De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Toponimie

Strada Matei Corvin este una dintre străzile care pornesc din Piaţa Unirii.

Prima menţionare a numelui străzii, datează din anul 1869, sub forma Mátyás ut. Se pare că este una dintre puţinele străzi din Cluj care a avut un singur nume. Acolo unde strada se îngustează, ea străpunge linia zidurilor vechii cetăţi, marcând locul unde se înălţa în trecut turnul Porţii Principale a Cetăţii Vechi a Clujului.

Nu este exclus, ca stema oraşului Cluj, cu poarta cu cele trei turnuri de apărare, din 1377, dăruită de regele Ludovic cel Mare al Ungariei, să păstreze imaginea acestei porţi.

[modifică] Clădiri monument

Pe această stradă se ridică câteva clădiri cu semnificaţie istorică şi valoare arhitecturală aparte. Poate fi amintită casa Heltai (numărul 4), proprietate a familiei Heltai, în care a fost amenajată încă din anul 1550, prima tipografie din Cluj, dar şi casa în care s-a născut, la 1 ianuarie 1557, Ştefan Bocskai, principele Transilvaniei între anii 1604-şi 1606 şi rege al Ungariei.

Casa Matei Corvin 1890
Casa Matei Corvin 1890

Azi este sediul Universităţii „Sapientia”, Universitatea Maghiară Ardeleană.

Tot pe această stradă se află casa Matei Corvin (numărul 6), singura casă din secolul al XV-lea care astăzi mai stă în picioare şi în care se presupune că s-a născut Matei Corvin.

În această casă îşi are sediul Universitatea de Artă şi Design „Ion Andreescu”.

[modifică] Bibliografie

  1. Képes Kolozsvár. A belváros irásban és képben/Gaal György .- Kolozsvár : Polis Könyvkiadó, 2007, p.70. ISBN 978-973-8341-85-2
  2. Povestea „oraşului comoară”. Scurtă istorie a Clujului şi monumentelor sale/Lukács József .- Cluj-Napoca : Biblioteca Apostrof, 2005, p.49. ISBN 973-9279-74-0