarilor, anticarilor şi bibliotecarilor
din ţară şi din afara graniţelor. Primul Salon
Naţional a probat comunitatea de dureri şi speranţe a oamenilor
de carte. Descoperirea că nu sunt singuri în lupta lor, ceea ce face cât
un prim pas spre izbândă.
Organizată în
spaţiile Muzeului Naţional de Artă – Secţia Colecţii şi
donaţii, sau în Sediul central, provocarea noastră a vrut să dea
răspuns întrebărilor: clujenii mai sunt mândri că aparţin
unui oraş universitar, cultural prin tradiţie? Cartea mai este
emblema Clujului?
Răspunsurile
nu au întârziat să apară, iar clujenii aşteptau cu interes
reuniunile de la Cluj-Napoca ale editorilor şi oamenilor de cultură
din ţară şi din afara ei în cadrul dezbaterilor şi
conferinţelor, colocviilor şi meselor rotunde organizate: Europa Centrală şi de Est:
identităţi culturale şi diferenţe specifice; Carte sacră, carte profană; Circulaţia cărţii; Problema editării şi
comercializării cărţii în România; Destinul publicistului; Proiecte
culturale şi cartea; Comerţul
cărţii – cartea comercială; Comerţul cărţii în comunitatea franceză din Belgia;
Strategii editoriale; Legea depozitului legal – o datorie şi
o necesitate la nivelul întregului sistem informaţional; Marile proiecte editoriale (dicţionare, enciclopedii, ediţii
integrale) sau despre încremenirea în proiect; Circulaţia valorilor româneşti
prin traduceri; Poezia
românească şi traducerea de poezie şi altele, la care au
participat personalităţi marcante ale scrisului românesc şi
european (Roberto Scagno, Sanda Stolojan, Mircea Zaciu, Marly Le Nir, Claude
Karnouh, Emile Van Balberghe, Teohar Mihadaş, Livius Ciocârlie, Al.
Paleologu, Nicolae Balotă, Irina Petraş, Marian Papahagi, Michel
Wattremez, Ileana Mălăncioiu, Al. Vona, Georg Aescht, Ion Vartic,
Kazimierz Jurczeak, Mircea Muthu şi alţii; întâlnirilor cu scriitori şi
traducători din Franţa, Belgia, Anglia, Polonia, Germania, SUA, China
şi din alte spaţii culturale; spectacolelor de teatru, poezie şi
muzică susţinute de actori şi muzicieni români sau străini,
care s-au desfăşurat în spaţiile expoziţionale, la Teatrul
Naţional sau în pieţele şi pe străzile municipiului.
Toate aceste
manifestări s-au constituit în evenimente culturale remarcabile în cadrul
cărora creatorii, editorii, producătorii de carte alături de
bibliotecarii clujeni şi din întreaga ţară au dezbătut, pe
parcursul a 3-4 zile, despre destinul culturii şi al cărţii,
despre ceea ce s-ar putea face pentru dezvoltarea acestui domeniu atât de
vitregit în noile condiţii istorice.
Sutele
de lansări de carte şi publicaţii culturale, expoziţiile de
grafică şi ilustraţie de carte au adus în spaţiile
expoziţionale pe cei mai interesaţi de destinul cărţii, al
editării şi difuzării acesteia, astfel încât Salonul a devenit
dintr-un spaţiu iniţial al culturii, unul al tranzacţiilor
editoriale şi de tipărire, al comerţului, prin standurile cu
vânzare organizate în incinta universului expoziţional. Amploarea
manifestărilor a fost asigurată prin participarea, la toate
ediţiile, şi a editurilor, a editorilor, a scriitorilor şi
oamenilor de carte din Republica Moldova, a centrelor culturale şi
bibliotecilor străine prezente în municipiul Cluj-Napoca (din Franţa,
Belgia, Anglia, Germania, Italia ş.a.), a difuzorilor români şi
străini de carte din ţară sau de peste graniţe.
Interesul
participării la cele opt ediţii ale Salonului a fost dublat şi
de calitatea şi valoarea premiilor acordate creatorilor, editorilor şi
ilustratorilor de carte şi publicaţii culturale. O privire de
ansamblu asupra premiaţilor ne îndreptăţeşte să
afirmăm că aprecierile juriilor Salonului au fost de
referinţă în privinţa valorizărilor făcute mai apoi în
revistele şi publicaţiile culturale, şi nu numai, dând în acest sens şi dovada
calităţii lucrărilor publicate în ţară, a ceea ce s-a
scris, editat sau tradus la acest sfârşit de veac şi de mileniu în
România, Republica Moldova sau în alte spaţii culturale ale Europei şi
lumii (vezi şi Anexa nr. 19 din finalul capitolului).
Biblioteca
Judeţeană a realizat, prin organizarea Salonului, o completare adecvată
a patrimoniului de carte deţinut datorită faptului că, prin
regulamentul de organizare, a convenit cu participanţii la
manifestări să-i doneze câte două exemplare din lucrările
expuse sau comercializate în spaţiile expoziţionale, ceea ce a
făcut ca fondul de carte contemporană al bibliotecii să fie
complet şi actual – motiv pentru care biblioteca clujeană este dintre
cele mai căutate în municipiu, judeţ, din Transilvania sau în
întreaga ţară.
Legătura
noastră, a bibliotecarilor clujeni, cu sutele de edituri, editori şi
difuzori de carte din România, Republica Moldova sau din Europa a ridicat
prestigiul cultural şi organizatoric al instituţiei, ne-a apropiat de
ceea ce s-a creat în aceste spaţii culturale şi editoriale, astfel
încât, după ani, suntem mereu întrebaţi dacă nu reluăm
tradiţia lăudabilă care s-a conturat în timp. Faptul că în
ultimii ani am rămas singurii susţinători financiari ai
costurilor Salonului (organizare, premii ş.a.), că prin
donaţiile în carte nu acopeream cheltuielile manifestării, care a
devenit în ultimii ani o „întreprindere” comercială, ne-a determinat
să renunţăm la organizarea lui, cu regretul că astfel am
vitregit comunitatea locală de unul din evenimentele marcante ale lumii
culturale locale, transilvane şi naţionale, cu ecouri şi peste
graniţele ţării.
Concursul Naţional de Poezie şi Eseu „Octavian Goga”
Programându-şi
să stimuleze valorificarea creaţiei poetice şi eseistice
contemporane organizatorii (Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului
Cluj şi Muzeul Memorial de la Ciucea ce poartă numele poetului,
Biblioteca Judeţeană şi Centrul Creaţiei Populare) au
realizat, cu intermitenţe, în ultimii 10 ani, la Ciucea, acest concurs la
care, de-a lungul a şase ediţii, s-au înscris în competiţie sute
de tineri din aproape toate judeţele ţării şi din Republica
Moldova. Manifestările au debutat de fiecare dată la Cluj-Napoca cu
prezentarea unor expoziţii de carte şi iconografie despre viaţa şi
opera poetului transilvănean, a dramaturgului şi omului politic
angajat cu întreaga fiinţă în afirmarea ideii naţionale, mai
ales atunci când provincia era încorporată imperiului bicefal
austro-ungar, când lupta pentru emanciparea naţională şi
socială a majorităţii populaţiei (româneşti) din
Transilvania era dusă pe multiple fronturi – cultural, literar sau
politic. Manifestările au fost continuate la Ciucea, unde castelul
construit de poetul-luptător stă alături de modesta casă
cumpărată de la văduva lui Ady Endre, în spirit de solidaritate şi
pentru a o sprijini, la ceas de cumpănă, după dispariţia
poetului maghiar.
Festivităţile de la Ciucea, organizate în zile
de duminică, au debutat mereu cu un Te Deum la Mausoleul Veturiei şi
al lui Octavian Goga, continuând cu un simpozion al exegeţilor poetului şi
prin acordarea premiilor concursului, din partea Bibliotecii Judeţene
„Octavian Goga”, iar uneori şi a celorlalţi organizatori sau a
publicaţiilor periodice clujene („Adevărul de Cluj”, „Tribuna”,
„Steaua” ş.a.)
Cele două secţiuni – de poezie şi de eseu
– au avut ca laureaţi îndeosebi tineri de la Vaslui, Galaţi, Târgu
Mureş, Bistriţa, Suceava, Baia Mare, Braşov, Ploieşti, Alba
Iulia şi, fireşte, din judeţul Cluj, iar o parte a
creaţiilor premiate au fost publicate în revistele amintite sau în
antologii. Varietatea abordărilor critice privitoare la viaţa şi
opera poetului-tribun, dar şi noianul de poezii trimise spre jurizare au
generat ample analize pe text şi ore de deliberări cu dispute dintre
cele mai aprinse între membrii juriilor, din care n-au lipsit aproape de la
nici o ediţie istoricul literar, prof. univ. Vasile Fanache, criticul de
poezie Petru Poantă, criticul şi istoricul literar Constantin Cubleşan,
poetul Negoiţă Irimie şi alte personalităţi ale
literaturii clujene.
