|
|
|
|
Lectura
şi biblioteca publică la Cluj |
Capitolul VII
Liberalizarea ideilor. Noi
orientări în cultură şi bibliotecă (1965 - 1970)
Fără îndoială că anul 1965 a stat sub
semnul celui de-al IV-lea Congres al P.M.R. devenit, la propunerea viitorului
prim-secretar, al IX-lea Congres al P.C.R. Congresul, desfăşurat
între 19 şi 24 iulie 1965, urma, în viziunea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, să
consacre triumful absolut al noilor orientări în politica internă şi
externă românească după distanţarea abilă şi
tenace de toate abuzurile şi anomaliile din politica Uniunii Sovietice.
Moartea lui Gheorghiu-Dej, survenită în primăvara aceluiaşi an,
nu va schimba însă cu nimic datele problemei. Nicolae Ceauşescu, cel
delegat să pregătească Congresul, va continua şi chiar
dezvolta această linie izvorâtă din convingerea că socialismul
poate însemna şi progrese reale în toate sferele de activitate din
România, că o nouă gândire poate fi promovată cu mult mai mult
curaj, cu mai multă preocupare în reluarea tradiţiilor majore ale
istoriei şi spiritualităţii naţionale. Abil şi
dinamic, Ceauşescu a ştiut să-şi apropie o mare parte a
intelectualităţii româneşti; nu întâmplător, una dintre
primele „întâlniri de lucru”, premergătoare, a fost cea cu o seamă de
intelectuali, unde a pledat pentru necesitatea unei mai mari diversificări
a creaţiei artistice şi a unui nou unghi de abordare a valorificării
moştenirii culturale.
Noua orientare se va face simţită în biblioteci
încă cu un an înainte prin nota internă, prezentată deja.
Treptat, acestea vor înceta să fie în primul rând şi exclusiv un
instrument de propagandă şi îndoctrinare, adăugându-şi o
dimensiune culturală şi formativă certă.
De fapt, tendinţa începuse – e adevărat, extrem
de timid – în 1957, când au fost reintroduse în circuitul lecturii operele
scriitorilor Ion Minulescu, Mateiu Caragiale, Octavian Goga, I. Al. Brătescu-Voineşti,
Şt. O. Iosif, Dimitrie Anghel, Felix Aderca, Hortensia Papadat-Bengescu,
Anton Holban, Pompiliu Constantinescu ş.a. În fapt, este vorba de secţiuni
din operele lor ca urmare a desfăşurării procesului de
„valorificare a moştenirii culturale”; alte părţi au rămas
ignorate sau chiar interzise (de exemplu, opera politică a lui Eminescu şi
poezia Doina, mari porţiuni din
operele lui Goga, Blaga etc., care au rămas inaccesibile cititorilor). În
domeniul bibliotecilor, deschiderea va continua în 1964 cu circulara internă
nr. 409 şi în 1965 cu proiectul noului Regulament de organizare şi
funcţionare a bibliotecilor regionale, care va reglementa câteva lucruri
insuficient clarificate în vechiul regulament. Astfel, conform Articolului 3
„...biblioteca regională devine depozitul legal al tuturor tipăriturilor
şi celorlalte produse ale artei grafice apărute sub îngrijirea
organelor de stat etc.” (a se vedea şi Decretul de funcţionare a
depozitului legal apărut tot în 1965). Mai departe, Articolul 8 stipulează
structura organizatorică a bibliotecilor regionale, care vor avea în
componenţă patru servicii organizate pe secţii:
1.
Serviciul Completare, Prelucrare şi Organizare a
colecţiilor şi cataloagelor, cu secţiile:
a)
achiziţii, evidenţă şi dispecerizare;
b)
catalogare, clasificare şi organizare a
cataloagelor.
2.
Serviciul Relaţii cu cititorii, având în componenţă:
a)
sala de lectură şi împrumutul pentru adulţi;
b)
sala de lectură şi împrumutul pentru copii şi
tineret;
c)
biblioteci mobile şi filiale;
d)
colecţii speciale.
3.
Serviciul Metodic cu:
a)
secţia de îndrumare metodică a bibliotecilor şi
elaborarea materialelor de propagandă a cărţii;
b)
secţia de pregătire profesională a
bibliotecarilor.
4.
Serviciul Bibliografic cu:
a)
secţia de informare bibliografică şi
bibliografie specială;
b)
catalogul colectiv regional şi bibliografia regională.
Un pas semnificativ pentru obţinerea unui statut de
independenţă decizională îl reprezintă atribuţiile
sporite ale directorului care, conform Articolului 13, numeşte şi
eliberează din funcţie, direct, personalul de specialitate şi
tehnico-administrativ, chiar dacă are nevoie de avizul Biroului Executiv
al Comitetului Regional de Cultură şi Artă; tot el răspunde
în mod direct de elaborarea planurilor de muncă, a analizelor trimestriale
şi de alcătuirea dărilor de seamă. În activitatea lui,
directorul este sprijinit de un colectiv consultativ alcătuit din şapte
până la unsprezece membri. În fine, în regulament se menţionează
că biblioteca regională are dreptul la firmă şi sigiliu
proprii.
Din păcate, lipsa cronică de spaţiu face
ca biblioteca din Cluj să nu poată fi organizată în conformitate
cu noul regulament. Cei 557 m2 îi erau insuficienţi, astfel că
la finele anului B.R. funcţiona doar cu Serviciul Relaţii cu
publicul, având în componenţă şapte secţii, şi
Serviciul Metodic, nereuşind să constituie, între altele, Serviciul
Bibliografic.
În ciuda dificultăţilor, biblioteca
a făcut faţă cu brio unui an deosebit de dificil. A organizat,
îndrumat sau supervizat nu mai puţin de 12.000 de manifestări (!!!)
închinate celui de-al IX-lea Congres al P.C.R. urmărite de peste 200.000
de cititori (cifrele sunt, cu siguranţă, exagerate). Ne aflăm în
faţa veşnicului raport care trebuia să fie suficient de bun,
frumos şi cosmetizat pentru a fi transmis mai departe. Totodată,
biblioteca a organizat Luna Cărţii la Sate (februarie) şi Săptămâna
Poeziei Româneşti (1-7 octombrie), probabil manifestarea cea mai reuşită,
dacă ne gândim că la ea au participat cei mai importanţi poeţi
ai generaţiei ’60: Ioan Alexandru, Ion Pop, Adrian Păunescu, Constanţa
Buzea, Ana Blandiana, Romulus Rusan ş.a.
