De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Date biografice
n. 27.08.1876, Șepreuș, jud. Arad – d. 26.07.1954, Sibiu
Medic. Primul profesor de Clinică Balneologică și Fizioterapeutică din România, fondator la școlii clujene de balneologie.
Școala primară a urmat-o în satul natal, apoi și-a continuat studiile la Gräfenberg, în Silezia, unde profesa unchiul său, dr. Ion Hozan, medic șef al stabilimentelor de hidroterapie Priessnitz. Aici s-a născut pasiunea sa pentru tratamentul prin mijloace medicale naturale. A studiat medicina la Viena și Berlin, unde i-a avut profesori pe clinicianul Nothnagel și prof. V. Leyden. A urmat studii de psihoterapie la Paris la clinica condusă de prof. Raymod.
A devenit apoi medic șef al Sanatoriului Wallischhof din Viena. A efectuat călătorii de studii în Italia și Polonia.
În anul 1918 a fost numit secretar general al Resortului Sănătății din Consiliul Dirigent al Transilvaniei.
În anul 1922, după ce i se oferise un post de medic secundar la Aiud, s-a întors la Viena, de unde a revenit doar după ce prin înalt decret regal a fost numit medic șef al viitorului Insitut de balneologie din Cluj, un proiect care a fost abandonat. A sprijinit însă construirea Spitalului Fundației Menahem Elias din București.
A fost primul profesor de Clinică balneologică și terapeutică din România, în anul 1930, la Cluj, înființându-se o Catedră de Balneologie la Facultatea de Medicină. A susținut deschiderea în 1939 a Clinicii balneologice-model din Cluj. În perioada refugiului a fost director al Institutului de Fizioterapie al Spitalului nr. 1 din Sibiu.
După război a fost chemat în capitală în calitate de director al Institutului de Balneologie și Fizioterapie din București, înființat în anul 1948.
A fost preocupat de balneologie și climatologie. A cercetat pentru prima dată în România nămolurile, întocmind o lucrare inedită despre acestea și proprietățile lor balneologice. A studiat caracteristicile lacului Sovata și proprietățile terapeutice ale apelor sale, publicând o carte referitoare la apele sărate din România și proprietățile lor curative. A fost unul din inițiatorii și susținătorii noului curent științific în balneologia românească abordând atât probleme de balneologie clinică cât și experimentală, deși noua disciplină apăruse în România abia la începutul secolului XX. A avut astfel o contribuție valoroasă la fundamentarea științifică a balneologiei.
A fost membru corespondent al Academiei de Medicină (1937), membru al Societății Internaționale de Hidrologie, membru de onoare al Academiei Române (1938), repus în drepturi în anul 1990.
[modifică] Lucrări publicate
Die Kochsalzwasser Rumaniens, (1930); Orientări pentru cure balneare și climaterice de vară, (1932); Noțiuni elementare de balneologie, (1932-1933); Hidroterapia bolilor aparatului digestiv; Climatoterapia în tuberculoză cu privire specială la clima României; Climatoterapia în tratamentul boalelor tubului digestiv; Băile și clima din Marea Neagră; Clima și apele minerale în cadrul problemelor sanitare rurale din România; Importanța preventivă și curativă a climei de iarnă; Fizioterapia în război; Protecția tehnică și igienică a stațiunilor balneare și climaterice, a apelor minerale și a nămolurilor; Balneoterapie practică, (1949); Fizioterapie, (1957).
[modifică] Bibliografie
- Clujeni ai secolului 20 : dicţionar esenţial. - Cluj-Napoca : Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.304. ISBN 974-686-102-3
- Facultatea de Medicină, școala medicală clujeană și spitalele din Cluj (1500-2000) : Scurt istoric. – Cluj – Napoca : Casa Cărții de Știință, 2004, p.81-83. ISBN 973-686-622-X
- Personalităţi clujene (1800-2007) : dicţionar ilustrat/Dan Fornade. - Cluj-Napoca : Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007, p.573. ISBN 978-973-133-101-0
- Vieți dedicate omului : Personalități medicale clujene/ Florea Marin . – Cluj-Napoca: Dacia, 1994, p.120-123. ISBN 973-35-0414-9
