|
|
|
|
Lectura
şi biblioteca publică la Cluj |
Capitolul VIII
Lectură publică şi
ideologie (1971 - 1989)
După o perioadă de deschidere majoră
în toate structurile vieţii sociale şi politice, ale culturii şi
literaturii (eliberarea, în 1964, a tuturor deţinuţilor politici, un
contact mai strâns cu istoria, cultura şi literatura română şi
universală, prin traducerile masive ale scriitorilor interzişi, dar şi
publicarea operelor unor români, inclusiv ale celor din diasporă ş.a.),
Nicolae Ceauşescu anunţă un „îngheţ ideologic” la plenara
partidului din iulie 1971, îngheţ care se va accentua şi va deveni
insuportabil în anii următori. Atitudinea sa de distanţare de Moscova
şi de Pactul de la Varşovia, în urma invadării Cehoslovaciei
(1968), şi apropierea de Iugoslavia lui Tito îi vor consolida poziţia
de lider insurgent, agreată şi stimulată de puterile
occidentale. Stagnarea intervenită în liberalizarea internă se
datorează, după unii istorici, spaimei lui Ceauşescu de a nu fi
catalogat de Moscova „…ca un lider incapabil să controleze situaţia
din ţară, iar în interior să fi apărut ca fiind în urma
altor forţe sau personalităţi, mai «avansate» pe calea liberalizării”.[1]
Vrând să afirme identitatea României în
cadrul „lagărului” socialist, Ceauşescu a căutat forme distincte
faţă de modelul de la Răsărit. După multe şi
valoroase reuşite, în toate domeniile creaţiei culturale şi ştiinţifice,
treptat-treptat, unele concepţii şi orientări au fost
schematizate punându-se accentul pe primatul ideologiei. „Ceauşescu se
voia înălţat pe un piedestal, cel puţin la fel de înalt ca al
lui Mao şi al lui Kim Ir Sen”.[2]
Pe acest drum, el este încurajat de soţia sa, Elena, care, după
modelul chinez, doreşte şi ea să acceadă în structurile de
conducere ale puterii, încurajând, ca replică a perechii Mao Tze-Dun,
crearea şi desfăşurarea unei „minirevoluţii culturale”.
Începută în 1971, „minirevoluţia”
românească a ideologizat, la modul simplificator, esenţa dialecticii şi
a materialismului filosofic marxist, pe care l-a pus în gura activiştilor
de partid, dar, din nefericire, a „împănat” cu ele şi întreaga viaţă
politică şi culturală. Complexul de inferioritate, din punct de
vedere intelectual, avut de majoritatea membrilor elitei politice este
accentuat prin teama acestora de pedepsele posibile venite din partea celor două
„cabinete” care şi-au propus restaurarea legalităţii socialiste şi
croirea unei doctrine opuse „centrului moscovit”. Pe acest fundal, se creează
cele două doctrine care vor avea perioade de intensitate diferite până
în 1989: „doctrina Ceauşescu” şi a „epocii de aur”.
În domeniul culturii, această perioadă
debutează nefericit prin ideologizarea şi politizarea schematică
a oricărei forme de activitate şi prin politizarea extremă a
oricărui act de cultură, văzut doar în dimensiunea sa de mijloc
de propagandă ideologică. Lucrările de istorie, de cultură şi
artă tipărite, expuse sau lecturate în oricare din cadrele
organizatorice, în planurile de muncă ale instituţiilor şi
organismelor locale, judeţene sau centrale nu puteau să înceapă,
să continue sau să se încheie dacă nu citau sau transcriau
segmente din cuvântările lui Ceauşescu sau documentele de partid cu
referire la domeniul respectiv, „emblematice” pentru „epoca de aur” şi
ideologia ei „revoluţionară”.
Plenarele pe teme ideologice şi
culturale, Congresele I (1976), II (1982) şi III (1987) ale educaţiei
politice şi culturii socialiste, deschise şi încheiate prin cuvântări
ale lui Nicolae Ceauşescu, erau precedate de adevărate sarabande de
dezbateri „…democratice în adunările generale, în uniunile de creaţie
şi în instituţiile cultural-artistice, în conferinţele judeţene”
[...] „…reprezentând evenimente de însemnătate deosebită în viaţa
socială a patriei noastre, în activitatea de formare a conştiinţei
revoluţionare, a omului nou – constructor conştient al socialismului şi
comunismului în România”.[3]
Reunite în sala Palatului sporturilor şi
culturii, congresele adunau de fiecare dată aproximativ 6.000 de persoane
din toate structurile de partid, de la nivel central la nivel local, activişti
din sfera propagandei, educaţiei politice şi culturii, reprezentanţi
ai naţionalităţilor conlocuitoare, conducători ai unor
instituţii centrale, judeţene şi locale, personalităţi
ale vieţii ştiinţifice, culturale şi artistice, „cadre” din
învăţământ, presă şi radioteleviziune – într-un
cuvânt, tot ce putea să folosească partidului şi conducătorului
în propagarea ideologiei şi politicii comuniste; pe mulţi dintre aceştia
îi obliga să ia cuvântul în plenul sau în secţiunile întâlnirilor
pentru a-i compromite ideologic în faţa străinătăţii
sau a-i aservi puterii nestăvilite.
Vrând să-i înlăture
din conducerea de partid pe cei care aparţineau „direcţiei cominterniste”
(controlate de Moscova) şi care, întâmplător sau nu, sunt şi cei
care au adus comunismul, după trecerea lor pe un plan secund, aceştia
au făcut tot ce s-a putut pentru compromiterea direcţiei naţional-comuniste
iniţiate de Ceauşescu.
Nici
cultura scrisă şi nici biblioteca nu s-au putut sustrage presiunilor
ideologice. Colectivismul în creaţie era la loc de cinste. Marile lucrări
de istorie, dicţionarele şi enciclopediile – în general, lucrările
de sinteză – erau produsul unei gândiri redacţionale colective, din
care nu lipseau oamenii de încredere ai partidului; amatori în domeniu, ei erau
de multe ori cei care luau decizii majore asupra publicării sau nepublicării
unei lucrări sau alteia.
***
Dacă
în capitolele precedente am folosit o metodă descriptivistă, punctuală
şi faptică, uneori chiar de amănunt, în capitolele următoare
vom uzita formula de analiză globală a fenomenului lecturii publice
prin cazul Bibliotecii Municipale/Judeţene Cluj.