În acelaşi timp, B.R. se manifestă ca o prezenţă
tot mai activă în plan naţional. În 1965, a organizat un seminar
regional şi altul naţional, sprijinind totodată şi cu
lectori cursurile de iniţiere şi perfecţionare în
biblioteconomie. Noul corespondent al „Călăuzei bibliotecarului”,
Stela Urcan, colaborează frecvent cu materiale de specialitate, la fel ca şi
Löw Ioan sau Lucia Şimandan.
1965 s-a vrut înainte de toate un an propagandistic,
reflectat ca atare şi în angajamentele asumate şi în cifrele
raportate, cifre care pot fi consultate la sfârşitul capitolului.
Volens-nolens, el va fi primul an al unei cotituri pozitive în viaţa
socială şi culturală a ţării. Bibliotecile vor profita
din plin de această şansă, recuperând opera tuturor scriitorilor
importanţi interzişi total sau parţial şi primenindu-şi,
pe criterii naţionale, fondul de carte. Începând cu 1965, după 16 ani
de frustrare, bibliotecile încep să revină la menirea lor principală
de focar de cultură şi de instruire.
Două evenimente majore vor avea loc în anul 1966 şi ele
vor facilita şi grăbi intrarea pe făgaşul normal a
bibliotecilor româneşti. Primul este ancheta şi concluziile legate de
situaţia bibliotecilor publice din ţară, apărute în „Scînteia”
din 3 martie 1966. Ancheta, prima cu adevărat curajoasă şi
dispusă să spună lucrurilor pe nume, a abordat trei aspecte:
repartizarea şi îmbogăţirea fondului de carte, evidenţa şi
circulaţia acestuia şi munca bibliotecarilor.
Deosebit de tăioase au fost constatările
privind achiziţia. Astfel, de cele mai multe ori repartizarea fondului de
carte se făcea iraţional, mai ales în bibliotecile săteşti
înzestrate cu lucrări tehnice, gen Statistica
construcţiilor, Cercetări de embriologie experimentală etc.
Anomalia nu se datora, cum s-ar crede, întâmplării sau superficialităţii
unor distribuitori, ci unei practici greşite în aprovizionare: Colectura
bibliotecilor trimitea tranşele de cărţi „geografic”, luând
raioanele la rând. În loc să fie aprovizionate ritmic, numeroase
biblioteci îşi consumau banii abia spre sfârşitul anului când le
venea rândul şi doar ca banii să nu rămână necheltuiţi.
Mai grav era faptul că acest procedeu, total anticultural, avea loc sub
ochii îngăduitori sau nepăsători ai Comitetului Regional pentru
Cultură şi Artă.
Anomalia menţionată era completată de
modul formal în care Centrala Editorială şi de Difuzare a Cărţii
stabilea necesarul publicaţiilor. Sondajele efectuate în vederea fixării
titlurilor şi a numărului de exemplare erau neconcludente, întrucât
porneau de la premise fictive, care oricum nu se respectau. În 1964,
bibliotecile nu au primit 504 titluri comandate, oferindu-li-se în schimb alte
276 necomandate şi necuprinse în proiectele editoriale. În 1965, fără
a fi consultate în prealabil, bibliotecile au fost „cadorisite” cu 736 de titluri,
apărute după criterii politice şi clientelare.
Între cauze, ancheta pune în discuţie şi
mijloacele de informare, extrem de sărace, oferite de edituri, şi
sistemul defectuos practicat la stabilirea tirajelor. A fost nevoie de trei ani
de zile ca să se constate că o colecţie precum „Biblioteca şcolarului”
trebuia tipărită într-un tiraj mult mai mare decât cel realizat.
În fine, nu exista o legătură strânsă
între biblioteci şi anticariate, deşi H.C.M.-ul nr. 403 din 1961
prevedea, între altele, posibilitatea ca bibliotecile să-şi
completeze colecţiile cu cărţi de la acestea.
După ce semnalează o serie de perturbări şi
disfuncţionalităţi în inventarierea şi catalogarea unor cărţi
„reabilitate”, importante pentru istoria culturii române, sau păstrarea
lor în condiţii precare, ca şi numărul mult prea mare de
biblioteci săteşti, sindicale şi de întreprindere, cu fonduri de
sub 1.000 sau chiar 500 de volume, un schimb interbibliotecar nesemnificativ,
ancheta insistă asupra lipsurilor şi dificultăţilor legate
de munca bibliotecarilor; folosirea acestora, mai ales a celor din unităţile
mici, la alte munci (de telefonişti, secretariat etc.); mijloacele de
informare puţine, editate neatractiv şi nesigure (un exemplu:
buletinul „Cărţi noi”, editat de C.L.D.C.); pregătirea
profesională precară: instructaje de numai 5-10 zile, absolut
insuficiente, făcute la 1-2 ani; lipsa lucrărilor teoretice de
specialitate (nu existau decât Manualul
de Clasificare Zecimală Universală (ediţia prescurtată) şi Minimum de tehnică
de bibliotecă), şi acestea în număr insuficient sau uzate
moral; o salarizare derizorie ce nu ţinea cont de diferenţa de
studii; lipsa unui sistem de perfecţionare centralizat, recunoscut legal
ca un plus de calificare (ceva în genul gradelor profesionale din învăţământ).
Al doilea eveniment major îl reprezenta
adoptarea Dispoziţiei nr. 573 a Biroului Executiv al C.S.C.A., la 30 mai
1966, concepută şi propusă cu un an înainte. Dispoziţia
prevedea o nouă structură organizatorică pentru toate
bibliotecile publice, în primul rând pentru cele regionale. După cum
reiese însă din Dispoziţia nr. 384 din 27 iulie 1966, adresată
Comitetului Regional pentru Cultură şi Artă Cluj, în condiţiile
date Biblioteca Regională nu putea aplica în totalitate prevederile
reglementării întrucât personalul de specialitate era mult mai redus decât
structura organizatorică aprobată pentru bibliotecile de gradul II şi,
în consecinţă, se propun spre aprobare următoarele posturi: un
post de bibliotecar-şef serviciu pentru organizarea Serviciului Relaţii
cu cititorii; un post de bibliograf pentru organizarea Secţiei Colecţii
speciale; două posturi de bibliotecari pentru înfiinţarea unor
filiale în cartierele „Grigorescu”, „Iris” şi „Gheorgheni”; două
posturi de bibliotecari ajutători pentru organizarea Secţiei Împrumut
pentru copii, ca secţie independentă; un post de bibliograf-şef
serviciu pentru organizarea Serviciului Informare bibliografică; un post
de bibliotecar pentru îndrumarea şi controlul bibliotecilor din regiune.
