De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 1885, Galați – d. 24 oct. 1935 București

Actriță, soția lui Zaharia Bârsan (din 1906), actor și dramaturg, primul director al Teatrului Național din Cluj

Născută Brașoveanu, Olimpia Bârsan a studiat la Școala de Belle Arte din București, urmând apoi cursurile de declamație la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. Și-a desăvârșit studiile în Italia fiind eleva lui Rossi, apoi ca bursieră a Teatrului Național la Paris.

A luat parte la mișcarea culturală teatrală întreprinsă de soțul ei prin Transivania. În anul 1908 a fost angajată la Teatru Național București. În anii 1917-1918 a activat în Trupa Teatrelor Reunite la Iași, iar între anii 1918-1919 la Teatrul Național Iași. Și-a urmat soțul la Cluj. În anul 1919 a jucat la Teatrul Național din Cluj, în deschiderea acestuia rolul principal din Poemul Unirii și Se face ziuă de Zaharia Bârsan. De la 1 ianuarie 1925 s-a transferat la acest teatru.

[modifică] Repertoriu

Anca (Năpasta - I.L.Caragiale); Liana (Trandafirii roșii –Zaharia Bârsan); Neera (Fântâna Blanduziei – V. Alecsandri); Iulia (Ovidiu – V. Alecsandri); Vidra (Răzvan și Vidra – B. P. Hasdeu); Doamna Clara (Vlaicu Vodă – Al. Davila); Medeea (Medeea – Euripide); Lady Macbeth (Macbeth – W Shakespeare); Regina (Hamlet – W. Shakespeare); Mirandolina (Hangița – C Goldoni); Maslova (Înviere – Lev Tolstoi); Sophie (Jocul dragostei și-al morții - R. Rolland); Giselle (Evantaiul- R. De Flers și C.A. Caillavet).

[modifică] Bibliografie

  1. Clujeni ai secolului 20 : dicţionar esenţial. - Cluj-Napoca : Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.33. ISBN 974-686-102-3
  2. Cortina. Teatrul românesc interbelic 1918-1948, la http://cortina-interbelica.blogspot.ro/2013/03/olimpia-barsan.html, accesat la 23 sept. 2016
  3. Enciclopedia României : Cugetarea. – Bucureşti : Editura Saeculum I.O. şi Vestala, 1999, p.84. ISBN 973-9399-03-7 și ISBN 973-9418-02-3