De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj : două decenii de istorie : 2000-2020, 2 vol. / ed. Ghizela Cosma, Anca Docolin, Ioan Tomoiagă. – Cluj-Napoca : Școala Ardeleană, 2021

Vol. I Aspecte din activitatea Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj. Antologie. – 487 p.

Volumul este deschis de managerul bibliotecii Sorina Stanca, care semnează Cuvântul înainte urmat de mesajele adresate bibliotecii de Alin Tișe și Vakar István, președintele, respectiv vicepreședintele Consiliului Județean Cluj și Nota editorilor.

O cronologie istorică cuprinzând perioada 2000-2020, intitulată Pagini de istorie instituțională în date. Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, 2000-2020, semnată de Ghizela Cosma, prefațează antologia propriu zisă, consemnând cele mai importante momente din evoluția instituției pe parcursul celor 20 de ani.

Antologia reunește lucrările a 27 de autori, angajați ai bibliotecii, majoritatea activi, dar și pensionari, și câteva pagini lăsate de foști bibliotecari care nu mai sunt printre noi, precum fostul director al bibliotecii Traian Brad, sau Augusta Pervain. În ce privește structurarea antologiei, aceasta se deschide cu articole legate de construcția sediului central al bibliotecii și dezvoltarea infrastructurii acesteia, reunite sub titlul Casă nouă pentru Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj. Volumul continuă cu secțiunea dedicată unor Secții, compartimente și filiale ale bibliotecii. Al treilea calup de articole se referă la Servicii de bibliotecă, urmat de cel dedicat Proiectelor naționale și locale. Activităților cultural-educative și cel vizând Proiecte cu finanțare externă. Urmează articole referitoare la Produse de informare. Revista „Lectura”. Alte secțiuni sunt intitulate: Automatizarea activității de bibliotecă, Statistică de bibliotecă, Parteneriate instituționale, voluntariat, Parteneriate profesionale. Filiala Cluj a ANBPR. Ultimele două secțiuni cuprind articole aniversare și comemorative.

Volumul conține la final un Index de subiecte.


Vol. II Patrimoniul documentar al bibliotecii. Studii. – 334 p.

Cel de-al doilea volum aduce în atenție mici cercetări realizate în bibliotecă, chiar dacă până azi această activitate nu este considerată definitorie sau proprie bibliotecii publice. Studiile mărturisesc preocupările din această sferă, aducând în atenție și promovând valori documentare aflate în patrimoniul bibliotecii județene. Dacă primele studii sunt dedicate prezentării unor fonduri personale reprezentative pentru patrimoniul documentar al instituției noastre, următoarele dezvoltă cercetări pe documente inedite, non carte și de arhivă, care încearcă să pună în lumină valori demne de evidențiat, cum ar fi jurnalul lui Dumitru Nistor (țăran care în timpul Primului Război Mondial a ajuns până în Japonia, trăind experiența prizonieratului, și care a lăsat însemnări deosebit de interesante, ilustrate cu desene care ascund un real talent), sau fotografiile stereoscopice care oferă o perspectivă 3D asupra unor instantanee din Primul Război Mondial, ori paginile memorialistice semnate de social- democratul Tiron Albani. Fondurile personale Emil Isac, Valeriu Bologa, Dumitru Popovici, Liviu și Ioana Em. Petrescu, Ion Brad, după cum o demonstrează acest volum, au oferit și pot în continuare să ofere subiecte de cercetare inedite și spectaculoase.

Volumul conține la final un Index de nume.