De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 30 ian. 1885, Milașu Mare, azi Milaș, jud. Bistrița Năsăud – d. 28 mai 1970, București. Episcop cardinal.

A început studiile primare în comuna natală, iar gimnaziul la Gimnaziul luteran din Reghin, la Gimnaziul din Târgu Mureș și la Gimnaziul superior greco-catolic din Blaj. La Blaj a promovat și bacalaureatul, în anul 1904. A fost primit în clerul tânăr al Eparhiei Lugojului de unde a fost trimis la Roma, la Institutul De Propaganda Fide. Între anii 1904-1910 a studiat 2 ani filosofia și 4 ani teologia. A obținut titlul de Doctor în filosofie în anul 1906 și Doctor în teologie în anul 1910. A fost hirotonit la Roma ca preot celib, în anul 1910.

A revenit la Eparhia Lugojului, ocupând diferite funcții (protocolist, arhivar şi bibliotecar, fiind promovat în cele din urmă director de cancelarie), între anii 1910-1913, iar în 1913 a fost numit profesor la Catedra de Studii Biblice a Academiei de Teologie Română Unită din Lugoj.

În vara anului 1914, aflat într-o călătorie de studii în Germania şi Franţa, a participat ca delegat la Congresul Euharistic Internaţional de la Lourdes. În aceeaşi perioadă s-a declanşat şi Primul Război Mondial. Întors din nou la Lugoj, a fost trimis pe front ca preot militar, în spitale militare ale Imperiului, în Austria, Boemia şi Moravia.

La 13 martie 1917 a fost numit prin Decret imperial episcop de Gherla, la 4 dececembrie 1917 a fost consacrat ca episcop, iar la 16 decembrie 1917 a fost instalat ca succesor al unchiului său, Vasile Hossu.

A participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia ca delegat al Episcopiei Greco-Catolice Gherla. La 1 Decembrie 1918 a fost ales vicepreședinte al Marii Adunări Naționale și a citit în fața celor 100.000 de participanți Declarația de Unire a Transilvaniei cu România. Episcopul Iuliu Hossu a fost membru, alături de Vasile Goldiș, Al Vaida Voevod și Miron Cristea, viitorul patriarh al Bisericii ortodoxe, în Delegația care a prezentat regelui Ferdinand și guvernului român Hotărârea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Între 1920 şi 1926, episcopul a avut o activitate intensă, a vizitat peste 700 de comunităţi religioase, a ţinut discursuri, a participat la pelerinaje şi a celebrat servicii divine. Este perioada pentru care a fost supranumit episcopul vizitaţiilor canonice. A promovat cultura, desfășurând o intensă activitate în cadrul ASTREI, a fondat școli.

Ca senator de drept, a participat la toate dezbaterile care priveau problemele bisericii. A avut o contribuție importantă cu prilejul dezbaterii Legii cultelor și a ratificării Concordatului. În decembrie 1932, în cadrul unei adunări populare, la care au participat circa 30.000 de persoane, ținută în Piața Centrală a Clujului, s-a pronunțat împotriva revizuirii frontierelor de stat.

În anul 1924, Episcopia de Gherla a primit, cu titlu de donație din partea Sfântului Scaun, Biserica Minoriților din Cluj. Dispunând de un astfel de edificiu reprezentativ, ridicat la rangul de catedrală, vechiul centru episcopal de la Gherla a fost mutat în 1930, în orașul Cluj, numele instituției devenind Episcopia de Cluj-Gherla. Vechea Catedrală din Gherla a primit statutul de concatedrală. În vechiul sediu episcopal, Casa Karácsonyi din Gherla (actualmente muzeu municipal), episcopul Iuliu Hossu a așezat școala greco-catolică de institutori (învățători), desființată ulterior de autoritățile comuniste. Reședința episcopală mutată la Cluj a fost stabilită în imobilul de pe strada Moților nr. 26-28, cumpărat prin efortul episcopului Iuliu Hossu. Tot prin grija sa, Catedrala Schimbarea la Față din Cluj a fost prevăzută cu un iconostas.

