De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Înființarea Sanatoriului Charité
Evreu de origine, Steiner Pál a obţinut diploma de medic la Budapesta și a efectuat o serie de specializări la Viena, Paris, Bonn şi Berlin. În anul 1907, a devenit asistent la Clinica de Chirurgie, dezvoltând şi o carieră academică. În timpul războiului, a fost chirurg la Spitalul Militar apoi, a activat la Sanatoriul Crucii Roşii Maria‑Elisabeta. A participat la înfiinţarea Spitalului Evreiesc din Cluj, în 1929, fiind şeful secţiei de chirurgie şi director al spitalului. Avea să demisioneze în anul 1930, după deschiderea propriului sanatoriu.
Sanatoriul medicului Steiner, cu denumirea Charité, a fost inaugurat la 12 iulie 1929, într-o clădire construită de familia baronilor Wesselényi care, în anul 1919, a ajuns în proprietatea statului român, de la care, Steiner ar fi concesionat-o.
[modifică] Descrierea Sanatoriului
Intrarea se făcea printr‑un hol elegant. Culoarele erau de o curăţenie exemplară, la fel saloanele şi spaţiile de socializare, sala de mese, toate organizate şi amenajate în spirit vest european. Băile erau situate la subsol, unde se ajungea cu liftul, sugerând un institut de hidroterapie tot după model occidental. Aici erau cazanele şi instalaţiile de încălzire a apei. Vanele erau situ- ate în boxe individuale. Lângă fiecare vană era plasat un cazan mic, în care se fierbeau plante medicinale. Pe lângă acestea, se mai puteau folosi la băi şi sulf, nămol, sau alte preparate optime băilor curative. Tot aici se mai aflau şi duşurile şi sauna. Parterul era ocupat de laboratoare şi ambulatorii. Sala de operaţii era şi ea modern amenajată, dotată cu instrumentar, sterilizatoare, aparatură. Sub lampa de tip Zeiss, o lampă specială care nu producea umbre, utilizată la acea vreme doar în America şi vestul Europei, se afla masa de operaţii, mobilă, care putea fi rotită şi poziţionată în funcţie de nevoi, şi ea de ultimă generaţie. Perspectiva saloanelor care se deschideau unele spre altele, pereţii de un alb imaculat, strălucirea instrumentarului, inspirau curăţenie şi confort. Au fost proiectate camere separate pentru părinţi şi copii, amenajate după cele mai riguroase principii de igienă. Bucătăria oferea şi hrană rituală.
Urologia şi ginecologia au fost dotate cu instrumentar modern de diagnostic şi tratament. La fel cardiologia, internele, ORL-ul sau radiologia. Sanatoriul dispunea de un aparat Röntgen de ultimă generație. Exista şi sală de electroterapie. În general, în sanatoriu se putea găsi tot ceea ce putea fi utilizat în tratamentul modern al pacienţilor.
Sanatoriul a pornit cu 60 de paturi pentru bolnavi, număr care putea să crească la nevoie la 80. Pacienţii puteau să-şi aleagă medicul. Spitalizarea costa 250 de lei pe zi, costul cazării la un hotel bun la acea dată. În faţa concurenţei altor spitale din oraş, dar şi a crizei economice, s-a impus o reaşezare a preţurilor, iar în anul 1934, s-a deschis şi o secţie clinică unde bolnavii erau îngrijiţi la preţuri similare cu cele din clinicile de stat.
[modifică] Vânzarea așezământului medical
În anul 1941, sanatoriul a fost vândut Căilor Ferate Maghiare, care a deschis aici, la 27 aprilie 1942, spitalul Căilor Ferate Maghiare. Ulterior, după Al Doilea Război Mondial, înglobând această structură, avea să se nască Spitalul Căilor Ferate Române, actualul Spital Clinic C.F.R.
[modifică] Bibliografie
- Ghizela Cosma, Antreperenori și afaceri clujene de altădată, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2022, p. 240-243.