„Deschiderile” realizate în anii
anteriori şi relaxarea ideologică internă vor fi urmate, din
1971 până în decembrie 1989, de „închideri”, până la saturaţie şi
sufocare, ce-şi vor găsi în cultură şi organismele de
dirijare a acesteia corespondenţe ale organizării politice –
Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă se va transforma în
Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste; vor apărea consilii
ale educaţiei politice şi culturii socialiste în paralel cu
comitetele de partid şi subordonate acestora, la toate nivelurile, şi
Festivalul Naţional „Cântarea României” (debutat în 1980), unde vor fi făcute
aprecieri şi asupra activităţilor cultural-educative ale
bibliotecilor. Distincţiile acordate încurajau formal ideea de competiţie
între instituţii, tot în mod „unitar” şi pe niveluri. În realitate,
îmbunătăţirea activităţilor, multiplicarea punctelor
de servicii pentru populaţia judeţului/municipiului/oraşului/comunei,
pentru salariaţii întreprinderilor
etc. slujeau dorinţelor bibliotecarilor şi interesului general al
cititorilor pentru accederea într-o măsură sporită la informaţie,
cultură şi lectură pentru plăcere.
Nu puteau fi decât benefice şi stimulative aprecierile privitoare
la numărul bibliografiilor, al lucrărilor bibliografice mari, la creşterea
numărului documentelor existente în colecţii, circulaţia
acestora şi atragerea de la an la an a unui număr tot mai mare de
cititori. Din păcate, de la o raportare reală a unor asemenea
parametri s-a ajuns la falsificarea tuturor statisticilor de bibliotecă,
din cauza „nesaţului” raportărilor cosmetizate sugerate de
organismele culturale superioare, la solicitarea celor de partid. Dorinţa
acestora din urmă de a dovedi „realizări” şi „împliniri” cu
orice preţ este, în realitate, contrazisă de statisticile oficiale.
De exemplu, în judeţul Cluj numărul bibliotecilor publice a crescut
până în anul 1972, când au fost raportate de către Direcţia Judeţeană
de Statistică 274 de unităţi (municipale – 3, orăşeneşti
– 2, comunale – 74 – număr constant până astăzi; 190 –
sindicale, 4 – aparţinând cooperativelor meşteşugăreşti
şi una casei de cultură). Din acest moment (1972), numărul lor
va scădea mereu, astfel că în anul 1985 în judeţ vor exista doar
223 biblioteci publice. Scăderile respective sunt rodul unor evoluţii
social-economice din ce în ce mai precare; interesul în scădere al
partidului pentru instituţiile culturale şi pentru specialiştii
acestora a avut ca rezultat reducerea posturilor de bibliotecari salarizaţi:
în totalitate, la comune şi la 30%, la cele aparţinând sindicatelor
(de la 28, în 1972, la 12 în 1976).
Cifre în creştere
sunt înregistrate anual doar la numărul volumelor (pe total biblioteci
publice din judeţ acesta a crescut de la 1.700.000 u.b., în 1971, la
aproape 2 milioane în 1976); slaba completare a colecţiilor s-a repercutat
însă în scăderea anuală a numărului de cititori (de la
161.442 la 131.758 în 1976) şi a cărţilor împrumutate (de la
1.611. 552 la 1.208.756 în 1976). Biblioteca Judeţeană realizează,
în schimb, creşteri apreciabile şi constante, astfel că în cele
două decenii numărul documentelor existente în colecţii a
devenit de 2,5 mai mare (194.123 în 1971 şi 502.376 în 1989), iar cifrele
privitoare la cititorii atraşi la lectură s-au menţinut constant
în jurul aceloraşi valori, 7% din totalul populaţiei municipiului;
aceeaşi dinamică constantă au avut-o indicatorii: volume
împrumutate (323.496 u.b. în 1971 şi 470.355 în 1989) şi documente
achiziţionate anual (15. 521 în 1971 şi 28.149 u.b. în 1987). Creşterea
spectaculoasă a numărului u.b. realizat în 1989 (81.253) se datorează
achiziţiilor masive din anul în curs şi din cei precedenţi,
efortului depus de noua formulă de conducere pentru fotocopierea şi
valorificarea manuscriselor Eminescu (11.800 fotocopii), pentru obţinerea
unor dublete şi triplete de carte alese din fondurile Rezervei Naţionale
de Carte (unde, săptămâni la rând, echipe de bibliotecari clujeni au
„mişcat” tone întregi de publicaţii din care au selectat şi adus
la Cluj-Napoca exemplare care le lipseau din colecţii sau erau solicitate
de cititori), precum şi prin achiziţia masivă a unor documente
specifice colecţiilor speciale (ilustrate, fotografii, manuscrise
literare, diapozitive, discuri audio ş.a.) – toate însumând această
cifră nemaiatinsă nici până atunci şi nici până astăzi
de biblioteca noastră (a se vedea Tabelul sinoptic din finalul
capitolului).
Pe
fundalul acestor creşteri, biblioteca judeţeană este apreciată
în plan judeţean şi naţional pentru activitatea
cultural-educativă de masă, obţinând 2 titluri de laureat şi
3 de loc doi la Festivalul Naţional „Cântarea României”. Chiar dacă
biblioteca era categorisită în gradul II de importanţă, între
bibliotecile publice din ţară, complexitatea şi parametrii
realizaţi în plan profesional de bibliotecarii clujeni nu erau cu nimic
sub nivelul acelora din marile municipii – centre de judeţ.
Situaţia
în care s-a aflat până în 1987, la venirea noului director (Traian Brad) şi
a echipei de conducere pe care acesta a coagulat-o, se datora disensiunilor
existente între vechea conducere, în frunte cu directorul Vasile Turdean, şi
Comitetul Municipal P.C.R., respectiv Comitetele Municipal şi Judeţean
pentru Cultură şi Educaţie Socialistă – organisme care
interveneau brutal în organizarea internă a bibliotecii, solicitând
personalul acesteia la prestarea unor munci în afara sarcinilor profesionale
(la comitetele respective de partid, la cele de cultură ale judeţului
şi municipiului, la gărzile patriotice, brigăzi de control în
localitate sau judeţ, la cules de porumb ş.a. ). Din darea de seamă
pe 1972, reiese că o parte din munca pe întreg anul a 17 bibliotecari a
fost deturnată, ei efectuând 475 zile în alte locuri decât biblioteca (de
exemplu 4 zile din acest an biblioteca a fost închisă total pentru public,
întregul personal fiind antrenat la acţiunea de strângere a recoltei de
porumb).
