De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Date biografice
(n. 2 martie 1889, București – d. 2 octombrie 1959, Sibiu)
Cântăreață de lieduri, numele ei se leagă de unele din primele recitaluri de muzică românească; a făcut parte din grupul primilor interpreți români care au fost înregistrați pe disc; a fost de asemenea prima româncă ce a cântat la postul Radio-Paris. A fost soția lui Onisifor Ghibu.
A fost al doilea copil al soților Theodor și Tereza Nicolau, tatăl ocupându-se cu negoțul, având un biroul comercial în București, iar mama fiind casnică.
Interesul pentru muzică l-a manifestat din copilărie, începând să ia lecții de pian cu o profesoară la vârsta de zece ani. Cursul superior al liceului și bacalaureatul le-a făcut ca internă la Școala centrală de fete din București, unde l-a avut ca profesor de muzică pe compozitorul Dumitru Kiriak. Din clasa a V-a s-a înscris și la Conservatorul din București, urmând liceul și Conservatorul în paralel.
După absolvire, tatăl ei a trimis-o pentru doi ani în Germania, la Göttingen, Erfurt, Eisenach și Jena pentru a obține diploma în educație fizică și menaj, continuând însă și pianul. La Institutul Heintze din Göttingen (oct. 1907-apr. 1908) a urmat studii de limba și literatura germană și engleză, istoria artelor, pictură, pian și canto. Tot acolo a avut și prima ieșire în public ca pianistă. Între aprilie și octombrie 1908, la Institutul Voigt din Erfurt, și-a obținut diploma de profesoară de educație fizică și a studiat pianul cu profesorul și interpretul Edward Osborn, în cadrul Școlii de muzică din localitate. În aprilie 1909 s-a înscris pentru șase luni la Institutul Burchardi din Eisenach pentru a obține o diplomă de profesoară de menaj, continuând și studiul pianului. În vara aceluiași an a urmat cursurile de vară ale Universității din Jena, la disciplinele filosofie și pedagogie.
De la 1 septembrie 1909 a fost numită profesoară de educație fizică la Școala centrală de fete din București, reînscriindu-se la Conservatorul din București pentru a termina anii IV și V de pian. Aici i-a avut profesori pe D. Dimitriu, D. Kiriak, Faust Niculescu, Dimitrie Dinicu.
În anul 1911 a renunțat la postul de profesoară și la Conservator pentru a se căsători cu Onisifor Ghibu, împreună cu care s-a mutat la Sibiu. Aici a participat la viața cultural-artistică a orașului, la diverse concerte în calitate de membră a Reuniunii române de muzică.
Cu izbucnirea războiului familia s-a refugiat la București, avea să peregrineze prin București și Moldova, pentru ca în decembrie 1918, să revină pentru câteva luni la Sibiu și să se stabilească apoi la Cluj, unde Onisifor Ghibu fusese numit profesor universitar.
La Cluj a continuat să aibă un cerc muzical la care participau Ana Voileanu, Ion Crișan, Lya Pop, Lelia Popovici, Anastasia Dicescu, Constantin Pavel, Traian Grozăvescu, Jean Bobescu, alături de care și-a descoperit o nouă pasiune, cea a cântului. A lucrat cu Anastasia Dicescu, cu tenorul Constantin Pavel și dirijorul R. Schuller care au încurajat-o să debuteze la 2 octombrie 1924, la Cluj, într-un recital Hugo Wolf. Și-a continuat pregătirea, și-a însușit un repertoriu bogat și în anul 1925, dă concerte la Oradea, Timișoara, Arad, Sibiu, Brașov și București.
În toamna anului 1925 avea să-l reîntâlnească pe George Enescu cu care se cunoștea din perioada refugiului în Moldova din 1918, care i-a propus să o acompanieze la un recital, în capitală, care a fost susținut în noiembrie 1925 la Ateneul Român. Acest concert i-a adus consacrarea Veturiei Ghibu, numeroase solicitări de recitaluri sosind pe adresa ei, într-o vreme când genul liedului făcea încă primii pași pe scenele noastre.
La îndemnul lui George Enescu a plecat la Paris pentru a-și perfecționa tehnica de cânt. S-a oprit la Viena unde a lucrat cu compozitorul dirijor Erich Buder, apoi timp de patru luni a lucrat la Paris cu Félia Litvinne. Concomitent a luat ore de regie de operă cu actorul francez Saillardi. A cântat la Lyon și la Paris, inclusiv la Radio-Paris.
