De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

Născut în 1898 în județul Caraș-Severin, decedat în Cluj, în 1973.

A urmat Liceul la Lugoj și Caransebeș, iar studiile superioare le face în cadrul Facultății de Litere, specialitatea Filologie clasică, de la Universitatea din Cluj, pe care o absolvă în 1922. Obține doctoratul în Istorie Antică și Arheologie (1928), apoi docența (1932), fiind, totodată bursier la Școala Română din Roma (1925-1927). Încă de pe băncile facultății și-a început activitatea de cercetare, fiind, din 1921 practicant la Institutul de Arheologie și Numismatică al Universității din Cluj, apoi asistent la Catedra de Istorie Antică (1928), conferențiar (1932-1938) și profesor din 1938 la Catedra de Istoria Veche a României.

A îndeplinit numeroase alte obligații administrative, fiind între 1940-1941 decan al Facultății de Filologie și Istorie de la Universitatea „Regele Ferdinand” din Cluj, funcție pe care a acupat-o și după 1944, apoi secretar de stat la Ministerul Asigurărilor Sociale și de Muncă, din ian. 1947 și rector al Universității din Cluj între 1956 și 1968, poziție în care și-a câștigat un mare renume. A fost, de asemenea, director al Institutului de Istorie și Arheologie din Cluj (1949-1973) și al Muzeului de Istorie a Transilvaniei (1945-1973). Fondator al unor publicații de profil; secretar al Comisiei Monumentelor Istorice din Transilvania (1921-1940), președinte al Comisiei Monumentelor Istorice din București (1947-1948), membru al Academiei RPR din 1955. Activitatea sa științifică s-a desfășurat în domeniul arheologiei, fiind unul dintre marii specialiști în istoria veche românească, cu precădere în civilizația dacică, pe care a cercetat-o direct pe șantierele deschise la Sarmizegetusa (1924-1936), la Vețel (Micia), la Moigrad (Porolissum -1937-1938), inițiind săpături ample la Căpâlna (1939). În 1942 preia conducerea șantierului arheologic al cetăților dacice din Munții Orăștiei, reuțind scoaterea la lumină a cetăților de la Blidaru, Piatra Roșie și Grădiștea Muncelului.

În afara activității de cercetare și didactice, istoricul clujean a avut anumite implicații și în sfera politică a României postbelice, fiind unul dintre intelectualii agreați și susținuți de către regimul comunist. Astfel, pe lângă calitățile de deputat în Marea Adunare Națională (organul legislativ al regimului comunist), Constantin Daicoviciu fusese și membru în Comitetul Central al PMR, iar din 1961, al Consiliului de Stat, susținând constant proiectele Clujului, chiar dacă uneori, într-o manieră naționalistă.

A fost deținătorul următoarelor premii: Premiul Academiei Române (1932); Premiul de Stat (1950); Premiul „Herder” (1968).

A fost membru al Comisiei Arheologice a Academiei de Științe Sociale și Politice (1970);al Academiei de Științe din Viena; al Institutului Arheologic German din Berlin; a Societății Latine din Paris; al Comitetului Internațional de Științe Istorice (1948).

[modifică] Opera

Monumente inedite din Dacia (1931); Problema numărului geto-dacilor (1934); Sarmizegetusa et ses environs (1944); Transylvanie dans l'antichite (1945); Așezările dacice din Munții Orăștiei (1951); Cetatea dacică de la Piatra Roșie. Monografie arheologică (1954); Dacia liberă și Dacia Traiană. La Dacie libre et la Dacie Romaine (1964); Severus Alexander și provincia Dacia (1967); Romanitatea scitică de la Dunărea de Jos (1971); Istoria României; Istoria Transilvaniei; La Formation du peuple roumain et de sa langue (1973), în studiul Problema continuității în Dacia. Câteva observații și precizări de ordin istorico-arheologic. A colaborat la elaborarea unor volume în stăinătate:Histoire de la Roumanie (1970), Roumanie (1972), la care se adaugă peste 200 de studii, dintre care multe, adunate în volumul Dacica (1969).

[modifică] Bibliografie

  1. Rusu, Dorina, Membrii Academiei Române. Dicționar, Ediția a III-a revăzută și adăugită cu un cuvânt înainte de Academician Eugen Simion, București, Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003, p. 237-238, ISBN 973-27-1051-9;
  2. Fornade, Dan, Personalități clujene. Dicționar ilustrat (1800-2007), Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 172, ISBN 978-973-133-101-0;
  3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Daicoviciu/ consultat în 15.11.2016;