De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Istoricul clădirilor

Modernizarea orașului Cluj în secolul al XIX-lea este reflectată și de înființarea unor instituții moderne, așa cum a fost Universitatea „Ferenc József”, înființată în anul 1872. De această instituție se leagă și dezvoltarea învățământului medical din Cluj, care se practica încă din 1775, dar în lipsa unui spital permanent al orașului. Înființarea unui spital permanent la Cluj în 1818, ce purta numele împărătesei Austriei -Carolina-, n-a rezolvat problema tot mai stringentă a aducerii sub același acoperiș a procesului educativ și practic al medicinei moderne. De aceea, în anul 1895 s-a luat decizia construirii primului spital universitar din Transilvania, după modelele vremii. Acesta avea să fie alcătuit din mai multe corpuri de clădiri, cu destinații precise, de învățământ și de tratare a bolnavilor. Locul destinat acestui mare spital se afla la vest de fortificațiile medievale ale orașului, pe un versant acoperit cu grădini și traversat de un curs de apă, care oferea bolnavilor un ambient foarte potrivit.

Construirea spitalului s-a realizat în mai multe etape, ansamblul divizându-se de la început în complexul spitalicesc „de jos”, ocupat de marea majoritate a clinicilor (1886-1888, 1897-1899, 1903-1908) și în cel „de sus”, alcătuit din pavilioanele Clinicii de Psihiatrie și Neurologie (1900-1901). Primele două construcții realizate au fost sediile Institutului de Fiziologie și Igienă și Anatomia, proiectate de arhitectul budapestan Alajos Hauszmann. După finalizarea acestora, în anul 1896, oficialitățile, considerând, probabil, că proiectul este prea costisitor, îi vor desemna pe arhitecții Flóris Korb și Kálmán Giergl pentru realizarea unuia nou. Noii arhitecți au propus amenajarea viitoarelor construcții în sistem „colonie”, pe două terase paralele, unite printr-o rețea de alei și sprijinite de ziduri ample. Prima terasă cuprindea clădirea Institutului de Fiziologie și Igienă, Chirurgia, Direcțiunea, Clinica de Boli Interne și Clinica de Nașteri și Ginecologie, iar cea de-a doua era ocupată de Pavilionul Gospodăresc, Oftalmologia, Clinica de Boli de Piele și Sifilis și Institutul de Anatomie. Reducerea constantă a bugetului a impus și construcția unor clădiri mai modeste, cum a fost, spre exemplu, Pavilionul Bolilor Contagioase. Zona s-a mărit apoi cu o a treia terasă, unde s-au construit Pavilionul Călugărițelor și Pavilionul Bolilor de Plămâni (1903-1908).

Planul întregului complex conținea o axă de simetrie perpendiculară pe str. Clinicilor, compusă din intrarea principală, un parc și o scară monumentală. O placă inaugurală va marca realizarea complexului spitalicesc. Caracterul peisager al ansamblului, datorat vegetației, diferențelor de nivel și vecinătății cu Grădina Mikó – prima grădină cu caracter botanic a Clujului, contribuia la menținerea unui mediu ambiental sănătos. Această stare de fapt era una conformă cu concepția medicală a timpului, care acorda ansamblurilor spitalicești un rol esențial în recuperarea bolnavilor. Complexul „de sus”, organizat în sistem pavilionar, s-a extins în anul 1902 prin construcția locuinței directorului clinicii, Károly Lechner, proiectată de fratele său, părintele Secessionului maghiar, Ödön Lechner.

[modifică] Detalii arhitectonice și funcționale

La inaugurare, capacitatea spitalului însuma 594 de paturi destinate tratamentului bolnavilor, alături de numeroase spații de învățământ (spre exemplu, amfiteatrele de anatomie). Sistemul cu clădiri independente a generat scheme funcționale clare, majoritatea corpurilor având planul în forma literei H sau U. Preluarea modelului budapestan (al Institutului de Medicină Legală al Facultății de Medicină) în limbajul fațadelor de cărămidă glazurată i se datorează lui A. Hauszmann, adeptul combinației dintre limbajul decorativ neo-renascentist și cărămida aparentă. Au apărut astfel compoziții simetrice și fațade echilibrate. Limbajul stilistic a fost preluat și de F. Korb și K. Giergl, care îl vor combina cu elemente decorative de tip Secession. Marea atenție acordată detaliilor se observă la modelarea ancadramentelor și a frontoanelor, la cornișele decorative ale coșurilor de fum sau la vazoanele streșinilor decorate cu motive geometrice. La interior, în spațiile de primire, acestea sunt subliniate de balustradele pretențioase cu vrejuri florale, care reușesc să creeze efecte decorative de o expresivitate neașteptată.

În cazul complexului „de sus” arhitecții s-au orientat spre o structură construită inspirată din cea a locuințelor, pentru ca împreună cu parcul ce le înconjura să alcătuiască o atmosferă senină și relaxantă, cu rol de adjuvant în tratamentul bolilor psihice. Ideea unei arhitecturi domestice era susținută și de frontoanele triunghiulare, unde lemnul aparent, alternat cu suprafețe tencuite, amintește de neo-renașterea germană.

O premieră absolută pentru Cluj au reprezentat-o ascensoarele cu acționare electrică, date în folosință în anul 1899. Numărându-se printre primele ansambluri în care s-a introdus curentul electric, complexul „de jos” avea corpuri de iluminat metalice fixate pe zidurile clădirilor și lampadare metalice independente cu picior, unele pretențios decorate cu motive florale sau volute.

Complexul și-a păstrat forma inițială până după anul 1990, când situația s-a schimbat radical prin apariția unor clădiri supradimensionate sau construcții anexe amplasate haotic, ce i-au afectat grav substanța și valoarea arhitecturală. În pofida acestei stări de fapt, majoritatea pavilioanelor și-au păstrat în mare parte funcțiunile inițiale până astăzi.

[modifică] Bibliografie

  1. Ghid de oraş – Cluj-Napoca / Iuliu Buta, Mihaela Bodea, Nicolae Edroiu.- Bucureşti : Editura Sport Turism, 1989, p.113-114. ISBN 973-41-0043-2.
  2. http://www.visitclujnapoca.ro/atractii-turistice/monumente-si-complexe-arhitectonice/ansamblul-clinicilor-universitare.html/ consultat la 07.12.2016;