De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Începutul învăţământul tehnic clujean
La sfârşitul secolului al XIX-lea, dezvoltarea producţiei capitaliste şi cooperarea unor ramuri industriale la Cluj au determinat punerea bazelor învăţămîntului tehnic propriu-zis, chiar dacă prima formă de organizare este una modestă.
Şcoala specială de industrie din Cluj se deschide la 27 iulie 1884, cu trei secţii: arhitectură, tâmplărie şi mecanică (lăcătuşerie şi făurărie artistică), fiind susţinută de către Camera de Comerţ a oraşului Cluj şi de Ministerul de Industrie şi Comerţ. Durata cursurilor era de trei ani, în anul I primindu-se absolvenţi a două clase secundare (de liceu), a şase clase primare, sau cei care au absolvit cu rezultate bune şcolile profesionale de trei ani. În şcoală se predau numai cursuri teoretice în câte 20-23 de ore pe săptămână, elevii efectuând pregătirea practică în atelierele particulare sau fabricile din localitate.
În prima formă instituţia s-a numit Şcoala tehnică industrială. În 1887 ia fiinţă Şcoala de desen industrial, şi tot în acelaşi timp este pusă în funcţiune o altă instituţie de cultură tehnică – Muzeul industrial tehnologic - cu menirea de a cultiva interesul pentru tehnică şi produsele sale. Atât Muzeul industrial tehnologic cât şi Şcoala de desen industrial sunt ataşate Şcolii tehnice industriale, care din 1887 se va numi Şcoala specială de industrie, ale cărei cursuri sunt organizate pe durata a patru ani, absolvenţilor acordându-li-se calificarea de maiştrii şi dreptul de a-şi deschide atelier propriu, după o perioadă de practică de un an.
Întrucât nici şcoala, nici muzeul nu aveau local propriu, Ministerul de Industrie şi Comerţ a ordonat, la 6 aprilie 1895, etatizarea şcolii şi muzeului, municipalitatea fiind obligată să construiască edificiile necesare. Oraşul a cumpărat terenul de pe strada Bariţiu nr.26 cu 18.500 de florini, iar punerea pietrei de temelie a localului propriu (actualmente sediul Facultăţii de Electrotehnică) s-a făcut la 30 septembrie 1896. Inaugurarea localului a avut loc la 26 martie 1899.
Localul Muzeului Tehnologic (azi sediul Facultăţii de Construcţii, str. Bariţiu, nr.25) a fost inaugurat în 1904. Faţada clădirii are o intrare impozantă, cu trei registre decorative suprapuse întrerupte de pilaştrii şi coloane, în alternanţă, cu capiteluri ionice, o bogată decoraţie neobarocă cu motive geometrice în partea superioară, dominată de frontonul central şi cornişa pe console, care sporesc impresia de monumentalitate. Clădirea este trecută în lucrările şi albumele de artă, ca un reper important şi reprezentativ al arhitecturii clujene.
O altă clădire din epocă este localul fostei Şcoli Superioare de Comerţ, ridicată în 1878, azi sediul rectoratului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
Vechea Şcoala specială de industrie a fost preluată de către statul român la 5 aprilie 1919, încercându-se reorganizarea ei potrivit noilor condiţii şi cerinţe. Factorii de decizie din Consiliul Dirigent al Transilvaniei urmăresc crearea în Transilvania a unui „tehnicum” după modelele apusene. Ei decid în 1919 înfiinţarea Şcolii superioare industriale, care îşi deschide cursurile la 1 februarie 1920, odată cu inaugurarea festivă a Universităţii Daciei Superioare.
Primele măsuri organizatorice preconizau următoarele condiţii: candidaţii pentru admitere să fie absolvenţi a şase clase de liceu, care au împlinit 14 ani, fără să fi depăşit 16 ani; materiile de studiu din care se dădeau probe la examenul de admitere erau: algebra, geometria, limba română şi desenul. În decursul anului şcolar 1920/1921, pe baza experienţei acumulate la începutul organizării şcolii – care a purtat, în mod succesiv, denumirile de Şcoala superioară de arte şi meserii şi Şcoală medie tehnică – se stabileşte un plan de învăţămînt, un regulament de funcţionare şi programe analitice, ceea ce va permite reorganizarea şcolii.
