De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

Născut la 21 mai 1887, Alba Iulia – decedat la 3 sept. 1971, Cluj.

Studiază la Budapesta, întâi teologia la Seminarul Central Catolic (1904-1908), apoi urmează Facultatea de Științe, până în 1911. După încă doi ani, Al. Borza obține doctoratul în Științe naturale, urmat de studii postdoctorale la Universitatea din Breslau (1913-1914).

Până la deschiderea Universității românești din Cluj, în 1919, Al. Borza a fost profesor de științe naturale la Liceul de Băieți din Blaj, timp în care a participat și la manifestări politice, fiind ales senator al Consiliului Național Român din același oraș, calitate din care a participat la Marea Adunare de la 1 dec. 1918 din Alba Iulia.

După Unire, activitatea sa principală se desfășoară în universitatea clujeană, contribuind la dezvoltarea unui învățământ superior de înaltă calitate, ca botanist, profesor, întemeietor al Grădinii Botanice din Cluj, în 1925, director al acesteia, al Muzeului Botanic (1930-1936) și al Institutului de Botanică Sistematică. Dintre acestea, Grădina Botanică, la a cărei dezvoltare, după cele mai ridicate standarde de armonizare a filogeniei plantelor cu geografia terenului, a contribuit hotărâtor, îi poartă numele și astăzi. Ca universitar, Al. Borza a ocupat diferite funcții de conducere, fiind prodecan și decan al Facultății de Științe (1919-1921, 1935-1938), rector al Universității din Cluj (1944-1945), secretar general în Ministerul Instrucțiunii și Cultelor (1929-1931). Cercetările sale au vizat geobotanica, domeniu în care a creat o școală de prestigiu la Cluj. Participă la studii în străinătate (SUA, 1926-1927), și la un congres internațional de botanică în Ithaca (SUA, 1927), susține votarea legii pentru ocrotirea naturii, în baza căreia înființează primul parc național din România, situat în Munții Retezat.

Se implică, de asemenea, în promovarea științei botanice, organizând primul Congres al naturaliștilor din România (1931) și înființând diferite publicații și reviste dedicate floristicii, naturii, în general: „Buletinul Grădinii Botanice” și al „Muzeului Botanic” (1921-1947), „Buletinul Comisiei Monumentelor Naturii” (1933-1934), „Contribuțiuni botanice din Cluj” (1921), „Publicațiile botanice” (1921-1947), „Notițe din Grădina botanică din Cluj”.

[modifică] Opera (selectiv)

În afara introducerii conceptelor moderne de promovare și ocrotire a naturii, materializate prin instituții nou create, Al. Borza a desfășurat și o activitate prestigioasă de cercetător, în urma căreia au rămas zeci de lucrări valoroase: Leontopodium alpinum (1911); Fritilaria tenella (1915); Saponaria bellidifollia (1916); Protecția naturii în România (1924, 1926); Vegetația și flora Ardealului (1929); Monumentele Naturii din Ardealul Central și Apusean (1942); Die Vegetation und Flora Rumäniens (1931); Conspectus florae Romaniae regionumque affinium (1947, 1949); Flora R.S. România, Florile Bucegilor. Contribuții la cunoașterea repartiției plantelor vasculare (1944), etc.

A obținut mai multe premii și distincții academice: Medalia „Răsplata muncii”, cls I, Ordinul „Coroana României” în grad de Mare Ofițer Ordinul „Steaua României”, Comandor al Ordinului Pius IX, Premiul „E. Teodorescu” al Academiei Române (1968), „Om de Știință Emerit” (1963, 1969)

De asemenea, a fost ales membru al mai multor societăți științifice din țară și străinătate: Membru al Societății de Botanică din Cehoslovacia; Membru al Societății de Horticultură din Lyon; Asociația Internațională de Talassoterapie (București); Instituto di cultura italiana in Romania; Asociația Internațională de Fitosociologie; Societatea de Patologie Comparată (Paris); Societatea de Botanică din Franța; Societatea „Pro Fauna et Flora Fennica” (Finlanda); Deutsche Botaniche Gesellschaft din Berlin; Membru de onoare al Academiei Române (1969), membru postmortem al acesteia (1990);

[modifică] Bibliografie

  1. Clujeni ai secolului 20: dicționar esențial. –Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2000, p. 50. ISBN 974-686-102-3.
  2. Personalități clujene (1800-2007) : dicționar ilustrat / Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință, 2007, p. 88-89. ISBN ISBN 973-35-0414-9.
  3. Enciclopedia României. Cugetarea: Material românesc: Oameni și înfăptuiri; Ediție anastatică / Lucian Predescu. – București: Editura Saeculum, 1999, p. 118. ISBN 973-9399-03-7.