Spectacolele cu dramatizări şi recitaluri din
creaţia lui Goga, prezentate pe scena Teatrului de Vară, de actori ai
Teatrului Naţional clujean sau interpreţi de romanţe pe
versurile poetului, au adus de fiecare dată sute de localnici şi
vizitatori din judeţ sau din ţară – dovedind prin aceasta
valoarea perenă a operei poetului şi dramaturgului.
Concursul Naţional de
Creaţie Literară – proză scurtă şi eseu „Pavel Dan”, desfăşurat în satul natal al prozatorului, Triteni, şase
ediţii la rând, în preajma zilei sale de naştere 3 octombrie, şi-a
propus să contribuie la o mai profundă valorificare a operei şi
vieţii autorului lui Urcan
bătrânul, unul din cei mai dotaţi nuvelişti
transilvăneni din perioada interbelică; totodată, concursul şi-a
dorit să stimuleze şi să promoveze creaţia literară
contemporană din domeniul prozei scurte în care Pavel Dan a excelat în
plan naţional.
Organizatorilor
clujeni (Inspectoratul pentru Cultură, Biblioteca Judeţeană şi
Centrul Creaţiei Populare) li s-au alăturat în susţinerea
concursului Casa Municipală de Cultură Turda şi Consiliul Local al
Comunei Triteni, în care au fost realizate manifestări culturale
complementare, menite a pune în valoare creaţia şi tradiţiile
locale – folclorul local şi specificele „dansuri de pe Câmpie”, ale unei
zone culturale încărcate de spiritualitate şi frumuseţe.
11. Construcţia noii biblioteci judeţene, între
dorinţe, speranţe şi realitate
Pe parcursul acestei lucrări, am invocat în repetate
rânduri inexistenţa unor condiţii normale pentru organizarea
activităţilor specifice unei biblioteci, într-un centru cultural-ştiinţific
cum este oraşul Cluj-Napoca, ce polarizează o populaţie de 500
mii de locuitori, condiţii în care lectura publică să se
desfăşoare la dimensiunile nevoilor acesteia. Existenţa în
municipiu a unor biblioteci ştiinţifice şi academice, cu fonduri
dintre cele mai relevante, constituite istoric, a fost unul dintre falsele
argumente pe care oficialităţile comuniste le-au invocat în
încercarea lor de a bloca construcţia unei instituţii de sine
stătătoare, deşi era evidentă necesitatea acesteia.
Utilizarea tehnologiei informaţionale şi introducerea
automatizării specifice nu-şi găseau rezolvare într-un local
impropriu şi fără perspectivă de dezvoltare.
Istoricul
solicitărilor construirii unui nou local îşi are începutul în anii
’60, când directorul de atunci, lectorul universitar Vasile Stanca, profesorul
de azi, invoca, în intenţia sa de a câştiga bunăvoinţa
autorităţilor, nevoia de spaţiu adecvat lecturii publice,
insuficienţa suprafeţelor destinate acesteia în clădirea
„Palatului Culturii” (denumire dată de autorităţile timpului
tuturor spaţiilor preluate de la Ministerul Justiţiei, respectiv de
la Curţile de Apel, desfiinţate ca urmare a înfiinţării
„tribunalelor poporului”). Cele opt încăperi de la parter şi trei de
la etajul întâi, „repartizate” activităţilor administrative, de
organizare a lecturii propriu-zise şi împrumutului la domiciliu, erau
improprii unui circuit normal al cărţii şi servirii
utilizatorilor; ele adăposteau un patrimoniu bogat (pentru vremea respectivă),
având în vedere faptul că, din 1951, instituţia primeşte
atributele unei biblioteci regionale cu o suprafaţă de acoperire
teritorială dintre cele mai mari din România (cât trei judeţe de
astăzi), şi care gestiona fonduri de publicaţii provenite de la
diverse instituţii şi societăţi culturale şi de cult,
de la unele biblioteci desfiinţate după criterii ideologice;
totodată, biblioteca regională clujeană îşi constituie,
începând cu 1967, şi un fond de colecţii speciale, cu exemplare
dintre cele mai deosebite ca vechime şi raritate, iar restul
colecţiilor (cele de uz curent pentru lectură la sală şi
împrumut la domiciliu) se vor îmbogăţi şi
îmbunătăţi an de an prin achiziţii, donaţii şi
transferuri din surse proprii, ale Rezervei Naţionale de Carte, de la
persoane particulare şi instituţii de stat. Aşa stând lucrurile,
la sfârşitul anilor ’90 ai ultimului secol din al II-lea mileniu,
Biblioteca Judeţeană era „sufocată” de bogăţia
patrimoniului şi incapabilă de a pune în valoare acest fond
enciclopedic, atât de diversificat tematic. Pe lângă toate acestea, din
1990 Secţia Audiovizuală se va transforma în Mediatecă, preluând
toate atributele unui serviciu nou cu funcţiuni multiple – lectură,
împrumut, vizionare şi audiţii de documente pe suport de hârtie,
benzi magnetice, CD-uri şi CD-ROM-uri, dar fără să
aibă şi ea posibilitatea unei comunicări reale şi ample cu
utilizatorii, iar tehnica informatică achiziţionată după
1990 nu-şi găsea locul spre a fi implementată şi
dezvoltată.
După
nenumărate memorii adresate autorităţilor locale, după eşecul
avut la începutul anului ’90 cu spaţiul în construcţie repartizat
spre a fi amenajat pentru bibliotecă, conducerea acesteia a trecut la
identificarea suprafeţelor libere de sarcină istorică sau de
construcţii de pe raza municipiului, aparţinătoare domeniului
public. Astfel au fost propuse posibile soluţii de construire în
următoarele perimetre: în strada George Bariţiu nr. 2 (unde s-a
construit Banca Comercială Română); la întâlnirea străzii Pavlov
cu Parcul Central, pe colţ; pe strada Avram Iancu nr. 23, unde şi
astăzi există o suprafaţă apreciabilă pentru
construcţii, dar care este traversată de un vechi tunel roman; în
curtea interioară a fostului sediu al Consiliilor Judeţean şi
Municipal ale Sindicatelor şi cu legătura adecvată cu acesta, pe
Bulevardul Eroilor nr. 16, sau a fostului sediu al Comitetului Municipal
P.C.R., de pe aceeaşi stradă, la numărul 4-6; pe strada George
Coşbuc, în scuarul din laterala sudică a Hotelului Sport, într-un
spaţiu ce continuă suprafaţa Parcului Central al oraşului;
la baza Parcului Cetăţuia, colţul mărginit de străzile
General Dragalina şi Emil Racoviţă (în spatele Camerei de
Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului, cu
posibilitatea construirii unei laturi peste drumul lateral, sau chiar –
soluţie quasi utopică – peste râul Someş); în suprafaţa
acoperită de o fostă sinagogă, pe strada George Bariţiu la
nr. 8, astăzi depozit de decoruri ale Teatrului şi Operei Maghiare de
Stat (prin achiziţionarea acestui teren şi a clădirii aferente);
clădirea de pe strada Einstein numerele 12-14 a fostului IIRUC; în curtea
interioară a vechii Primării a Municipiului (Bulevardul Eroilor nr.
2), foarte generoasă, acoperită cu construcţii încropite şi
nesemnificative din punct de vedere arhitectonic, suprafaţă cu ieşire
în strada I. C. Brătianu, cu posibilitate de amenajare a dublei
intrări în bibliotecă şi altele; însă cel mai adecvat loc
propus era cel din Piaţa Cipariu, latura S/V, în spatele ansamblului de
locuinţe proiectat a se construi, având ca latură N/V Calea Turzii,
vis-ŕ-vis de Liceul de coregrafie. De fiecare dată,
argumentele noastre erau puse la îndoială, nebăgate în seamă sau
ni se dădea răspunsul tardiv că suprafaţa respectivă
ori nu este liberă de sarcină istorică sau de construcţii,
ori a fost aprobată peste noapte pentru alte edificii. Nici un organism
municipal sau judeţean nu-şi asuma responsabilitatea în acest
domeniu, argumentând că ele sunt provizorii sau că aşteaptă
legi care să le confere puterea deciziei.
Apelurile noastre repetate şi
argumentate la forurile administrative aveau fundament şi în
insistenţele de a părăsi clădirea ale Tribunalului
Judeţean, proprietarul spaţiului în care biblioteca era
adăpostită cu chirie, insistenţe care au devenit ameninţare
de evacuare prin sentinţă judecătorească (cale, de altfel,
legală); în 1994, am fost obligaţi să evacuăm fondul de
publicaţii al Sălii de lectură, de la etajul întâi al
clădirii, altfel şi ea şubredă pentru a adăposti peste
100.000 de volume carte şi publicaţii periodice; eram conştienţi
că viitorul dezvoltării bibliotecii nu stă în suprafaţa de
478 m.p. din această clădire construită cu 100 de ani în
urmă.
