Linczigh János

De la Memorie şi cunoaştere locală

Cuprins

1 Date biografice
2 Bibliografie

[modifică] Date biografice

n. 30 mai 1606 Cluj – d. 8 iul. 1679, Cluj. Jude orășenesc și jude regal.

La 15 ani, Linczig și- a început pregătirea pentru meseria de cojocar, ca ucenic, apoi calfă. În 1627, a plecat la Viena, iar când a revenit la Cluj, a devenit meșter cojocar. A intrat în Sfatul celor 100 de bărbați al Clujului în 1632 și, în scurt timp, a început ascensiunea în ierahia conducerii locale. În 1647, a fost desemnat jude orășenesc, iar în 1660 a devenit jude regal. Cum demnitățile administrative erau remunerate simbolic, Linczig și-a continuat activitatea în cadrul breslei sale, la conducerea căreia a acces de 16 ori între 1651-1678. Din 1644, orașul l-a trimis frecvent cu solii la stăpânire, dar și la hanii tătarilor și pașii otomani pentru a negocia cu aceștia în beneficiul așezării. Numele său a rămas în istoria Clujului și s-a creat o frumoasă legendă urbană despre judele Linczig, care a salvat orașul de un asediu pustiitor.

Evenimentele s-au desfășurat în timpul expediției de pedepsire a principelui Gheoghe Rákóczi al II-lea pentru campania sa împotriva Poloniei, care a adus turcii la porțile Clujului. În preajma confruntării decisive, Rákóczi l-ar fi chemat la el pe Linczigh cerându-i ca orașul Cluj să nu fie predat turcilor și promițând sprijin militar în caz de asediu. Astfel, localnicii, încrezători în promisiunea lui Rákóczi, au zidit porțile cetății. Aceasta a declanșat furia turcilor, care au cerut predarea orașului. Clujul a trimis o solie în frunte cu Linczigh pentru a-i cere pașei Seydi Ahmed să se răzgândească. Inițial, acesta a poruncit decapitarea solilor, apoi i-a pus în lanțuri și, ulterior, Linczigh, însoțit de ieniceri a fost dus în fața porților orașului pentru a cere deschiderea lor în fața turcilor. Dar, când a ajuns acolo, el a strigat în latină primilor orășeni zăriți printre metereze că era periculos să-i lase pe turci să intre. Ienicerii l-au înhățat din nou cu intenția de a-l ucide, dar s-au răzgândit, trimițându-l din nou să deschidă porțile. Linczig l-a avertizat pe unul dintre cetățenii de dincolo de ziduri spunând că va cere să intre, dar a cerut ca sub nicio formă să nu se accepte deschiderea porților, pentru că aceasta ar fi însemnat nimicirea locuitorilor și a orașului. Din nou s-au repezit ienicerii asupra lui, dar l-au mai trimis odată la porți, unde Linczig le-ar fi spus celor de dincolo de acestea că el trebuia să moară, dar orașul să nu fie predat cu niciun preț, ci să se pregătească un cadou pentru împăcarea pașei. Turcii l-au dus în tabăra lor și, înlățuit, își aștepta împăcat moartea când lucrurile au luat o turnură neașteptată. Pregătit să îl atace pe Rákóczi ce se afla între Gilău și Luna și nedorind să-i întoarcă pe clujeni împotriva lui în acel moment, pașa i-a iertat pe solii clujeni cerându-le loialitate și, cadorisindu-i cu câte un caftan aurit, i-a eliberat. A doua zi, pașa a pornit împotriva lui Rákóczi. Dar, după ce l-au învins pe acesta, turcii au revenit din nou sub zidurile Clujului, amenințând cu asedierea orașului și trimiterea în robie a locuitorilor lui. Clujul a scăpat în schimbul a 75.000 de taleri, și căruțe întregi de alimente. Pierderile orașului au fost estimate la 100.000 de taleri.

În anii următori, Linczigh a ocupat un loc de frunte în ierarhia administrativă locală, devenind indispensabil pentru oraș, fiind desemnat în continuare, în diverse împrejurări, sol al clujenilor.