De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

(n. 18 ianuarie 1915, com. Micăsasa, jud. Sibiu - d. 1 iulie 1987, Cluj-Napoca). Medic

A urmat clasele primare în comuna natală, liceul la Blaj (1932), Facultatea de Medicină la Cluj, absolvită în 1938. Lucrează mai întâi ca preparator onorific, apoi bugetar la Institutul de Anatomie, sub conducerea prof. C. Velluda, apoi, în refugiu, este medic de circumscripţie în judeţul Brăila. În 1944, revine în învăţământul superior ca asistent de farmacologie. Tot atunci, îşi începe activitatea medicală în Clinica Ginecologică sub îndrumarea profesorilor Cristea Grigoriu, Traian Popoviciu, N. Coja.

Din anul 1952 devine medic primar în clinică, iar în 1967 doctor în ştiinţe medicale şi conferenţiar. Din 1972 a primit titlul de profesor. A fost profesor şef de clinică până în 1981. În 1971 a întemeiat împreună cu dr. I. Merfu cabinetul de Consultaţii prenupţiale, primul de acest fel din ţară.

Este autor a 70 de lucrări publicate şi a 250 de comunicări. A fost membru în Consiliul Superior de Obstetrică şi Pediatrie, membru în Consiliul Societăţii de Ginecologie din R.S. România şi al Societăţii de Ginecologie, filiala Cluj.

[modifică] Opera (selectiv)

  • Adolescentul de azi, familia de mâine. - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1973.
  • Terapeutica ginecologică clinică. - Bucureşti: Editura Medicală, 1974.
  • Sfaturi pentru tinerii căsătoriţi. - Bucureşti: Editura Medicală, 1975.
  • Riscul malformativ în reproducerea umană. (în colaborare cu V. Sălăgean, Mircea Ifrim). - Bucureşti: Editura Medicală, 1978.
  • Conţinutul profilactic al consultaţiei prenupţiale (în colaborare cu Cornel Pascu). - Bucureşti: Editura Medicală, 1984.
  • Adolescentul, familia şi reproducerea (în colaborare cu V. Sălăgean, D. Titieni, N. Costin). - Cluj-Napoca: Editura Dacia, 1997.


[modifică] Bibliografie

  1. Clujeni ai secolului 20. - Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2000, p.335.
  2. Marin, Florea. Facultatea de Medicină, Şcoala Medicală Clujeană şi Spitalele din Cluj (1500-1990) - scurt istoric. - Cluj-Napoca: Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, 2004, p.546-548.