La toate
aceste „deturnări” se adăugau greutăţile resimţite din
cauza spaţiului necorespunzător şi insuficient ca extensie, a
supraaglomerării depozitelor prin triplarea, aproape, a numărului de
volume existente în patrimoniu, în aceşti ani, deselor reorganizări şi
soluţionări de moment ale unor probleme devenite acute. Numeroasele
demersuri făcute la conducerea comitetelor municipal şi judeţean
de partid, la forurile de stat şi culturale pentru îmbunătăţirea
situaţiei au rămas fără audientă şi rezolvare,
ba, mai mult, acestea au încercat în cele din urmă înlăturarea
directorului, ceea ce a dus la situaţii tensionate şi ameninţări
scrise şi verbale în plenul unor întâlniri cu factorii de conducere
municipali şi judeţeni. Lipsa de local şi personal în directă
concordanţă cu normativele în vigoare va marca în timp şi prestaţia
bibliotecarilor clujeni, supusă mereu arbitrarului şi dezinteresului
oficial.
Criza
profundă de structură, rezultat al industrializării masive şi
uneori fără noimă, a dus la scăderi în economie şi, în
consecinţă, la reducerea sistematică a resurselor alocate
bibliotecilor publice, şi nu numai. Procesele „duşmănoase”
intentate bibliotecilor şi creatorilor în anii ’40-’50 vor reveni sub o
altă formă după 1971, de pe poziţii similare, în numele
protejării unor pseudovalori ale creaţiei comuniste, în încercarea de
interzicere sau îngreunare a contactului cu cartea şi periodicele
publicate în „lumea liberă”. Restricţiile bugetare devenite mijloc de
control ideologic au fost draconice, mergând până acolo încât, din anul
1974, printr-o hotărâre a C.C.E.S., la îndemnul C.C. al P.C.R.,
bibliotecile judeţene se puteau abona anual doar la 6 ziare centrale sau
locale şi 5-6 publicaţii periodice din ţară, iar cele mici
la 1-3 periodice; despre abonamente din străinătate nu se spune nici
un cuvânt; de altfel, aceste abonamente se făceau doar prin C.C.E.S.
Datorită restricţiilor de toate felurile, bibliotecile,
îndeosebi cele mici, erau pe timp de iarnă neutilizabile, lumina le era
întreruptă sau dată numai între anumite ore, iar colecţiile
unora se învecheau fizic şi moral, fără a li se permite
scoaterea din uz a publicaţiilor. Achiziţia lucrărilor cu
caracter politico-ideologic, îndeosebi a operelor secretarului general al
P.C.R., în zeci de exemplare, pentru a putea satisface „nevoile” învăţământului
politico-ideologic, a dus la umplerea rafturilor bibliotecilor cu lucrări
fără de valoare, în încercarea autorităţilor de a face din
aceste instituţii instrumente de bază ale educaţiei comuniste
care să răspundă chemărilor „revoluţiilor” ştiinţifice
şi agrare, „formării omului nou”, constructor conştient şi
devotat cauzei partidului.
Încercarea
de pervertire a funcţiei bibliotecii şi a activităţii
bibliotecarului s-a concretizat şi în limitarea accesului la sursele
externe de informare în biblioteconomie; s-a reuşit suprimarea singurei
reviste lunare a bibliotecarilor şi bibliotecilor româneşti, „Biblioteca”,
care începând cu nr. 3/1974 apare ca supliment al „Îndrumătorului
cultural”, iar mai apoi al „Cântării României”.[4]
Vorbind despre ingerinţele
politicului în viaţa instituţiei clujene, merită să
reproducem câteva observaţii ale conducerii Comitetului Judeţean de
Cultură şi Educaţie Socialistă Cluj privitoare la modul în
care s-a întocmit Darea de seamă a bibliotecii pe anul 1972:
„O B S E R V A Ţ I I
privind darea
de seamă a bibliotecii pe anul 1972.
1) Care
au fost obiectivele principale ale activităţii instituţiei reieşite
din programul ideologic al partidului, oglindit în programul de activitate pe
anul 1972 ?
2) Nu se analizează felul cum
aceste obiective au fost realizate.
– Cu ce a contribuit biblioteca la educaţia
patriotică ?
-
Cum a popularizat documentele de partid şi de stat ?
-
Cum a sprijinit învăţământul politic ?
-
Ce a făcut biblioteca pentru perfecţionarea profesională a
cititorilor (cunoscând că toată lumea se reciclează) ?
-
Cu ce a contribuit biblioteca la efortul general al oamenilor muncii de realizare
a cincinalului înainte de termen ?
-
Ce a făcut pentru educarea ştiinţifică ?
-
Combaterea misticismului ?
-
[…]
Să se analizeze amănunţit felul cum a fost acordată
asistenţa de specialitate altor biblioteci – în special bibliotecilor
comunale şi sindicale.
Toate
aceste probleme vor fi analizate în spirit autocritic, semnalând lipsurile
ivite în activitate – în spiritul documentelor de partid.”
„Observaţiile” citate, alături de
celelalte privitoare la obligaţiile reale ale bibliotecii şi
profesioniştilor (completarea colecţiilor, crearea instrumentelor de
valorificare şi regăsire a informaţiilor ş.a.) sunt de
natură să exprime, pe de o parte, „interesul” acestor organisme faţă
de problemele vieţii instituţiei şi personalului acesteia, iar
pe de alta, tendinţa de aservire a acesteia la remorca ideologizării şi
politizării.
S-a ajuns, aşa cum am mai menţionat,
la o încordare maximă a relaţiilor între conducerea bibliotecii şi
cea a organismelor care „îndrumau” cultura şi alocau fonduri arbitrar, după
ureche, pile şi temenele, „angajamente” şi antrenări în direcţii
deloc proprii activităţii de bibliotecă.
