De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Episcopul Márton Áron/Iulius Mureşan. – Cluj-Napoca : Risoprint, 2008, 120 p. ISBN 978-973-751-890-3

Volumul este o reconstituire a biografiei Episcopului Márton Áron, plasată în context istoric, rememorată în legătură diferite evoluţii, evenimente ale vieţii politice sau religioase ale timpului, la care a participat, a fost martor sau i-au influenţat destinul.

Capitolul întâi al monografiei, prezintă o primă parte a biografiei Episcopului, consemnând naşterea sa, la 28 august 1896, la Sândominic, studiile urmate la şcoala din Şumuleu, gimnaziul la Mircurea Ciuc, Liceul romano-catolic din Alba Iulia. În anul 1920 este menţionată revenirea acestuia la studii, la Institutul Teologic romano-catolic din Alba Iulia. Este parcursă perioada în care şi-a desfăşurat activitatea ca profesor şi preot până în anul 1930 când a devenit capelan al Catedralei de la Alba Iulia şi arhivar al episcopiei, apoi secretar episcopal din 1932, în anul 1936, vicar pe probleme economice şi pleban la Catedrala Sf. Mihail din Cluj, în anul 1938, fiind numit episcop de papa Pius al XI-lea, consacrat în 12 februarie 1939 la catedrala Sf. Mihail din Cluj de nunţiul papal Andrea Cassulo, asistat de Augustin Pacha şi Ştefan Fiedler. În anii războiului este prezentat ca o personalitate care s-a manifestat public împotriva războiului, a fascismului şi împotriva persecutării evreilor, rămânând celebru discursul său din 18 mai 1944, rostit în acest sens, în biserica Sf. Mihail din Cluj.

Capitolul al doilea prezintă viaţa Episcopului Márton Áron, în vâltoarea evenimentelor care au urmat celui de-al doilea război mondial, episcopia romano-catolică din Ardeal şi în special Episcopul Márton Áron, fiind în atenţia permanentă a noilor autorităţi române. Atitudinea anticomunistă, exprimată şi într-unul din celebrele sale discursuri, rostit la 7 aprilie 1946, menţionat de autor, confruntarea cu noile realităţi politice, tot mai potrivnice prin amestecul brutal al statului în problemele confesionale, avea să ducă la întemniţarea sa în 1949. În sentinţa citită lui Márton Áron la 7 august 1951, episcopul era condamnat la zece ani închisoare grea şi cinci ani suspendarea drepturilor politice pentru instigare publică, muncă silnică pe viaţă pentru trădare de patrie, 25 de ani muncă silnică şi zece ani suspendarea drepturilor politice pentru reacţionarism, confiscarea totală a averii şi 10.000 lei cheltuieli de judecată. Timp de şase ani, episcopul a fost în mai multe închisori: Văcăreşti, Sighetu Marmaţiei, Râmnicu Sărat, Jilava. A fost eliberat la 2 februarie 1955 şi, reluându-şi funcţia ecleziastică, a continuat să activeze şi să se exprime în limitele riguroase impuse de regim şi sub supravegherea vigilentă a acestuia. Avea să moară la 29 decembrie 1980, la vârsta de 84 de ani. În Epilog este evocată rezistenţa anticomunistă a Doinei Cornea. Volumul conţine Bibliografie.