Căutările noastre au continuat prin încercarea de identificare a
unui posibil loc de construcţie în Centrul Istoric al municipiului, dar
ele nu s-au soldat cu câştig, astfel că am fost nevoiţi să
acceptăm propunerea Consiliului Local al Municipiului, respectiv a
primarului său, Gheorghe Funar, de a fi de acord cu amplasamentul din
Calea Dorobanţilor f.n., în interior, şi ca nucleu al celui de al
treilea centru social-cultural în curs de constituire, în zona Pieţei
Mărăşti. Astfel, după obţinerea certificatului de
urbanism, prin Hotărârea nr. 142 din 15 decembrie 1994, Consiliul Local
concesionează pe 99 de ani „terenul situat în Municipiul Cluj-Napoca, pe
Calea Dorobanţilor f.n. în suprafată de 2000 m.p. cuprins în C.F. nr.
1.431, la nr. topografic 4.360/1, în scopul realizării construcţiei
prevăzute în contractul de concesiune”. Odată având aprobările
municipalităţii, am căutat să identificăm persoanele
din conducerea judeţului, ordonatorul principal de credite şi
finanţatorul obiectivului, care ar putea să ne sprijine şi ar
avea şi forţa să ne susţină în Delegaţia
Permanentă şi în plenul Consiliului, iar la nivel central, la
Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului,
respectiv la Guvernul României. Din rândul personalităţilor politice şi
administrative şi-au dovedit disponibilitatea şi înţelegerea
pentru nevoile stringente ale unei biblioteci moderne prefectul judeţului,
scriitorul şi universitarul Grigore Zanc, preşedintele Consiliului
Judeţean de atunci, prof. univ. Victor Romulus Constantinescu, vicepreşedintele,
prof. Vasile Sălcudean, actualul preşedinte al Consiliului, ing.
Graţian Şerban, alături de directorii unor direcţii de
specialitate din cadrul acestuia: arh. Radu Spânu şi economiştii
Petru Mălai şi Sabina Chira. Ideilor noastre de a construi un
edificiu cultural emblematic al municipiului şi judeţului li s-a ataşat
un vechi prieten al bibliotecii şi cărţii, lectorul universitar
clujean Ovidiu Şincai, intrat în focul luptei politice şi ajuns
ministru în Guvernul Văcăroiu, responsabil al acestuia în
relaţia cu Parlamentul. Acest OM de suflet şi acţiune, plecat
dintre noi atât de devreme şi în condiţii tragice, ne-a mijlocit
toate legăturile la nivel central, încât în trei luni de la întocmirea
studiului de fezabilitate, a argumentat necesitatea începerii acestuia, în aşa
fel încât şi oficialităţile locale şi-au propus pe agenda
de priorităţi construcţia noului local.
La repetatele şi insistentele
noastre solicitări, Delegaţia Permanentă a Consiliului
Judeţean hotărăşte prin Decizia nr. 162 din 19 decembrie
1994 introducerea în Programul de investiţii pe anul 1995 a obiectivului
„construcţie nouă Biblioteca Judeţeană «Octavian Goga»”,
sub rezerva obţinerii avizului Ministerului Finanţelor şi al
Consiliului Interministerial de avizare a lucrărilor publice (ceea ce n-a
fost uşor, dar nici greu, având în vedere necesitatea reală a
construirii noului local, dar şi sprijinul încrucişat obţinut în
plan judeţean şi la nivel guvernamental, prin influenţa
decisivă a ministrului Ovidiu Şincai).
Prin Hotărârea de Guvern nr. 227 din 10.04.1995, sunt aprobaţi
indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, prevăzându-se
finanţarea obiectivului „din fondurile bugetului local şi din alte
surse legal constituite cu această destinaţie”. În anexă a fost
nominalizat ca titular al investiţiei Consiliul Judeţean Cluj, iar ca
beneficiar, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, precizându-se
suprafaţa desfăşurată, de 5.040 m.p., precum şi
valoarea totală a investiţiei, de 3.346 mii lei (în preţuri
noiembrie 1994), eşalonaţi pe 24 luni.
Hotărârea dă undă verde
investiţiei, trecându-se la organizarea concursurilor pentru întocmirea proiectelor
de arhitectură şi tehnic, câştigate de S.C. Sinergetica S.A.,
iar pentru execuţie, de Antrepriza de Construcţii şi
Instalaţii (A.C.I.), una dintre cele mai performante şi mai puternice
societăţi comerciale în domeniu din ţară.
Pentru încadrarea în ansamblul zonei, s-a optat
pentru soluţia construirii pe înălţime a clădirii, astfel
încât s-a propus şi acceptat edificarea pe 9 niveluri (demisol + parter +
7 etaje) structurate pe două module – cel al împrumutului la domiciliu şi
cel al documentării – având depozitele generale pentru publicaţii,
materiale cu caracter cultural şi administrativ, ateliere tehnice şi
centrala termică la demisol, iar parterul destinat Ludotecii, Sălii
de lectură şi Împrumut pentru copii, şi, respectiv, Sălii
de referinţă şi Centrului de Informare locală şi
europeană, lecturii presei cotidiene ş.a.; cele două module se
unesc între ele doar la anumite niveluri, iar spaţiile de
legătură sunt destinate amenajării unor săli de
expoziţii, a aulei cu 125 locuri şi restaurantului pentru public şi
a personalul instituţiei.
Căutarea unor soluţii
deopotrivă funcţionale şi estetice, de ultimă oră,
propuse prin tema de proiectare, s-a concretizat şi în amplasarea
lifturilor – două pentru personal şi transportul publicaţiilor
pe verticală şi alte două pentru public, de tip panoramic, din
care se poate admira întreg ansamblul pietonal, stradal şi de
locuinţe din zona celui de al treilea centru urbanistic şi
social-cultural al oraşului.
Gândită pentru a adăposti
fondul actual şi cu o dezvoltare până la 1,5 milioane
unităţi de bibliotecă, pentru o perioadă de 100 de ani,
noua construcţie va oferi posibilitatea structurării şi
amplasării pe baze moderne a serviciilor pentru public, inclusiv a
reţelei informatice, şi realizarea legăturilor pentru Internet,
spaţii multifuncţionale de dimensiuni mai reduse pentru organizarea
unor ateliere de dezbateri şi activităţi neconvenţionale pe
microgrupuri, având în vedere realizarea unor programe şi proiecte
culturale adecvate cerinţelor contemporane; sunt, de asemenea,
prevăzute spaţii pentru manifestări expoziţionale pentru
carte şi patrimoniul grafic deosebit deţinut de bibliotecă,
realizat prin donaţiile succesive ale participanţilor la bienalele
internaţionale de grafică (cu certitudine, cea mai bogată
colecţie de acest gen deţinută de o bibliotecă publică
românească – circa 2.500 lucrări), precum şi pentru realizarea
unei zone memoriale dedicate unor creatori clujeni sau patronului nostru,
poetul şi luptătorul înflăcărat pentru ideea
naţională Octavian Goga.
S-a urmărit, totodată, realizarea unui flux optim al
circulaţiei şi lecturii cărţii şi al celorlalte bunuri
purtătoare de informaţii, în directă relaţie cu
intensitatea şi căutarea acestora, pe grupe tematice şi pentru
diferite categorii socio-profesionale şi de vârstă ale utilizatorilor
– de la cei mai mici, cu acces la parterul clădirii, la adulţi,
pentru care s-au rezervat etajele superioare.
Întreaga clădire este concepută ca un centru cultural,
formativ şi informativ, pentru o arie geografică regională
extinsă, dar mai ales pentru una judeţeană, care să
adăpostească şi alte instituţii culturale de rang
judeţean sau zonal, biblioteci sau centre culturale străine existente
sau care se vor dezvolta în viitor; avantajul situării în zonă
rezidă şi în proximitatea celui mai mare campus universitar din
Transilvania, în curs de realizare, în dezvoltarea viitoare a ansamblului
urbanistic al municipiului, dar şi în existenţa în jur a unui posibil
parc de agrement, cu suprafeţe amenajate pentru terenuri de joacă şi
sport, precum şi pentru construirea în perspectivă a unor edificii
destinate muzicii şi teatrului, în special a celui pentru copii şi
tineret, lipsite astăzi de spaţii proprii sau funcţionând în
altele, inadecvate manifestărilor ample pe care acestea le
realizează.
Cum spuneam altădată, „…noi suntem cei care vom extinde centrul
oraşului”, iar noua clădire „…se remarcă deja în peisajul
arhitectural local prin trăinicia şi amplasarea sa aparte, se
află în inima unuia dintre cele mai noi şi animate cartiere ale oraşului:
cartierul Mărăşti, în dreptul marelui sens giratoriu,
adăpostită la poalele dealului ce face legătura cu cartierul
Gheorgheni. Deşi relativ departe de ceea ce se numeşte astăzi
centrul Clujului (mai ales din punct de vedere cultural şi educativ),
Biblioteca Judeţeană «Octavian Goga» este sigură că noua sa
amplasare va reuşi să reducă distanţele sau să
extindă limitele perimetrului zero al oraşului, prin importanţa
colecţiilor şi serviciilor sale, prezentate şi respectiv
prestate în condiţii mult îmbunătăţite, cât mai aproape de
standardele statelor Uniunii Europene, şi va reuşi astfel să
convingă publicul că distanţele fizice nu contează când
este vorba de apropierea de cultură, informare şi, de ce nu, de
convieţuire armonioasă şi chiar bună dispoziţie”.[11]
Am urmărit cu obstinaţie
ideea unei construcţii emblematice prin modernitatea arhitecturală şi
funcţionalitatea suprafeţelor culturale din interiorul edificiului.
