De la Memorie şi cunoaştere locală
| Versiunea de la data 23 februarie 2024 08:05 (modifică) Ghizela (Talk | contribuţii) (→Spațiile comerciale) ← Diferenţa anterioară |
Versiunea de la data 23 februarie 2024 08:05 (modifică) (anulează) Ghizela (Talk | contribuţii) (→Chiriași) Diferenţa următoare → |
||
| Linia 11: | Linia 11: | ||
| ==Chiriași== | ==Chiriași== | ||
| + | Aceste localuri de magazine puteau fi închiriate în primul rând de cetățenii orașului, două categorii apărând cu regularitate printre cei care închiriau, așa zișii dieci (deak) și cetățenii jurați ai orașului. Interesant de remarcat este și numărul relativ mare al femeilor între chiriași, soții ale unor cetățeni ai urbei. Chiriașii fie erau în legături strânse cu conducerea și cu elitele din Cluj, fie chiar făceau parte din rândurile acesteia. Cu siguranță, meșteșugarii, ale căror locuințe erau situate în zone mai retrase ale orașului, erau interesați de astfel de spații comerciale, cu un vad deosebit. Spațiile comerciale mai scumpe au fost folosite de aceleași familii, timp de mai mulți ani la rând. Ca atare, nu exista o limită a perioadei de închiriere. | ||
| + | |||
| + | Aceste chirii au fost plătite tot timpul edililor bisericii, socotelile fiind verificate de „exactori” – socotitorii orașului. Spațiile erau închiriate probabil cu consimțământul acestora din urmă și al conducerii orașului. Din când în când, se întâmpla ca o familie sau o persoană să aibă în chirie atât un loc comercial din piatră, cât și unul din lemn. Aceste prăvălii se aflau în grija edililor bisericii, iar întreținerea lor era, în general, de datoria acestora. Când unele magazine nu aveau chiriași, se efectuau lucrări de reparații. În unele situații și chiriașii făceau reparații, dar valoarea acestora era scăzută din chirie, ori decontată de edili. | ||
| + | |||
| + | Închirierea acestor spații comerciale era rentabilă atât pentru biserică, cât și pentru cei care le ocupau. Iar faptul că în Cluj au existat cel puțin 55 de prăvălii în același timp la turnura secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, dovedește o viață comercială intensă. Astfel, la sfârșitul secolului al XVI-lea, locuitorii Clujului aveau în aceste magazine ale bisericii, poate, primele galerii comerciale ale orașului. Sumele percepute ca și chirii nu erau foarte mari (cel mult șase-opt florini anual), dar venitul provenit din închirierea acestor magazine constituia o bază materială sigură și ușor de anticipat pentru biserică, îndestulătoare pentru întreținerea clădirilor sale. Apoi, aceste prăvălii nu erau singurele spații comerciale din oraș. O bună parte a casei așezământului ospitalier Sfânta Elisabeta din centrul orașului a fost închiriată pentru magazine, iar atelierele meșterilor breslași erau de cele mai multe ori și spații comerciale, toate ilustrând efervescența vieții economice în orașul de pe Someș. | ||
| + | |||
| ==Demolarea construcțiilor din jurul bisericii Sf. Mihail== | ==Demolarea construcțiilor din jurul bisericii Sf. Mihail== | ||
| ==Bibliografie== | ==Bibliografie== | ||
Versiunea de la data 23 februarie 2024 08:05
Cuprins |
Decizia de construcție a unor prăvălii în jurul Bisericii Sf. Mihail
În trecut, în jurul bisericii Sfântul Mihail s-a aflat cimitirul orașului, locul de înhumare al clujenilor până la 1585, când a fost deschis Cimitirul Hajongard (Cimitirul Central). La 1550, vechiul cimitir din jurul bisericii a fost înconjurat cu un zid înalt de piatră, pentru a fi protejat de tumultul vieții din piață. Ca urmare a acestui demers, a apărut posibilitatea de amplasare de spații comerciale lângă acest zid, spații care au rezistat aici mai bine de 300 de ani.