La data când s-a trimis adresa, B.R. avea o schemă cu doar 29 de angajaţi,
faţă de cei 44 prevăzuţi în Dispoziţia nr. 573, însă
lucrurile vor rămâne mult timp neschimbate. Biblioteca va primi în schimb
alte două camere în Palatul Culturii prin plecarea, în luna august, a
ultimului chiriaş din incintă, iar la începutul anului viitor şi
alte 3 posturi.
Cu toate greutăţile, ea realizează, la
sediu şi la filiala din cartierul Someşeni, cifre sporite faţă
de anii anteriori, iar fondul mobil va contribui şi el la ponderea
considerabilă a indicatorilor biblioteconomici.
După 10 ani
de la numirea sa în funcţie, în 1967, Kertézs Gheorghe este înlocuit la
conducerea B.R. cu lectorul universitar Vasile Stanca. Motivul oficial a fost
lipsa studiilor superioare, la care i s-au adăugat relaţiile, de
multe ori, neprincipiale, cu subalternii. Intelectual cu studii umaniste, noul
director a imprimat încă de la început un stil de muncă cu totul nou:
„La început mi-a fost foarte greu. Am preluat un colectiv format din treizeci
de femei şi doar doi bărbaţi. Disciplina cam lăsa de dorit,
certurile şi bârfele nu se mai terminau. Am încercat să discut cu
salariatele. Fără succes. Când am trecut la sancţiuni
administrative, în exclusivitate mustrări, anunţate în cadru oficial,
treptat lucrurile s-au liniştit. Aceasta nu înseamnă că nu m-am
izbit şi de alte probleme. Una din ele, în condiţiile noii orientări
culturale de recuperare a valorilor naţionale şi (chiar) străine,
probabil cea mai acută, a fost primenirea fondului de carte. La începutul
anului au loc dezbateri aprinse la nivel naţional găzduite de «Revista
bibliotecilor», noua denumire a «Călăuzei bibliotecarului»,
pe marginea materialului «Îndrumarea privind formarea fondurilor de cărţi
şi publicaţii periodice în sistemul aşezămintelor
culturale», primul de acest gen care încearcă să lărgească
criteriile şi modalităţile de completare a fondului de carte. În
cadrul discuţiilor m-am axat pe trei probleme care, pe lângă cele
prezentate în material, grevau achiziţia de carte:
1. Rezolvarea bugetelor la nivel regional, prin secţiile financiare, nu
reprezenta o soluţie atâta timp cât indicaţiile veneau din partea
Ministerului Finanţelor şi nu al Culturii. Astfel, pentru necesarul
de cărţi al anului 1967 am avut în vedere alocările bugetare pe
1966 ca, la începutul anului financiar 1967, să constatăm că
aceste alocări au scăzut cu 30%.
2. Comenzile înaintate la Colectură ar fi trebuit să aibă mai
degrabă un caracter orientativ, întrucât planurile de apariţii ale
editurilor sufereau modificări sensibile pe parcursul unui an, astfel că,
în ultimă instanţă, comenzile deveneau aproape inutile, neputând
influenţa producţia editorială.
3. Achiziţia cărţii din import rămânea o problemă
nerezolvată atâta timp cât cartea străină nu intra în colectură,
bibliotecile nu reuşeau să cumpere cărţi de la librării
cu plata în numerar, iar acestea din urmă nu aveau regim de plată
prin virament”, ni se destăinuie azi fostul director, conf. univ.dr.
Vasile Stanca.
Un eveniment care
a dat multă bătaie de cap Bibliotecii Regionale în 1967 a fost
desfiinţarea celor 12 biblioteci mobile de pe raza oraşului.
„Într-adevăr, Decizia nr. 2/27 aprilie a C.S.C.A. ne-a creat serioase
probleme. Chiar dacă existenţa acestui tip de biblioteci devenise
caducă şi ineficientă o dată cu apariţia cartierelor
de blocuri, peste noapte ne-am trezit pe cap cu peste 25.000 de volume, ca fond
suplimentar fix, pentru care nu aveam spaţiul şi logistica necesare.
În consecinţă, am trimis C.S.C.A.-ului adrese[1]
prin care solicitam deschiderea a două filiale în cartierele Gheorgheni şi
Grigorescu, mai ales că exista cadrul legislativ pentru acest lucru.
Cum lucrurile
trenau şi problemele spaţiului de depozitare deveneau tot mai
presante, am revenit cu alte sugestii de soluţionare. Mi-amintesc că
într-una din adrese am propus acoperirea curţii interioare cu o copertină,
transformând-o într-un depozit. Am cerut apoi ca una sau alta din cele şapte
instituţii adăpostite de Palatul Culturii să fie strămutată,
mai ales că pentru ele amplasamentul sediului nu avea importanţă.
În cei aproape trei ani cât am fost director n-am reuşit nici să
înfiinţăm cele două filiale şi nici să primim un spaţiu
suplimentar. Ca de obicei, a trebuit să recurgem la paleative, unul din
ele fiind supraetajarea rafturilor, mărind capacitatea de depozitare cu
aproape 40%. Ideea a fost bună, dar am fost nevoiţi să mutăm
toate depozitele de carte la parter şi unele secţii la etaj deoarece,
având o încărcătură suplimentară, plafoanele s-ar fi putut prăbuşi
în orice moment”.
Din păcate, adresele şi iniţiativele
bibliotecii au rămas fără răspuns, mărturiseşte
cu amărăciune fostul director.
Între timp,
afluxul de cititori creştea constant şi, pentru prima dată,
biblioteca va introduce un orar în două schimburi: 7-15 şi 13-21,
pentru a face faţă numărului de cititori tot mai mare. Deşi
în 1967 fluctuaţia de personal (transferuri, pensionări, angajări)
este importantă, schema se va mări doar cu un singur post de
specialitate, lucru de neînţeles dacă ne gândim că şi
Regulamentul de funcţionare a bibliotecilor publice, din 1964, prevedea
pentru bibliotecile de gradul II o schemă cu 44 de angajaţi.
„Este
adevărat că noi am făcut numeroase demersuri în acest sens, dar
am fost refuzaţi de fiecare dată, motivul fiind acelaşi: lipsă
de fonduri” (V. Stanca).