Utilizatorul viitorului centru va fi copărtaş la
destinul acestui lăcaş de cultură. Fiindcă, indiscutabil,
acest ambient cultural realizat în spaţiile noului centru „construit” în
jurul bibliotecii dorim să fie unul ce marchează biografia oraşului,
dar şi a fiecărui vizitator în parte, un centru unde să
regăsim o istorie românească, dar şi una a umanităţii,
în filele cărţilor, în documentele electronice ce încorporează
în centimetrii CD-urilor sau CD-ROM-urilor valorile creaţiei
umanităţii contemporane şi nu numai. Acestui melanj
cultural-literar-artitic-ştiinţific, pe care-l proiectăm în noul
local, dorim să-i dăm aura de universalitate
informaţională, prin educare şi formare, prin informare şi
loisir – funcţii sine qua non ale unei biblioteci-mediateci moderne.
Dorim ca noul edificiu să
polarizeze o multitudine de interese culturale şi ştiinţifice
degajate de idei preconcepute, dar amplificate de diversele informaţii
cuprinse în bazele sale de date cu caracter enciclopedic.
Intenţia
Consiliului Judeţean de a realiza în viitorul apropiat Centrul Cultural
Transilvania, pe amplasamentul din spatele şi lateralele bibliotecii,
ni se pare dintre cele mai benefice pentru sporirea numărului
utilizatorilor noştri, pentru folosirea patrimoniului bogat pe care
biblioteca îl deţine şi îl sporeşte de la an la an.
Nu dorim să umbrim în nici un fel reuşita realizării unui
asemenea proiect, dar nici nu vrem să ascundem avatarurile şi
multiplele greutăţi pe care le-am întâmpinat pe parcursul celor cinci
ani de la începerea construcţiei, într-o perioadă de instabilitate şi
recesiune economică evidentă. An de an, ne-am confruntat cu idei
defetiste privind continuarea investiţiei, propunându-se chiar conservarea
clădirii în forma actuală sau, mai şocant pentru noi, ni s-a
reproşat „grandoarea” clădirii şi „risipa” de spaţiu
fără să se cunoască reglementările europene în
vigoare; am fost obligaţi să aducem la cunoştinţa unor
consilieri standardele IFLA care, reglementează şi actualizează
cerinţele faţă de parametrii de bază ai unei biblioteci
publice (spaţiu, colecţii, personal), în care, la capitolul spaţiu,
prevăd, în mod explicit, pentru oraşe mai mari de 25.000 de
locuitori, o suprafaţă folosibilă de 0,020-0,025 m.p./locuitor,
ceea ce în cazul Municipiului Cluj-Napoca, la o populaţie de 329.000
locuitori, ar echivala cu 6.600 m.p. faţă de 4.800 în cazul nostru.
Spre a fi şi mai convingători, am adus ca argument faptul că, la
Constanţa, la o populaţie de 340.000 de locuitori, s-a construit şi
dat în folosinţă o bibliotecă judeţeană cu o
suprafaţă desfăşurată de 6.800 m.p., iar la Baia Mare şi
Piteşti, la populaţii de 158.000 şi, respectiv, 200.000
locuitori vor fi finalizate în curând clădiri noi cu 9.700 şi
respectiv 5.000 m.p.; într-o poziţie favorizantă s-a construit şi
dat în folosinţă, în anul 2001, Biblioteca Municipală „Radu
Rosetti” din Oneşti, oraş în care autorităţile publice
locale, spre cinstea lor, sprijină în mod deosebit lectura publică şi
biblioteca la toate capitolele (personal, informatizare, colecţii şi
local). Nici acordarea cotei de gaz metan n-a fost uşoară; am
obţinut debitul necesar prin cedarea acestuia din dezafectarea unor
consumatori de la fostul Combinat de Utilaj Greu, intrat şi el în
„descompunere” şi criză. Mai mult, a trebuit să degajăm
zona construcţiei de mii de tone de pământ „depozitat” de persoanele
particulare şi societăţile comerciale ce-şi construiau
obiective proprii, pământ, moloz şi resturi menajere pe care, la 15
noiembrie 1995, ziua declanşării construcţiei, creştea o
pădure de bălării.
Datorită sărăciei
generalizate, de la 24 de luni propuse spre a finaliza localul, în anul 2000
mai erau de executat jumătate din lucrările de
construcţii-montaj, ceea ce ne face să credem că, în ritmul de
alocare a fondurilor financiare, abia la sfârşitul anului 2002 vom reuşi
să dăm în folosinţă întreaga suprafaţă
construită. Conducerea politică aleasă, la finele anului 2000,
la Consiliul Judeţean, ne-a asigurat, prin persoana preşedintelui,
ing. Graţian Şerban, că, după finalizarea lucrărilor
de extindere a Aeroportului Internaţional, în anul 2001, pentru anul 2002
vor fi alocaţi banii necesari desăvârşirii acestui nou edificiu
cultural, al doilea construit în municipiul de pe Someş, după Casa de
Cultură a Studenţilor, din 1959.
Cu toate impedimentele, am reuşit,
prin realizarea noului local, să împlinim un vis vechi al bibliotecarilor
clujeni, confirmând prin aceasta şi disponibilitatea de susţinere a
culturii din partea factorilor politico-administrativi de la nivelul
judeţului şi al municipiului, încununând totodată o idee
clădită pe nesomnul şi zbaterea, pe tenacitatea, dăruirea şi
profesionalismul conducerii bibliotecii publice clujene şi ale
personalului ei.
12. Biblioteca „Transilvania” din Chişinău
– o ctitorie de suflet şi conştiinţă
O istorie a bibliotecilor din Basarabia nu s-a scris încă, din cauza
puţinătăţii surselor sau lipsei de angajament al
cercetătorilor în domeniu. Liniile fundamentale despre organizarea
bibliotecilor pe pământul dintre Prut şi Nistru ni le oferă,
însă, Nina Negru, bibliotecar-cercetător la Biblioteca
Naţională din Chişinău, într-un studiu publicat în câteva
numere succesive ale revistei „Biblioteca”.[12]
Autoarea
descrie pe îndelete calvarul limbii şi culturii române, al oamenilor şi
bibliotecilor, o dată cu nefericitul an 1812 când provincia
românească încape pentru 106 ani pe mâna imperiului rusesc, care va
„…anihila şi perverti formele de conştiinţă existente,
împiedicându-i pe românii basarabeni să evolueze normal spre orizontul conştiinţei
naţionale”.[13] Elementele
de cultură românească s-au mai păstrat doar câţiva ani
(1812-1828), perioadă în care provincia şi instituţiile create
sub conducerea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni mai au încă o
uşoară autonomie, dar care va fi spulberată de străinii de
neam ce-şi vor impune prin forţă aşa-zisa „superioritate
intelectuală şi spirituală”, pentru ca, în a doua parte a
secolului al XIX-lea, limba română să fie scoasă din toate
instituţiile statului, fiind înlocuită cu rusă.
Prima
bibliotecă publică deschisă la Chişinău, în 1832, va
reuşi să aibă în fonduri doar 39 de titluri în aşa-zisa
limbă moldovenească, iar cartea românească comandată în
Ţară era blocată, cenzurată sau arsă de guvernatorii
provinciei. În elanul lor pentru impunerea limbii ruse, autorităţile
înfiinţează pe lângă târgurile şi oraşele basarabene
biblioteci pe care le înzestrează cu carte rusească creând în acest
fel un climat favorabil „…constituirii unei comunităţi ruseşti
stabile şi puternice în acest spaţiu şi în scopul vădit de
rusificare a populaţiei autohtone”.[14]
Nici
după 1918, situaţia culturii şi învăţământului nu
se va schimba radical în Basarabia. În primii ani ai României Mari, Chişinăul,
centrul de iradiere a ştiinţei şi culturii provinciei, avea doar
un cotidian de limbă română faţă de 4 cotidiane ruseşti
şi 6 evreieşti. Dintre cele 1.084 şcoli primare, în 1918, în
Basarabia nici una nu era românească, iar ştiutorii români de carte
reprezentau doar 15,6%.
După
Marea Unire, biblioteca publică basarabeană se va dezvolta totuşi,
şi ea, după regulile şi cu sprijinul statului român,
alături de cele din provinciile reunite; prin similitudinea
vicisitudinilor îndurate, era aproape de biblioteca publică din
Transilvania şi Bucovina de Nord, provincii ce au purtat şi ele
stigmatul unor alte imperii, cel austro-ungar şi austriac, tot atât de
nemiloase cu populaţia majoritară românească şi cu formele
ei de organizare culturală.
Pentru a lumina conştiinţa
publică a Basarabiei, în 1918, la Chişinău, era
înfiinţată Biblioteca Centrală Universitară, cu rol de
cercetare, dar şi de lectură publică, după modelul clujean,
instituţie care s-a bucurat de privilegiul depozitului legal: toate
editurile şi tipografiile din ţară erau obligate să-i
trimită câte două exemplare din publicaţiile editate de ele.
