De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Date biografice
Născut în Șcheii Brașovului, în 1847, Gheorghe Dima a fost compozitor, dirijor și pedagog, membru de onoare al Academiei Române, din 1919, legându-și numele, prin activitatea sa muzicală, și de orașul Cluj, unde va și muri, de altfel, în 1925.
Rămas orfan de tată, Gheorghe Dima urmează cursurile unui liceu cu profil tehnic din Viena, iar apoi Politehnica din Karlsruhe, Germania, perioadă în care are primele impulsuri legate de muzică, luând lecții de canto, continuate, la Viena și, ulterior la Graz, în Austria. În tinerețe a cântat la operele din Klagenfurt și Zürich.
La întoarcerea în orașul natal, a lucrat ca profesor de muzică la Liceul „Andrei Șaguna” din Sibiu, ca dirijor al „Reuniunii Române de Gimnastică și Cântări” din Brașov (1875 - 1879; 1899 – 1914), ca dirijor și director muzical al „Reuniunii Române de Muzică” Sibiu (1880-1899), apoi la Seminarul Andreian din Sibiu (1883-1889). De asemenea, a fost profesor de muzică la Școala de Fete „Astra” din Sibiu (1892-1899), fondator și cel dintâi director al Conservatorului din Cluj (1919-1925), care-i poartă, de altfel, astăzi numele. Între 1899 și 1916 a lucrat mai ales la Brașov, perioadă care este foarte importantă pentru întreaga sa creație și interpretare artistică. A susținut concerte și recitaluri la București și în orașe din Transilvania. În semn de prețuire, Academia de Muzică din Cluj îi poartă astăzi numele, ca, de altfel, și Filarmonica din Brașov.
[modifică] Opera
A compus numeroase lucrări corale religioase, dintre care amintim aici Sfântul Ioan Gură de Aur, Cântări liturgice, Cântări bisericești, Cântări funerale, dar și piese corale și prelucrări de folclor, între care foarte cunoscute sunt: Cucule cu pană sură, Horă, Cucuruz cu frunza-n sus, Ce faci Ionică?, Hei, leliță din cel sat, Anică de la moară. Printre creațiile și prelucrările sale se mai numără liedurile și colindele – O, ce veste minunată, Doamne, Iisuse Hristoase, romanțe pe versuri de Mihai Eminescu – Dorința, De ce nu mai vii?, Peste vârfuri, Somnoroase păsărele, Și dacă ramuri bat în geam. De asemenea, a compus și muzică vocal-simfonică, balade pentru soliști, cor și orchestră: Mama lui Ștefan cel Mare (1884), Cantata pentru tenor, cor mixt și orchestră, Hora pentru cor mixt și orchestră (1883), 'Salvum, cantată pentru cor mixt și orchestră, etc.
[modifică] Bibliografie
- Stanciu. Vasile, „Gheorghe Dima (1847-1925) si rolul determinant al compozitorului în afirmarea muzicii corale bisericesti din Transilvania” în Studia Universitatis „Babeș-Bolyai” - Orthodox Theology (1-2/2001);
- Fornade, Dan, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, ISBN 978-973-133-101-0;
- Onciu, Camelia, Maestrul Gheorghe Dima, fiul uitat al Brașovului, în „Monitorul Expres”, 28 sept. 2012;