Caracteristica permanentă, nefericită
a acestei perioade reiese şi din modul de întocmire a planurilor de muncă
şi a dărilor de seamă, care devin repetitive, cópii fidele ale anilor
precedenţi, cu aceleaşi rubricaturi şi capitole, doar cu alte
cifre şi alte greutăţi; după un preambul în care se
evaluează modul de angajare a bibliotecii la „…înfăptuirea
Programului de ridicare a nivelului general al cunoaşterii şi educaţiei
socialiste a maselor”, sunt enumerate activităţile realizate din
planurile de muncă întocmite în anul precedent, după care urmează
constant aceleaşi structuri de analiză ale:
I. Secţiei
Completarea şi Organizarea colecţiilor (dotarea cu publicaţii,
prelucrarea fondului de carte şi periodice, munca de clasificare şi
catalogare etc.);
II.
Secţiei Informare bibliografică
(lucrări bibliografice, din oficiu sau la cerere, completarea catalogului
de biblioteconomie, întocmirea unor raportări referitoare la creatorii
clujeni şi operele lor, elaborarea instrumentelor de informare politică,
pentru învăţământul de partid, elaborarea de montaje literare
închinate partidului, conducătorului său, conferinţelor şi
congreselor acestuia, de tematici pentru concursuri, care se vor multiplica şi
difuza la bibliotecile municipale, orăşeneşti şi comunale,
ale sindicatelor şi cooperaţiei ş.a.);
III. Secţiei Relaţii
cu cititorii (încrederea acestora în bibliotecă, deservirea publicului,
familiarizarea micilor cititori cu modul de folosire a sistemului mijloacelor
de informare, crearea şi perfecţionarea sistemului de instrumente de
informare şi lectură, propagarea în rândul cititorilor a publicaţiilor,
cărţi şi periodice, din domeniul ştiinţelor sociale, a
hotărârilor de partid, a „operelor”…, a literaturii ştiinţifice şi
tehnice, ateist-ştiinţifice ş.a.; tot la acest capitol erau
cuprinse şi realizările propriu-zise de bibliotecă: ponderea şi
structura lecturii şi publicaţiilor naţionale şi din
literatura universală, contemporană şi clasică, atragerea
publicului clujean la lectură, îndeosebi a celui tânăr, şi
modalităţile folosite în acest scop, la secţii şi filiale.
IV. Popularizării
bibliotecii şi colecţiilor (mijloace de agitaţie vizuală,
pliante, materiale apărute în presa locală, expoziţii, anunţuri,
vitrine ş.a.), manifestărilor de masă cu cartea (seri şi
matinee de basm, cu proiecţii de diafilme, audiţii muzicale, filme
educative pentru tineret), montajelor literare pe teme istorice, conferinţelor
pe tema rolului cărţii în educarea …, susţinute la întreprinderi
şi în filiale; întâlnirilor scriitorilor clujeni cu publicul (în „Luna cărţii
în întreprinderi şi instituţii”, „Luna cărţii la sate” ş.a.),
concursurilor cu premii pentru cititori având tematici dintre cele mai diverse,
inclusiv pe linia Anului Internaţional al Cărţii (1972) şi
cunoaşterii Chartei Cărţii,
document programatic al IFLA, sub egida UNESCO, evenimente amplu mediatizate în
rândul bibliotecarilor şi cititorilor din judeţ;
V.
Ridicării
nivelului politic, cultural şi profesional al personalului de specialitate
(încadrarea lui în diferite forme de învăţământ politic –
universităţi de partid, cercuri de învăţământ pe
diferite teme ideologice, cu dezbateri şi seminarii lunare pe lângă
formele de specialitate de pregătire a personalului la nivel central sau
local, studiu individual), participării la diferite simpozioane şi
consfătuiri tematice organizate de bibliotecile judeţene din ţară
sau de Biblioteca Centrală de Stat – coordonatorul metodologic al
bibliotecarilor din bibliotecile judeţene; participării la Budapesta,
la lucrările Congresului Internaţional de biblioteconomie organizat
de IFLA; tot la acest capitol, sunt evidenţiate şi contribuţiile
bibliotecarilor clujeni la instruirea personalului din bibliotecile sindicale,
ale cooperaţiei, U.T.C.-ului, a celui din bibliotecile municipale, orăşeneşti
şi comunale din judeţul Cluj;
VI. Diverselor
activităţi (munci prestate în afara instituţiei – Consiliul
Popular Municipal, C.M.C.E.S., C.J.C.E.S., Comitetul Municipal P.C.R., în brigăzi
de partid, la controlul şi îndrumarea bibliotecilor publice din teritoriul
judeţului, munci obşteşti – strângerea recoltelor – ş.a.);
VII.
Secţiei Economico-Administrative
(contabilitate, administrarea spaţiilor şi gospodărirea
resurselor financiare şi materiale).
În finalul fiecărei dări de seamă
sunt enumerate, aşa cum am mai arătat, greutăţile şi
lipsurile în care s-a zbătut biblioteca, considerată de activiştii
politici şi culturali ca o „cenuşăreasă” a sistemului
instituţiilor de artă şi cultură clujene, având în vedere
situarea ei în proximitatea celor două mari biblioteci – cea Centrală
Universitară şi cea a Filialei Cluj a Academiei.
Concluziile
dării de seamă şi ale planului de muncă anual erau
invariabile: ele exprimau angajamentul că „…în anul următor vom obţine
rezultate şi mai substanţiale pe frontul muncii ideologice, culturale
şi educative în municipiul Cluj, aşa cum ne indică şi ne
cere politica partidului”.
Din
păcate, acest fundal s-a perpetuat de la an la an, iar la sfârştul
anilor ’80 a avut o tentă politică şi ideologică şi
mai accentuată, care s-a repercutat negativ în viaţa şi
activitatea bibliotecii publice clujene, ale bibliotecarilor ei.