Fondul iniţial, de 7.000 de volume, se va ridica, în 1940, la circa o
jumătate de milion, astfel încât Biblioteca Centrală
Universitară din Chişinău era considerată a doua pe
ţară, ca fond şi importanţă, în concertul
bibliotecilor universitare, după cea de la Cluj.
Hotărâtoare pentru constituirea
sistemului de biblioteci în zonele rurale a fost iniţiativa Fundaţiei
Culturale Regale „Principele Carol”. Coordonată din 1922 de fiul Regelui
Ferdinand I, Fundaţia se voia „…un institut de cultură adaptat la
toate clasele naţiunii, dar mai ales la popor”. Acesta îşi anunţa
proiectul-cadru concepând organizărea culturii populare în felul
următor: „…o inimă centrală în Bucureşti, care împinge
sângele până în cele mai îndepărtate cătune ale României Mari.
Acest sânge sunt cărţile, broşurile, revistele, filmele,
publicaţiile de artă, aduse prin filialele sale, care se vor numi
«Cămine Culturale». În 1923, cu ocazia unei întruniri a intelectualilor la
Universitatea din Cluj, Princepele spunea: „Există o armată
propriu-zisă care e organizarea permanentă a sacrificiului de sânge […]
şi care ne-a dat o Românie întregită […] [iar] acum armatele culturii
vor trebui să ne dea o Românie luminată…”.[15]
Numai Regionala din Basarabia a ASTREI
„…a contribuit la înfiinţarea a 567 de cămine culturale, înzestrate
cu câte o bibliotecă obştească”,[16]
iar în seria Biblioteca ASTRA au fost tipărite 12 titluri în 60 mii de
exemplare spre a fi donate bibliotecilor. Multe fundaţii şi
societăţi din Vechiul Regat pun bazele unor cămine culturale şi
biblioteci pe care le dotează cu carte adecvată populaţiei
respective. În acest mod, scriitorii contemporani şi clasicii români vor
fi cunoscuţi şi studiaţi în şcoli şi
universităţi, iar literatura de popularizare a ştiinţei va
pătrunde în cele mai îndepărtate sate.
Dintr-un
raport al Fundaţiei pe anul 1938, reiese că, în cele patru regionale
ale sale, Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Basarabia, din 2.378 cămine
culturale, 2.004 aveau biblioteci cu un fond de carte variind între 50 şi
2.000 volume, ceea ce însemna 565.382 cărţi, 168.356 cititori atraşi
la lectură şi 346.532 volume consultate.[17]
Anul 1940 a spulberat, din nefericire, munca de 22 de ani
a oamenilor de cultură şi ştiinţă, mobilizaţi în
activitatea de instruire şi redeşteptare a românilor dintre Prut şi
Nistru. Bibliotecile şi arhivele, publice şi particulare, au fost
luate în primire de NKVD, pentru a cerceta activitatea refugiaţilor şi
a celor rămaşi în provincia ocupată. Despre acestea, revista „Căminul
Cultural” scria în 1942: „Ocupanţii ruşi au înlăturat tot ce
era cuvânt românesc în această provincie. La sat, populaţia care nu ştia
citi decât româneşte a rămas cu totul derutată după
lichidarea bibliotecilor. Au fost arse, din ordin, bibliotecile căminelor
culturale, ale parohiilor şi ale şcolilor primare. În rare sate au
rămas părţi din biblioteci, datorită unor mari iubitori de
carte ori tari în credinţă, care le-au ascuns în pivniţe, gropi,
grajduri etc.”.[18]
Cedarea Basarabiei în 1944 va face
să dispară biblioteca românească din acest ţinut pentru
încă 50 de ani, timp în care ocupantul sovietic va înfiinţa
biblioteci, dar pe alte criterii decât cele normale: pentru a fi unelte
politice în slujba unei ideologii străine de conştiinţa de neam
a populaţiei majoritare.
Imagini
de la Marea Adunare Naţională din Chişinău – 27 august 1989
În locul celor distruse, ruşii au umplut
Basarabia cu broşuri şi cărţi în limbile rusă şi
ucraineană. Aşa se face că în statisticile din 1949 se raporta
existenţa în R.S.S. Moldovenească a 4.046 biblioteci cu un fond
total de 20.000 volume! (deci 5 volume/„bibliotecă”!!); acestea erau în realitate nişte
centre de sovietizare, dotate cu publicaţii de propagandă a puterii
sovietice, numite „biblioteci de masă”.
Tot atât de adevărat
este însă şi faptul că, în următorii 46 de ani de dominaţie
sovietică, în teritoriul de peste Prut s-a dezvoltat o reţea de
biblioteci bine constituită, aşa încât în momentul declarării
Independenţei, în 1991, fiecare sat din fosta R.S.S. Moldovenească
avea o bibliotecă publică pentru adulţi şi alta pentru
copii, în paralel cu cele care funcţionau în şcoli. Fondul de carte
era preponderent constituit din literatură rusă, traduceri ale
acesteia în „limba moldovenească” cu alfabet chirilic, iar literatura în
limba română, cu grafie latină, era considerată „literatură
într-o limbă străină” şi putea fi consultată numai cu
aprobare specială şi doar în Biblioteca Naţională (fosta
Bibliotecă de Stat a R.S.S. Moldoveneşti „N.C. Krupskaia”) – care
deţinea, la aceeaşi dată, doar 5% carte românească, cu
chirilice şi litere latine.
Deschiderile teoretizate şi
începute de Mihail Gorbaciov sub forma „perestroika” şi „glasnosti”
(restructurare şi transparenţă) vor fi percepute, asimilate şi
folosite şi de intelectualii basarabeni, deputaţi în Sovietul Suprem
al URSS, care aşteptau de 50 de ani revenirea la matca firească a
istoriei şi culturii româneşti.
După doi ani de mişcări
populare, mitinguri şi demonstraţii în oraşele şi satele
basarabene, Marea Adunare Naţională din 27 august 1989 de la Chişinău
adoptă Documentul final Despre suveranitatea statală şi
dreptul nostru la viitor, care cere să fie restabilit numele istoric
al reprezentanţilor acestui popor – numele de român şi denumirea
limbii lor – limba română, iar istorica sesiune a XIII-a a Sovietului
Suprem al R.S.S. Moldoveneşti din 31 august 1989 va adopta Legea despre
limba de stat şi revenirea acesteia la grafia latină.
În acest context, bibliotecile basarabene
s-au transformat peste noapte în depozite de carte inutilă şi
anacronică tematic şi ideologic, iar începutul anului şcolar
1989-1990 a surprins şcolile, pedagogii şi elevii acestora
fără nici o carte în limba română cu grafie latină! Era,
realmente, ceas de cumpănă când bunăvoinţa şi
strădania unei mâini de intelectuali nu erau de ajuns. Noaptea, ziarele
româneşti din Chişinău tipăreau suplimente cu pagini din
ABECEDAR, iar dimineaţea chioşcurile de ziare erau „asaltate” de
părinţii care trebuiau să-şi trimită copiii la şcoală
cu „manualul” în mână.
În acelaşi timp, în
Ţară vor avea loc mişcări populare, de nesupunere la
canoanele totalitarismului, care vor duce în decembrie la căderea
regimului Ceauşescu. Slăbirea „jugului” comunist în Basarabia
coroborată cu libertatea câştigată prin Revoluţia
română va genera, pe lângă „poduri de flori”, şi „poduri de
cărţi”, va facilita contactele interumane, mai ales în rândul
bibliotecilor şi bibliotecarilor. Aceştia din urmă, cu
pragmatismul lor, vor realiza gesturi de întrajutorare şi conlucrare cu
colegii lor de peste Prut.
Însă,
redresarea acestei stări de fapt nu se putea face peste noapte.
Instinctul, conştiinţa de neam şi nevoia de sprijin au
făcut ca, în toate provinciile istorice româneşti, să fie
lansate apeluri şi iniţiative de a veni în ajutorul basarabenilor cu
carte în limba română. Societăţi şi asociaţii culturale,
instituţii şi persoane particulare trimiteau transporturi cu carte în
oraşele şi satele Basarabiei. Acestea, însă, nu puteau acoperi
nevoile celor care, de la mic la mare, abia îşi însuşeau alfabetul
latin. Multe din donaţiile trimise din Ţară se risipeau prin
organizaţiile Frontului Popular şi prin bibliotecile particulare ale
celor care urmau să le distribuie şcolilor şi bibliotecilor.
Oamenii
de cultură, bibliotecarii din Ţară au înţeles cel mai bine
care este modalitatea adecvată a acestui sprijin şi că aceste
iniţiative pline de entuziasm vor da puţine roade dacă nu vor fi
instituţionalizate şi urmărite cu consecvenţa
specifică profesioniştilor. Primii care au realizat acest lucru au
fost intelectualii transilvăneni, care în 1990 au lansat iniţiativa
de a înfiinţa la Chişinău Biblioteca „Transilvania”, având
totodată concursul colegilor bibliotecari, dar şi pe cel al
scriitorilor basarabeni – iniţiatorii mişcărilor de emancipare
naţională.