La 2 octombrie 1922 se inaugurează Şcoala de conductori tehnici din Cluj, unica şcoală cu profil electro-mecanic din România, precursoare a Universităţii Tehnice transilvane. Diplomele ce se eliberau absolvenţilor confereau următoarele drepturi: termen redus în efectuarea serviciului militar, prezentarea la concursul de admitere la Şcolile Politehnice, în aceleaşi condiţii cu absolvenţii liceelor teoretice, dreptul la livret industrial după un de practică, pentru exercitarea meseriei în industria de stat sau sectorul privat.
O şcoală a cărei funcţionare a fost strâns legată de existenţa Şcolii de conductori tehnici, înrâurindu-se reciproc în evoluţia lor, şi care îşi are începuturile la Cluj este Şcoala de conductori de lucrări publice, veritabilă precursoare a Facultăţii de Construcţii. Aceasta a fost înfiinţată în 1920, cu specific de drumuri şi poduri - funcţionând o bucată de timp sub numele de Şcoala de poduri şi şosele.
Între Şcoala de conductori tehnici şi Şcoala de conductori de lucrări publice existau asemănări fundamentale, îndeosebi în ceea ce priveşte nivelul şi calitatea pregătirii elevilor.
În 1936, Şcoala de conductori de lucrări publice din Cluj a fost transferată în Bucureşti, unde va deveni Şcoala de subingineri de lucrări publice.
Şcoala de conductori tehnici devine în 1937 Şcoala de subingineri electromecanici. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, Şcoala este silită să-şi mute sediul la Timişoara, unde va funcţiona până în 1945, sub numele de Şcoala tehnică specială electromecanică.
Directorul şcolii, din 1928 până în 1946 a fost inginerul Traian Dragoş, un specialist remarcabil, cu spirit organizatoric şi cu preocupări serioase în inventică şi proiectare.
[modifică] Institutul de Mecanică (1948-1953)
La 12 februarie 1947, un Comitet de iniţiativă, format din reprezentanţii organelor politice şi administrative locale, la care au fost asociate conducerile instituţiilor de învăţământ existente a trimis Ministerului Educaţiei Naţionale un Memoriu prin care se solicita înfiinţarea unei Politehnici la Cluj cu trei facultăţi: Construcţii, Electromecanică şi Silvicultură.
Prevederile Decretului pentru reforma învăţământului în privinţa învăţământului superior din 1948 va statuta înfiinţarea unui Institut de Mecanică în Cluj, având o facultate cu două secţii:
- Secţia de termodinamică
- Secţia maşini de lucru.
Durata de studii este de 4 ani.
Examenul de admitere pentru Institutul de Mecanică din Cluj a avut loc la 11 noiembrie, forma de examinare fiind cea orală, fiind admişi 98 de candidaţi, număr care s-a ridicat ulterior la 108.
Solemnitatea deschiderii cursurilor la Institutul de Mecanică din Cluj a avut loc în ziua de 30 noiembrie 1948. În perioada 1948-1953, cât a funcţionat Institutul de Mecanică, au existat următoarele specializări:
- Motoare cu combustie internă (1948-1951)
- Maşini de transport terestru (1948-1953)
- Maşini-unelte (1948-1953)
- Scule şi dispozitive (1950-1953)
- Mecanică fină (1950-1953)
- Mecano-energetică (1950-1951)
- Tehnologia construcţiilor de maşini (1952-1953)
Reforma învăţământului din 1948 a generat cursurile speciale de 2 ani, introduse în învăţământul superior tehnic, o sfidare la adresa normelor şi principiilor vieţii universitare. „Muncitorii studenţi” intrau la cursurile speciale ale Institutului de Mecanică, cu cel mult 4 clase de liceu (gimnaziul actual), eventual cu o şcoală de meserii, chiar cu 4 clase primare, frecventau 2 ani de cursuri de „ingineri de exploatare” şi deveneau ingineri. Scopul urmărit era unul politic: constituirea unei clase de pseudotehnocraţi care să asigure clientela regimului comunist în domeniul deciziei tehnice.