În consecinţă,
conducerea bibliotecii va cere şi va obţine de la Comitetul Regional
pentru Cultură şi Artă o restructurare parţială a
statului tip de funcţiuni: transformarea a două posturi de
bibliotecari principali în bibliotecari-şefi de servicii; transformarea
unui post de bibliograf principal în acela de şef serviciu administrativ şi
a unui post de bibliotecar II în bibliograf, astfel că la sfârşitul
anului schema de personal consta din: 1 director, Vasile Stanca; 4
bibliotecari-şefi de servicii: Stela Urcan, Tőkés Andrei, Maria Pop şi
Valeria Maier; 8 bibliografi principali: Rodica Braha, Elena Creţu, Roman
Éva, Cornelia Dîmbeanu, Nagy Alexandru, Maria Simionescu, Grigore Cipcigan şi
Magyari Elisabeta[2]; 1
bibliotecar principal cu studii superioare, Balázs Éva; 5 bibliotecari I, cu
studii medii: Doina Banu, Löw Ioan, Hersh Estera, Kopros Éva şi Clara
Rusu; 1 bibliotecar II, Hajnal Zorica şi altul cu studii superioare, nou
venit, Ioan Pop; 1 contabil, Papp Ana; 1 şef serviciu administrativ,
Augustin Moşuţ; 1 şef depozit, Ion Vele; 1 dactilografă,
Elisabeta Sofineti; 1 secretară, Kulcsár Margareta; 1 magazioner carte,
Maria Vasiu; 2 legători carte: Ileana Verde şi Ana Bondoi şi 3
femei de serviciu: Ana Bora, Ana Brazdău şi Ana Ciorca – un total de
32 de angajaţi, dintre care doar 24 de specialitate. În paranteză fie
spus, acest număr de personal a rămas aproximativ acelaşi până
în anul de răscruce 1989.
După părerea
directorului Vasile Stanca, cel mai important succes în 1967 a fost primenirea
radicală a fondului de carte, operaţiune care a continuat şi în
1968.
„A trebuit să
renunţăm la aproape jumătate din cărţile aflate în
bibliotecă. Rafturi întregi erau ocupate cu operele lui Stalin şi ale
altor teoreticieni ai stalinismului. Cartea tehnică era reprezentată
aproape în exclusivitate de lucrări ale oamenilor «de ştiinţă şi
cultură» sovietici, nemaifiind de actualitate. Inexplicabil, am dat peste circa 500
de exemplare din Constituţia Ungariei în original şi traducere.
Scoaterea cărţilor uzate sau a celor cu conţinut depăşit
se făcea în faţa unei comisii pe bază de proces-verbal şi
borderouri.
În acelaşi
timp, profitând de bunele relaţii pe care le-am avut atât cu Comitetul de
Stat pentru Cultură şi Artă cât şi cu Biblioteca Centrală
de Stat (B.C.S.), m-am deplasat la cel mai mare depozit de carte „confiscată”
al B.C.S.-ului, unde împreună cu doi colegi am ales timp de două săptămâni
cărţi de, printre alţii, Blaga, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Călinescu
(un exemplar din Istoria literaturii
române), Pompiliu Constantinescu etc. care au constituit baza fondului
documentar recent creat. Tot acolo şi pentru acelaşi fond am găsit
exemplare din Regulamentul Organic şi
multă literatură religioasă veche destinată aceluiaşi
fond. Descoperirea cea mai valoroasă a fost însă, fără
îndoială, un exemplar, se pare că al 14-lea în ordinea tipăririi,
din Cazania lui Varlaam”.
Respectându-şi
condiţia de om al cărţii şi bun organizator, noul director
va impune o organizare ştiinţifică a muncii, va introduce în
programul de activitate forme specifice de dezvoltare a pregătirii
bibliotecarilor de la toate nivelele, va iniţia câteva cercetări de
sociologie a lecturii, un „caiet metodic”, câteva lucrări bibliografice,
va înnoi şi valoriza patrimoniul bibliotecii.
Dorind să se debaraseze de structurile
administrativ-teritoriale impuse de cei veniţi pe tancurile sovietice,
Ceauşescu propune şi aplică, prin Legea nr. 2/16 februarie 1968,
o nouă împărţire teritorial-administrativă a ţării,
prin care, de fapt, se revenea la organizarea de dinaintea anului 1950. Conform
legii, cele 16 regiuni au fost înlocuite de 39 de judeţe şi
Municipiul Bucureşti. Prin aceeaşi lege, 45 de oraşe cu pondere
cultural-industrială semnificativă au fost ridicate la rang de
municipii. Pentru toate bibliotecile regionale legea a avut consecinţe
importante. Prin Decizia nr. 27 din 3 martie 1968, a Comitetului Executiv al
Consiliului Popular Judeţean Cluj, Biblioteca Regională este
transformată în bibliotecă municipală. Deşi rămâne
principala bibliotecă publică a localităţii, noua bibliotecă
municipală va fi degrevată de o mulţime de obligaţii
birocratice „în exterior”, care ţineau în special de aprovizionarea,
coordonarea, îndrumarea şi controlul bibliotecilor din regiune; prin aceeaşi
decizie, bibliotecile comunale trec în subordinea directă a Comitetului
Judeţean pentru Cultură şi Artă (C.J.C.A.), care a şi
înfiinţat, în acest scop, un post de inspector pentru biblioteci, primul
fiind Stela Urcan, transferată de la Biblioteca municipală nou creată.
Consecinţele imediate ale acestei măsuri au fost deturnarea
fondurilor destinate activităţilor externe ale bibliotecii municipale
către Comitet şi, practic, desfiinţarea Serviciului Metodic, deşi
era evident că C.J.C.A. nu putea asigura, de unul singur, rezolvarea
problemelor administrativ-gospodăreşti şi, mai ales, îndrumarea
metodică şi creşterea calificării profesionale ale
personalului din bibliotecile municipale, orăşeneşti şi
comunale. Prin trecerea bibliotecii în subordinea administrativă directă
a Consiliului Municipal pentru Cultură şi Artă (C.M.C.A.), deşi
se vor simplifica o parte din procedurile birocratice, s-a impus în practică
un control politic restrictiv, o nefericită subordonare în care aceasta
era tratată ca o instituţie nesemnificativă, în ordinea mărimii,
faţă de celelalte instituţii de cultură clujene.
