De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 02.08.1891, Săcădate, jud. Sibiu – d. ? 11.1948, Cluj

Medic, profesor universitar.

A urmat liceul la Blaj, apoi Facultatea de medicină la București, întreruptă cu izbucnirea primului război mondial. Și-a reluat în 1919 studiile la Facultatea de Medicină din Cluj, Secția Dentistică (1921). Și-a susținut doctoratul în medicină în anul 1923, în anul 1932 devenind doctor docent.

A fost la început ajutor de medic militar la diferite spitale de campanie din Austro-Ungaria, printre care și la Clinica de Stomatologie din Viena. În anul 1918 lucra la secția dentistică de la Spitalul Mayschoffer din Kloster Neuburg. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. S-a specializat la Viena, la secția de chirurgie maxilo-facială a Clinicii Chirurgicale Eiselsburg (1921-1922), a beneficiat de o bursă de stat la aceeași clinică în anul 1926. A fost preparator la Clinica Stomatologică din Cluj (1919-1920), șef de lucrări (1923-1928), iar în 1928 a preluat efectiv conducerea clinicii, în anul 1932 devenind profesor agregat, iar în 1942 profesor titular.

El a introdus metode noi în tratamentul stomatologic conservativ şi protetic, în funcţie de actualitatea internaţională a problemei. În chirurgia maxilo-facială a abordat intervenţii chirurgicale de amploare, precum rezecţiile parţiale şi totale ale maxilarului superior şi mandibulei, rezecţiile condiliene în anchilozele temporomandibulare, tratamentul chirurgical al despicăturilor labiomaxilo-palatine. Reuşita intervenţiilor chirurgicale a făcut să crească rapid afluenţa pacienţilor spre clinica pe care a condus-o prof. I. Aleman, astfel că numărul operaţiilor mari a crescut de la 106 în 1932, la 654 în 1934. A studiat radioterapia tumorilor maligne ale cavității bucale, tratamentul cu vaccin polivalent al pioreei alveolare. A publicat 27 lucrări științifice în diferite reviste de specialitate din țară și străinătate.

A fost membru fondator, secretar general, vicepreședinte și președinte al Asociației Doctorilor Stomatologi din România și președinte al Asociației Doctorilor Dentiști din Cluj.

[modifică] Lucrări publicate (selectiv)

Piorheea Alveolară (1927); Resecțiile la maxilarul inferior și tratamentul lor protetic (în Clujul medical, 1928); Sifilisul dentar și tratamentul lui (în Clujul medical); Influența medicului buco-dentar asupra stării generale (în Clujul medical 1929); Fisura congenitală a buzei şi boltei palatine (1931).

[modifică] Bibliografie

  1. Enciclopedia României : Cugetarea. – Bucureşti : Editura Saeculum I.O. şi Vestala, 1999, p.18. ISBN 973-9399-03-7 și ISBN 973-9418-02-3
  2. Clujeni ai secolului 20 : dicţionar esenţial. - Cluj-Napoca : Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.14. ISBN 974-686-102-3
  3. Facultatea de Medicină, școala medicală clujeană și spitalele din Cluj (1500-2000) : Scurt istoric. – Cluj – Napoca : Casa Cărții de Știință, 2004, p.102-103. ISBN 973-686-622-X
  4. Personalităţi clujene (1800-2007) : dicţionar ilustrat/Dan Fornade. - Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, p.21-22. ISBN 978-973-133-101-0
  5. Profesorul IOAN ALEMAN - 120 ani de la naştere/Alexandru Rotaru, în Clujul medical, la http://www.clujulmedical.umfcluj.ro/4-2011/29%20-%20rotaru%20-%20aniversare%20aleman%20-%20632-636.pdf, accesat la 5 aug. 2016