[modifică] Institutul Politehnic (1953-1992)
Consacrarea instituţiei clujene ca Politehnică s-a făcut în baza HCM nr. 2688/1953 şi HCM nr.2727/1953, noua denumire oficială fiind aceea de Institutul Politehnic din Cluj. La înfiinţarea sa Institutul Politehnic a avut următoarea structură:
- Facultatea de Mecanică:
- Maşini-unelte
- Maşini de lucru (scule, dispozitive, aparataj)
- Facultatea de Tehnologie:
- Turnătorie de fontă, oţel şi neferoase:
- Prelucrarea metalelor la cald şi la rece şi tratamente termice
- Facultatea de Construcţii:
- Construcţii civile şi industriale
- Linii ferate şi clădiri feroviare
- Facultatea de Mecanica Transporturilor:
- Locomotive şi organe
- Automobile şi motoare
Facultatea de Mecanica Transporturilor a funcţionat la Cluj doar un an, după care a fost transferată la Bucureşti, iar în anul universitar 1956/1957 Facultatea de Tehnologie s-a unit cu Facultatea de Mecanică, Institutul Politehnic din Cluj va funcţiona timp de 8 ani cu numai două facultăţi: Facultatea de Mecanică şi Facultatea de Construcţii.
[modifică] Facultatea de Mecanică
Facultatea de Mecanică a cunoscut momente succesive de restructurare, în care au fost create secţii cu funcţii eferme, alături de care s-au pus bazele secţiilor care se vor afirma prin stabilitate şi funcţionalitate permanentă, ceea ce le-a conferit prestigiu, acestea ilustrându-se prin numărul şi calitatea absolvenţilor, precum:
- Tehnologia construcţiei de maşini, înfiinţată în 1955;
- Maşini şi utilaje pentru prelucrarea la cald, înfiinţată în 1958;
- Mecanica agricolă, înfiinţată în 1962;
- Electromecanica, înfiinţată în 1960 (transformată în 1964 în Facultatea de Electrotehnică);
- Utilaj tehnologic, înfiinţată în 1973;
- Maşini-unelte, reînfiinţată în 1976;
- Turnătorie, înfiinţată în 1976.
În ceea ce priveşte cursurile fără frecvenţă, înfiinţate în 1950, acestora li s-a dat la început o amploare mare - în concordanţă cu noua concepţie proletcultistă, în virtutea căreia au fost înfiinţate şi cursurile speciale - situaţie care s-a menţinut până în 1962. După 1962, însă, numărul studenţilor la această formă de învăţământ scade simţitor, astfel încât în ultimul an de existenţă , în 1967/1968, mai rămăseseră doar 34 de studenţi.
Cursurile serale debutează la Facultatea de Mecanică în 1961/1962 şi vor persista, specificul acestora fiind mai pertinent exigenţelor pregătirii universitare.
Secţiile de subingineri vor lua fiinţă în anul 1968/1969 la specialitatea Tehnologia prelucrării la rece.
[modifică] Facultatea de Construcţii
Facultatea de Construcţii întemeiată în 1953, cu o singură secţie la care s-au înscris 130 de studenţi, avea în anul 1978/1979 opt secţii şi 610 studenţi înscrişi. Cursuri fără frecvenţă se vor organiza între 1956/1957-1961/1962. Cursurile serale debutează în 1962/1963, iar secţiile de subingineri vor fi introduse din 1970. Secţia de Arhitectură şi-a început activitatea în anul universitar 1970/1971 cu 54 de studenţi în anul I şi şapte cadre didactice. După 13 ani de funcţionare Secţia de Arhitectură din Cluj-Napoca a fost desfiinţată în 1983.
[modifică] Facultatea de Electrotehnică
Pe măsura constituirii unui corp universitar competent şi a consolidării instituţiei au loc modificări în structura Institutului: durata cursurilor creşte la 5 ani, crearea în 1960 a Secţiei de Electromecanică, în cadrul Facultăţii de Mecanică. În anul 1964/1965 această secţie este transformată în Facultatea de Electromecanică, iar din 1973/1974 devine Facultatea de Electrotehnică.
În cadrul facultăţii s-au creat, treptat, secţiile:
- electromecanică, ingineri de zi,
- electrotehnică, subingineri, din 1969
- electroenergetică, subingineri, din1972.