Presa
clujeană a publicat apelurile repetate ale bibliotecarilor, scriitorilor şi
ale altor oameni de cultură, ale membrilor Asociaţiei Basarabia şi
Bucovina, de a sprijini noua întreprindere culturală, conducându-se
după dictonul: „Frate, când alegi o carte sau mai multe din biblioteca ta,
pune mâna pe una care ţi-e dragă şi crezi că o va citi cu
aceeaşi bucurie fratele tău de peste Prut, fiindu-i şi lui
folositoare în limpezirea cugetului şi întrezărirea orizonturilor
unei vieţi şi lumi de frăţietate şi libertate”.
După donaţii succesive, au fost trimise peste
Prut, în 1990, din partea clujenilor, peste 50.000 de volume. În numai trei
luni de zile, a fost pregătit un alt lot de carte care în luna mai 1991
trecea Carpaţii spre Chişinău; din totalul acestora, Biblioteca
Judeţeană „Octavian Goga” oferea 15.000 volume de carte în limba
română şi în limbi de circulaţie universală, iar alte
14.000 au fost donaţii ale celorlalte biblioteci judeţene din
Transilvania, ale Asociaţiei Culturale Basarabia şi Bucovina, precum şi
ale unor persoane particulare, societăţi culturale sau cu caracter
economic, care au ţinut să fie părtaşe la acest dar de
minte şi suflet.
Reacţia
bibliotecarilor clujeni a fost promptă; în luna mai, patru dintre ei
(Doina Popa, Adriana Király, Mircea Zeicu şi Ioan Pop) au plecat la Chişinău
pentru a vedea localul, fondul de carte existent deja şi
posibilităţile localnicilor de a prelucra şi pune în valoare,
după normele europene şi internaţionale, fondul de
publicaţii, care va da forma finală întregului pe cale de a se
rotunji.
Biblioteca „Transilvania”
apare, aşadar, ca o reacţie firească la nevoile stringente ale
revenirii populaţiei Basarabiei istorice la limba, cultura şi istoria
naţională, la reintegrarea ei spirituală.
Pe lângă volumele
donate de bibliotecile publice din Transilvania (de la Cluj-Napoca, Târgu Mureş,
Baia Mare, Satu Mare, Zalău, Turda ş.a.), de Biblioteca I.M.F. din
Cluj-Napoca, la primul apel al bibliotecarilor răspund şi o
seamă de donatori particulari, majoritatea din judeţele Cluj,
Maramureş şi Hunedoara, dar şi societăţi comerciale
(Phonix, Faimar, Apsa, Ramira, din Baia Mare; Tehnofrig, de Transport Urban,
Clujana, Elmet, Ers CUG, Libertatea, Unimet CUG, Armătura – Cluj-Napoca şi
Sticla – Turda), Asociaţia Culturală „Vatra Românească”,
Asociaţia de locatari din str. Deva nr. 2 din Cluj-Napoca şi multe
alte firme nou înfiinţate sau de tradiţie.
Dincolo, peste Prut,
alţi inimoşi şi competenţi în domeniu, dornici de o
colaborare pe măsură (Iulian Filip, Lidia Kulikovski, Larisa Câşlari,
Parascovia Onciu, Elena Roşca secondaţi de Alexe Mare,
transilvănean basarabean) s-au preocupat de pregătirea
spaţiului, într-unul din noile cartiere, Ciocana, de pe Bulevardul Mircea
cel Bătrân nr. 7, şi de asigurarea lui cu mobilier şi personal.
Deschiderea oficială
era programată pentru 27 august, dar ea s-a realizat doar la 29 august
1991, după eşuatul Puci de la Moscova şi Declaraţia de
Independenţă a „noului stat”, Republica Moldova (27 august).
Festivitatea a avut loc în prezenţa celor mai înalte
oficialităţi locale: preşedintele Parlamentului, istoricul
Alexandru Moşanu, fostul prim-ministru Mircea Druc, vicepreşedintele
Parlamentului, Ion Hadârcă, preşedinţii Comisiilor Parlamentare
Vasile Nedelciuc şi Valeriu Matei, ministrul Culturii şi Cultelor,
Ion Ungureanu, reprezentantul Direcţiei Municipale pentru Cultură şi
Culte, Iulian Filip, scriitorii Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Arcadie
Suceveanu, Leo Butnaru, istorici şi cercetători, bibliotecari şi
cadre didactice de la Chişinău, dar şi a numeroşi
bibliotecari, oameni de cultură, scriitori şi intelectuali din toate
colţurile Ţării. Participarea a 6 dintre transilvăneni la
istorica şedinţă a Parlamentului şi la manifestările
de simpatie şi apreciere ale celor peste 500 de mii de oameni strânşi
în Piaţa Marii Adunări Naţionale, care au ovaţionat ore în şir
rezultatul votului de proclamare a independenţei şi de ieşire de
sub pulpana Imperiului, au fost de neuitat.
Prezenţa
scriitorilor, a elitei culturale şi politice la deschiderea primei
instituţii de cultură româneşti în spaţiul dintre Prut şi
Nistru purta amprenta dorinţei de ieşire a basarabenilor din acea
înstrăinare şi dezrădăcinare la care au fost supuşi
de-a lungul celor 50 de ani şi din „exilul interior” în care au fost împinşi
în anii comunismului. „Exilul basarabean – în comparaţie cu cel
european, aşa cum îl vede Mihai Cimpoi – constă în înstrăinarea
de patria culturală adevărată, în privarea (până prin 1956)
de accesul la valorile clasice, apoi prin limitarea acestuia (Eminescu,
Creangă, Alecsandri fiind consideraţi clasici moldoveni, iar
Caragiale şi Coşbuc nemoldoveni). Deosebirea fundamentală dintre
cele două exiluri este că exilul vestic nu impune o alegere între
două spiritualităţi şi între două limbi, ci numai
găsirea unei soluţii mai bune (esopice) pentru a păstra
spiritualitatea şi de a feri de vânturile năprasnice ale
înstrăinării”.[19]
Datorită cadrului deosebit oferit de cea mai mare bibliotecă de
carte românească din spaţiul basarabean, scriitorii şi oamenii
de cultură vor fi în anii ce vor urma prezenţi la manifestările celor
10 ediţii ale Zilelor Bibliotecii „Transilvania”, la fiecare sfârşit
de august, zile în care se vor întâlni cu personalităţi ale scrisului
din Transilvania şi din Ţară în cadrul sesiunilor de
comunicări „Basarabia şi Transilvania – repere culturale”, al
saloanelor de carte şi noutăţi editoriale, la prezentările şi
lansările volumelor apărute de la un an la altul, în cadrul
sesiunilor de comuncări ale Festivalului Internaţional de Poezie
„Lucian Blaga”, organizat ca o prelungire a celui de la Cluj-Napoca şi
Paris, la mesele rotunde având drept teme evenimente şi
personalităţi ale literaturii, culturii şi istoriei
naţionale; recitalurile de poezie în cadrul bibliotecii sau pe Aleea
Clasicilor din Parcul Central al Chişinăului, cu prilejul dezvelirii
busturilor unor mari scriitori români, la simpozioanele de la Casa Limbii
Române, Centrul Academic „Eminescu”, Salonul Naţional de Carte
Românească, organizat de Biblioteca Naţională cu sprijinul
Bibliotecilor Judeţene „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi „Octavian Goga”
din Cluj, al editurilor din Ţară şi al celor de peste Prut;
toate aceste manifestări se încheiau la 31 August, cu prilejul
aniversărilor limbii române ca limbă oficială a statului şi
sărbătorii naţionale Limba noastră cea română
(rămasă în ultimii ani doar Limba noastră).
Gazdelor noastre Lidia
Kulikovski şi Parascovia Onciu le-au fost mereu aproape scriitorii Mihai
Cimpoi, Grigore Vieru, Ion Hadârcă, Leonida Lari, Nicolae Popa, Emilian
Galaicu-Păun, Serafim Saka, Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Dumitru
Matcovschi, Iulian Filip, Spiridon Vangheli, Alexei Rău, Ianoş
Ţurcanu, Nicolae Dabija; cercetătorii Pavel Balmuş, Iurie
Colesnic, Ana şi Alexandru Bantoş; istoricii Anatol Petrencu, Ioan
Negrei, Anton Moraru; plasticienii Glebus Sainciuc, Simion Zamşa, Eleonora
Romanescu, Gheorghe Oprea, Anatol Danilişîn; bibliotecarii Alexe Rău,
Claudia Balaban, Vera Osoianu, Tatiana Costiuc, Natalia Cheradi, Eugenia Bejan,
Tamara Baghici, Maria Ciobanu, Ludmila Corghenci, Iulia Tătărescu şi
mulţi alţii.