În ciuda numeroaselor
modificări structurale şi chiar frământări interne, dintre
care cea mai importantă este desfiinţarea Secţiei Metodice, 1968
a fost un an foarte bun pentru bibliotecă. Conform statisticilor
centralizate la C.S.C.A., Biblioteca Municipală Cluj a ocupat primul loc
pe ţară în privinţa prelucrării integrale şi în termen
record a stocurilor nou intrate. Pe lângă acest succes (2.874 titluri noi
clasificate şi întocmirea a 17.168 fişe de inventar), Serviciul
Completare şi Organizare a colecţiilor începe editarea unui buletin
bibliografic „Cărţi noi”, de o bună ţinută ştiinţifică,
remarcat ca atare şi de „Revista bibliotecilor” (nr.11/1968). Şi
Serviciul Bibliografic a avut o activitate remarcabilă. Cele două
salariate ale secţiei, Maria Simionescu şi Maria Chindriş,
impulsionate şi de cursul de perfecţionare ţinut la Bucureşti,
au realizat numeroase bibliografii de cercetare: Aurel Vlaicu, Emil Racoviţă, Ion Agârbiceanu, Luptele de la
Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz etc., şi
au depus un efort considerabil pentru a ridica nivelul profesional al
întregului colectiv prin întocmirea unui fişier-semnal de „informare în
bibliologie”, cu 6.632 fişe actualizate zilnic; o serie de emisiuni la
radio Cluj şi Bucureşti semnalează aspecte ale activităţii
bibliotecii.
Un alt succes al anului a
fost dezvoltarea nou înfiinţatei Secţii Colecţii speciale
(1967), axată în principal pe ilustrarea trecutului oraşului, devenit
între timp centrul de reşedinţă al judeţului Cluj. Numai în
1968, biblioteca a achiziţionat prin Fondul de Stat al Cărţii
(F.S.C.) şi anticariate peste 2.000 de volume, dar numărul lor şi
importanţa secţiei vor creşte considerabil în anii următori,
mai ales după ce la conducerea ei a fost numit Ioan Pop (preocupările
secţiei se pot vedea în capitolul IX).
În 1968, „Revista
bibliotecilor” împlinea 20 de ani de la apariţie, iar bibliotecarii
clujeni de la Biblioteca Municipală vor avea nu mai puţin de 15
colaborări, majoritatea de strictă specialitate: Circulaţia cărţii în Transilvania în sec. XVII-XVIII,
autor Vasile Stanca; Valeria Maier: Bibliografie
locală; Löw Ioan: Împotriva
diletantismului ideologic ş.a., la care se adaugă ştirile
locale transmise de noul corespondent voluntar, Ioan Pop.
Desfiinţarea
bibliotecilor mobile şi a Serviciului Metodic, pe de o parte, transferul
Stelei Urcan, al lui Nagy Alexandru şi al Rodicăi Ignătescu,
precum şi pensionările (în 1968 s-a pensionat decanul de vechime,
Hersh Estera), pe de alta, vor duce la numeroase schimbări de personal
(Roman Éva, responsabila bibliotecilor mobile, trece la Sala de lectură,
Augustin Moşuţ devine şeful Serviciului Administrativ ş.a.),
şi la reorganizarea structurii serviciilor, care la sfârşitul anului
vor arăta astfel:
· Serviciul Completare şi Organizare a colecţiilor (5 persoane);
· Serviciul Bibliografic (4 persoane);
· Serviciul Relaţii cu cititorii, cu Secţia Împrumut pentru adulţi
(6 persoane), Secţia Împrumut pentru copii (3 persoane), Sala de lectură
(2 persoane) şi Colecţiile speciale (fond documentar – 1 persoană),
la care se adaugă cele trei filiale: cea din Someşeni, deschisă
după o pauză de 1 an şi patru luni, şi cele din Gheorgheni şi
Grigorescu, care în 1968 funcţionează doar pe hârtie, din lipsă
de spaţiu, deservite fiecare de câte o persoană.
Ar fi interesantă compararea acestei organigrame,
sau chiar a celei de azi, cu necesarul de „cadre” trimis de C.J.C.A. chiar în
ultima zi a anului, ca răspuns la adresa bibliotecii nr. 1.393/1968, ecou
al H.C.M.-ului nr.1.435 din 1 iulie 1968, prin care se preconiza reactualizarea
necesarului de personal până în 1980 pentru activităţile de
cultură şi artă.
Schema, întocmită de directorul Vasile Stanca, arăta
astfel:
I.
Serviciul Completare şi Organizare a colecţiilor:
6 persoane (4 studii superioare, 2 studii medii);
II. Serviciul Informare bibliografică: 5 persoane cu studii superioare;
III. Serviciul Relaţii cu cititorii:
· Sala de lectură: 3+1;
· Împrumut pentru copii: 3+1+1 persoane cu studii de cultură generală;
· Împrumut pentru adulţi: 5+2+1;
· Colecţii speciale: 2 persoane cu studii superioare;
· Filiale: Someşeni – 1 persoană cu studii superioare; Gheorgheni –
1 persoană cu studii superioare; Grigorescu – 1 persoană cu studii
superioare; Mănăştur – 1 persoană cu studii medii;
IV. Serviciul Administrativ:1 şef de serviciu cu studii medii; 1 şef
depozit şi 1 administrator, ambii cu studii medii de specialitate; 1
contabil I; 1 secretară; 2 dactilografe; 3 legători de cărţi;
3 îngrijitoare;
V. Personalul de conducere: 1 director şi 1 director adjunct, în total 49
de angajaţi, dintre care 34 de specialitate (ceea ce nu se va realiza
decât după anul 1990).
Nu ştim dacă executivul regional a reacţionat
la repetatele intervenţii ale conducerii bibliotecii sau condiţionarea
rămânerii la conducerea instituţiei a directorului Stanca va fi
contribuit, dar Comitetul Executiv al Consiliului Popular Judeţean
Provizoriu va aproba, începând cu data de 01.10.1968, creşterea la 32 a
numărului posturilor, iar a cuantumului salariilor tarifare lunare la
39.960 lei, astfel că bibliotecarul-şef de serviciu va avea un salar
brut lunar de 1.650 lei, iar un bibliotecar cu studii medii şi cele mai
mici gradaţii, 1.175 lei.
Să mai arătăm că, în anul 1968,
biblioteca a reuşit să-şi primenească substanţial
fondul de carte. Într-adevăr, având acces la depozitele F.S.C. din ţară
şi putând face achiziţii direct de la anticariate, biblioteca s-a
îmbogăţit în acest an cu o serie de lucrări valoroase care au
intrat în fondul Colecţiilor speciale; deşi eliminarea cărţilor
uzate sau cu conţinut depăşit se făcea greoi, biblioteca a
scos din circulaţie nu mai puţin de 16.191 de volume, astfel că
la sfârşitul anului avea un fond de 168.015 unităţi, din care
5.000 constituiau fondul documentar.