Cursurile serale sunt introduse în 1966/1967. În 1978 existau următoarele profile:
- Profil electric, ingineri zi, 5 ani, cu specializările: electrotehnică, electronică şi telecomunicaţii, automatizări şi calculatoare;
- Profil electric, subingineri zi, 3 ani, cu specializările: maşini şi aparate electrice, automatizări industriale;
- Profil electric, subingineri seral, 4 ani, cu specializarea reţele electrice.
Iar în perioada 1984-1990, situaţia se prezintă astfel:
- Profil electric, ingineri zi, 5 ani, cu specializările: electrotehnică, electronică şi telecomunicaţii, automatizări şi calculatoare
- Profil electric, ingineri seral, 6 ani cu aceleaşi specializări
- Profil electric, subingineri seral, 4 ani, cu specializarea automatizări industrile.
[modifică] Institute de subingineri
În principalele centre industrializate ale Transivaniei s-a creat o reţea de institute de subingineri, care sunt subordonate Institutului Politehnic din Cluj sau coordonate şi îndrumate de către acesta.
- Institutul de Subingineri din Baia Mare: Secţia de Mine şi Electromecanică minieră.
- Institutul de Subingineri din Oradea: Profil Mecanic şi Electric, subingineri seral - 4 ani
- Institutul de Subingineri din Sibiu: Profil Mecanic, ingineri seral - 6 ani, subingineri seral - 4 ani şi Profil Electric: ingineri seral - 6 ani, subingineri seral - 4 ani
- Institutul de Subingineri din Târgu-Mureş: Profil Mecanic şi Electric, subingineri seral - 4 ani
[modifică] Activitatea cultural-artistică şi sportivă
Faima activităţii cultural-artistice din Institut a dus-o Ansamblul folcloric studenţesc „Românaşul”, constituit în martie 1974. În 1979, ansamblul va ocupa locul I la faza finală a Festivalului Naţional al Artei şi Creaţiei Studenţeşti. Între 1980-1994, „Românaşul”a susţinut turnee prestigioase în: Grecia, Elveţia, Franţa, Spania, Danemarca, Suedia, Norvegia, Africa de Sud. În primii 20 de ani de activitate (1974-1994), în formaţia de dansuri au activat 334 de studenţi, iar în orchestră au cântat 141 de instrumentişti. Mentorul ansamblului a fost multă vreme prof. Teodor Nilaş.
Imediat după înfiinţarea instituţiei a fost organizată Asociaţia sportivă Politehnica (1948-1966), succesorul acesteia fiind Clubul sportiv Politehnica.În 1978, Cornel Porumb aduce faimă clubului devenind campion mondial universitar şi campion balcanic la săritura în înălţime.
[modifică] Baza materială
Dacă la înfiinţare Institutul dispunea de o singură clădire, cea din strada Bariţiu nr. 28, în suprafaţă utilă de 1852 mp, în următorii zece ani i s-au mai cedat clădirile din strada Bariţiu nr. 26, strada Emil Isac nr.15 şi strada Bariţiu nr.25 (corp vechi).
În următorul deceniu (1958-1968) Institutul câştigă amploare, prin construirea clădirilor de pa B-dul 21 Decembrie şi a aripii noi a clădirii din str. Bariţiu nr.25.
Cel mai mare avânt l-a luat dezvoltarea bazei materiale a Institutului în perioada 1968-1978, când s-au construit construit căminele şi cantina din Complexul II Observator, atelierele şcoală şi de producţie de pe Calea Dorobanţilor, sălile de proiectare de pe strada Ceahlău, noua clădire a Facultăţii de Construcţii din Strada Emil Isac, căminele şi cantina de la Grupul social studenţesc din strada Fabricii de Zahăr şi noul sediu al Facultăţii de Mecanică de pe strada Podgoriei.
Biblioteca institutului investeşte la rândul ei, atribuţiile unei biblioteci cu funcţii complexe din învăţământul superior. În 1948 biblioteca a fost preluată cu un fond de 3348 de volume provenite de la Şcoala de subingineri electromecanici, intrând într-un proces de reorganizare, dezvoltându-se în strânsă legătură cu profilul, necesităţile şi evoluţia institutului.
