De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Atestarea documentară a primului spital din Cluj, spitalul Sfânta Elisabeta (27.04.1377)

Primele spitale – de fapt niște azile-lazarete- au fost așezate pe lângă mănăstiri și biserici. În secolele XIV-XVIII, aceste spitale au devenit o necesitate, ca urmare a marilor epidemii din epocă (ciumă, lepră și mai târziu sifilis), care răspândeau spaimă peste tot. Primul spital atestat în Cluj, cunoscut pe baza unui document redactat la Turda, în 27 aprilie 1377, se numea Sfânta Elisabeta.

Tradiția spune că a fost fondat de fiica regelui Andrei al II-lea, Elisabeta, devenită sfântă în 1235, însă acest lucru este puțin probabil.

Se pare că instituția a funcționat inițial în zona Cetățuii, în capătul din jos al străzii Racoviță de azi. În anul 1577, Regina Izabella a oferit donații spitalului numit după Sfânta Elisabeta. Conform unor presupuneri, așezământul s-a și mutat la capătul străzii Ungurilor, dar nu este exclus nici ca acesta să fi funcționat până în 1671 pe strada Racoviță de azi. La 1671, spitalul a fost mutat în Piața Centrală a orașului, pe atunci fiind sub patronatul unitarienilor, redevenind o instituție catolică doar din 1718, dar până la 1768 era administrat de oraș.

El era condus de un magistru al spitalului, ca funcționar al orașului, și adăpostea bătrâni și bolnavi cronici. Numărul spitalizaților nu trecea de 20, proveniți din cele trei religii: catolici, reformați și unitarieni, dar au existat și perioade în care erau primiți doar exclusiv catolici.

În 1768 episcopul Batyai Antal a ordonat mutarea spitalului, considerat un focar de infecție, în afara centrului. Spitalul a primit, în schimb, fosta mănăstire a minoriților de la Sf. Petru, acolo unde a avut posibilitatea de a-și continua activitatea. În casa de bătrâni de la Sf. Petru din 1718 până în 1783 erau primiți doar catolici. În 1818, coordonarea spirituală a eparhiei și a azilului de bătrâni de la Sf. Petru a fost unificată, fiind preluată de aceeași frați minoriți. Spitalul și casa de bătrâni se întreținea în primul rând din donații. În acea vreme numele i-a fost schimbat în Casa bătrânilor nevoiași Sf. Francisc și Sf. Elisabeta, deoarece jumătate din veniturile fraților erau alocate susținerii Spitalului Carolina, deschis în 1820, în Cetatea Veche, astfel că aici au rămas doar bătrânii.

În 1855, s-a decis, pe fondul deteriorării vechii clădiri, ridicarea actualului complex. Clădirea prezintă elemente gotice și romanice, combinate în stilul gotic. Proiectant a fost Hottner Ferdinand sau Böhm János. În nișa din turnul din curte se găsește statuia Sfintei Elisabeta. Partea alipită ulterior la aripa vestică era locuința și biroul preoțesc. Clădirea a fost finalizată la 1874.

Din 1912 îngrijirea bătrânilor a fost asigurată de maicile milostive din Satu-Mare. În anul 1948 a devenit instituție de stat. Azi, așezământul are un spațiu pentru 110 persoane fiind patronat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.

[modifică] Bibliografie

  1. Cluj-Napoca : Ghid turistic, istoric, cultural/ Gaal György. – Baraolt - Cluj-Napoca: Editura Tortoma, 2014, p.272-273 ISBN 978-973-8995-17-8
  2. Facultatea de Medicină, Școala medicală Clujeană și Spitalele din Cluj (1500-1990) : scurt istoric/Florea Marin. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2004, p.37. ISBN 973-686-622-X
  3. Szent Erzsébet-aggmenház la https://hu.wikipedia.org/wiki/Szent_Erzs%C3%A9bet-aggmenh%C3%A1z, accesat la 12 iulie 2016.