Anul 1968 aduce în planul dezvoltării activităţii
bibliotecii şi redeschiderea Filialei din cartierul Someşeni; în
paralel, se lucra la pregătirea fondului pentru cea de a II-a filială,
din cartierul Gheorgheni, care-i va avea ca bibliotecari pe Maria Simionescu,
iar peste două luni, pe Tőkés Andrei (deschiderea propriu-zisă
va avea loc într-o spălătorie, la parterul unui bloc şi se va
face doar la 1 februarie 1969).
Urmare a deschiderii reale de la
mijlocul anilor ’60, în decembrie 1968 apare la Cluj „Echinox”, prima
revistă lunară de cultură studenţească, gândită şi
scrisă de studenţii Universităţii, în speţă de
cei de la Facultatea de Filologie. Deşi nu se afirmă ca un grup
literar, cum a fost Cercul de la Sibiu, „Echinoxul” poate fi considerat
o „şcoală literară” cu caracter formativ literar şi
spiritual.
Anul 1969 a început în bibliotecă
prin organizarea catalogului alfabetic la Secţia Împrumut pentru copii,
operaţie terminată în trimestrul I al anului 1970; de asemenea, la
cele două secţii de împrumut a fost organizat accesul liber la raft
după criteriul tematic; totodată, au fost scoase din circulaţie,
cu aprobarea F.S.C., 1.454 volume cu conţinut depăşit; Colecţiile
speciale au crescut cu 2.422 volume.
Deşi, oficial, Biblioteca Municipală nu mai răspunde
metodic şi administrativ de bibliotecile comunale, la solicitarea
C.J.C.A., personalul bibliotecii a organizat cicluri de instruire profesională
pentru bibliotecarii comunali din judeţ, scop în care bibliotecara Maria
Pop a redactat patru lecţii detaliate, cu următoarele teme:
clasificare zecimală; reguli de descriere a publicaţiilor; structura
catalogului alfabetic; structura catalogului sistematic.
S-a văzut clar că măsura luată în
1968 de a scoate de sub controlul bibliotecilor municipale celelalte biblioteci
din teritoriul judeţelor nu a fost realistă. La Cluj, C.J.C.A. a însărcinat
biblioteca cu expedierea coletelor de cărţi, iar mai mulţi
bibliotecari au făcut parte din brigăzi care controlau bibliotecile
comunale din raza judeţului.
Un alt fapt pozitiv este că darea de seamă nu
ocoleşte problemele din interiorul instituţiei. Nivelul profesional
este încă relativ scăzut, iar despre dezvoltarea muncii în echipă,
la nivel de conducere, nu putea fi vorba atâta timp cât relaţiile dintre
cei trei şefi de servicii erau complet necolegiale, de ignorare reciprocă.
Anul 1970 este nefast pentru meseria de bibliotecar
public: au fost suprimate posturile cu normă întreagă din toate
bibliotecile comunale, locul acestora fiind luat de persoane cu indemnizaţie,
alese din rândul cadrele didactice – învăţători şi
profesori, locali sau navetişti; măsura va avea efecte dezastruoase
nu numai pentru meseria de bibliotecar – exclusă şi ea în 1968 din
nomenclatorul formării profesionale prin cursuri universitare –, cât mai
ales pentru viaţa patrimoniului preluat de la profesionişti, care,
din cauza dezinteresului noilor numiţi şi a lipsei de finanţare
din partea statului, se va uza fizic şi moral ajungând în anii din urmă
să fie doar o masă de hârtie bună de scos la reformă după
atâta utilizare şi lipsă de întreţinere; actul în sine a fost o
grea lovitură pentru viaţa bibliotecarilor bibliotecilor publice
comunale, resimţite şi astăzi.
În perioada de după al doilea război mondial,
numărul bibliotecilor publice româneşti a cunoscut o creştere
maximă (24.395 unităţi cu peste 93 milioane de volume), iar cele
16 biblioteci regionale, 227 biblioteci raionale şi orăşeneşti,
3.117 biblioteci comunale şi 2.658 biblioteci săteşti, având o
înzestrare, în 1966, de 37.914.000 volume carte şi periodice, pe lângă
alte mii de biblioteci sindicale sau ale cooperaţiei – iată un potenţial
de formare şi informare uriaş, o structură ce a suplinit şi
va suplini în timp moştenirea precară de după război (dacă
lăsăm la o parte ingerinţele politicului în structura fondului
acestora). Acest an debutează nefericit şi pentru biblioteca clujeană.
Se pune, din nou, problema reducerii personalului, şi
aşa subdimensionat faţă de normativele în vigoare. Noul director,
instalat în 1969, Vasile Turdean, se străduieşte să argumenteze,
printr-o adresă, că „…sarcinile multiple trasate colectivului nostru
de muncă în vederea popularizării şi răspândirii cărţii
în toate sectoarele de activitate nu permit reducerea colectivului de personal
– după aprecierea noastră.
Încadrările pe secţii în stadiul actual se
situează sub nivelul strictului necesar şi, ca urmare, vă rugăm
să binevoiţi a ne excepta, în limita posibilităţilor, de la
dispoziţia de reducere a personalului”. Cu toate acestea, începând cu 1
septembrie, prin reducerea de personal sau „transferări din oficiu” vor părăsi
biblioteca 9 persoane: 3 bibliografi principali: Ion Rahoveanu, Balázs Éva, Tőkés
Andrei; 2 bibliotecari cu studii superioare: Ligia Mihacea şi Minerva Galiş
(care va reveni); 1 bibliotecar cu studii medii, Löw Ioan, precum şi
Augustin Moşuţ, şeful Serviciului Administrativ, şi două
îngrijitoare: Veronica Bogăteanu şi Ana Ciorca.
Într-o altă adresă,
cu nr. 329, din 30.05.1970, trimisă Comitetului Municipal de Cultură şi
Artă, se arată că, întrucât în ultima perioadă se obişnuieşte
ca instituţiilor de cultură să li se dea denumirea unor
personalităţi, se propun în acest sens numele unor: Avram Iancu,
Simion Bărnuţiu, George Bariţiu, Lucian Blaga sau Octavian Goga,
preferinţele bibliotecii fiind pentru Avram Iancu şi Octavian Goga;
însă, abia în 1992 ea va putea purta un nume: pe cel al ultimului invocat.
O politică extrem de activă de achiziţionare
a unor cărţi valoroase, semnificative pentru trecutul istoric şi
cultural al ţării, a început o dată cu acest an; s-au achiziţionat,
printre altele: Canonicii diecezei
greco-catolice de Gherla, 1857-1937; Chestiunea
autonomiei bisericii unite în şirul luptelor noastre pentru existenţa
naţională; Nicolae Iorga: Drepturile
Românilor asupra teritoriului lor naţional, ediţia din 1919; Din trecutul oraşului Cluj de
Augustin Raţiu, Psaltirea
Proorocului şi Împăratului David, publicată la Sibiu în
1837, sau Carte folositoare de suflet,
publicată la Bucureşti în 1827 ş.a.