Prin Decretul 703/1973
al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România sunt stabilite normele şi
structura activităţilor cultural-educative ale instituţiilor
subordonate statului, inclusiv ale bibliotecilor publice; ele sunt considerate
„unităţi bugetare în subordinea consiliilor populare”; prin acest
act, bibliotecile comunale, unităţi fără personalitate
juridică, cu peste 3.000 de volume şi 6.000 de locuitori aveau
dreptul la un post de bibliotecar salariat cu normă întreagă, iar
cele sub aceste niveluri erau conduse de un bibliotecar cu indemnizaţie
sau de directorul căminului cultural comunal; bibliotecile municipale şi
orăşeneşti erau considerate unităţi fără
personalitate juridică şi conduse de un bibliotecar salariat, iar
cele judeţene, din municipiile de reşedinţă, erau conduse
de un director şi puteau avea personalitate juridică, revenindu-le
obligativitatea „asigurării serviciilor pentru populaţia localităţilor
respective precum şi asistenţă de specialitate pentru
bibliotecile publice din cuprinsul judeţului”; ele „pot avea filiale şi
puncte de împrumut conduse de un bibliotecar”; în completare, printr-o anexă,
Decretul prevede şi structura bibliotecilor judeţene conduse de un
Consiliu al Oamenilor Muncii (C.O.M.), organism politic de control şi de
îndrumare, al cărui preşedinte era secretarul de partid pe instituţie,
având în componenţă membri ai biroului organizaţiei de bază
P.C.R. şi „oameni ai muncii”, iar coordonarea şi răspunderea
efectivă erau în atribuţia directorului, care era tras la răspundere,
moral şi material, în faţa organismelor de partid, de stat şi
culturale pentru activitatea bibliotecii. Adesea între director şi C.O.M.
se iscau controverse şi chiar „scandaluri” care degenerau în războaie
deschise, soldate întotdeauna cu „dreptatea” acordată preşedintelui
acestui organism politic, în detrimentul conducerii profesionale; este şi
cazul bibliotecii judeţene, adesea supusă „arbitrajului”
politicienilor şi activiştilor culturali, care chiar dacă ar fi
voit să dea un alt verdict „proceselor”, linia stabilită de partid
era imuabilă şi fără echivoc.
Acest Decret va fi „groparul” activităţii
bibliotecarilor şi bibliotecilor din comune, conducând la decăderea
acestora din toate punctele de vedere (colecţii, calitatea actului
lecturii şi reducerea celorlalţi parametri bibliotecari).
Deşi biblioteca se transformă din
instituţie de rang municipal în judeţeană, cu atribuţii
specifice şi sarcini suplimentare, personalul rămâne acelaşi, cu
mici oscilaţii numerice şi calitative, iar salarizarea, modestă.
Pentru
cititorul neavizat sau pentru bibliotecarul venit azi de pe băncile facultăţilor
sau colegiilor, simpla lectură a unei dări de seamă şi a
unui plan de muncă pare a fi o poveste, o însăilare de termeni şi
angajamente care, îndeosebi cele cu caracter politic, interesau mai puţin
profesioniştii din biblioteci. Soluţiile formale la care apelau
conducerile din biblioteci, îndeosebi cele judeţene, dublate de
C.O.M.-uri, par astăzi ilare sau desuete, fade sau perverse, dar ele
ascund „isteţimea” acestora (a conducerilor) în a ocoli esenţa
politicului şi ideologicului, spre a reuşi realizarea, în fond, a
unor activităţi specifice cu cartea şi creatorii săi. Lupta
lor continuă cu autorităţile politice centrale şi locale
pentru afirmarea culturii autentice româneşti şi universale,
„ingeniozităţile” la care au fost obligaţi să apeleze au
dat roade şi s-au validat în introducerea în circuitul lecturii publice a
unor opere valoroase din toate domeniile: din istoria românilor (ediţiile
critice ale Supplex-ului, revalorizarea personalităţilor naţionale
şi a luptei românilor pentru drepturi politice şi culturale în
provinciile revenite de sub ocupaţia imperiilor habsburgic, austro-ungar,
rus sau turc –, Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, Avram
Iancu şi Revoluţia română de la 1848, 1 Decembrie 1918, tragedia
celor două războaie mondiale şi urmările lor – Diktatul de
la Viena şi ocupaţia fascisto-hortistă –, 23 August în
schimbarea mersului celui de al II-lea război mondial ş.a.); din
cultura şi literatura contemporană, cu contribuţii remarcabile
în proza, poezia, dramaturgia, critica şi istoria literară (chiar dacă
unele fragmente ale acestora erau cenzurate, trunchiate sau unor creatori li se
lua dreptul de semnătură sau publicare pentru perioade mai scurte sau
mai lungi de timp).
Nimeni însă nu poate contesta
realizările acestei perioade – câte şi cum au fost ele – şi nu
puţine – în domeniul editării şi difuzării unor lucrări
remarcabile ale creatorilor români sau al traducerilor masive din alte
literaturi. Cine nu-şi aminteşte astăzi de apariţiile în
tiraje de masă, ce au ajuns până la 500 mii exemplare per titlu, sau
despre preţul scăzut al cărţilor, nu numai al acelora din
colecţia „Biblioteca pentru toţi” a editurii Minerva.
Dacă la acestea mai adăugăm
ediţiile critice din marii scriitori români apărute la Editura
Minerva sau începuturile colecţiei „Eminesciana”
de la Junimea, sutele de ediţii din „Biblioteca pentru toţi”, precum şi
traducerile masive din marile literaturi ale lumii avem o imagine reală a
ceea ce s-a editat şi s-a difuzat şi măsura achiziţionării
lor de către biblioteci, desigur în număr mai restrâns sau mai mare,
în funcţie de „dărnicia” finanţatorului şi de străduinţele
conducerilor de biblioteci de a-şi îmbogăţi patrimoniul. Din
acest punct de vedere, biblioteca clujeană a reuşit să achiziţioneze,
anual, între 15 şi 20 de mii volume, carte şi broşuri în 8-12
exemplare per titlu; de exemplu, în anul 1985 s-au achiziţionat din cele
5.276 titluri de carte şi broşuri publicate şi intrate în
depozitul legal al României[5],
doar 1695, însă într-un număr de 20.156 volume, respectiv 12
exemplare per titlu, în timp ce în anul 2000 biblioteca va achiziţiona
6.159 titluri (din totalul de 9.709 titluri intrate în depozitul legal) într-un
număr de 16.317 exemplare, dar numai în 2,5 exemplare per titlu !
Din varii considerente, preţul cărţilor
şi al publicaţiilor periodice era modic sau foarte redus, astfel
încât bibliotecile îşi puteau permite să achiziţioneze o mare
parte a producţiei editoriale autohtone, iar în perioada de „deschidere”, şi
unele cărţi din import, îndeosebi franţuzeşti, albume de
artă, literatură din colecţia „Livre de poche” şi altele.
