De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

n. 2 octombrie 1914, Cluj – d. 5 ianuarie 2014, Cluj.

Actor, regizor, pedagog, director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj (1964-1969)

Între anii 1935-1937 a studiat la Şcoala de Artă teatrală a lui Hetényi Elemér.

A fost membru al companiei teatrale a lui Szabadkai József, apoi al companiei teatrale a lui Jódy Kámly (1937-1939). Din anul 1939 a devenit actor la actualul Teatru Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, pe atunci Teatrul Thalia. Primul său spectacol pe scena teatrului Thalia a avut loc în 23 aprilie 1939, când a jucat în piesa Sufletul care se întoarce acasă de Zilahy János. Au urmat sute de roluri, Senkálszky Endre semnând şi regia unor spectacole. A participat la realizarea a peste 250 de spectacole radiofonice la Radio Cluj, emisiunea în limba maghiară.

S-a pensionat în anul 1977, însă a continuat să joace fără întrerupere în spectacolele teatrului până în anul 2010. Avea atunci 96 de ani, fiind cel mai vârstnic actor activ din Europa şi actorul maghiar cu cea mai îndelungată activitate. A fost director al Teatrului Maghiar de Stat Cluj, între anii 1964-1969. A predat la Institutul Maghiar de Artă din Cluj, devenit ulterior Institutul de Teatru (1949-1954).

I s-au decernat numeroase premii, atât în Romania cât şi în Ungaria, precum: Artist Emerit al Republicii Populare Române (1957), Steaua României (1964), Premiul de Excelenţă (1998, Kisvárda- Ungaria), Crucea de Merit a Republicii Ungaria (1999), Premiul de Excelenţă din partea UNITER (2004), Ordinul Meritul Cultural din partea Ministerului Culturii (2004) etc.

[modifică] Repertoriu

[modifică] Actor (cele mai importante roluri)

  • Adam (Madács Imre Tragedia omului)
  • Dudgeon (G.B.Shaw Discipolul diavolului)
  • Bánk bán (Katona József Bánk bán)
  • Petruchio (William Shakespeare Îmblânzirea scorpiei)
  • Cetăţeanul turmentat (I.L.Caragiale O scrisoare pierdută)
  • Ephraim Cabot (O'Neill Patima de sub ulmi)
  • Fantoma – Duhul tatălui lui Hamlet (William Shakespeare Hamlet)
  • Bătrânelul (Gao Xingjian Staţia de autobus)
  • Firs (Anton Pavlovici Cehov Livada de vişini)
  • Gonzalo (William Shakespeare Furtuna),
  • Bunicul (Eugen Ionesco Jacques sau supunerea)

[modifică] Regizor

  • Federico, García Lorca Casa Bernadei Alba (1956)
  • Móricz Zsigmond Fii bun până la moarte (1959)
  • Cântec despre om (spectacol de poezie Tudor Arghezi, 1962),
  • un ciclu de spectacole format din 14 tragedii antice greceşti: 2 – Eschil, 5 - Sophocle, 7 – Euripide (1978-1981).

[modifică] Bibliografie

  1. 2010. Erdélyi Magyar Ki kicsoda .- Kolozsvár, Debrecen : A Romániai Magyar Szövetség és a BMC kiadó közös kiadványa, [s.a.], p.587. ISBN 978-973-0-07256-3
  2. Fornade, Dan. Personalităţi clujene (1800-2007) : dicţionar ilustrat.- Cluj-Napoca: Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, p.551-552. ISBN 978-973-133-101-0
  3. Senkálszky Endre, la http://www.huntheater.ro/cv.php?soid=33, accesat la 20 aprilie 2015.