De la Memorie şi cunoaştere locală
Cuprins |
[modifică] Înființarea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (01.01.1963)
Situat pe strada ce poartă numele unuia dintre marii istorici români clujeni, Constantin Daicoviciu, Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca aniversează în luna ianuarie începutul funcționării sale ca instituție de sine stătătoare.
Istoria sa, ca instituție culturală, dar și edilitară este, însă, cu mult mai veche. Ea începe odată cu ridicarea unei construcții la începutul secolului al XIX-lea, de două etaje, de către maiorul Dániel Petrichevich-Horvát, mare susținător al teatrului maghiar și care spera să dea noii sale clădiri o importanță culturală. Cum clădirea Redutei fusese deja ridicată, cea a maiorului a devenit doar un imobil cu locuințe, fiind ulterior cumpărată de bogatul avocat maghiar János Rucska, care a lăsat-o, la rândul său, Colegiului Reformat din Cluj. De la acesta, construcția a fost luată cu chirie de către Institutul de Arheologie al Universității Francisc Iosif, iar apoi a fost cumpărată de către statul român, în 1925, pentru Universitatea Regele Ferdinand. Clădirea era trecută din categoria rezidențială în cea publică, primind noi utilități pentru adăpostirea patrimoniului istoric și cultural reprezentativ din Transilvania.
Clădirea muzeului a găzduit în trecut, până după Primul Război Mondial, Societatea Muzeului Ardelean, cu importante colecții de antichități, mineralogie, botanică și etnografică. Din 1929 au avut loc câteva reorganizări: colecția de antichități a trecut la Institutul de Studii Clasice, cu mutări repetate, din lipsă de spațiu, în final ea stabilindu-se definitiv în 1937 în incinta actuală din str. Daicoviciu. Cât despre colecțiile etnografică și pinacotecă, acestea au stat la baza înființării a altor două muzee clujene, Muzeul de Artă și Muzeul Etnografic.
Dintre directorii prestigioasei instituții culturale clujene pot fi amintiți istoricii Emil Panaitescu și Constantin Daicoviciu, ultimul punându-și amprenta prin cercetările arheologice din Munții Orăștiei, dar și prin inițiativa sa către Consiliul de Stat al României, din 1961, de înființare a unui Muzeu de Istorie la Cluj, care să nu facă parte din nicio altă instituție. Aprobarea a venit cu data de 1 ianuarie 1963.
Colecțiile muzeale s-au îmbogățit în anii următori, ca urmare a deschiderii unor expoziții permanente noi: în 1966 – cea de istorie medievală, în 1968 – de istorie modernă, iar în 1984 – de istorie contemporană.
În 1994, în urma evaluării Muzeului și datorită colecțiilor sale, acesta a primit statutul de Muzeu Național de Istorie a Transilvaniei, cu un patrimoniu de cca 400.000 de bunuri culturale, ilustrând evoluția istorică a regiunii din preistorie și până în zilele noastre.
În clădirea Muzeului a locuit pentru mult timp arheologul Arpád Buday, istoricul literar György Kristóf și, desigur, istoricul Constantin Daicoviciu, director pentru aproape 30 de ani al acestui muzeu clujean. Astăzi, clădirea este de mulți ani în renovare și reamenajare, nefiind folosită decât într-o mică parte, dar așteptându-și din nou inaugurarea.
[modifică] Bibliografie
- Un secol și jumătate de activitate muzeală la Cluj (1859-2009). Catalog aniversar / Ovidiu Muntean, Carmen Ciongradi (coord.) . - Cluj-Napoca, 2009, ISBN 978-606-543-047-1, p. 6-10
- Cluj-Napoca, Ghid turistic, istoric, cultural / Gaal György . - Cluj-Napoca: Editura Tortoma - Asociația Kolozsvar Társaság, 2014, ISBN 978-973-8995-17-8, p. 97