De asemenea, Biblioteca
Municipală iniţiază organizarea unui cenaclu literar
(februarie), cu întâlniri trimestriale, urmând ca la fiecare şedinţă
un juriu să selecteze pentru premiere şi publicare cele mai reuşite
producţii (acesta n-a funcţionat însă decât un an).
Cum în 1970 se împlineau
100 de ani de la naşterea lui V. I. Lenin, biblioteca va organiza o expoziţie
omagială de carte, cu trei secţiuni: Viaţa şi activitatea
lui V. I. Lenin; Din lucrările lui V. I. Lenin; Pe drumul leninist spre
victoria făuririi societăţii socialiste multilateral dezvoltate
– în total au fost expuse 108 titluri (expoziţia a fost întocmită de
Lucia Ţintea).
Indicatorii
realizaţi la secţiile din sediul central precum şi în filialele
din cartierele Someşeni şi Gheorgheni (la cele două filiale se
lucra câte trei după-mese pe săptămână, în celelalte zile
bibliotecarii lucrau alternativ la Secţia Colecţii speciale – Ioan
Pop, Someşeni – Grigore Cipcigan, Gheorgheni – Dorina Raboca), la căminele
culturale din Dâmbul Rotund, Bulgaria, Iris, Mănăştur şi
Cabana Făget (unde exista un fond de carte mobil) sunt mai mari faţă
de anii precedenţi, iar numărul de abonamente, la 241 periodice (212
din ţară, 22 din ţări socialiste şi 7 din Occident),
este cu adevărat remarcabil; se încearcă experimental extinderea
programului cu cititorii şi în zilele de duminică.
* * *
Aşa
cum am afirmat în capitolul precedent, bibliotecile publice aparţinând
sindicatelor şi cele ale cooperaţiei meşteşugăreşti
din judeţ au adus o contribuţie efectivă la difuzarea cărţii
în rândul salariaţilor din întreprinderile industriale sau cooperatiste
din judeţ, dar şi al publicului din cartierele unde erau situate. Dacă
la început fondurile pentru achiziţia de carte şi periodice erau
cuprinse între 2 şi 5% din totalul bugetului sindical sau cooperatist, după
1971 şi mai ales după 1974, acestea se vor reduce dramatic, din cauza
investiţiilor începute de Consiliul General al U.G.S.R. (în staţiunile
balneo-climaterice, case de cultură ale sindicatelor, mai ales în centrele
muncitoreşti ş.a.) – lucru benefic altfel –, precum şi
orientarea unei mari părţi a fondurilor spre achiziţia de carte
politico-ideologică. Prin programele lor, acest tip de biblioteci reuşeau
să organizeze ample manifestări cu cartea şi creatorii ei („Luna
cărţii în întreprinderi şi instituţii”, întâlniri cu
scriitori, editori şi oameni de ştiinţă etc.). Lunar,
biblioteca municipală/judeţeană organiza împreună cu
bibliotecarii din aceste biblioteci întâlniri metodice pe problemele organizării
şi prelucrării fondului.
La sfârşitul lui
1970, 34 de biblioteci aparţinând sindicatelor şi cooperaţiei
judeţene aveau bibliotecari salariaţi: 25 la Cluj – 22 industrie, 3
în cooperaţie; 3 la Turda – 2 industrie şi 1 cooperaţie; 2 la
Dej – 1 industrie şi 1 cooperaţie; 2 la Clubul Combinatului de sârmă
din Câmpia Turzii; 1 la Gherla şi 1 la Trustul de Construcţii
Hidroenergetice Tarniţa; pe lângă aceştia, alţi 17
bibliotecari erau plătiţi cu indemnizaţii: la Cluj, în
bibliotecile de la întreprinderile: „Metalul Roşu”, „Flacăra”,
„Poligrafică”, de Reparaţii Auto, „Forestieră de Exploatare şi
Transport”, „Grupul de Gospodărie Comunală şi Locativă”, de
Transport Local; la Turda la „Electroceramica”, Materiale de Construcţii,
Sindicatul Învăţământ; la Dej, la Sindicatul Învăţământ,
Combinatul de Celuloză şi Hârtie şi Întreprinderea de Prelucrare
a Lemnului; la Huedin, la Sindicatul Învăţământ, iar în comunele
judeţului la Exploatarea Minieră din Aghireş, Exploatarea Minieră
din Iara şi Întreprinderea Agricolă de Stat din Mihai Viteazul. Miile
de cititori găsesc în aceste biblioteci, cu fond enciclopedic, hrană
spirituală după orele de muncă intense.
În anul 1970, apare noul Ghid al bibliotecilor din România
(Bucureşti: Editura Enciclopedică Română, 1970, 475 p.), avându-i
ca autori pe Gheorghe Popescu, Mircea Tomescu şi Valeriu Moldoveanu,
ultimii, coautori şi la Ghidul
din 1958. Noua lucrare cuprinde doar 6-7% din totalul bibliotecilor existente
la nivel naţional (cca 20.000 de unităţi) şi pune în evidenţă
doar bibliotecile cu cele mai valoroase fonduri de carte şi publicaţii
noncarte. Superficialitatea tratării unui asemenea instrument de lucru din
partea directorilor şi responsabililor sistemelor de biblioteci din
România şi, de ce nu, dezinteresul bibliotecarilor au făcut din acest
ghid, cel puţin în domeniul lecturii publice, o lucrare mai puţin
folosibilă şi fără repere. Lacunele mari sunt cele
privitoare la bibliotecile aparţinând comunelor, sindicatelor, cooperaţiei
meşteşugăreşti sau şcolilor, biblioteci care ar fi
meritat nu numai o reflectare statistică adecvată, ci şi câteva
aprecieri evaluative. Astfel, din zecile de biblioteci din judeţul Cluj
aparţinând sindicatelor, sunt cuprinse (la oraşul Cluj) doar 2: a
Fabricii de pielărie şi încălţăminte „Clujana” (fond
enciclopedic, 22.000 volume – cu secţii de împrumut pentru adulţi şi
copii), şi a Clubului sindicatului Uzinei de reparat material rulant „16
Februarie” (fond enciclopedic, 18.000 volume, cu sală de lectură, secţie
de împrumut pentru adulţi şi copii), plus una la Turda, la Clubul
Fabricii de Sticlărie (fond enciclopedic, 15.000 volume) şi una la
Clubul sindicatului Uzinei „Industria Sârmei” din Câmpia Turzii (fond
enciclopedic, 31.000 volume, cu sală de lectură şi secţie
de împrumut la domiciliu – deţinând şi rolul de bibliotecă
publică a oraşului/municipiului, de la început până astăzi);
bibliotecile publice aparţinând cooperaţiei meşteşugăreşti
(3) nu sunt cuprinse nici una (pentru o informare exactă asupra situaţiei
lecturii publice în judeţ, între anii 1960 şi 1976, se poate consulta
Tabelul sinoptic din finalul lucrării).