[modifică] Perioada postdecembristă
La începutul anului universitar 1990/1991 sunt operate importante modificări de structură. În această privinţă trebuie arătat că în lunile ianuarie-iunie 1990 activitatea didactică a fost grav perturbată de grevele şi manifestările studenţeşti. Dar treptat aceste convulsii s-au diminuat, aşa încât noul an universitar a putut începe în condiţii de revenire la normalitate.
Începând cu 1 octombrie 1990, Institutele de Subingineri subordonate se vor desprindde şi se vor constitui în instituţii de învăţământ superior de sine stătătoare.
| Facultatea | Profilul | Specializarea |
|---|---|---|
| Tehnologia Construcţiilor de Maşini | Mecanic | Tehnologia construcţiilor de maşini Maşini-unelte Ingineria sistemelor de producţie |
| Mecanică | Mecanic | Mecanică fină Maşini şi echipamente termice Mecanică agricolă |
| Ştiinţa şi Ingineria materialelor | Mecanic | Ştiinţa materialelor Utilaj tehnologic pentru Prelucrare la cald |
| Ştiinţa şi Ingineria materialelor | Metalurgic | Turnarea metalelor Deformări plastice şi tratamente termice |
| Construcţii | Construcţii | Construcţii civile, industriale şi agricole Căi ferate, drumuri şi poduri Instalaţii pentru construcţii |
| Construcţii | Arhitectură | Arhitectura clădirilor |
| Electrotehnică | Electric | Electrotehnică generală Acţionări electrice |
| Electrotehnică | Electromecanic | Electromecanică |
| Electronică şi Telecomunicaţii | Electric | Electronică industrială Comunicaţii |
| Automatică şi Calculatoare | Electric | Automatizări Calculatoare |
[modifică] Universitatea Tehnică din Cluj
În şedinţa Senatului din 27 martie 1992, noul rector ales, prof.dr.ing. Viorel Handra-Luca propune ca Institutul Politehnic să primească denumirea de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Începând cu anul universitar 1998/1999 structura Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca s-a completat cu Facultatea de Arhitectura si Urbanism. Din 1992, Buletinul ştiinţific al Universităţii Tehnice apare sub denumirea de „Acta Technica Napocensis”. Publicaţia are patru serii: Matematică aplicată şi electronică şi automatică, Materiale şi construcţii de maşini, Electrotehnică, electronică şi automatică şi Construcţii – arhitectură.
Un moment de afirmare a personalităţii Universităţii l-a constituit adoptarea Chartei Universităţii Tehnice, la 31 martuie 1994, prin care s-au definit componentele de conducere în activităţile din domeniile învăţământului, cercetării şi resortului administrtiv-financiar. Evoluţia numărului studenţilor cunoaşte o curbă ascendentă. După un declin apărut în anii 1993, 1994, a urmat o revenire a studenţilor spre domeniile tehnice, cerute pe piaţa muncii.
În momentul actual, Universitatea Tehnică pregăteşte specialişti în domeniul tehnic (inginerie mecanică, electrică, de construcţii şi arhitectură) prin studii de lungă şi scurtă durată, studii postuniversitare şi doctorale, numărul studenţilor depăşind 12.000.
[modifică] Rectori
- Prof. Emerit ing. Alexandru DOMŞA (1903-1989)
- Rector 1953-1968
- Prof. Emerit dr.doc.ing. Bazil POPA (1918-1987)
- Rector 1968-1976
- Prof.dr.ing. Attila PÁLFALFI
- Rector 1976-1984
- Prof.dr.ing. Ioan DRĂGAN
- Rector 1984-1990
- Prof.dr.ing. Horia COLAN- Membru coresp. al Academiei Române
- Rector 1990-1992
- Prof.dr.ing. Viorel HANDRA-LUCA (1940-2000)
- Rector 1992-1996
- Prof.dr.ing. Gheorghe LAZEA
- Rector 1996-2000
- Prof.dr.ing. Radu MUNTEANU
- Rector 2000-
[modifică] Bibliografie
- Istoria învăţământului tehnic din Cluj-Napoca / Nistor, Ioan Silviu .- Cluj-Napoca: U.T.Pres, 1998 .- ISBN 973-98701-3-9