Din
Ţară, alături de bibliotecarii transilvăneni Dimitrie
Poptămaş (Târgu Mureş) şi Traian Brad (Cluj-Napoca) (ambii
prezenţi în august la toate cele 10 ediţii ale Zilelor Bibliotecii
„Transilvania” şi la Anul bibliologic – martie), Teodor
Ardeleanu (Baia Mare), Gheorghe Toduţ (Satu Mare), Silvia Cosma, Mariana
Vlaicu (Zalău), Mihai Gherman, Ioan Hentea (Cluj-Napoca), Elena Anghel
(Alba Iulia), Olimpia Pop (Bistriţa), Constantin Mălinaş
(Oradea), Mihail Art. Mircea, Ana Todea (Târgu Mureş); Marin Şara
(Reghin) şi mulţi alţii, ne-au onorat cu prezenţa pe
parcursul celor 10 ani, sute de scriitori, artişti plastici, muzicieni,
interpreţi lirici ş.a. printre care îi amintim pe: istoricii şi
criticii literari Ion Pop, Mircea Muthu, Constantin Cubleşan, Victor Cubleşan,
Ioan Simuţ; poeţii Horia Bădescu, Doina Cetea, Adrian Popescu, Negoiţă
Irimie, Teohar Mihadaş, Virgil Bulat, Aurel Rău, Petre Bucşa,
Ioan Ţepelea, Horea Muntenuş, Ioan Moldovan, Ionuţ Ţene;
prozatorii Teodor Tanco, Tudor Dumitru Savu; istoricii Ioan Silviu Nistor,
Gelu Neamţu, Valer Hossu; publiciştii Ilie Călian, Michaela
Bocu, Dan Moşoiu, Constantin Mustaţă, Ilie Rad; artiştii
lirici Maria Marcu, Mia Dan, Mariana Morcan, Grigore şi Marioara Leşe,
Victor Cenuşe şi Nicolae Opruţ.
Reacţia
bibliotecarilor clujeni, transilvăneni şi a celor din Ţară
la strigătul nevoii de carte era firească având în vedere şi
derizoria zestre informaţională a bibliotecilor publice la începutul
ultimului deceniu al veacului XX. Câteva date reieşite din rapoartele
statistice ale Bibliotecii Naţionale vor fi lămuritoare:
a)
în 1989, procentul de carte românească cu grafie
chirilică din bibliotecile basarabene reprezenta 33%; acesta se va
ameliora cu greu şi, împreună cu cartea în grafie latină, va
ajunge în 2000 la 40,7%;
b) cartea în limba rusă reprezenta în 1989 circa 67%, iar în 2000, 58%;
c) pe lângă donaţiile sistematice făcute de bibliotecile din
ţară, în mod organizat, în bibliotecile din Basarabia vor mai intra
până la finele anului 1998 încă 1,5 milioane cărţi şi
periodice din donaţiile Guvernului României;
d) la sfârşitul anului 2000, în
Basarabia funcţionau 23 de biblioteci de carte românească cu un fond
total de peste 400.000 volume (vezi Anexa nr. 22 din finalul capitolului);
e) circulaţia cărţii şi lectura publică în aceşti
ani sunt şi ele edificatoare: în 1991, lectura în limba română
reprezenta 33,4%, în timp ce în acelaşi an lectura în limba rusă şi
în alte limbi minoritare se ridica la 66,5%, iar a cărţii în limbi de
circulaţie (engleză, franceză, germană, italiană,
spaniolă ş.a.) atingea doar infimul procent de 0,1%!; aceste procente
se vor îmbunătăţi sensibil şi, în anul 2000, ele vor
reprezenta 56,3%, 43,2% şi 0,5%.
Intelectualii, între care şi
bibliotecarii, au realizat rapid că instituţia bibliotecară,
alături de şcoală sunt pârghiile cele mai eficiente pentru
readucerea populaţiei „moldoveneşti” în matca firească a
culturii şi spiritualităţii româneşti.
Înţelegând nevoia întăririi
colaborărilor începute de biblioteca clujeană, în baza unor
protocoale actualizate mereu, bibliotecile şi bibliotecarii publici din
Ţară vor dezvolta şi organiza de la an la an, pe baze ştiinţifice,
filiale de carte românească, astfel încât la finele anului 2000
patrimoniul acestora şi lectura vor arăta radical
îmbunătăţite (vezi şi Anexa nr. 22 din finalul
capitolului). La ora actuală, structura fondului de carte românească
cu grafie latină şi chirilică este de 41,4% din totalul fondului
deţinut, în timp ce elementul românesc în ponderea totală a
populaţiei reprezintă peste 65%. Dinamica extraordinară a
lecturii publice în bibliotecile din Basarabia se poate deduce după cea
realizată în Biblioteca „Transilvania”, dar mai ales în Biblioteca
Municipală „B.P. Hasdeu” din Chişinău.
Schimbarea din 1991 a adus cu sine şi libertatea de a alege tipul
lecturii, al informaţiei necesare. Era nevoie de o reconsiderare a
organizării bibliotecilor pe care administraţia locală din Chişinău
şi conducerea Bibliotecii Municipale au ştiut să o realizeze.
Mergând pe principiul respectării drepturilor omului, directorul bibliotecii,
Lidia Kulikovski, propune şi administraţia aprobă crearea a 5
filiale pentru minorităţi (rusă, evreiască,
ucrainiană, bulgară şi găgăuză), „eliberând”
astfel spaţiile celorlalte filiale care vor adăposti doar cartea
românească, astfel încât cei 54,1% români-moldoveni din Chişinău
(1989) vor reuşi să acceadă la cultura românească şi
sursele primare de informare în limba română.
Dinamica colecţiilor în biblioteca patronată de clujeni, dar mai
ales cea a lecturii sunt edificatoare:
|
Anul |
Fond de carte
|
Utilizatori |
Documente consultate |
|
1991 |
29.000 volume |
5.493 |
100.167 |
|
1995 |
38.033 volume |
9.977 |
201.830 |
|
2000 |
50.000 volume |
16.000 |
473.000 |
Realizarea
acestori indici de performanţă se datorează şi modului în
care directorul general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, Lidia
Kulikovski, a ştiut să coordoneze întreaga activitate a celor 39
filiale de pe raza municipiului Chişinău, printre care la loc de
cinste s-a situat Biblioteca „Transilvania”, condusă dintru început de
profesionistul inimos şi dedicat care este Parascovia Onciu, alături
de alţi 9 bibliotecari în acel generos spaţiu de peste 600 m.p.,
structurat în secţii pentru copii şi adulţi, săli de
lectură şi activităţi de animaţie culturală şi
de cult, mereu în schimbare şi cu dotări quasi corespunzătoare,
întotdeauna primitoare, cu un fond de carte variat şi mereu adus în
actualitate, prin donaţiile succesive anuale făcute de biblioteca
clujeană şi de cele din Transilvania, dar şi cu o minimă
contribuţie din plan local.
Pe fundalul
acestor deschideri, bibliotecarii publici din Basarabia vor fi tot mai
prezenţi în viaţa profesională a colegilor din Ţară,
vor căuta formele comune de organizare practicate şi vor participa la
viaţa organizaţională propusă dincoace de Prut.
Aşa cum
biblioteca publică clujeană va realiza, pe bază de protocol,
programe profesionale şi culturale comune şi schimburi reciproce de
specialişti şi publicaţii, practica se va extinde şi în
raporturile dintre bibliotecile judeţene şi bibliotecile
raionale/judeţene din Moldova. Anual, biblioteca noastră va acorda 10
burse de informare de câte două săptămâni pentru bibliotecarii
basarabeni, în scopul adaptării acestora la tehnica biblioteconomică
românească şi universală, şi mai ales al însuşirii
terminologiei de specialitate în limba română, suportând pentru aceştia
toate cheltuielile de transport, cazare şi masă, plus o mică
diurnă pe perioada vizitei lor la Cluj-Napoca. La fiecare mare manifestare
organizată de bibliotecă sau în colaborare, vor fi prezenţi
bibliotecari şi oameni de cultură din Basarabia, astfel încât
numărul invitaţilor pe parcursul celor 10 ani se va ridica la peste
200 persoane.
Desigur că printre beneficiari
s-au aflat întotdeauna bibliotecari de la Biblioteca „Transilvania”, care au
cunoscut practica biblioteconomică şi activităţile
culturale specifice dezvoltate în judeţul Cluj.
Pe
fundalul dorinţei de schimbare în domeniul integrării culturale s-a
reuşit spargerea unor bariere privitoare la superioritatea culturii
produse actualmente în ţară faţă de cea din Basarabia,
însă în celelalte domenii multe au rămas la stadiul de intenţie;
din păcate, în ultimii 5 ani există o uşoară
tendinţă de înstrăinare, de blocare a accesului liber al
persoanelor şi bunurilor culturale dintr-o parte într-alta a Prutului. În
timp ce cartea şi presa românească este din ce în ce mai greu de
găsit în librării sau la chioşcurile de ziare, cele în limba
rusă se găsesc în proporţie de peste 80% şi la preţuri
modice astfel încât insinuarea literaturii ruse în formarea tinerilor se face pe
nesimţite şi cu repercusiuni incalculabile pe termen lung.
