Radosav, Doru
Date biografice
N. în 5 noiembrie 1950, Partos. jud. Timiș. Istoric, profesor universitar.
Studii superioare la Facultatea de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” (1973). Prima parte a carierei profesionale și-o desfășoară ca profesor la Liceul „Doamna Stanca” (1973-1975) și la Muzeul Județean (1975-1990), ambele din Satu Mare. A doua parte a carierei începe cu funcția de director al Bibliotecii Centrale Universitare „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, pe care a condus-o până în 2016. În paralel, Doru Radosav devine cadru universitar, fiind numit în 1991 lector universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul UBB (1991-1995), apoi conferențiar (1995-1997) și profesor titular (din 1997) la Catedra de Istorie Medie și Istoriografie.
Domeniul său de interes este în general istoria culturii sau, am putea spune, partea mai puțin văzută și îndosariată a trecutului, ceea ce se află dincolo de izvoarele istorice oficiale și clare. Fiind în egală măsură un medievist și un contemporanist, istoricul clujean a făcut din evidențierea memoriei istorice colective una din preocupările de bază ale sale și a colaboratorilor săi apropiați. De altfel, în 1997 reușește să înființeze, alături de mentorul său, profesorul Pompiliu Teodor, Institutul de Istorie Orală (IIO), primul de acest fel din România. În cadrul acestui proiect major, istoricul clujean și echipa sa au investigat „vocile” neauzite ale istoriei, reușind să adune un material scris și audio remarcabil despre evenimente petrecute sub regimul comunist și în timpul revoluției din dembrie 1989. Rezistența anticomunistă și represiunea din timpul regimului totalitar postbelic sunt cu predilecție temele reflectate în paginile Anuarului Institutului de Istorie Orală (AIO), pe baza mărturiilor scrise sau vorbite ale oamenilor de rând, participanți sau observatori ai evenimentelor din trecut.
În plan didactic, predă cursuri de istoria istoriografiei românești, de semantică și hermeneutică a textului istoric și de istorie orală, istorie și memorie (la masterat). Îndrumător de doctorat, în special în domeniul istoriei orale și a mentalităților colective. Coordonator a numeroase proiecte de cercetare istorică, colaborator al mai multor publicații științifice de profil și invitat ca lector la universități din SUA (Columbus – Ohio, 1993 și Urbana – Illionois, 1991). Ca principal fondator al Institutului de Istorie Orală din Cluj, coordonează editarea publicației acestuia – AIO.
Opera (selectiv)
Catalogul cărţii vechi româneşti din nord-vestul Transilvaniei, 1995
Carte şi societate în Nord-Vestul Transilvaniei (sec. XVII-XIX), 1995
Sentimentul religios la români. O perspectivă istorică : secolele XVII-XX , 1997
Arătarea Împăratului. Intrările imperiale în Transilvania şi Banat : secolele XVIII-XIX. Discurs şi reprezentare, 2002
Cultură şi Umanism în Banat : secolul XVII, 2003
Fondul S. Fond secret, 1996 (în colab.)
Cartea cu prieteni. Solidarități intelectuale interetnice în Transilvania secolului al XVII-lea, 2016
Istoria din memorie. Ȋncercări de istorie orală, 2016
Afilieri
Oral History Association, Los Angeles (2000-prezent)
The Wilson Center Associates (începând cu 1994)
Membru titular din 2012 în Comitetul român de istoria şi filosofia ştiinţei şi tehnicii al Academiei Române - 2012
Membru din 2011 al Consiliului Ştiinţific al Institutului de Studii Enciclopedice al Republicii Moldova
Premii, distincții
Diploma de excelenţă ştiinţifică a Universităţii Babeş-Bolyai - 2004
Diploma pentru dezvoltarea instituţională a Universităţii Babeş-Bolyai – 2006
Diplomă de excelență pentru promovarea valorilor culturale. Premiile Media de Excelență. Premiu acordat de radio Impuls Cluj-Napoca, 2010
Bibliografie
- Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007): dicționar ilustrat. - Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p. 518
- Ionuț Costea, Omagiu Profesoului Doru Radosav cu ocazia împlinirii a 60 de ani. Din partea colegilo, prietenilor și colaboratorilor, în Europeana, vezi https://proxy.europeana.eu/media/954/Culturalia_49b40d21_1438_489d_72b1_5042eba901f0/f593ea0eff6e070a213ff31be24f9a25?recordApiUrl=https%3A%2F%2Fapi.europeana.eu%2Frecord