De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 21 mai 1897 Hănțești, Buciumeni, azi jud. Galați – d. 2 febr. 1948, Cluj. Prima femeie din România parașutist cu brevet. Aviatoare, supranumită Regina înălțimilor.

Smaranda Brăescu s-a născut într-o familie modestă cu nouă copii. A studiat la Vizurești, apoi la Bârlad și în cele din urmă la București, la Academia de Arte Frumoase. Dovedind de timpuriu pasiune pentru lumea aviației, a primit botezul aerului în anul 1923 când, la recomandarea fratelui ei, fost observator în aviația română în timpul războiului, a zburat cu Dumitru Naidinescu. Solicitarea ei, adresată școlii militare din Tecuci de a deveni pilot, a fost respinsă, reglementările militare și aeronautice ale vremii, nepermițând acest lucru femeilor.

În scurt timp, Smaranda Brăescu a fost cucerită de parașutism care începuse să se dezvolte ca sport în anii 20-30, odată cu înființarea în cadrul Federației Aeronautice Internaționale a comisiei pentru parașutism. Din 1927, a început demersurile pentru achiziționarea unei parașute și obținerea brevetului de parașutist în Germania și la 5 iulie 1928, Smaranda Brăescu a executat primul salt cu parașuta de la 600 m, pe aerodromul Staaken. În același an, la mitingul aviatic de la Băneasa, a executat primul salt în țară, devenind un simbol al parașutismului în România.

S-a adresat autorităților române pentru a fi sprijinită în realizarea unui record mondial. În martie 1931, și-a achiziționat o nouă parașută din Germania, dorind realizarea recordului în țară. La 2 octombrie 1931, Smaranda Brăescu a efectuat primul său salt de la altitudinea de 6.000 m, un record național. Apoi, în vederea cuceririi recordului mondial absolut la parașutism, Smaranda Brăescu a pornit spre Statele Unite ale Americii, unde intenționa să urmeze și o școală de pilotaj. La 19 mai 1932, la baza militară de la Sacramento, a reușit să doboare recordul mondial absolut, printr-un salt de la altitudinea de 7.200 de metri. La New York a obținut și licența de pilot particular, eliberată în luna octombrie a aceluiași an, devenind prima femeie din Europa care a obținut brevetul de pilot în SUA. Revenită la București în primăvara anului 1933, a fost decorată pentru realizările sale de regele Carol al II-lea cu Ordinul Virtutea Aeronautică, clasa Crucea de Aur cu două barete.

Următorul obiectiv al Smarandei Brăescu a fost achiziționarea unui avion de raid. Avionul Miles Hawk a fost realizat la atelierele P&P, de la aerodromul Woodley - Reading din apropiere de Londra, iar Smaranda a obținut licența de zbor pentru acesta în martie 1935. Deși actele nu erau finalizate, ea s-a hotărât să fugă cu avionul spre casă și, la 21 august 1935, a decolat și s-a îndreptat spre Canalul Mânecii. După traversarea prin ceață a Canalului Mânecii și mai multe stații în orașe europene și românești, a ajuns în 11 octombrie la București. Botezat Aurel Vlaicu, avionul avea fuzelajul albastru, iar aripile erau vopsite în tricolorul românesc, fiind înregistrat în registrul aeronautic român, numai în 10 martie 1936, când toate actele avionului au fost completate. A urmat în 26 aprilie 1936 raidul non-stop pe ruta București – Belgrad – Zagreb – Veneția – Roma , cca 1150 km. De la Roma, a zburat spre Tripoli (Tunis), apoi a revenit la București.

Dorind un nou avion, mai performant, Smaranda a vândut avionul Miles Hawk și a cumpărat la 2 noiembrie 1938 un avion Bf-108B-1 Taifun, special amenajat pentru zboruri de mare distanță. După câteva zile de antrenament, între 8-10 noiembrie 1938, a executat două raiduri Berlin – Hamburg – Berlin și Berlin – Chemnitz – Berlin. Avionul, era galben, iar pe fuzelaj avea vopsit un tricolor românesc.

Cu izbucnirea războiului, Smaranda a sugerat în discuții și diverse rapoarte necesitate înființării trupelor de parașutiști, ca nouă armă, acestea fiind înființate la 10 iunie 1941. Smaranda Brăescu s-a regăsit pe toate fronturile românești, alături de aviatori și de parașutiști, în anul 1941, ca instructor voluntar la Batalionul 1 de parașutiști, format pe aerodromul de la Popești Leordeni, apoi în rândul cadrelor de instruire în calitate de profesor din 25 iulie 1941. A activat ca voluntar în Escadrila Albă de aviație sanitară, pe frontul de est, iar pe frontul de vest în Escadrila nr. 13 de recunoaștere, observație și legătură și apoi în Escadrila nr. 113 Legătură, până la sfârșitul războiului. Pentru activitatea pe front a fost decorată cu Crucea Regina Maria, clasa a III-a.

După război, protestând împotriva falsificării alegerilor din 1946, a fost condamnată în contumacie la 2 ani de închisoare. S-a ascuns un timp în via fratelui său geamăn, în casa preotului greco-catolic Anton Pet, din Răchiteni, județul Iași și la Butea. Grav bolnavă, a fost operată sub numele de Maria Matei, iar la sfârșitul anului 1947 se afla la ferma Congregației Maicii Domnului din Cluj, purtând numele de Maria Popescu. Pacientă a medicului Iuliu Hațieganu, a murit la Clinica Universitară pe 2 februarie 1948, fiind înmormântată în Cimitirul Central din Cluj.

Smaranda Brăescu: Viața mea nu înseamnă nimic dacă o țin numai pentru mine. Viața mea o dăruiesc țării, dar vreau să o dăruiesc frumoasă și încărcată de glorie.

[modifică] Bibliografie

  1. Smaranda Brăescu. O viață la mare înălțime/Ana-Maria Sireteanu, Tudor Sireteanu, în Aviația clujeană/coord. Laurențiu Buzenchi. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2019, p.244-272.
  2. Smaranda Brăescu/Tudor Sălăgean, în Legendele Clujului/coord. Ioan Silviu Nistor.- Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2010, p.75-76.