De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 12 mart. 1951, Cluj. Medic.

Și-a început educația la Cluj, unde a urmat școala primară, apoi liceul la Liceul Gh. Barițiu din localitate. Aici a urmat și Facultatea de Medicină, fiind absolvent al promoției 1977. În anul 1994 a obținut titlul științific de doctor în Medicină cu teza Aportul ecocardiografiei Doppler în diagnosticul cardiopatiilor congenitale și valvulopatiilor. S-a specializat și a urmat cursuri de perfecționare în Germania, Olanda, Italia, Franța, Austria și S.U.A.

Și-a început activitatea universitară în anul 1980, parcurgând întreaga ierarhie didactică de la asistent universitar, șef de lucrări (1992), conferențiar (1995) la profesor șef de catedră (1999). Pe linie medicală, a devenit specialist în medicină internă în 1983 și în cardiologie în 1985, medic primar cardiolog din 1991. Este directorul Institutului Inimii N. Stăncioiu din Cluj-Napoca.

A dezvoltat competențe în ecocardiografie, cardiologie intervențională, electrofiziologie și implantare stimulatoare cardiace. Activitatea sa științifică s-a materializat în peste 370 de lucrări, publicate sau comunicate la conferințe în țară și străinătate. A participat la realizarea a 8 monografii.

Este președinte al Societății Române de Cardiologie și al filialei Cluj-Napoca, membru în consiliul științific al Academiei de Științe Medicale, filiala Cluj, în consiliul Cardio-Lipidic Național, Pfizer Advisory Board și în Novartis Advisory Board, membru în Consiliul Județean al Colegiului Medicilor, filiala Cluj, președinte al Comisiei de Cardiologie a Ministerului Sănătății.

I s-a decernat Ordinul Serviciul Credincios în grad de Cavaler.

[modifică] Lucrări publicate ca autor/coautor (selectiv)

Angina pectorală (1983); Factori de risc cardiovascular (1995); Ecocardiografia Doppler (1997); Urgențe geriatrice (1997); Ghid de ecocardiografie clinică pediatrică (1999); Tratat de cardiologie (2002); Actualități în cardiologie (2002); Cardiovascular Risk in Tipe 2 Diabetes Mellitus. Assesment and Control (2003).

[modifică] Bibliografie

  1. Facultatea de Medicină, școala medicală clujeană și spitalele din Cluj (1500-2000). Scurt istoric/Florea Marin. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2004, p.428. ISBN 973-686-622-X
  2. Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat/Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p.116-117. ISBN 978-973-133-101