De la Memorie şi cunoaştere locală
Născut la Iași în 1883, decedat la București în 1955, Gheorghe Spacu a fost un mare chimist român, profesor la Universitățile din Iași, Cluj și București, membru din 1936 al Academiei Române, fiind considerat creatorul școlii românești de chimie coordinativă. Gheorghe Spacu a făcut cercetări fundamentale în domeniul combinațiilor complexe, a stabilit structura unor combinatii anorganice din grupa sărurilor duble, a sintetizat noi clase de combinații complexe, a elaborat metode analitice pentru determinarea cuprului, zincului, mercurului, nichelului, cobaltului, bismutului, argintului etc.
Lucrarea monografică ce-i este dedicată aici începe cu o Prefață semnată de academicianul Ilie Murgulescu, un omagiu adus marelui chimist moldovean, urmată de o scurtă Introducere în care este prezentată structura avută în vedere de autorul monografiei.
Primul capitol – Orizontul științific al epocii – tratează marile descoperiri științifice din domeniile fizicii și chimiei de până atunci, de la tabelul lui Mendeleev, la razele X, radioactivitate și până la teoria cuantică a lui M. Planck.
Capitolul al doilea, intitulat Anii de pregătire, ne prezintă perioada formării intelectuale și profesionale a marelui profesor, cu accent pe anii studenției și a cercetărilor întreprinse la Iași, Viena și Berlin. Susținându-și teza de doctorat la Universitatea din Iași, în iunie 1916, Gheorghe Spacu era al doilea doctor în chimie din România, după Nicolae Costăchescu, în 1905.
Următorul capitol – La Universitatea din Cluj – dezvăluie cea mai lungă și, probabil, cea mai importantă perioadă din activitatea sa științifică, publicând la Cluj mai mult de două treimi din studiile sale. La Cluj a pregătit numeroși chimiști de renume, printre care Raluca Ripan, care i-a și continuat în mare parte munca, dar și alții ca E. Voica, I. G. Murgulescu, E. Popper, V. Armeanu ș.a.
Cel de-al patrulea capitol vorbește despre perioada bucureșteană a activității sale, capitala țării fiind și locul unde acesta și-a încheiat activitatea, lăsând în urma sa o generație întreagă de mari specialiști în chimie anorganică, ca un mare creator de școală. Ca răsplată și omagiu, bustul său de marmură a fost așezat în incinta Facultății de Chimie a Universității din București, în 1964, la nici 10 ani de la moartea sa.
Capitolul al cincilea descrie Opera științifică a lui Gheorghe Spacu, cu exemplificări din studiile sale și colaborările cu marii înaintași sau urmașii săi în cercetările chimiei.
Un capitol mai consistent este cel numit În slujba patriei, la care autorul a simțit nevoia de a anexa două mari studii personale ale celui omagiat în volum; unul despre Nicolae Teclu, celălalt despre Petru Poni. În plus, autorul volumului mai adaugă lista lucrărilor lui Gheorghe Spacu, principalele tratate străine cu referire la chimistul român, precum și numele unor institute de cercetare străine unde se utilizează metodele lui.
În afara unei Bibliografii consistente, volumul monografic cuprinde și numeroase fotografii ale lui Gheorghe Spacu, din diferite etape ale vieții sale și în compania unor personalități academice românești și străine, fie de acasă, fie de la Cluj, Iași sau București.
