De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Istoric
După instaurarea regimului habsburgic în Transilvania, la sfărșitul secolului al XVII, orașul Cluj a fost unul dintre locurile unde existau trupe austriece cantonate permanent. Posibilitățile de cazare și de instrucție pentru acestea erau puține în interiorul zidurilor vechii cetăți medievale. De aceea, autoritățile austriece au hotărât construirea unei cazărmi noi la marginea orașului, în afara incintei fortificate, în partea de nord-vest a acesteia.
Construirea noii cazărmi a fost aprobată la Viena de prințul Eugeniu de Savoia, șeful Consiliului de Război al Austriei, la propunerea generalului Steinville, comandantul trupelor imperiale austriece din Ardeal. Lucrările, începute în 1715, au durat până prin 1721-1723, deși unele lucrări mai mici au fost finalizate abia în 1735. Acestea au fost realizate după planurile arhitectului militar șef al Transilvaniei, Giovanni Morando Visconti (1652-1717), cel care a coordonat fortificarea principalelor orașe ale Transilvaniei.
Destinația noilor fortificații ale orașului era cea de a adăposti permanent soldații austrieci din garnizoana orașului, îndeplinind rol de supraveghere și apărare. Mai târziu, în timpul revoluției de la 1848-1849, ele au îndeplinit și rol de închisoare pentru unii revoluționari maghiari, cazul cel mai cunoscut fiind cel al cărturarului Stephan Ludwig Roth care a fost încarcerat în turnul porții nordice, unde a și fost executat de către armata revoluționară maghiară, nemulțumită de opinia filoromână a cărturarului germamo-maghiar.
[modifică] Detalii arhitecturale
Din punct de vedere arhitectural, construcțiile de pe dealul care domina Clujul trebuiau să fie un loc sigur pentru armata austriacă, bine fortificat și în acelasi timp să comunice cu orașul de jos. De aceea, zidurile noii cetăți a Clujului au fost făcute din piatră și cărămidă, de formă pentagonală, în stea, după modelul fortificațiilor de tip Vauban din Franța. Zidurile erau oblice pentru a mări rezistența împotriva eventualelor salve cu proiectile ale dușmanilor cetății și erau protejate de valuri de pământ și șanțuri. De altfel, acest tip de fortificații a for folosit de austrieci la mai multe orașe din Transilvania, după 1715, cele mai renumite și bine întreținute astfel de fortificații până astăzi fiind cele de la Alba Iulia, cunoscute sub numele de Alba Carolina.
Fortificațiile Cetățuii din Cluj aveau trei porți de acces: una pe latura estică, una pe latura vestică și una pe latura nordică, latura sudică fiind dispusă pe partea abruptă a dealului, care dădea spre râul Someș. Constructorii nu s-au limitat doar la aspectul funcțional al acestora, ci au decorat porțile și cu elemente baroce foarte frumoase, păstrate până astăzi. Astăzi s-au mai păstrat doar două din aceste porți: Poarta Apei, pe latura estică și Poarta Vieneză, pe latura nordică. Aceasta din urmă reprezenta calea principală de intrare în Cetate. După aproape un secol, legătura dintre Cetățuie și Cluj a fost realizată prin construirea unui pod pentru uzul garnizoanei (1801) și prin ridicarea podului cel mare peste Someș (1823-1824), actualul pod care face legătura dintre centrul orașului și strada Horea.
În interiorul cetății, au fost construite spații de dormit pentru soldați, bucătării, depozite de armament și de hrană și clădiri pentru comandamentul cetății. Apărarea era realizată grație zidurilor de apărare, dar și câtorva bastioane de observare, iar la exterior printr-un val de pământ ce înconjura fortificația. De-a lungul timpului, o mare parte a acestor ziduri, clădiri și bastioane s-au dărâmat, pe locul lor fiind amenajat după 1950 un parc și s-a construit un hotel. Azi, locul s-a transformat într-un spațiu de promenadă și de belvedere asupra orașului Cluj-Napoca, foarte apreciat de turiști și de localnici. Vechile fortificații și clădirile conservate până azi reprezintă și ele un exemplu de integrare a unor foste obiective militare în circuitul turistic al orașului Cluj, contribuind la patrimoniul arhitectural și cultural local.
[modifică] Bibliografie
- Ștefan Pascu, Istoria Clujului, Cluj-Napoca, I.P. Cluj, 1974, p. 187, 196, 269.
- Sorin Dan Clinci, Dealul Cetățuia – Fellegvár, în Tudor Sălăgean (coord.), Povești despre Cluj (V), Prefață de Victor Eugen Salcă, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019, p. 199-214.
- Cosmin Cătălin Rusu, Re-Descoperim Clujul, III, Cluj-Napoca, Școala Ardeleană, 2018, p. 104.
- https://cluj.com/articole/cetatuia-din-cluj/ consultat la 30 oct. 2023.
