De la Memorie şi cunoaştere locală

(Diferenţa dintre versiuni)
Salt la: Navigare, căutare
Versiunea de la data 23 noiembrie 2023 12:00 (modifică)
IoanT (Talk | contribuţii)
(Pagină nouă: __TOC__ ==Date biografice== N. 5 aprilie 1928, Mănăstireni, jud. Cluj – 17 aprilie 2007, București. Fizician, profesor universitar, membru al Academiei Române, coordonator al pr...)
← Diferenţa anterioară
Versiunea de la data 23 noiembrie 2023 12:04 (modifică) (anulează)
IoanT (Talk | contribuţii)
(Publicații)
Diferenţa următoare →
Linia 15: Linia 15:
==Publicații== ==Publicații==
- Efecte magneto-mecanice la oxigen, 1959+* ''Efecte magneto-mecanice la oxigen''. - 1959
- Fizica și tehnologia materialelor nucleare, 1968, 1982, 1985+* ''Fizica și tehnologia materialelor nucleare''. - 1968, 1982, 1985
- La résonance paramagnétique électronique, 1968+* '' La résonance paramagnétique électronique''. - 1968
- Energia atomică, 1973+* ''Energia atomică''. - 1973
- Rezonanța magnetică în compuși cu uraniu, 1979+* ''Rezonanța magnetică în compuși cu uraniu''. - 1979
- Magnetnîi resonans soedinenia urana, Moscova, 1982+* ''Magnetnîi resonans soedinenia urana''. - Moscova, 1982
- Interacțiunea radiației laser cu metalele, 1986+* ''Interacțiunea radiației laser cu metalele''. - 1986
- Laser Heating of Metals, Londra, 1990+* ''Laser Heating of Metals''. - Londra, 1990
- +
==Afilieri== ==Afilieri==

Versiunea de la data 23 noiembrie 2023 12:04

Cuprins

Date biografice

N. 5 aprilie 1928, Mănăstireni, jud. Cluj – 17 aprilie 2007, București. Fizician, profesor universitar, membru al Academiei Române, coordonator al programului nuclear al României. O mare parte a activității sale didactice și științifice este legată de municipiul Cluj

S-a născut într-o familie de țărani din județul Cluj. Urmează studii liceale la Turda și Cluj și superioare în cadrul Facultății de Matematică și Fizică a Universității „Victor Babeș” din Cluj (1950). În 1956, Ioan Ursu obține diploma de doctor în fizică, cu o teză despre Fenomene Magneto-Mecanice la Oxigen, sub îndrumarea acad. Horia Hulubei și a prof. V. Marian. În 1959, câștigă, prin intermediul Agenției Internaționale de Fizică Atomică de la Viena, o bursă la prestigioasa universitate americană Princeton, unde se specializează sub conducerea prof. J. Turkevich. Cunoscător al limbilor engleză, franceză, germană și rusă.

Activitate

În activitatea didactică, Ioan Ursu a parcurs toate treptele carierei profesorale, de la asistent la cea de profesor, în cadrul Universității din Cluj, unde a activat între 1949 și 1968. Din acest an, el este numit profesor la Universitatea din București (1968-1976). În paralel, Ioan Ursu este profesor invitat să predea la mai multe universități din Europa, printre care menționăm aici pe cele Franța, Elveția, Marea Britanie și URSS (1960-1964). Pe plan științific, Ioan Ursu este cunoscut ca fiind coordonatorul programului nuclear al României. Cercetările sale fundamentale s-au concentrat pe studiul materialelor nucleare, interacțiunea radiațiilor nucleare cu solidul și combustibilii nucleari specifici. De asemenea, a studiat efectul de îmbogățire izotopică a uraniului și rezonanța magnetică.

Recunoașterea profesională s-a reflectat și în funcțiile pe care le-a ocupat de-a lungul carierei sale. La universitatea clujeană, a fost șeful Catedrei de Fizică Nucleară, Optică și Electromagnetism (1960-1968), funcție ocupată și la universitatea din București, după transfer (1968-1976). În aceeași perioadă, Ioan Ursu este directorul Institutului de Fizică Atomică de pe platforma de la Măgurele, de lângă București. Și pe plan european, Ioan Ursu a îndeplinit câteva funcții importante: guvernator în Consiliul Guvernatorilor Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Viena (1971-1973), președinte al Societății Europene de Fizică (1976-1979), președinte al Uniunii Balcanice de Fizică (1986-1990).

A ocupat și unele funcții politice, dar tot în serviciul fizicii și al programului nuclear al României. Astfel, între 1969 și 1976 a fost președinte al Comitetului de Stat pentru Energie Atomică, cu rang de ministru, iar în perioada 1976-1980-1989, președinte și prim-vicepreședinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, tot cu rang de ministru.

Publicații

  • Efecte magneto-mecanice la oxigen. - 1959
  • Fizica și tehnologia materialelor nucleare. - 1968, 1982, 1985
  • La résonance paramagnétique électronique. - 1968
  • Energia atomică. - 1973
  • Rezonanța magnetică în compuși cu uraniu. - 1979
  • Magnetnîi resonans soedinenia urana. - Moscova, 1982
  • Interacțiunea radiației laser cu metalele. - 1986
  • Laser Heating of Metals. - Londra, 1990

Afilieri

Societatea Americană de Fizică, 1959 Comitetul Internațional al Asociației de Fizică AMPERE, 1964 Consiliul Științific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare, Dubna (URSS), 1965 Societatea Belgiană de Fizică Membru al Academiei Române (1974) Societatea Franceză de Fizică, 1969 Societatea Internațională de Rezonanță Magnetică, 1971 Societatea Nucleară Americană, 1975 Asociația Nucleară Canadiană, 1976 Comitetul Științific Consultativ al IAEA, 1979 Academia de Științe din New York, 1982 Asociația Americană pentru Progresul Științei, 1984 Laboratorul Mondial, 1988 Academia de Științe a URSS, 1990 Societatea Europeană de Optică, 1991

Premii și distincții

Titlul de Profesor universitar „Emerit”, 1970 Ordinul „Muncii”, cls. I Ordinul „Steaua” Republicii Populare Române, cls a IV-a, 1964 Ordinul „Tudor Vladimirescu, cls a II-a, 1971 Ordinul „Steaua” Republicii Socialiste România, cls. A II-a, 1981

Bibliografie

  1. Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 618-619.
  2. https://www.scribd.com/document/397853004/ioan-ursu/ consultat la 13 oct. 2023.
  3. https://ro.unionpedia.org/i/Ioan_Ursu_(fizician)/ consultat la 13 oct. 2023.
  4. https://phys.ubbcluj.ro/ursu.htm/ consultat la 13 oct. 2023.