De la Memorie şi cunoaştere locală

Revizia pentru 2 august 2011 09:05; Ica (Talk | contribuţii)
(dif) ←Versiunea anterioară | afişează versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: Navigare, căutare

Brassai Sámuel/Dr. Gál Kelemen. – Kolozsvár : Minerva, 1926, 181 p.

Volumul este structurat în zece capitole.

Primul capitol, Élete [Viaţa sa], prezintă cititorului aspecte din biografia lui Brassai Samuel. Capitolul al doilea, îl prezintă ca estetician (Az esztétikus [Esteticianul]), autorul regăsindu-l în această postură în literatură, sintetizând concepţia sa cu privire la estetică.

În capitolele următoare este înfăţişat în calitate de profesor de colegiu (A kollégiumi tanár [Profesorul de colegiu]), apoi în cea de critic literar (Az irodalmi kritikus [Criticul literar]). Ca lingvist, o latură importantă a activităţii sale a fost strâns legată de învăţarea limbii în şcoală şi una din preocupările sale a fost rezolvarea unor probleme legate de învăţarea limbii în cadrul şcolii. Aceastei dimensiuni a activităţii sale, Gál Kelemen îi dedică un întreg capitol (Nyelvtanulás és nyelvtanitás [Învăţarea şi predarea limbii]). Activitatea sa reformatoare în domeniul învăţământului a fost legată de o concepţie proprie privind metodica. Contribuţia sa la dezvoltarea metodicii, este surprinsă în capitolul următor, Módszertani munkassága [Opera metodică]. Consideraţii privind probleme de politică şcolară şi contribuţia lui Barsai ca reformator în acest domeniu sunt cuprinse în capitolul Az Entwurf és az 1863. évi egzházi tanterv [Entwurf şi planul bisericesc de învăţământ din anul 1863]). Apreciind contribuţia sa în domeniul lingvisticii ca fiind partea cea mai valoroasă a operei ştiinţifice a lui Brassai, autorul îi dedică un capitol consistent (Nyelvtudományi munkassága [Opera din domeniul lingvisticii]). Preocupările lui Brassai privind religia, credinţa, declaraţiile sale ca unitarian şi sentimentele sale sunt surprinse în paginile intitulate Az unitárius [Unitarianul]. Volumul se încheie cu Egyenisége és jelentősége [Individualitatea şi importanţa personalităţii].

Exemplarul bibliotecii poartă o dedicaţie cu semnătura olografă a lui Gál Kelemen, datată la 15 iunie 1938. Destinatarul exemplarului a fost probabil Emil Isac, cartea aparţinând bibliotecii acestuia, donată Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”, Cluj.