Pentru faptele sale în domeniul religios și cultural a fost decorat în 1935 cu Ordinul Ferdinand în grad de mare cruce. În anul 1945, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

Între anii 1940-1944, opunându-se refugiului, a devenit conducătorul spiritual al românilor din Ardealul de Nord. A fost o perioadă grea, în care a scăpat din două atentate: unul la Cutiş, prin dezafectarea unui pod, în august 1943, şi altul la Budac, două luni mai târziu, cu focuri de armă. Cu toate că viața îi era în pericol, deși a fost sfătuit să se refugieze, Episcopul Iuliu Hossu a refuzat să îşi părăsescă credincioşii şi a continuat să lupte pentru apărarea drepturilor lor. În martie 1944, Academia de Teologie din Cluj a fost devastată, iar episcopul insultat. Peste câteva zile, Iuliu Hossu era printre evreii din ghetou şi le asigura alimente.

Refuzând trecerea la Biserica Ortodoxă, la 28 octombrie 1948, Iuliu Hossu a fost ridicat de la locuinţa din Bucureşti a fratelui său, inginerul Traian Hossu, unde era găzduit, şi a fost arestat. După arestare, Iuliu Hossu a fost dus la Dragoslavele, la Palatul de vară al Patriarhiei, păzit şi împrejmuit cu sârmă ghimpată. Tot aici au fost aduşi şi ceilalţi episcopi greco-catolici: Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Ioan Bălan, Vasile Aftenie şi Ioan Suciu. În februarie 1949, au fost transferaţi cu toţii la Mănăstirea Căldăruşani, transformată şi ea în lagăr. În mai 1950, au fost transferaţi la Penitenciarul Sighet şi supuşi unui regim de exterminare. La Sighet, Securitatea i-a oferit episcopului un scaun mitropolitan ortodox, pe care acesta l-a refuzat. În 1955, trei dintre episcopii supravieţuitori de la Sighet, Iuliu Hossu, Alexandru Rusu şi Ioan Bălan, au fost transferaţi cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Argeş. Aici a avut loc întâlnirea în care Petru Groza i-a oferit lui Iuliu Hossu scaunul de Mitropolit al Moldovei. Episcopul a refuzat din nou. În 1956, Iuliu Hosu a fost mutat la Mănăstirea de maici de la Ciorogârla, de lângă Bucureşti, de unde, după scurt timp, a fost readus la Mănăstirea Căldăruşani. Aici a rămas izolat până la sfârșitul vieții.

La 28 aprilie 1969 a fost promovat Cardinal in pectore de către Papa Paul al VI-lea, deoarece, din cauza regimului comunist din acea vreme, o astfel de titulatură, făcută publică, i-ar fi adus și mai multe neajunsuri, dar prin aceasta a devenit primul cardinal român provenit dintr-o biserică românească. A fost invitat să meargă la Roma, dar a refuzat să îşi părăsească ţara fără posibilitatea de a putea reveni. La 5 martie 1973, după decesul lui Iuliu Hossu, papa a dezvăluit faptul că episcopul fusese numit cardinal în anul 1969.

A murit în Spitalul Colentina din București, vegheat de dr. Alexandru Todea. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu catolic.

[modifică] Bibliografie

  1. Clujeni ai secolului 20 : dicţionar esenţial. - Cluj-Napoca : Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.147. ISBN 974-686-102-3
  2. Clujenii și Marea Unire/Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude. – Cluj-Napoca, 1998, p.109-110. ISBN 973-0-00724-1
  3. Cum a încercat Ceauşescu să remixeze Proclamaţia Unirii. Extrase din dosarul de Securitate al Cardinalului Iuliu Hossu/Marius Cosmeanu, la http://romanialibera.ro/aldine/history/cum-a-incercat-ceausescu-sa-remixeze-proclamatia-unirii--extrase-din-dosarul-de-securitate-al-cardinalului-iuliu-hossu-319882, accesat la 29 sept. 2017.
  4. Iuliu Hossu, la https://ro.wikipedia.org/wiki/Iuliu_Hossu, accesat la 29 sept. 2017.
  5. Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat/Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p.257. ISBN 978-973-133-101