13. Biblioteca şi
bibliotecarii clujeni în mass-media
Reflectarea activităţilor
bibliotecii şi oamenilor ei s-a făcut în mass-media, de-a lungul
existenţei lor, în cea mai mare parte, cu obiectivitate, chiar dacă
uneori serviciile noastre către comunitate n-au fost dintre cele mai
prompte, mai performante şi mai exacte în raport cu spiritul vremurilor
prin care ea a trecut.
Că şi-au îndeplinit menirea,
se dovedeşte şi prin faptul că după 1989 biblioteca şi
bibliotecarii publici n-au fost acuzaţi de închistare, că mulţi
oameni ne mulţumesc nouă, celor de azi, şi, prin noi, celor
dinainte care i-au „servit” cu lucrări interzise sau cenzurate scrise în
anii dictaturii sau în perioadele de libertate ale creaţiei.
O cercetare bibliografică,
extinsă pe titluri şi subiecte, a publicaţiilor periodice
editate la Cluj-Napoca şi despuierea lor exhaustivă nu s-a realizat
încă, aşa încât nu avem oglinda clară a interesului jurnaliştilor
şi oamenilor de cultură care au abordat problematica şi modul de
raportare a bibliotecii publice clujene la nevoile şi aspiraţiile
majore ale celor 50 de ani de activitate.
Totuşi,
serviciul nostru bibliografic a reuşit, în baza cercetării a 20 de
publicaţii periodice clujene (altele decât cele culturale) apărute
din 1989 în 2000, să depisteze peste 1.300 de referinţe
bibliografice: articole de mai mare sau mai redusă întindere, interviuri
cu personalităţi ale vieţii culturale privitoare la
activităţile organizate de bibliotecă sau în colaborare,
intervenţii ale bibliotecarilor noştri, ştiri de întâmpinare sau
simple anunţuri privind organizarea serviciilor ei, raportul cu
beneficiarii reali sau potenţiali, proiectele sale naţionale,
europene sau internaţionale.
Din cele 20 de
publicaţii apărute după 1989 la Cluj-Napoca, se detaşează
prin număr şi reflectare veridică, prin obiectivitate şi
profesionalism, articolele, interviurile şi alte materiale publicate în „Adevărul
de Cluj” (cu scurta sa serie „Adevărul” şi „Adevărul
în libertate”), apoi, în ordine descrescătoare, în „Mesagerul
transilvan”/„Ştirea”, „Curierul Primăriei Municipiului
Cluj-Napoca”, „Informaţia de Cluj”, „Monitorul de Cluj”,
„Transilvania Jurnal” şi celelalte.
Am semnala dintre semnatari pe Michaela
Bocu de la „Adevărul de Cluj”, pe Demostene Şofron, Flavia şi
Dorin Serghie, Smaranda Sălăjan, Ada Balint, Lucia Mihaiu, Negoiţă Irimie, Tudor Dumitru Savu, Dumitru Cerna, Daria
Dumitrescu, Ion Pavel Azap, Ion Mureşan, Dorin Petrişor, Tiberiu
Fărcaş şi mulţi alţii. Alături de aceştia,
găsim în paginile lunarelor, săptămânalelor şi cotidienelor
clujene referiri ale colegilor noştri: Irina Petraş, Ioan Pop, Mircea Zeicu, Traian Brad, Doina Popa,
Tatiana Costiuc, Angela Jucan şi alţii care, prin natura
vocaţiei şi a postului, au ţinut să reflecte în presă
angajamentul la nou şi deschiderea realizată de Biblioteca
Judeţeană, de bibliotecile municipale, orăşeneşti şi
comunale din judeţ.
Din totalul celor peste 1.300 de
referinţe bibliografice, peste 50 au o arie tematică specială:
Biblioteca „Transilvania” de la Chişinău, manifestările
prilejuite de sărbătorirea acesteia, a Limbii române, Festivalul
Internaţional de Poezie „Lucian Blaga” şi problemele cu care se
confruntă cultura şi viaţa oamenilor din teritoriul dintre Prut şi
Nistru. Dintre cei care au publicat articole şi reportaje despre Basarabia
se detaşează scriitorii Teodor Tanco şi Adrian Popescu,
publicista de la „Adevărul de Cluj”, Michaela Bocu, Ilie Rad,
Demostene Şofron, Traian Brad, Mircea Zeicu ş.a., publiciştii din presa vorbită de
la Radio Cluj: Constantin Mustaţă, Dan Moşoiu şi Traian
Bradea, care au transmis de la faţa locului ample reportaje.
Trebuie
să amintim, în acest context, contribuţia deosebită a lui
Dimitrie Poptămaş, directorul Bibliotecii Judeţene Mureş,
unul dintre „întemeietorii” Bibliotecii „Transilvania”, iar din 1996 şi al
Bibliotecii „Târgu Mureş” de la Chişinău, un profesionist
desăvârşit şi talentat publicist, iniţiatorul unor acte de
cultură şi de atragere înspre problematica Basarabiei.
Îmbogăţirea patrimoniului şi
valorificarea acestuia în diverse modalităţi, prin secţii şi
servicii nou create, supunerea ei unui proces continuu de schimbare şi
înnoire a obiectivelor sale, au făcut ca instituţia publică
să iasă din conul de umbră, să atragă de la an la an
un număr sporit de utilizatori, iar în ţară şi în lume
să fie cunoscută şi recunoscută pe măsura
angajamentului său la nou.
Acest
lucru nu a fost uşor, mai ales că într-un centru cultural şi ştiinţific
cum este capitala Transilvaniei există un număr impresionant de
biblioteci academice şi ştiinţifice; în ultimii 10 ani, s-au
dezvoltat, pe lângă Biblioteca Filialei Cluj a Academiei Române şi
Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, mari biblioteci ale celor
6 universităţi de stat şi a celor 4 particulare, cu numeroase
biblioteci în cadrul facultăţilor, catedrelor şi secţiilor;
la acestea se adaugă alte 70 de biblioteci publice de interes
naţional (după statistica anului 2000), cu fonduri dintre cele mai
diferite, în funcţie de structura organizaţiilor şi
societăţilor care le administrează, însumând peste 4 milioane de
volume carte şi periodice, documente audio-vizuale, fotocopii,
microformate ş.a.
O
dezvoltare amplă se va produce în aceşti ultimi 10 ani în rândul
bibliotecilor publice şi specializate (dar funcţionând în regim de
biblioteci publice) din Cluj-Napoca, înfiinţate pe lângă diferite
asociaţii culturale, constituite pe criterii de limbă, etnice şi
religioase, pe lângă centrele culturale, lectoratele şi secţiile
de documentare pe limbi, literaturi şi culturi având obiective precise:
păstrarea şi propagarea acestora, a civilizaţiilor statelor
respective (vezi şi Anexa nr. 23 din finalul capitolului).
Imaginea lecturii publice clujene ar fi
completă dacă s-ar adăuga, pentru ultimul deceniu, date
amănunţite asupra celei în limba maghiară. Pornind de la datele şi
observaţiile de mai sus, se poate remarca faptul că, dacă
până în 1989 biblioteca noastră deservea deopotrivă cititorii
români şi de alte naţionalităţi, fondul de carte reflectând
relativ fidel structura etnică a populaţiei judeţului, după
1990 – an care a adus o intrare masivă de carte maghiară
(donaţii şi achiziţii) şi o sporire pe măsură a
numărului de cititori maghiari – situaţia s-a schimbat treptat.
Curând, tendinţa de separare/izolare pe criterii etnice, specifică
maghiarilor din România, a condus la scăderea numărului de cititori
maghiari ai Bibliotecii Judeţene, aceştia orientându-se spre
biblioteci specializate lingvistic şi dotate cu carte procurată
(donată) în special din Ungaria. Situaţia
lecturii în bibliotecile maghiare ori în cele de alte limbi care
funcţionează în municipiu şi judeţ nu este cunoscută şi
reflectată corespunzător în statisticile oficiale. Respectivele
biblioteci se exclud singure dintr-o perspectivă unică şi
unitară, evoluând paralel.
Într-un
asemenea evantai larg de biblioteci, cu scopuri dintre cele mai diverse,
susţinute cu fonduri din afara graniţelor României, Bibliotecii
Judeţene „Octavian Goga” nu i-a fost nici uşor şi nici simplu
să-şi valorifice bogatul său patrimoniu, să-şi
găsească o cale proprie de a ajunge la inima şi interesul celor
peste 60 de mii de utilizatori pe care-i are.
„Pretenţiile”
acestora şi diversitatea intereselor care-i mână spre biblioteca
noastră nu sunt uşor de satisfăcut cu un fond de publicaţii
având o vârstă medie de peste 20 de ani. De aceea, nevoia înnoirii
patrimoniului său şi modernizarea punctelor şi serviciilor
oferite au fost şi sunt mereu în atenţia factorilor de conducere ai
bibliotecii. Suntem conştienţi că orice disfuncţionalitate
în relaţia bibliotecă–utilizator–informaţie va fi în defavoarea
noastră, că numai modernizarea serviciilor şi o servire
promptă şi complexă vor fi de natură să atragă
publicul potenţial al municipiului şi judeţului, public care
contribuie direct la finanţarea şi fiinţarea acestei biblioteci
– fanion al lecturii publice clujene şi naţionale.