De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare
Ioan Piuariu Molnar/Mircea Popa, Ediția a II-a, revăzută și adăugită. - Cluj-Napoca : Editura Școala Ardeleană, 2015, 266 p. ISBN 978-606-8770-74-1


Ioan Piuariu Molnar, născut în Sibiu, în 1749 și decedat la Cluj, în 1815, a fost primul medic titrat român, filolog și traducător, medic chirurg la Viena, autor al primei gramatici româno-germane, al unei istorii universale și al unui dicționar româno-german și unul dintre redactorii actului Supplex Libellus Valachorum, din 1792, unul din membrii Școlii Ardelene din Transilvania, de la sfârșitul secolului al XVIII și începutul secolului al XIX-lea.

Lucrarea monografică este împărțită în trei mari capitole, la care se adaugă o bibliografie foarte consistentă și un număr de peste 25 de pagini cu fotografii și imagini. Primul capitol, intitulat Etapele unei deveniri, descrie importanța fenomenului iluminist din Transilvania și rolul avut de Ioan Piuariu Molnar în acesta. Autorul face legătura între subiectul volumului său și alți doi mari cărturari transilvăneni și luptători pentru drepturile naționale ale românilor ardeleni, Inochentie Micu – Klein și nepotul acestuia, Samuil Micu, ambii originari din aceeași localitate cu Molnar, satul Sadu, din apropierea Sibiului.

Al doilea capitol – Medicul, reformistul, precursorul – este la fel de cuprinzător ca primul, fiind spațiul unde cititorul intră în contact cu acțiunile novatoare, încercările de a lega fenomenul reformator din Transilvania de cel european, de implicare a presei europene privind problematica românească din Transilvania. Unul dintre meritele sale este pe planul lingvisticii, contribuind prin gramaticile și dicționarele sale la impunerea unor cuvinte de peste munți în Transilvania, de natură să ducă la o mai mare uniformizare a limbii române de aici cu cea din Moldova și Țara Românească.

Cel de-al treilea capitol – Portret final – trage concluziile unei cercetări laborioase, la capătul căreia personalitatea lui Ioan Piuariu Molnar este bine conturată și integrată Epocii luminilor de la noi, ca figură emblematică de prim rang în rîndurile mișcării de emancipare națională, culturală și socială, numită frecvent Școala Ardeleană.

Lista bibliografică de la finalul cărții este generoasă, exploatând în primul rând lucrările personale ale celui studiat în volum și numeroase alte referințe bibliografice, din secolul al XIX-lea și până astăzi. Dintre imaginile care însoțesc volumul de față, multe provin din volumele scrise de Ioan Piuariu Molnar, fiind în general paginile de titlu din Economia stupilor, Gramatica sau din Retorica.