Cu ocazia ședinței Consiliului celor o sută al orașului Cluj, din 11 februarie 1561, s-a decis construirea de prăvălii în jurul Bisericii Sf. Mihail. Se consfințea, prin hotărârea acestui for de conducere al orașului, un proces de construcție, care începuse de pe la 1557. Despre construcția, mentenanța, rolul și valoarea acestor prăvălii s-au făcut consemnări anuale în registrele de socoteli ale curatorilor bisericii. În fiecare an, administratorii au consemnat veniturile bisericii provenite din închirierea magazinelor din jurul bisericii Sfântul Mihail, folosite de multe ori la repararea construcțiilor existente și ridicarea de noi magazine.
Spațiile comerciale
Aceste spații comerciale erau diferite din punct de vedere calitativ. Până la sfârșitul secolului al XVI-lea, s-au conturat trei categorii de construcții în funcție de materialul din care erau ridicate: piatră, piatră și lemn, lemn, după fiecare, în funcție de materialul de construcție, plătindu-se o chirie diferențiată. Toate au fost acoperite cu șindrilă, iar unele aveau și sobe de încălzit.
În anul 1581, erau închiriate aici 15 magazine din piatră, trei locații fiind nefolosite. Pe lângă acestea, au fost alte 44 de dughene din lemn. În anul 1585, au fost închiriate 18 magazine din piatră și 44 din lemn. În 1597, erau deja 20 de construcții din piatră și 46 din lemn.
Chiriași
Aceste localuri de magazine puteau fi închiriate în primul rând de cetățenii orașului, două categorii apărând cu regularitate printre cei care închiriau, așa zișii dieci (deak) și cetățenii jurați ai orașului. Interesant de remarcat este și numărul relativ mare al femeilor între chiriași, soții ale unor cetățeni ai urbei. Chiriașii fie erau în legături strânse cu conducerea și cu elitele din Cluj, fie chiar făceau parte din rândurile acesteia. Cu siguranță, meșteșugarii, ale căror locuințe erau situate în zone mai retrase ale orașului, erau interesați de astfel de spații comerciale, cu un vad deosebit. Spațiile comerciale mai scumpe au fost folosite de aceleași familii, timp de mai mulți ani la rând. Ca atare, nu exista o limită a perioadei de închiriere.
Aceste chirii au fost plătite tot timpul edililor bisericii, socotelile fiind verificate de „exactori” – socotitorii orașului. Spațiile erau închiriate probabil cu consimțământul acestora din urmă și al conducerii orașului. Din când în când, se întâmpla ca o familie sau o persoană să aibă în chirie atât un loc comercial din piatră, cât și unul din lemn. Aceste prăvălii se aflau în grija edililor bisericii, iar întreținerea lor era, în general, de datoria acestora. Când unele magazine nu aveau chiriași, se efectuau lucrări de reparații. În unele situații și chiriașii făceau reparații, dar valoarea acestora era scăzută din chirie, ori decontată de edili.
Închirierea acestor spații comerciale era rentabilă atât pentru biserică, cât și pentru cei care le ocupau. Iar faptul că în Cluj au existat cel puțin 55 de prăvălii în același timp la turnura secolelor al XVI-lea și al XVII-lea, dovedește o viață comercială intensă. Astfel, la sfârșitul secolului al XVI-lea, locuitorii Clujului aveau în aceste magazine ale bisericii, poate, primele galerii comerciale ale orașului. Sumele percepute ca și chirii nu erau foarte mari (cel mult șase-opt florini anual), dar venitul provenit din închirierea acestor magazine constituia o bază materială sigură și ușor de anticipat pentru biserică, îndestulătoare pentru întreținerea clădirilor sale. Apoi, aceste prăvălii nu erau singurele spații comerciale din oraș. O bună parte a casei așezământului ospitalier Sfânta Elisabeta din centrul orașului a fost închiriată pentru magazine, iar atelierele meșterilor breslași erau de cele mai multe ori și spații comerciale, toate ilustrând efervescența vieții economice în orașul de pe Someș.
