De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cluj = Kolozsvár = Klausenburg : album istoric/coord. şt. Tudor Sălăgean; coord. art. Ştefan Socaciu. – Cluj-Napoca: Tribuna, 2007, 316 p. : il. în parte color ISBN 973-87264-7-6, ISBN 978-973-87264-7-5

Albumul este scris în patru limbi (română, engleză, germană, maghiară) şi cuprinde mai multe părţi: Arheologie, Istorie, Arhitectură, Cultură, Bibliografie şi o listă cu traducerea în engleză, germană şi maghiară a descrierilor explicative de la fotografiile cu Clujul vechi. Partea de text este completată cu fotografii reprezentând Clujul.

Prima secţiune a albumului, semnată de Virginia Rădeanu, este dedicată Arheologiei. Aceasta prezintă evoluţia civilizaţiei de pe aceste meleaguri, din preistorie până în perioada medievală. A doua secţiune, Istoria, realizată de Tudor Sălăgean, prezintă evoluţia aşezării din epoca medievală până în decembrie 1989. Urmează o parte consistentă de fotografii alb-negru reprezentând Clujul vechi.

Partea a patra, Arhitectura, este semnată de Mihaela Sanda Salontai. În acest capitol se fac câteva precizări referitoare la evoluţia arhitectonică şi urbanistică, din anii 1300 – de la conturarea primelor structuri specific urbane şi până în anii 1970 – când se construiesc noi instituţii de învăţământ şi noi clinici universitare.

A cincea parte, Cultura, realizată de Ovidiu Pecican, surprinde evoluţia culturii clujene. Sunt amintite aici personalităţi clujene ca: Lucian Blaga, Constantin Daicoviciu, David Prodan, D.D. Roşca, instituţii, reviste şi ziare clujene: Universitatea „Babeş-Bolyai”, Universitatea de Artă şi Design „Ion Andreescu”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Universitatea „Avram Iancu”, Universitatea Sapientia, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Universitatea „Bogdan Vodă”, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, Filarmonica de Stat „Transilvania”, Opera Română din Cluj, Teatrul Naţional din Cluj, Teatrul Maghiar de Stat, Teatrul de Păpuşi „Puck”, Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga”, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, Biblioteca Academiei Române-Filiala Cluj, Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Naţional de Artă, Revista „Gândirea”, Revista „Steaua”, Revista „Tribuna”, Revista „Korunk”, Revista „Napoca universitară”, Revista „Echinox”, Revista „Apostrof”, edituri clujene: Dacia, Limes, Presa Universitară Clujeană, etc.

Urmează o secţiune cu fotografii reprezentând Clujul contemporan, iar apoi traducerea în limbile engleză, germană şi maghiară a capitolelor albumului.

Ultima parte este reprezentată de o Bibliografie şi o listă cu traducerea în engleză, germană şi maghiară a descrierilor explicative de la fotografiile cu Clujul vechi.