În paralel cu posibilităţile
de achiziţii ale bibliotecilor, în aceşti 20 de ani s-au constituit şi dezvoltat foarte mult bibliotecile
particulare, astfel încât majoritatea intelectualilor, şi nu numai, aveau
acces la cărţile publicate în Occident prin intermediul traducerilor
masive făcute în limba română sau al lucrărilor originale, aduse
prin rude sau prieteni; aşadar, nu se poate vorbi de o ruptură, cel
puţin în cazul creatorilor, în contactul de idei cu realităţile
lumii occidentale, ceea ce a contribuit decisiv la amplificarea interesului
pentru România capitalistă dintre cele două războaie mondiale şi,
implicit, la dorinţa pentru schimbarea regimului comunist.
Acumulările cantitative din colecţii
sunt reflectate de cifrele care totalizează numărul cititorilor atraşi
anual la lectură (între 15.000 şi 22.000), respectiv în procent de
cca 7% din totalul populaţiei stabile a municipiului. Vorbind de acest
indicator, trebuie să recunoaştem, din observaţiile pe care
le-am făcut la venirea noastră la conducerea bibliotecii, că a
existat o tendinţă de supraestimare a numărului cititorilor atraşi
la lectură, din considerentul că acest indicator era unul dintre cei
care dădeau tonul în alocările bugetare şi menţinerea numărului
de personal; pe aceleaşi coordonate s-au înscris şi cifrele
indicatorului volume împrumutate/consulate (între 300.000-500.000 anual). Circa
doi ani a trebuit să „luptăm” pentru a schimba mentalitatea colegilor
din biblioteca noastră privitoare la raportările cosmetizate ale
„cifrelor de plan”.
Realitatea acestor ani rămâne,
pentru biblioteca clujeană, una a contrastelor, cu creşteri şi
descreşteri ale unor indicatori biblioteconomici care o vor situa sub
nivelul activităţii unor biblioteci judeţene precum cea de la
Braşov, Galaţi, Iaşi, Mureş, Bihor sau Constanţa,
pentru a le enumera doar pe cele spre care noua conducere îşi va îndrepta
privirile şi la ai căror indicatori de performanţă se va
raporta.
Competiţia în care s-au angajat, în raport cu ei înşişi
şi cu lumea bibliotecarilor români şi europeni, a antrenat, cum era
de aşteptat, bibliotecarii tineri, veniţi în bibliotecă, în anii
’70-’80 (Margareta Andraşoni, Rodica Ivan, Adriana Király, Maria Cişman,
Rodica Zdrenghea, Corina Taşcu, Doina Popa, Florin Zaharescu şi Irina
Petraş-Poantă), oameni cultivaţi pe băncile facultăţilor
umaniste clujene, deveniţi în scurt timp profesionişti competenţi
şi responsabili pentru soarta bibliotecii, şi care vor impune peste
ani o deontologie a profesiei, vor forma cu adevărat echipă,
coordonând principalele compartimente de activitate ale bibliotecii: Irina
Petraş-Poantă, critic, istoric literar şi eseist de vastă
cultură, a fost şi primul coordonator şi realizator al unei
concepţii bibliografice noi, care a structurat un plan de cercetare
bibliografică în concordanţă cu cerinţele ştiinţifice
reale ale bibliografiei moderne; Rodica Zdrenghea, primul şef de serviciu
în domeniul relaţiilor cu publicul, excelent organizator şi moderator
în domeniu; Adriana Király, primul şef de serviciu al Secţiei
Organizare şi Prelucrare a colecţiilor, care va da consistenţă
şi notă ştiinţifică specialităţii sale,
clasificarea; Florin Zaharescu, primul bibliotecar metodist, om de deschidere şi
organizator de excelenţă în raporturile bibliotecii judeţene cu
autorităţile administraţiei publice locale, viitor conducător
al Studioului Teritorial de Radio, cu o prestaţie managerială de
excepţie; aceştia şi alţii pe care nu-i mai nominalizăm,
alături de „veteranii” bibliotecii (Doina Banu, Doina Puiu, Ioan Pop,
Minerva Răchită, Elena Creţu, Mariana Postelnicu, Valeria Vomir,
Florica Pop ş.a.) vor forma nucleul pe care noua conducere se va sprijini
în „reconstrucţia” instituţiei. Impulsul şi vitalitatea activităţilor
imprimate, în cei trei ani dinaintea Revoluţiei române, vor fi coordonate
definitorii pentru dezvoltarea bibliotecii în deceniul ce va urma, pentru
aducerea ei în „lumea mare” a bibliotecilor ţării şi Europei.
Semnificaţia cifrelor, care relevă o propulsare
reală a bibliotecii, se regăseşte în devotamentul şi
receptivitatea colectivului clujean la ideile novatoare ale directorului, care
a ştiut să-i asculte pe fiecare, să-i consulte şi să-i
unească într-o echipă cu personalităţi şi voci
diferite, dar dispuse şi dăruite ştiinţei biblioteconomice,
culturii şi noului. Feminizarea profesiei (în bibliotecă erau doar 4
bărbaţi din 41 de angajaţi), putem afirma, fără să
greşim, a fost un atú, având în vedere generozitatea şi dăruirea
de care genul este capabil. Ieşirea din anonimat s-a produs prin
organizarea, în 1988, a primei ediţii a Simpozionului Naţional
„Carte, Cultură, Cunoaştere” (ajuns astăzi la ediţia a
XI-a), care reunea în sesiuni de comunicări bibliotecari şi cercetători
ai domeniului, pe teme de biblioteconomie, istorie, cultură şi
civilizaţie românească, şi care după 1995 va avea o tematică
cu note teoretice şi practice ale muncii în domeniu, cu participări
naţionale şi europene ale unor profesionişti de prestigiu din
Basarabia, Olanda, Grecia, Ungaria sau Anglia; tot din acest an, se va pregăti
omagierea Poetului naţional, la împlinirea unui veac de la trecerea sa în
eternitate, acţiune concepută de istoricul şi criticul literar
Irina Petraş-Poantă, începută cu fotocopierea manuscriselor
cuprinse în caietele eminesciene existente la Biblioteca Academiei, în
fondurile bibliotecilor universitare şi publice, arhive, la instituţii
publice de cultură şi cult. Îndemnul realizării acestui demers
se datorează unei vizite la Cluj-Napoca a filosofului Constantin Noica,
cel care împreună cu Mihail Triteanu, directorul Bibliotecii Centrale
Universitare, şi cu preşedintele C.J.C.E.S., profesorul Maria
Cristian, a pus la cale acest complex de recuperare şi valorificare, de a
salva de la un eventual dezastru natural (obsesie a gânditorului de la Păltiniş)
opera genialului poet. Directorul bibliotecii a fost „chemat” la sediul
Comitetului şi „rugat” să-şi asume responsabilitatea
