De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Date biografice
Avram Iancu (n. 1824 în Vidra de Sus (azi Avram Iancu), jud. Alba – d. 10 septembrie 1872, în Baia de Criș, jud. Hunedoara) a fost un avocat român și unul dintre conducătorii revoluției române din Transilvania de la 1848-1849.
Sunt surse care indică faptul că bunicul său, Gheorghe Iancu, preot ortodox în Vidra de Sus, ar fi fost rudă apropiată cu Horea, conducătorul răscoalei de la 1784, și că ar fi participat la răscoala acestuia împotriva nobilimii maghiare din Transilvania. Avram Iancu face primele studii în satul natal, apoi la școala primară din satul Poiana Vadului, terminând în 1837 primele șapte clase la școala din Câmpeni. Fiind un elev silitor, este înscris de către părinți la gimnaziul maghiar din Zlatna, pe care-l absolvă în 1841.
Cu înscrierea la Liceul Piarist de pe Ulița Lupului (azi Mihail Kogălniceanu) din Cluj, în același an, începe legătura lui Avram Iancu cu capitala Transilvaniei. La acest liceu existau două clase de studiu umanist, de nivel superior, care pregăteau studenți în filozofie și drept. Avram Iancu urmează la început cursuri de filozofie, după care continuă cu dreptul, timp de doi ani. În timpul studenției clujene, Avram Iancu locuiește la o familie de maghiari, originari din Câmpeni, a căror casă se afla pe Calea Sării (actuală stradă Avram Iancu din Cluj-Napoca), frecventând deopotrivă cercurile colegilor maghiari și români din Cluj. Cu ultimii, va înființa o societate de lectură și editează o „foaie periodică manuscrisă”, cu numele „Aurora” sau „Diorile (Zorile) pentru minte și inimă”, ca imitație a „Foii” mai mari de la Brașov.
La terminarea studiilor de drept, în 1846, Avram Iancu încearcă, fără succes, să ocupe o funcție administrativă, și după un stagiu scurt de practicant la Administrația fiscală de la Sibiu, Avram Iancu se dedică avocaturii și pleacă la Târgu Mureș unde devine „cancelist” la Tabla regească (Tabula Regia Judiciara / Inclita Tabula Per Magnum Transilvanae Principatum), care juca rolul de curte supremă a principatului Transilvaniei. În martie 1848 își susține examenul de avocatură. În timpul revoluției de la 1848-1849, Avram Iancu s-a opus ferm deciziei revoluționarilor maghiari de anexare a Transilvaniei la Ungaria, la 15 martie 1848, luptând și organizând rezistența armată românească din Munții Apuseni, din toamna lui 1848 până în primăvara lui 1849, rămânând un simbol al luptei pentru drepturi politice, sociale și economice ale conaționalilor săi.
Astăzi, numele său figurează printre cele mai remarcabile din istoria modernă a românilor, fiind omagiat și întâlnit mai ales în localitățile din Transilvania, inclusiv în Cluj-Napoca, unde este apreciat ca o mare personalitate a locului. Deși nu s-a născut clujean, locuind în Cluj doar vreo 6-7 ani, pe timpul studiilor sale, numele său este purtat de numeroase locuri și instituții locale de prestigiu, din diverse domenii de activitate: strada „Avram Iancu”, unde se află casa în care a locuit acesta la Cluj, Piața „Avram Iancu”, unde se află și un monument recent dedicat marelui revoluționar român; Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, Universitatea privată „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din Cluj-Napoca etc.
[modifică] Bibliografie
- Avram Iancu / Silviu Dragomir: Prefață și tabele cronologice de Francisc Păcurariu. – București: Editura Minerva, 1988, p. 7-36.
- Avram Iancu, viața și faptele unui erou și martir / Ștefan Pascu. – București: Editura Meridiane, 1972, passim.
- Avram Iancu, erou al cauzei naționale / Marin Mihalache. – București: Editura LIBRA, 1992, passim. ISBN 973-9016-15-4.
