De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Istoric
Institutul de Surdo-Muţi a fost înfiinţat din iniţiativa primarului Gheza Szvacsina, la 3 septembrie 1888. Alături de şcolile din Arad şi Timişoara, cea din Cluj, funcţiona ca centru pilot al celei din Vac (Ungaria). Primul director al şcolii a fost prof. Ioan Olgyay din Vac. Şcoala s-a deschis într-o casă particulară, cu 7 elevi şi doi profesori, durata de şcolarizare fiind de 7 ani.
În ceea ce priveşte localul, actuala clădire care găzduieşte această instituţie de învăţământ, a fost contruită între anii 1892-1893 din donaţii şi sub conducerea arhitecţilor clujeni Oriold Adam şi Racz Mihai. Noul local a fost inaugurat la 29 octombrie 1893.
În anul 1893, efectivul de elevi era de 60, iar numărul profesorilor 2. Documentele din anul 1919, vorbesc de prezenţa în şcoală a 73 de elevi (33 fete şi 40 băieţi) din care 10 externi. Personalul didactic era alcătuit din 8 profesori, un maistru de lucru manual, un maistru de desen şi catiheţi.
Disciplinele care se predau iniţial erau emiterea sunetelor, conversaţii uzuale, aritmetica, ortografie, desen, lucru manual şi religie, revenindu-se ulterior asupra planului cadru de instruire. În anul 1935 a apărut prima programă pentru şcolile de surzi, editată de Gh. Crăiniceanu.
În ţara noastră s-a structurat treptat o metodă românească de demutizare care consta dintr-o combinaţie între metoda globală şi cea analitico-sintectică, folosind în acelaşi timp pe scară largă toate mijloacele auxiliare de comunicare: mimico-gesticulaţia, semnele evocatoare şi dactilemele. După război, metoda s-a bucurat de o audienţă largă în România, în timp fiind adoptată şi folosită metoda verbo-tonală.
S-a îmbunătăţit calitatea actului de învăţământ şi prin încadrarea în şcoală a unor cadre cu pregătire superioară după crearea secţiei de defectologie pe lângă Facultatea de Istorie Filologie a UBB în anul 1961-1962.
Din anul 1968, a luat fiinţă Centrul de Reabilitare a Auzului şi Limbajului, care utilizând metoda verbo-tonală, urmăreşte educarea auzului şi limbajului copiilor deficienţi de auz cu folosirea intensivă a aparaturii de amplificare auditivă de la o vârstă timpurie.
Şcoala Specială pentru Deficienţi de Auz nr.1 s-a transformat în Liceul pentru Deficienţi de Auz, în anul 2007.
În anul şcolar 2008-2009, în Liceul pentru deficienţi de auz din Cluj funcţionau un număr de 18 clase, cu un efectiv de 137 elevi, personalul didactic fiind compus din profesori cu studii superioare pentru disciplinele specifice educării deficienţelor de auz, dar şi profesori de specialitate pentru disciplinele: desen, lucru manual, educaţie fizică, geografie, istorie, matematică.
[modifică] Directori
Ianos Olgyay (1888-1894) Taritzky Ferenc (1894-1908) Nagy Peter (1908-1920) Crăiniceanu Gheorghe (1920-1921) Hertila Constantin (1921-1924) Căprariu Ioan (1924-1949) Pop Dorin (1949-1950) Cornea Aurel (1950-1954) Ciornescu Alexandru (1954-1955) Ciumăgean Dumitru (1955-1956) Guţiu Matei (1957-1960) Lipovan Emil (1960-1965) Miclea Teodor (1965-1969) Lipovan Emil (1969-1980) Bădău Floarea (1980-1990) Pop Lucia (1990-1993) Monoşes Monica (1993-2001) Gonteanu Vladimir (2001-2004) Piontchevici Zoe (2004- )
[modifică] Bibliografie
- Liceul pentru Deficienţi de Auz (Cluj-Napoca) 120 de ani de tradiţie/Liceul pentru deficienţi de auz; coord. Prof. Zoe Piontchevici, prof. Gabiela Chirteş. – Cluj-Napoca: Risoprint, 2009, p.12 - 19, p.28. ISBN 978-973-53-0016-6
