De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins


[modifică] Date biografice

S-a născut în localitatea Agârbiciu, județul Cluj, în 25 martie 1936.

A urmat cursurile primare şi cele gimnaziale la Agârbiciu, Căpuşu Mic şi Sărmaşu (1942-1950), apoi cursurile Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Predeal (1950-1954) și ale Școlii Militare de Geniu de la Râmnicu Vâlcea (1954-1955, întreruptă). În perioada 1955-1960, a studiat la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, specialitatea limba şi literatura română, obținând și titlul de doctor în filologie cu teza Palatalizarea dentalelor în limba română, în 1967.

A fost profesor la liceele nr. 1 şi 2 din Baia Mare (1960-1961), asistent universitar (1961-1965), apoi lector (1965-1969) la Institutul Pedagogic de 3 ani din Baia Mare. Între anii 1968-1971, a fost lector de limba română la Universităţile din Torino şi Milano, ulterior revenind la Institutul Pedagogic (devenit, în 1974, Institutul de Învăţământ Superior) din Baia Mare în funcția de conferenţiar universitar (1969-1990). Începând cu anul 1990, a fost profesor universitar titular la Facultatea de Litere şi Ştiinţe a Universităţii Baia Mare și profesor în cadrul Lectoratului de limba şi literatura română la Universitatea „Eőtvős Lórand” din Budapesta (1991-1994).

De-a lungul carierei sale universitare a predat cursuri şi seminarii de istoria limbii române, dialectologie, limbă română contemporană, lingvistică generală, filologie romanică, onomastică și limba italiană, fiind conducător de doctorate în filologie. A deținut funcțiile de: șef al Catedrei de limba şi literatura română (1971-1974; 1995-1996, 2004-) și prorector al Universităţii de Nord Baia Mare (1971-1972; 1996-2000; 2000-2004), director al Catedrei UNESCO de drepturile omului, democraţie, pace şi toleranţă de pe lângă Universitatea de Nord Baia-Mare şi Institutul Român pentru Drepturile Omului Bucureşti, director al Editurii Universităţii de Nord Baia Mare.

Activitatea sa în societăţi ştiinţifice şi culturale a fost una notabilă: membru al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România (din 1960), membru al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Romanică de la Paris (din 1971); membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1992); membru al Centrului de Cercetări Interdisciplinare privind Comunicarea Umană de pe lângă Facultatea de Litere a Universităţii de Nord Baia Mare; membru fondator al Societăţii Române de Dialectologie (1996); membru în Consiliul Naţional al Societăţii „Avram Iancu”; preşedinte fondator al Clubului de la Baia Mare (1994); preşedinte al Simpozionului Naţional de Dialectologie (Baia Mare, 1996); secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO – 1997-2001; consilier interguvernamental al Programului „Gestiunea Transformărilor Sociale”, UNESCO, Paris (din 1997); director al publicaţiei „Curier”, buletinul CNR UNESCO (1998-2001); membru al Asociaţiei Scriitorilor din Baia Mare; director onorific al Fundaţiei Culturale „Pro Unione”.

A participat la congrese internaţionale de lingvistică şi filologie la Bucureşti, Quebec, Padova, Budapsta, Palermo şi Bruxelles şi la numeroase reuniuni ştiinţifice naţionale şi internaţionale în sfera culturii, educaţiei, ştiinţei şi comunicării. A colaborat la revistele „Limba română”, „Limba şi literatura română”, „Steaua”, „Tribuna”, „Orizont”, „România literară”, „Cercetări de lingvistică”, „Studii şi cercetări lingvistice”, „Luceafărul”, „Dreptatea”, „Cotidianul”, „22”, „România liberă”, „Curier” ș.a.

A fost distins cu premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române pentru volumul colectiv Graiul, etnografia şi folclorul zonei Chioar, în 1985.

S-a stins din viață în 21 iunie 2008, la Baia Mare.

[modifică] Opera

[modifică] Volume

Istoricul lingvisticii româneşti : [curs universitar]. - Baia Mare: [s.n.], 1968.

Palatalizarea dentalelor în limba română. - [Timişoara]: Editura Facla, 1975.

Limbaj cotidian şi rostire literară. - [Timişoara]: Editura Facla, 1977.

Italia posibilă : [note de călătorie]. – Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1977.

Pămînt – Cosmos şi retur : roman satiric. - Timişoara: Editura Facla,1980 (în colaborare cu Dumitru Mureşan).

Ursul cîştigător la loto : Fabule cu morală şi fără... - Bucureşti: Editura Albatros, 1981 (în colaborare cu Dumitru Mureşan).

Graiul, etnografia şi folclorul zonei Chioar. – Baia Mare, 1983 (în colaborare cu Gheorghe Pop, Ion Chiș Șter).

Întrebări în asfinţit :[povestiri]. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1983.

Drum de piatră : [roman], 2 vol. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1986, 1988.

Pensiunea Barbagia : [roman]. - Cluj Napoca: Editura Dacia, 1992.

Istoria limbii române : Compendiu. - Baia Mare: [s.n.], 1994.

Pentru o cultură a păcii, democraţiei şi toleranţei în România, vol. 1. - Bucureşti: Editura Calistrat Hogaş, 2000.

Istoria limbii române - privire sintetică. - Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 2001.

Cum vorbesc românii din Ungaria. - Budapesta: Editura Comp-Press, 1994.

De la Revoluţie la Restauraţie : [publicistică politică]. - Cluj-Napoca: Editura Clusium, 1994.

Avram Iancu : trilogie dramatică. - Cluj Napoca: Editura Clusium, 1995.

Dicţionar de ortograme. - Bucureşti: Editura Știinţifică, 1995 (în colaborare cu Săluc Horvat).

Limbă şi rostire românească, ieri şi azi. - Cluj Napoca: Editura Dacia, 1996.

Istoria pierdută a României postdecembriste. - Bucureşti: Editura Maşina de scris, 2000.

Jurnal involuntar : (1981-1989). - Bucureşti: Editura Paralela 45, 2000.

La Romanità Orientale e Italia : storia e attualità : convegno, Venezia, 23 giugno 2000. Coord. dei lavori Victor Iancu e Ion Bulei. - Bucarest: Casa Editrice Ars Docendi, 2000.

Comisia Naţională a României pentru UNESCO : 1997-2000 : Repere ale activităţii interne şi internaţionale. - Bucureşti: Editura Ars Docendi, 2001 (coordonator).

Dicţionar de ortograme. - Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 2001 (în colaborare cu Săluc Horvat).

Blândul Dracula : [roman]. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 2002.

Drum de piatră, 2 vol, ediția a 2-a. - Cluj Napoca: Editura Dacia, 2004.

Patul : comidramă în două acte. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, [2004].

Pensiunea Barbagia : [roman], ed. a 2-a. - Bucureşti: Editura Maşina de scris, 2005.

[modifică] Bibliografie

  1. Dicționarul general al literaturii române, vol.3. - București: Editura Univers Enciclopedic, 2005, p.549-550. ISBN 973-637-070-4.
  2. Sasu, Aurel. Dicționar biografic al literaturii române A-L, vol. 1. – București: Editura Paralela 45, 2006, p. 747-747. ISBN 973-697-758-7.
  3. Victor Iancu – 70 : caiet bibliografic aniversar. – Baia-Mare, 2006, https://www.bibliotecamm.ro/caiete/iancu_victor.pdf - accesat la 24 noiembrie 2022.