De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 26 iul. 1930. Medic. A realizat prima cardiostimulare temporară la Clinica Medicală I din Cluj (1977) și a inițiat în 1984 primul laborator de ecocardiografie din clinică.

A purtat la naștere numele de Grigorescu, dar rămânând la doi ani orfan de mamă și fiind luat în grijă de sora mamei sale, a fost înfiat de susținătorii săi, Modesta și Adrian Olinic, primind numele de Olinic (1959).

În 1944 și-a început școala primară la Rusca Montană (Caransebeș). Revenit la Bacău în toamna aceluiași an, a urmat Liceul de Băieți, pe care l-a absolvit în anul 1954, cu Diplomă de merit. Și-a continuat studiile la Facultatea de Medicină generală a Institutului de Medicină și Farmacie din Cluj, în 1958 devenind extern clinic prin concurs, iar în 1960 promovând intern clinic, tot prin concurs. În formarea sa medicală, didactică și științifică a beneficiat de îndrumarea unor figuri distinse ale medicinei clujene: Ioan Goia, Aurel Moga, Ștefan Hărăguș, Roman Vlaicu, Ion Zăgreanu, Mircea Cucuianu. Și-a susținut doctoratul în Medicină în anul 1973, cu teza Aspecte ale comportării seriei eritrocitare și seriei trombocitare în cordul pulmonar cronic de cauză respiratorie.

În anul 1962, a fost repartizat ca medic stagiar de medicină internă la Spitalul Orășenesc Gherla. Un an mai târziu a devenit cercetător stagiar de explorări funcționale la Institutul Oncologic din Cluj. A urcat toate treptele universitare fiind preparator (1964), asistent (1967), șef de lucrări (1975), conferențiar (1983), profesor universitar (1991). Între anii 1981-1992 a fost șeful catedrei Clinica Medicală I și medic primar de medicină internă, medic primar cardiolog cu competență de ecocardiografie. A fost șef al Clinicii Medicale I din Cluj. Din 2002 a fost director al Centrului de Cercetări cardio-vasculare al Clinicii Medicale I.

În calitatea de conducător al Clinicii Medicale I a inițiat reabilitarea și modernizarea clădirii, prima modificare fundamentală a acesteia desfășurată în cei 100 de ani de existență. A avut de asemenea ideea construirii unei noi clădiri destinate îndeosebi Unității de primire a urgențelor (UPU). Plecând de la preocupările profesionale ale clinicii a individualizat în cadrul acesteia trei secții: Cardiologie, Medicină Internă și Gastroenetrologie. A determinat introducerea în clinică a electrocardiografiei Holter (1992, alături de D. Olinic), a testărilor farmacologice de stres (1992, Luminița Vida-Simiti), a ultrasonografiei Dopller (cardiace, transtoracice – 1993, transesofagiene – 1994, vasculare – 1993, alături de D. Olinic), precum și a holterului tensional (1998). În 1997 s-a înființat la Clinica Medicală I sub conducerea lui D. Olinic, un laborator de informatică medicală, iar în anul 2002 clinica a fost dotată cu un angiograf performant.

Activitatea științifică a lui Nour Călin Olinic s-a desfășurat în cadrul unor grupuri de lucru ale Clinicii Medicale I, în următoarele domenii: cardiopatia ischemică, arteriopatiile, cordul pulmonar cronic, insuficiența cardiacă. A participat la numeroase congrese de cardiologie și medicină internă în străinătate, la Düsseldorf, Paris, Nisa, Birmingham, Amsterdam, Budapesta, Roma, Londra, Viena etc. A colaborat la numeroase contracte de cercetare.

Ca student și apoi ca tânăr medic, a activat ca textier, regizor, actor și conducător în Brigada artistică a IMF Cluj. La începutul anilor ’70 a fost redactor șef la Dialog, revistă de cultură și informare a studenților și cadrelor didactice din IMF Cluj. Din 1990 a fost redactor șef al revistei Clujul medical.

A fost membru al European Society of Cardiology, a Rețelei Europene a Profesorilor de Terapeutică, membru în comitetul de conducere a Societății Române de Cardiologie.

În anul 1998 a fost distins cu Premiul Iuliu Hațieganu al UMF Cluj-Napoca. A obținut titlul de European Fellow in Medical Angiology.

[modifică] Lucrări publicate ca autor sau coautor (selectiv)

Practica consultațiilor medicale de ambulator (în colab., 1971); Biochimie clinică (în colab., 1979); Lecțiuni de medicină internă-aparatul cardiovascular (în colab. 1981); Reabilitarea precoce a bolnavilor de infarct miocardic acut (în colab., 1983); Clinica Medicală (în colab., 1983, 1995); Elemente de electrocardiografie clinică (în colab. 1986); Medicina internă. Aparatul respirator (în colab., 1993); Clinică Medicală. Cardiologie (în colab., 1995); Cardiopatia ischemică (în colab., 1998); Tratat de cardiologie (în colab., 2002); Cardiopatia (în colab. 2002).

[modifică] Bibliografie

  1. Facultatea de Medicină, școala medicală clujeană și spitalele din Cluj (1500-2000). Scurt istoric/Florea Marin. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2004, p.339-342. ISBN 973-686-622-X
  2. Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat/Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007, p.421. ISBN 978-973-133-101