proiectului, pe care a acceptat-o pe loc, cu condiţia finanţării
separate şi peste nivelul anual al fondurilor alocate bibliotecii judeţene,
încercând în acest mod să se asigure că va putea duce la bun sfârşit
„însărcinarea” nobilă care i s-a dat; întors în bibliotecă,
împreună cu Irina Petraş-Poantă şi ceilalţi colegi din
echipa de conducere au stabilit strategia şi posibilităţile de a
ajunge la originalul manuscriselor existente în cele aproximativ 20 de locuri;
cei peste 200.000 lei promişi, pentru 1988 şi 1989, necesari
fotocopierii manuscriselor şi organizării manifestărilor
centenarului, au fost alocaţi efectiv, astfel încât opera Poetului se găseşte,
în fotocopii, şi în Transilvania – locul de origine al strămoşilor
săi. Au fost executate, pe cheltuiala bibliotecii judeţene, în două
exemplare, circa 11.800 fotocopii, în laboratorul foto al B.C.U.-ului (câte un
rând revenind fiecărei biblioteci); cele mai reprezentative fotocopii, alături
de ediţiile princeps şi cele rare ale autorului, de lucrările de
referinţă privitoare la viaţa şi opera „poetului
nepereche”, de colecţiile de şi despre Eminescu, de lucrările cu
autograf sau transcrise de poet în „Caietul roşu”, de exemplare ale
revistelor unde a debutat sau publicat, au fost expuse la cea mai complexă
expoziţie închinată strălucitului spirit al culturii româneşti
(15 iunie-15 iulie 1989); pe parcursul acestei luni, la Galeriile „Museion”, în
cadrul expoziţiei, au fost organizate manifestări complexe privitoare
la opera poetică, filosofică sau dramatică a omagiatului
(dezbateri, recitaluri dramatice sau lirice după creaţia eminesciană
ş.a., cu participarea scriitorilor, a artiştilor lirici şi
dramatici din instituţiile de spectacole şi concerte) la care au
participat zeci de mii de vârstnici şi tineri, studenţi sau elevi ai
universităţilor, liceelor sau şcolilor generale din Cluj-Napoca şi
din judeţ.
Anul 1989 aducea şi
pentru bibliotecarii Bibliotecii Judeţene Cluj o rază de speranţă
în rezolvarea problemei spaţiului şi găsirea unui loc adecvat
lecturii publice. Consiliul Popular al Judeţului le repartizează un
sediu, conceput iniţial ca Centru de Calcul al Combinatului Minier, în Piaţa
Cipariu. Cu dorinţa de a amenaja, după nevoile unei biblioteci, o
structură a unei construcţii proiectată să răspundă
altor utilităţi, s-a început reproiectarea suprafeţelor
construite deja şi structurarea altora noi care să corespundă
cerinţelor moderne ale lecturii publice. Din păcate, entuziasmul şi
elanul lor au fost curmate brutal de către noul prefect, un pseudorevoluţionar
manipulat, instalat după Revoluţia din decembrie 1989, care va
repartiza ceea ce se spera a fi sediul central al bibliotecii iniţiatorului
proiectului, spaţiu pe care acesta îl va transforma în cu totul altceva
decât destinaţia iniţială, iar apoi îl va vinde unor societăţi
comerciale private.
* * *
Biblioteca Judeţeană Cluj va încheia cei
patruzeci de ani de existenţă sub auspicii contrare închistării
ideologice la care era supusă întreaga viaţă social-politică
şi culturală românească. Spiritul de echipă al celor 41 de
salariaţi care munceau în bibliotecă la acest „sfârşit de
capitol” istoric (23 filologi, 4 absolvenţi ai facultăţilor de ştiinţe
naturale, geografie şi filosofie şi 14 cu studii medii) va da
soliditate şi stabilitate proiectelor gândite împreună, va asigura
rezistenţa necesară la încercările de degradare şi
deturnare a caracterului activităţilor propriu-zise. Noua conducere a avut curajul de a limita achiziţia
unui număr mare de volume din „opera” secretarului general, retrăgând
în depozite o parte a celor existente, cu riscul unor „raportări tovărăşeşti”
la conducerile de partid municipală şi judeţeană; a
protejat lucrările retrase din circuitul lecturii din varii motive – plecări
peste graniţă, dizidenţă, nonconformism ideologic – şi
le-a redat circuitului lecturii imediat după 1989. Prin relaţiile
sale cu conducerea Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Educaţie
Socialistă, prin încrederea acestuia în capacităţile manageriale
ale noului director, prin acţiunile întreprinse în cei trei ani dinainte
de Revoluţie, imaginea bibliotecii în plan local şi naţional se
va schimba radical, instituţia clujeană dobândindu-şi rolul şi
locul cuvenite în rândul bibliotecilor româneşti; prin manifestările ştiinţifice
iniţiate, prin realizarea reală a unor parametri superiori la toţi
indicii de activitate bibliotecară (creştere fond, dezvoltarea unor
domenii „uitate” sau neglijate, creşterea reală a gradului de
atragere la lectură a populaţiei municipiului, o prezenţă
activă în viaţa culturală a municipiului şi judeţului,
o imagine mediatică pe măsură ş.a.), biblioteca iese din
anonimatul lung în care a fost împinsă de forţe ostile din afară
sau de incapacitatea proprie de a se lupta cu arme adecvate împotriva unor
factori perturbanţi, culturali sau socio-politici.
Chiar dacă pe
parcursul anilor dintre 1971 şi 1989 a existat un dirijism politic
accentuat, iar programele bibliotecii purtau amprenta unei monotonii şi a
unui schematism ideologic, în multe cazuri, conţinutul lor nu avea nimic
în comun cu funcţiile ideologico-politice pe care partidul ar fi dorit să
le impună prin această instituţie. În aceşti ani se deschid,
în sedii proprii, cele două mari filiale – Mănăştur (1983) şi
Mărăşti (1984) – care vor deveni, în timp, adevărate
biblioteci independente, cu secţii pentru lectura adulţilor şi
copiilor, săli spaţioase cu expunere la raftul liber, fonduri active,
la nivelul unor biblioteci municipale sau chiar judeţene; lectura realizată
în celelalte trei filiale, Gheorgheni, Dâmbul Rotund şi Cabinetul judeţean
de partid, împreună cu cea realizată în noile filiale, va ajunge, în
anul 1985, să aibă o pondere de 50,2% la cititori înscrişi, şi
54% din publicaţii difuzate, cifre superioare celor de la sediul central
(Secţiile de împrumut pentru adulţi şi copii, Sala de lectură
şi Colecţii speciale).
