De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Date biografice
n.? – d.?. Activistă socială.
Despre viața familială a Sofiei Meteș știm că a fost căsătorită cu Ștefan Meteș (1886-1977), o personalitate marcantă a orașului Cluj, care din anul 1922, a ocupat funcția de director al Arhivelor Statului din Cluj. Cuplul nu a avut copii.
Sofiei Meteș a fost o activistă remarcabilă pe tărâm social, s-a încadrat în organizații naționale, politice, a făcut parte din consiliul local, în calitate de membră a acestuia. În plan social, s-a remarcat în primul rând prin activitatea sa în cadrul Reuniunii Femeilor Ortodoxe, înființată la Cluj la 14 aprilie 1920, când doamnele ortodoxe din oraș au pus bazele unei filiale a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române din capitală, fondată la inițiativa Alexandrinei Cantacuzino. Scopul acesteia era „dezvoltarea culturii și educațiunii copiilor români din punctul de vedere religios și național”. Filiala clujeană a adoptat statutele organizației centrale, cu o singură completare, și anume stabilindu-și ca obiectiv construirea unei catedrale ortodoxe în centrul orașului. În anii care au urmat, societatea a desfășurat acțiuni deopotrivă cu caracter ortodox și național.
Sofia Meteș a intrat în structurile de conducere ale societății în martie 1926, când a fost cooptată în Comitetul de conducere și când, la numai câteva luni, a ocupat funcția de secretară a acesteia. Apoi, în 1931, Sofia Meteș a acces la funcția de vicepreședintă, în anul 1935, a fost desemnată ca inspectoare a filialelor din Ardeal ale Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române, pentru ca în 1939 să devină președinta filialei clujene. În perioada mandatului de președintă al Sofiei Meteș, se poate remarca o îndepărtare de la scopurile și mijloacele propuse de Societatea Ortodoxă prin statutele de înființare, caracteristica acțiunilor reuniunii devenind preponderent națională. De altfel, Sofia Meteș s-a regăsit și în alte structuri asociaționiste, ea fiind în același timp președintă a Grupării Femeilor Române din Cluj, vicepreședintă a Acțiunii Patriotice din oraș și membră a Ligii Antirevizioniste, organizații cu predominant caracter politic și național.
Ca președintă a Grupării Femeilor Române, inițiată tot de Alexandrina Cantacuzino, a promovat colaborarea cu diverse organizații cu care propria ideologie avea puncte tangențiale. Astfel, Gruparea Femeilor Române a dezvoltat cu o fructuoasă colaborare cu Liga Antirevizionistă. A fost vorba de acţiuni cum ar fi conferinţele, manifestaţiile, comemorările, cât şi de sprijinirea cu fonduri sau publicarea unor articole cu conţinut antirevizionist. Cele mai multe articole au fost publicate de Sofia Meteş în calendarele anuale ale Ligii Antirevizioniste. Gruparea Femeilor Române și Sofia Meteș personal a sprijinit Comitetul Regional al Ligii Antirevizioniste în organizarea şi desfăşurarea vizitei de la Cluj, în februarie 1937, a ducesei de Atholl, însoţită de lady Layton şi Miss Ratherborne, membre ale Parlamentului britanic şi susţinătoare ale antirevizionismului românesc în străinătate.
În septembrie 1940, Sofia Meteș și-a urmat soțul în refugiu la Sibiu, unde și-a continuat activitatea, la sfârșitul anului 1941, ea fiind aleasă și președintă a filialei din Sibiu. La Sibiu, Sofia Meteș a continuat să se semneze președintă a Societății Ortodoxe din Cluj și inspectoare a filialelor SONFR din Transilvania, la care mai adăuga calitatea de membră în Comitetul Central de la București.
A revenit la Cluj în 1946, reluându-și postul din fruntea filialei clujene, dar și probleme legate de ofensiva noului regim politic ce se prefigura au pus capăt până la urmă activității societății, în 1948.
Instaurarea regimului comunist a avut urmări dramatice și în planul vieții sale familiale. Cuplul, fără copii, a fost nevoit să-și restrângă spațiul de locuit. Mai mult, Ștefan Meteș a fost obligat să se pensioneze în 1947, a fost scos din Academia Română, și în cele din urmă, a fost ridicat de organele Ministerului de Interne la data de 6 mai 1950, și apoi întemnițat la Sighet până la 6 iulie 1955 când a fost eliberat. Regimul comunist i-a impus umilințe repetate și o nedreaptă marginalizare. A fost sprijinit de soţia lui, Sofia, în întreaga şi îndelungata sa activitate, în perioade deosebit de grele din viaţa sa.
[modifică] Bibliografie
- Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat., Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p.357.
- Elvira-Ecaterina Ivănescu, Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (1910-1948; 1990-2001), Craiova, Universitaria, 2001.
- Liviu Lazăr, Mișcarea antirevizionistă din Transilvania în perioada interbelică, Deva, Călăuza, 2003, p.251-253, 258, 284-285.
- Mihai Alexandrescu, Privire asupra evoluției filialei clujene a Societății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române (1920-1948), în Condiția femeii în România în secolul XX, II, coord. Ghizela Cosma, Virgiliu Țârău, Cluj-Napoca, Nereamia Napocae, 2002,