La revenirea în țară și-a reluat programul de recitaluri, cel mai important eveniment al anului 1927 marcându-l discurile pe care societatea londoneză Columbia i le-a înregistrat la București.
Un moment important l-a constituit organizarea cu sprijinul Societății Astra, la Cluj, a trei Concerte românești demonstrative, acompaniată de Ana Voileanu, în 23 februarie, 10 martie și 25 martie 1928. Aceste concerte au fost urmate de recitaluri în Germania, la Weimar, Eisenacht și Nauheim. Reîntoarsă la Cluj, cântăreața și-a reluat recitalurile în orașele țării și întâlnirile muzicale săptămânale pe care le organiza acasă. Între recitaluri mai poate fi menționat cel de la București din decembrie 1928, ținut la invitația Societății compozitorilor români.
În anul 1929, Veturia Ghibu a debutat în rolul Elsei din opera Lohengrin de Wagner, pe scena Operei Române din Cluj, la 10 aprilie. A fost unica ei apariție pe o scenă de operă, la scurtă vreme, o boală de inimă obligând-o să iasă tot mai rar în public, apoi să renunțe definitiv să mai cânte.
Activitatea radiofonică începută la Paris a continuat-o în țară. Din 1928 a luat ființă sub conducerea lui Mihail Jora postul de Radio-București. Veturia Ghibu a avut multiple emisiuni în care a interpretat lieduri.
Recitalul cu care artista și-a încheiat activitatea, a avut loc la 31 ianuarie 1933 la Cluj, cu un spectacol din creația lui Brahms, Richard Strauss și Teleki Ádám.
După întreruperea aparițiilor scenice, Veturia Ghibu a continuat să cânte acasă din când în când, pentru un cerc mai restrâns de prieteni, tineri care se lansau în cariera de cântăreți, instrumentiști sau compozitori.
Între anii 1938-1940 a fost vicepreședinta noii Filarmonicii clujene Gheorghe Dima. Numeroși artiștiau au acceptat să colaboreze cu Filarmonica clujeană la invitația și în spectacole organizate de Veturia Ghibu. Tot ea a solicitat Ministerului Muncii o colaborare cu Filarmonica pentru a organiza o serie de concerte pentru muncitori.
În toamna anului 1940, familia Ghibu s-a mutat la Sibiu, unde, ca și în tinerețe a activat în Reuniunea de muzică ca membră și acompaniatoare benevolă, ulterior ca membră în comitetul de conducere, până în 1948.
Veturia Ghibu s-a dedicat promovării cu deosebire a creației autohtone, având în repertoriu 20 de compozitori cu 147 de piese, cărora li se adăugau și un număr impresionant de cântece populare românești și maghiare, de asemenea, 44 de compozitori de naționalitate germană, franceză, italiană, rusă, norvegiană și cehă, cu un total de 544 de arii și lieduri pe care cântăreața le-a interpretat în limba originală. Numele ei se leagă de unele din primele recitaluri de muzică românească la Cluj, dar și la București, de primele concerte ținute în orașe muncitorești. Alături de G. Folescu și Gr. Dinicu, ea a făcut parte din grupul primilor interpreți români care au fost înregistrați pe disc. A fost de asemenea prima româncă ce a cântat la postul Radio-Paris.
[modifică] Bibliografie
- Cântăreața Veturia Ghibu – Biografie muzicală/Lucia Hăngănuț-Vătășan în „Lucrări de muzicologie”, vol. 12-13 (1976-1977). – Cluj-Napoca, 1979, p.65-83, la http://musicologypapers.ro/Revistevechi/Lucrari%20de%20Muzicologie%20vol%2012-13.pdf
- Clujeni ai secolului 20 : dicționar esențial. – Cluj-Napoca : Casa Cărții de Știință, 2000, p.128 ISBN 973-686-102-3
- Veturia Ghibu, la http://www.ucmr.org.ro/Texte/RV-5-2015-6_VCosma_Texte%20si%20documente%20inedite.pdf, accesat la 27 oct. 2016
- Veturia Ghibu, la http://www.cultura.sibiu.ro/personalitati/details/ghibu_veturia, accesat la 27 oct. 2016