Secretizarea măsurilor pentru retragerea
din circuitul lecturii a unor publicaţii, scoaterea fişelor din
cataloage şi stocarea lor centralizată au avut, în această
perioadă (1971-1989) frecvenţă maximă, dacă excludem
perioada proletcultistă şi „obsedantul deceniu”; astfel biblioteca
primind în acest sens de la Consiliul Culturii şi Educaţiei
Socialiste, direct sau prin Comitetul Judeţean de Cultură şi
Educaţie Socialistă, un număr de 7 adrese (1971, 1974, 1982,
1983, 1986, 1987, 1988), cu caracter de secret
de serviciu; şi aceasta datorită plecărilor tot mai dese,
peste hotare, a unor creatori, sau războiului purtat de partid cu unii
dizidenţi sau pseudodizidenţi rămaşi în ţară.
Cu toate încercările nefaste prin care a trecut în
aceşti ani, biblioteca se va impune în peisajul cultural clujean şi
naţional cu câteva iniţiative care vor continua şi după
1989.
În aceşti ani au fost realizate lucrări
bibliografice importante care se vor amplifica până spre sfârşitul
anilor ’80 (Scriitori clujeni – în
patru volume; Biblioteca clujenilor; Poeţi clujeni; Prozatori şi critici literari clujeni; Catalogul pe titluri al cărţii tehnice ş.a.); ele
vor căpăta alte dimensiuni şi arii de cuprindere tot mai apropiate
de nevoile reale ale cititorilor tineri şi vârstnici, o dată cu
venirea la conducerea Secţiei Informare bibliografică şi
documentară, în anul 1985, a Irinei Petraş-Poantă, istoric şi
critic literar, necunoscut încă pe-atunci.
În anul 1972, va începe prima ediţie a concursului
judeţean de desene ale copiilor „Eroii cărţilor citite”
(manifestare anuală ajunsă în 2000 la a XXVIII-a ediţie), dotat
cu premii, care vor bucura miile de copii participanţi la concurs, vor
stârni imaginaţia celor dotaţi în a transpune în culoare, imagini de
viaţă trăită sau închipuită din lecturile lor.
În anul 1979, se va constitui, pe lângă bibliotecă,
Cenaclul Epigramiştilor Clujeni, care va organiza anual, cu intermitenţe,
Festivalul Naţional „Eterna Epigramă”, ajuns, în anul 2000, la ediţia
a XII-a (a se vedea fişa cenaclului din capitolul următor al lucrării);
aceste manifestări, alături de cele două ediţii ale
Simpozionului Naţional „Carte, Cultură, Cunoaştere” vor fi
emblematice pentru deschiderea spre lumea culturală şi profesională
a bibliotecarilor, a cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă
care vor onora, prin prezenţa şi intervenţiile lor, activităţile
propuse de bibliotecă înainte de 1989.
Nevoia şi dorinţa
de înnoire au învins, astfel că trecerea în ultimul deceniu al secolul XX
s-a produs fără răsturnări care să determine
biblioteca să ia totul de la capăt (personal, fonduri, manifestări
biblioteconomice sau cultural-ştiinţifice). Trecerea la noua etapă
de activitate o va „cutremura” doar prin pierderea unui mare număr de
profesionişti ce-şi vor valida capacitatea intelectuală şi ştiinţifică
în alte domenii decât cel bibliotecar sau se vor pensiona.
TABEL SINOPTIC
cu principalii indicatori biblioteconomici realizaţi
în perioada
1971 – 1989
de către Biblioteca
Municipală / Judeţeană Cluj
Anul
|
Populaţie
oraş/ municipiu |
Număr
cititori înscrişi |
% Atragere la
lectură |
Volume
existente la sfârşitul anului |
Volume achiziţionate în anul |
Volume împrumutate/
consultate |
|
1971 |
– |
13.529 |
– |
194.123 |
15.521 |
323.496 |
|
1972 |
– |
15.822 |
– |
204.324 |
15.525 |
314.829 |
|
1973 |
– |
17.798 |
– |
217.393 |
16.796 |
366.437 |
|
1974 |
– |
18.150 |
– |
237.425 |
20.707 |
376.321 |
|
1975 |
222.047 |
19.047 |
8,58 |
247.633 |
15.336 |
400.013 |
|
1976 |
225.147 |
17.419 |
7,74 |
249.429 |
14.225 |
352.242 |
|
1977 |
262.858 |
16.440 |
6,25 |
257.333 |
13.992 |
390.890 |
|
1978 |
270.047 |
19.089 |
7,07 |
267.263 |
14.329 |
402.753 |
|
1979 |
276.766 |
20.105 |
7,26 |
280.355 |
16.843 |
443.778 |
|
1980 |
279.053 |
17.280 |
6,19 |
289.870 |
15.324 |
337.331 |
|
1981 |
287.062 |
20.411 |
7,11 |
300.267 |
18.365 |
479.815 |
|
1982 |
295.431 |
19.862 |
6,72 |
319.319 |
22.926 |
488.278 |
|
1983 |
299.420 |
22.406 |
7,48 |
338.141 |
19.240 |
535.841 |
|
1984 |
297.959 |
21.346 |
7,16 |
355.105 |
17.377 |
530.598 |
|
1985 |
308.139 |
22.022 |
7,15 |
371.608 |
20.156 |
535.721 |
|
1986 |
309.921 |
21.655 |
6,99 |
381.974 |
16.281 |
490.912 |
|
1987 |
313.656 |
21.895 |
6,98 |
405.467* |
28.149 |
507.635 |
|
1988 |
314.495 |
18.179 |
5,78 |
421.143* |
22.322 |
444.158 |
|
1989 |
318.147 |
21.183 |
6,65 |
502.376 |
81.253 |
470.355 |
|
* ani cu scoateri masive ale unor
lucrări uzate moral şi fizic. |
||||||