De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Istoricul clădirii

Situat pe strada Regele Ferdinand, pe partea dreapta a intrării pe Podul Mare, cum era numit în trecut podul de peste râul Someș, spre strada Horea, Palatul Babos din Cluj-Napoca este o clădire-monument istoric și de arhitectură, edificiu reprezentativ pentru arhitectura sfârșitului de secol XIX, caracteristic pentru perioada Belle Epoque din Cluj. Palatul, care este în forma literei V și care face parte dintr-un complex arhitectural alături de Palatul Széki, Palatul Berde și Palatul Elian, a fost construit la începutul anilor 1890 și poartă numele primului proprietar, Babos Sándor, un mare investitor imobiliar al epocii.

[modifică] Detalii arhitectonice

Din punct de vedere arhitectonic, palatul Babos prezintă numeroase elemente eclectice, din stilurile neo-gotic și Art-Nouveau, elemente ce se se îmbină elegant și conferă clădirii o alură impresionantă. Construit pe trei niveluri, Palatul era înconjurat la început de clădiri și case de mai mici dimensiuni, lăsându-l să iasă în evidență. Spre deosebire de alte palate clujene, aparținând nobilimii maghiare locale, Palatul Babos, ca și celelalte clădiri care străjuiesc Podul Horea, n-a fost construit ca locuință, ci ca edificiu comercial, adăpostind magazine de biciclete și de mașini de cusut, iar la etaj câteva camere găzduind, până prin 1944, Breasla Artelor Fine din Transilvania, aflată sub patronajul Bisericii Reformate. În perioada comunistă, la parterul palatului se afla un magazin de alimentație publică de tip Gostat.

[modifică] Bibliografie

  1. Așezăminte istorice de patrimoniu din Cluj-Napoca / Ioan Ciorca, Leonard Horvath, Elena Stanciu (eds.). - Cluj-Napoca: Editura Napoca Star, 2011, p. 126, 136. ISBN 978-973-647-789-8;
  2. https://cluj.com/articole/palatul-babos-din-cluj/ consultat la 21 mai 2019;