De la Memorie şi cunoaştere locală

Salt la: Navigare, căutare

Cuprins

[modifică] Date biografice

N. 16 februarie 1906, Arad – 29 octombrie 1975, Cluj-Napoca. Matematician, profesor universitar, membru al Academiei Române.

Studii secundare la Liceul „Moise Nicoară” din Arad (1924), apoi la Facultatea de Științe a Universității București (1927). Aprofundează matematica într-un stagiu de cercetare la prestigioasa școală École Normale Supérieure din Paris, la finalul căruia își susține teza de doctorat în matematică cu titlul Sur quelques propriétés des fonctions d'une ou de deux variables réelles.

[modifică] Activitate

Își începe activitatea didactică la Facultatea de Științe din Cluj imediat după întoarcerea din Franța, lucrând ca secretar al Seminarului de Matematici, apoi ca asistent (1933-1936). Timp de câțiva ani, până în 1942, Tiberiu Popoviciu a fost conferențiar la Facultatea de Științe din Cernăuți, apoi profesor la Universitatea din Iași, iar după revenirea universității clujene din refugiul de la Sibiu și Timișoara, profesor titular la Catedra de Algebră superioară și Teoria numerelor la Facultatea de Matematică și Fizică a Universității din Cluj (1946-1975).

De-a lungul carierei sale, a îndeplinit mai multe funcții: șef de catedră, decan (1950-1953), director al Institutului de Calcul Numeric al Academiei Române, filiala Cluj. S-a implicat și în coordonarea și conducerea unor publicații științifice matematice, precum revistele „Mathematica” și „Studii și cercetări matematice”. De asemenea, a participat la conferințe naționale și internaționale (Cracovia, Wroclaw, Poznan, Varșovia, Debrecen, Moscova, Roma ș.a. Una dintre realizările remarcabile ale carierei o constituie definitivarea construirii calculatorului DACICC-1(Dispozitiv Automat de Calcul, 1961), prototipul primei generații de calculatoare românești.

Pe plan științific, Tiberiu Popoviciu este recunoscut ca unul din marii matematicieni ai României, având contribuții importante și originale în teoria funcțiilor de variabile reale, analiză numerică, algebră și teoria numerelor, probleme de calcul grafic și nomografic. A format generații întregi de matematicieni, colaborând și cu profesorii de liceu din mai multe orașe din Transilvania pentru introducerea elementelor de tehnică de calcul în învățământul preuniversitar.

Întemeitor de școală, cu absolvenți remarcabili care s-au impus în școala românească de matematică. Academicianul Caius Iacob consideră că Tiberiu Popoviciu este cel mai mare matematician dat de Transilvania după János Bolyai. Toate acestea au făcut ca în semn de omagiu, din 1993, Liceul de Informatică din Cluj-Napoca să se numească Tiberiu Popovici. Tot ca omagiu adus savantului clujean, o stradă din municipiul Cluj-Napoca îi poartă numele.

[modifică] Publicații

Autor a peste 300 de lucrări științifice publicate, între care se numără prima monografie de teoria convexității, prin cunoscuta lucrare Les fonctions Convexes, dar și:

  • Asupra unor polinoame remarcabile. - 1927
  • Asupra polinoamelor care formează un șir Appel. - 1932
  • Despre cea mai bună aproximație a funcțiilor continue prin polinoame. - 1938
  • Curs de matematici generale. - 1938
  • Analiză matematică. Noțiuni introductive de calcul aproximativ. - 1947
  • Curs de algebră superioară. Numere reale și complexe. Noțiuni de teoria numerelor. - 1948
  • Matematica și Cibernetica. - 1963
  • Contribuții ale Institutului de Calcul în unele cercetări de analiză numerică impusă de rezolvarea unor probleme ivite în producție. - 1966
  • Analiză Numerică. - 1975

[modifică] Afilieri

  • Membru corespondent (1948), titular al Academiei Române (1963)
  • Președinte al filialei Cluj a Societății de Științe Matematice
  • Membru al Societății de Științe Matematice din Franța

[modifică] Premii și distincții

  • Premiul I la Concursul „Cazetei matematice”, 1923
  • „Om de Știință Emerit” al R.S.R., 1969
  • Ordinul „23 August”, cls a II-a, 1971

[modifică] Bibliografie

  1. Dan Fornade, Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007, p. 495-496.
  2. https://ictp.acad.ro/ro/ consultat la 11 oct. 2023.
  3. https://www.cs.ubbcluj.ro/profesor-tiberiu-popoviciu/ consultat la 11 oct. 2023.
  4. https://culturaromana.ro/tiberiu-popoviciu-marele-matematician-fondator-al-it-ului-in-romania/ consultat la 11 oct. 2023.