Deşi se afirmă că Ghidul este realizat în colaborare cu Asociaţia
bibliotecarilor, nicăieri, în nici o referinţă, nu găsim
urme ale activităţii acesteia, chiar formale.
Deschiderea
regimului comunist, începută în 1964, prin Declaraţia din aprilie a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, va
continua şi în primii ani ai conducerii lui Ceauşescu şi va
avea, după cum am mai afirmat, efecte dintre cele mai benefice în domeniul
culturii. Restructurarea întregului sistem editorial prin desfiinţarea
unor edituri, printre care unele de tristă faimă, dar mai ales prin
înfiinţarea Centralei Editoriale, pe structura Editurii Minerva, va crea
posibilitatea înfiinţării altora în cele trei capitale ale provinciilor
istorice: „Junimea” la Iaşi, „Facla” la Timişoara şi DACIA la
Cluj (nume propus de Hadrian Daicoviciu, cu sigla realizată de Vasile Pop
Silaghi, după stema lui Mihai Viteazul). Din mărturia lui Aurel
Câmpeanu, unul dintre întemeietori, reiese că demersurile au început încă
în vara lui 1969, şi pentru conducerea editurii se vehiculau trei nume,
printre care şi cel al lui Alexandru Căprariu, un împătimit al cărţii,
o inteligenţă nativă ascuţită, poet talentat cu relaţii
în diverse medii pe care ştia să le cultive şi să le
dezvolte. Grupul celor implicaţi direct era format din: acad. Constantin
Daicoviciu, rectorul Universităţii, cel care cu un an înainte
sprijinise nou înfiinţata revistă studenţească „Echinox”,
membru al Consiliului de Stat şi bun amic cu premierul Ioan Gheorghe
Maurer, acad. Octavian Fodor, rectorul Institutului de Medicină şi
Farmacie, profesorii universitari Ion Baciu (Medicină), Mircea Zaciu şi
Sever Trifu (Filologie), Hadrian Daicoviciu şi Pompiliu Teodor (Istorie);
ei erau sprijiniţi de persoane influente de la Bucureşti: filosoful
Dumitru Ghişe, poetul Ion Brad, criticul şi istoricul literar Ion
Dodu Bălan, vicepreşedinţi ai Comitetului de Stat pentru Cultură
şi Artă, sculptorul Ion Vlasiu şi artistul fotograf Ion Miclea –
oameni care l-au ajutat pe Al. Căprariu în rezolvarea unor problemele
fundamentale ale unei asemenea întreprinderi de valoare şi amploare
(dimensiunea, structura, profilul şi mai ales alcătuirea unui
portofoliu de manuscrise de valoare).
De la începuturi şi până în 1998,
Editura Dacia a publicat peste 3.000 de titluri (record pe an 180, iar la
tirajul unei lucrări, 450.000 exemplare).
Deteriorarea condiţiilor socio-economice şi
politice a făcut ca, până în 1989, editura să intre într-o fază
de „cuminţenie”, de reducere a personalului, a numărului de titluri şi
a tirajelor. Urmaşii lui Al. Căprariu la conducere, Leontin Stoica
(1985-1990), Vasile Igna (1990-1994) şi Virgil Bulat (1994-1997), deşi
fideli principiilor întemeietorului, n-au mai reuşit performanţele
culturale din primii cincisprezece ani. În prezent, editura este privatizată,
avându-l ca patron pe poetul Ion Vădan şi director pe prozatorul Radu
Mareş care încearcă, în noile condiţii economico-culturale, să-i
găsească o nouă identitate.
Nu putem să nu reamintim că, în 1970,
Ministerul Învăţământului decide desfiinţarea Secţiei
de biblioteconomie din cadrul Institutului Pedagogic a Universităţii
Bucureşti, cu durată de trei ani, înfiinţat în 1963. Deşi
se anunţase că este doar o măsură temporară, în fapt,
ea va deveni definitivă (până în 1990), iar pregătirea
profesională de specialitate se va limita, între 1970 şi 1990, la
cursuri de iniţiere şi perfecţionare cu o durată ce nu depăşea
2 săptămâni, la 2-3 ani; după 1970, profesorul Dan Simonescu va ţine
la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, un
curs facultativ ce va fi continuat, după 1972, de Corneliu Dima-Drăgan
(până în 1980) şi de Eugen Marinescu (până în 1990); totodată,
menţionăm că în perioada 1969-1975 a funcţionat o Şcoală
Postliceală de biblioteconomie pe lângă Grupul Şcolar poligrafic
„Dimitrie Marinescu” din Bucureşti care pregătea bibliotecari pentru
reţeaua bibliotecilor publice din ţară.[3]
Aici şi-au făcut studiile şi numeroşi
bibliotecari din judeţul Cluj, printre care: Doina Banu (Biblioteca
Municipală Cluj), Mircea Lechinţeanu (Biblioteca Municipală
Dej), Mircea Ioan, Maria (Hapa) Copândean (Biblioteca Municipală Turda ş.a.).
TABEL SINOPTIC
cu principalii indicatori biblioteconomici realizaţi în perioada
1965 – 1970
de către Biblioteca Regională
/ Municipală Cluj
Anul
|
Populaţie oraş/ municipiu |
Număr cititori
înscrişi |
% Atragere la lectură |
Volume existente la sfârşitul
anului |
Volume achiziţionate în anul |
Volume împrumutate/
consultate |
|
1965 |
167.217 |
17.103 |
10, 23 |
144.089 |
15.251 |
406.040 |
|
1966 |
185.663 |
15.363 |
8, 7 |
157.331 |
14.676 |
356.470 |
|
1967 |
– |
10.249 |
– |
167.038 |
16.417 |
191.645 |
|
1968 |
191.411 |
13.075 |
6, 83 |
168.015 |
17.168 |
272.564 |
|
1969 |
– |
13.782 |
– |
174.685 |
13.920 |
284.979 |
|
1970 |
200.759 |
12.188 |
6, 07 |
181.635 |
18.385 |
277.555 |